Plângere contravenţională. Sentința nr. 2151/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2151/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 890/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2151/2014
Ședința publică de la 25 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Grefier L. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. I. și pe intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova având ca obiect plângere contravențională PV . NR._/06.11.2013.
Plângerea a fost timbrată cu suma de 20 lei conform chitanței nr. 2663 din 06.03.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă, verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, potrivit disp. art. 32 din OG nr. 2/2001 și art. 94 pct. 4 din codul de procedură civilă.
Față de disp. art. 238 alin. 1 din codul de procedură civilă estimează că cercetarea procesului se va finaliza în termen de 4 luni.
În baza disp. art. 258, 255, rap. la art. 237 al. 2 pct. 7 din codul de procedură civilă, admite petentului și intimatului proba cu înscrisurile de la dosar ca fiind admisibile, concludente și necesare soluționării cauzei.
În baza art. 392 din codul de procedură civilă, nemaifiind alte cereri de formulat declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și față de lipsa părților conform art. 394 alin. 1 din codul de procedură civilă închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ petiționarul B. I. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 06.11.2013 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova, prin care a fost sancționat cu amendă în sumă de 1000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct.1 din Legea 61/1991, constând în faptul că în ziua de 06.11.2013 a adresat cuvinte jignitoare la adresa numitului C. V. în timpul aplanării conflictului dintre aceștia, de față fiind mai multe persoane indignate de expresiile injurioase ale acestuia.
În motivarea plângerii petiționarul a arătat că a fost sancționat în lipsă iar procesul verbal de contravenție l-a găsit în gard udat de ploaie și a solicitat să fie iertat de plata amenzii întrucât este bolnav conform actelor medicale.
În drept, petiționarul nu a indicat dispozițiile legale pe care își întemeiază plângerea.
În dovedirea plângerii petiționarul a depus la dosar procesul verbal de contravenție . nr._/06.11.2013(f.4), biletul de ieșire din spital (f.5).
Prin rezoluția din 13.03.2014, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și înscrisurile atașate către intimat cu mențiunea de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții în afara celor de ordine publică.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a invocat excepția tardivității plângerii contravenționale întrucât procesul verbal de contravenție a fost comunicat la aceeași dată 06.11.2013, iar petentul a formulat plângere contravențională la data de 19.02.2014 iar termenul de 15 zile instituit de lege pentru a formula plângerea contravențională a fost depășit.
Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată întrucât sunt întrunite elementele constitutive ale faptelor contravenționale reținute în sarcina petiționarului constând în aceea că în data de 06.11.2013 în jurul orelor 12,30 a proferat cuvinte și expresii jignitoare la adresa numitului C. V..
Intimatul a arătat că petiționarul nu contestă faptul că ar fi fost vinovat, solicitând doar iertarea de plata amenzii.
În drept, intimatul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205 și următoarele din codul de procedură civilă.
În dovedirea susținerilor sale intimatul a depus la dosar raportul din data de 04.04.2014 (f.37), fișa intervenției la evenimente (f.39), declarația numitului C. V. (f.40).
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 06.11.2013, petiționarul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 1000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct.1 din Legea 61/1991, constând în faptul că în ziua de 06.11.2013 a adresat cuvinte jignitoare la adresa numitului C. V. în timpul aplanării conflictului dintre aceștia, de față fiind mai multe persoane indignate de expresiile injurioase ale acestuia.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării plângerii invocată de către intimat, instanța reține că potrivit art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată se face prin poștă cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul contravenientului iar această împrejurare se consemnează într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor.
Prin decizia nr. 10/2013 a Curții Constituționale s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Din procesul verbal din data de 06.11.2013 rezultă că procesul verbal de contravenție a fost afișat la domiciliul contravenientului (f.42), dar intimatul nu a făcut dovada că procesul verbal de contravenție a fost comunicat petiționarului prin poștă cu aviz de primire astfel că instanța urmează să respingă ca neîntemeiată excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție conform art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța reține că acesta îndeplinește cerințele prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 și nu există motive de nulitate ce ar putea fi invocate din oficiu.
Din fișa intervenției la eveniment nr. 58 din 06.11.2013 rezultă că petiționarul a proferat injurii și expresii jignitoare la adresa numitului C. V. deși a fost somat de agentul constatator să înceteze cu aceste jigniri (f.39).
Procesul verbal de contravenție întocmit pe baza propriilor constatări ale agentului de poliție beneficiază de prezumția relativă de legalitate și veridicitate urmând să fie analizat prin coroborare cu celelalte probe.
Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că petiționarul a săvârșit fapta contravențională menționată în procesul verbal de contravenție, iar față de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în raport de pericolul social concret al faptei și circumstanțele personale ale petiționarului respectiv vârsta și starea de sănătate a acestuia, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii avertismentului este de natură să asigure ca pe viitor, petiționarul să nu mai săvârșească alte fapte contravenționale și să respecte dispozițiile legale privind regulile de conviețuire socială.
În consecință, instanța urmează ca în baza art. 34 raportat la art. 5 alin. 1 lit. a și art. 6 din OG nr. 2/2001, aprobată prin Legea 80/2002, să admită în parte plângerea și să anuleze în parte procesul verbal de contravenție în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii în sumă de 1000 de lei cu sancțiunea avertismentului ce constă în atenționarea scrisă a petiționarului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale privind regulile de conviețuire socială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității formulării plângerii invocată de intimat ca neîntemeiată.
Admite în parte plângerea formulată de petiționarul B. I., CNP_ domiciliat în com. Valea Doftanei, ., jud. Prahova împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 06.11.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova și în consecință:
Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._ din 06.11.2013
în sensul înlocuirii amenzii de 1000 lei cu sancțiunea avertismentului.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2014.
PREȘEDINTE GREFIE
C. M. B. L.
Red. CM
4 ex./30.06.2014
← Partaj judiciar. Sentința nr. 1154/2014. Judecătoria CÂMPINA | Revendicare mobiliară. Sentința nr. 542/2014. Judecătoria CÂMPINA → |
---|