Plângere contravenţională. Sentința nr. 1196/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1196/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 6360/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1196
Ședința publică de la 02.04.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Grefier L. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petiționarul I. M. și pe intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova, având ca obiect plângere contravențională PV – . nr._ din 12.04.2013.
Cererea a fost timbrată conform chitanței nr. 227 din 14.01.2014 în sumă de 20 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petiționarul și martorii C. V. și N. I., lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța dispune audierea martorilor C. V. și N. I..
Se audiază sub prestare de jurământ martorii prezenți, declarațiile date fiind consemnate și atașate dosarului.
În baza art. 244 alin.1 din codul de procedură civilă, declară închisă cercetarea procesului și în baza art. 392 din codul de procedură civilă, nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, declară deschide dezbaterile asupra fondului cauzei .
Petentul având cuvântul pe fond, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, precizând că acesta nu a fost întocmit în prezența sa, nefiind adus la adresa corectă respectiv în Bordenii M., .. 22, și nu la nr. 126.
De asemenea, solicită exonerarea de la plata amenzii.
Față de lipsa părților în baza art. 394 alin. 1 din codul de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, petiționarul I. M. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 12.04.2013 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova, prin care a fost sancționat cu amendă în sumă de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, constând în faptul că în ziua de 12.04.2013, în jurul orelor 22,30 aflându-se în com. Scorțeni, .-a prezentata la domiciliul vecinilor săi Pîrtoacă G. și Pîrtoacă G. și le-a adresat injurii și expresii jignitoare.
În motivarea plângerii petiționarul a arătat că procesul verbal a fost întocmit la aceeași dată când se pretinde că ar fi comis fapta și se consemnează că nu ar fi fost la domiciliu acest lucru fiind nereal.
Petiționarul a arătat că din momentul în care a luat cunoștință de existența procesului verbal de contravenție a formulat plângere împotriva acestuia în termen de 15 zile, solicitând să se dispună anularea acestuia și înlocuirea amenzii cu avertisment.
În drept, petiționarul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 711-719 din codul de procedură civilă.
În dovedirea plângerii petiționarul a depus la dosar procesul verbal de contravenție . nr._ din 12.04.2013 (f.23) și a solicitat proba cu înscrisuri și martori.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a arătat că actele de executare silită sunt demarate de organele fiscale respectiv Primăria . solicitat respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În drept, intimatul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205 și următoarele din codul de procedură civilă.
Intimatul a depus la dosar fișa intervenției la eveniment (f.21), procesele verbale din 12.04.2013 (f.22-23), declarațiile date de Pîrtoacă G. și Pîrtoacă G. (f.24-25).
În ședința publică din 27.11.2013 față de precizarea petiționarului că înțelege să formuleze atât contestație la executare cât și plângere împotriva procesului verbal de contravenție instanța a dispus disjungerea cererii având ca obiect plângerea contravențională ce formează obiectul prezentei cauze din dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și martori.
La solicitarea petiționarului au fost audiați martorii C. V. și N. I. (f.37-38).
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 12.04.2013, petiționarul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, constând în faptul că în ziua de în ziua de 12.04.2013, în jurul orelor 22,30 aflându-se în com. Scorțeni, .-a prezentata la domiciliul vecinilor săi Pîrtoacă G. și Pîrtoacă G. și le-a adresat injurii și expresii jignitoare.
Obligația de a dovedi data la care a fost comunicat procesul verbal de contravenție revine în temeiul art. 25 alin. 2 din OG nr. 2/2001, agentului constatator iar din conținutul procesului verbal de contravenție rezultă că acesta nu a fost semnat de petiționar.
Conform art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată se face prin poștă cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul petiționarului iar această împrejurare se consemnează într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor.
Din procesul verbal întocmit la data de 15.04.2013 rezultă că procesul verbal a fost afișat la adresa din com. Scorțeni, .. 126, iar din declarațiile date de Pîrtoacă G. și Pîrtoacă G., domiciliați în com. Scorțeni, .. 24, rezultă că petiționarul este vecinul acestora, astfel că procesul verbal a fost afișat la altă adresă decât cea la care locuiește petiționarul.
Instanța reține că plângerea a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.
Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție conform art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța reține că acesta îndeplinește cerințele prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 și nu există motive de nulitate ce ar putea fi invocate din oficiu.
Din fișa intervenției la evenimentul din 12.04.2013, rezultă că numita R. M. a sesizat prin intermediul sistemului de urgență că la domiciliul socrilor săi, Pîrtoacă G. și Pîrtoacă G. petiționarul a provocat scandal dar la momentul sosirii echipajului de poliție la fața locului starea conflictuală era aplanată(f.121).
Procesul verbal de contravenție întocmit în baza propriilor constatări beneficiază de prezumția relativă de legalitate și veridicitate urmând să fie analizat prin coroborare cu celelalte probe.
Având în vedere înscrisurile depuse la dosar respectiv fișa de intervenție la eveniment precum și procesele verbale încheiate la data de 12.04.2013, instanța reține că agenții de poliție nu au constatat personal fapta săvârșită întrucât starea conflictuală era aplanată la momentul sosirii la fața locului (f.21-23), iar la dosar există doar declarațiile date de Pîrtoacă G. și Pîrtoacă G. care au arătat că petiționarul a început să facă scandal și să adreseze injurii pe fondul unor nemulțumiri legate de gardul despărțitor (f.24-25).
Martorul N. I. audiat la cererea petiționarului a declarat că nu a fost prezent la incident dar în luna aprilie 2013 petiționarul a fost implicat într-un incident cu vecinul său Pîrtoacă în legătură cu un gard(f.38).
Procesul verbal de constatare a contravenției nu este susținut de dovezile în baza cărora s-a întocmit, iar petiționarul nu are altă probă de nevinovăție, astfel că nu se poate reține temeinicia procesului verbal fără a se încălca prezumția de nevinovăție instituită de art. 6 din CEDO.
În cauză, sunt aplicabile prevederile art. 6 din CEDO în sensul că petiționarul beneficiază de prezumția de nevinovăție, sarcina probei revenind agentului constatator cu respectarea în acest mod a principiului egalității armelor și al dreptului la apărare, garanții instituite de dispozițiile menționate.
Având în vedere cele reținute mai sus, instanța constată că situația de fapt reținută prin procesul verbal de contravenție nu este susținută de alte probe administrate în cauză privind faptul că petiționarul a adresat injurii și expresii jignitoare vecinilor săi, se creează un dubiu în ceea ce privește vinovăția petiționarului, dubiu care profită acestuia, astfel că în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, instanța urmează să admită plângerea și să anuleze procesul verbal de contravenție ca netemeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petiționarul I. M. domiciliat în mun. Sorțeni, sat Bordenii M., .. 22, jud. Prahova, CNP_ împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 12.04.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova și în consecință:
Anulează procesul verbal de contravenție ca netemeinic.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M.
Red. CM
4 ex./11.04.2014
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|