Plângere contravenţională. Sentința nr. 2632/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2632/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 19-09-2014 în dosarul nr. 1408/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2632
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19 SEPTEMBRIE 2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: Ș. M. A.
GREFIER: NIȚEANU V. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile ce are ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul V. L. N. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI PRAHOVA.
Plângere timbrată legal cu suma de 20 lei potrivit chitanței nr._/25.03.2014 (f. 20).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează că s-a comunicat de către intimat buletinul de verificare metrologică și procesul-verbal de contravenție, iar petentul a comunicat și el copia lizibilă a procesului-verbal de contravenție și o cerere prin care solicită judecarea și în lipsa sa, după care:
Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C. pr. civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și întrucât au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei conform art. 394 alin. 1 C. pr. civ. instanța reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 19.03.2014 sub nr._, petentul V. L. N. a contestat procesu-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data 02.03.2014, solicitând în principal anularea acestui, inclusiv a sancțiunilor aplicate, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, a celor 6 puncte de amendă și a punctelor de penalizare cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 02.03.2014 orele 17.00, în timp ce se deplasa cu autoturismul său având numărul de înmatriculare_, pe DN1 în direcția B., în localitatea Bănești, pe timp de ploaie, a fost oprit de un echipaj de poliție, din care făcea parte dl. agent C. C., din cadrul IPJ Prahova - Serviciul Rutier, care i-a comunicat că prin stație i s-a transmis că a depășit viteza legală în localitatea în care se afla, iar aparatul radar fixat într-o mașină a altui echipaj de poliție, staționat în urma acestuia, a înregistrat că avea o viteză de 103 km/h.
Arată petentul că susținerile agentului constatator nu sunt adevărate, la . cu o viteză de cca. 65 – 70 km/h și afară ploua și începea să se însereze și întrucât circulă foarte des în zonă cunoaște că sunt amplasate radare în aceste localități.
Învederează că potrivit Ordinului nr. 301 din 23.11.2005 privind aprobarea Normelor de metrologie legală NML 021-05 cap. 4 aparatele radar nu înregistrează la parametrii legali pe timp de ploaie.
De asemenea arată petentul că tot în baza acestui ordin, art. 3.1.1. lit. b prevede că pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar eroarea maximă tolerată este de 3 km/h.
Se mai subliniază de petent că procesul-verbal nu este semnat de el și a dorit să facă anumite mențiuni, însă agentul constatator s-a enervat foarte tare și nu i-a dat voie să facă nicio mențiune.
Astfel petentul consideră că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută în primul rând pentru faptul că înregistrarea vitezei s-a realizat pe timp de ploaie, dar și pentru că nu poartă semnătura sa și mențiunile sale, iar agentul constatator a refuzat să discute cu el și să-i ofere lămuriri.
În drept s-au invocat disp. art. 31 alin. 1, art. 32 din OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002, NML_05, iar în baza disp. art. 223 C. pr. civ. a solicitat judecarea în lipsa sa.
Prin rezoluția din 20.03.2014 instanța în baza disp. art. 201 alin. 1 C. pr. civ. a dispus comunicarea plângerii și a înscrisurilor atașate intimatului și la 28.04.2014 acesta a formulat întâmpinare (f. 22), prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată
În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că la data de 02.03.2013, în mod temeinic și legal, petentul a fost sancționat contravențional conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare, întrucât, la data de mai sus, ora 17:13, a condus autoturismul marca Isuzu cu numărul de înmatriculare_, pe DN 1, km. 88+100 m, în direcția B. și a fost înregistrat de aparatul radar Autovision . 180, montat pe auto MAI_, circulând cu viteza de 103 km/h.
De asemenea petentul avea plăcuțele cu nr. de înmatriculare murdare.
Se învederează că în conformitate cu prevederile art. 109 alin. (2) din OUG nr.195/2002 abaterea contravențională privind regimul vitezei a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cinemometrul de control rutier tip AUTOVISION, și nu în mod direct de către agentul constatator.
In contextul celor reținute de către agentul constatator în cuprinsul actului sancționator, nu trebuie omisă nici importanța valorilor sociale apărate de lege în ceea ce privește fapta contravențională, având în vedere recrudescența accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, cu consecințe de cele mai multe ori grave.
Se precizează și că abaterea contravențională privind depășirea vitezei rezultă din coroborarea probelor depuse la dosar și totodată, solicită a se avea în vedere și cazierul contravențional al petentului din care rezultă în mod cert că a mai fost sancționat în repetate rânduri pentru abateri la regimul rutier.
De asemenea în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, abaterea contravențională privind plăcuțele murdare, a fost constatată cu propriile simțuri de către polițistul rutier.
În conformitate cu prev. art. 223 alin. 3 C. pr. civ. și intimatul solicită judecarea cauzei în lipsa reprezentantului său.
Intimatul a depus la dosar: CD-ul cu înregistrarea faptei, atestatul operatorului radar nr. 018/23.03.2010, certificat aprobare de model nr. 012/13.03.2009, fila registrului de evidență a abaterilor depistate cu aparatul radar din data de 02.03.2014, cazierul contravențional al petentului, iar la 14.07.2014 și buletinul de verificare metrologică nr._/18.02.2014 (f.23-28, 56).
În conformitate cu art. 201 alin. 2 C. pr. civ. petentul a formulat răspuns la întâmpinare (f. 36-38) prin care a solicitat a se reține că în mod eronat intimatul a arătat în întâmpinare că a fost sancționat în mod temeinic și legal, iar din analizarea înscrisurilor depuse reiese clar că agenții constatatori nu și-au îndeplinit în mod legal atribuțiile.
Mai arată petentul că în procesul-verbal de recepție a lucrării de verificare metrologică se indică un alt dispozitiv de măsurare decât cel indicat în procesul-verbal de contravenție, pe operatorul radar nici nu l-a văzut, iar fișa sa de evidență auto nu face obiectul prezentei cauze.
Pentru aceste considerente se solicită de petent admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal de contravenție.
Sub aspectul probatoriului, s-a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.03.2014 de app. C. C. din cadrul Biroului Poliției Rutiere DN1, petentul V. L. N. a fost sancționat contravențional cu 6 puncte amendă în cuantum de 510 lei și cu avertisment, pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din OUG nr. 195/2002 rep. rap. la art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, și art. 99 alin. 1 pct. 16 din OUG nr. 195/2002 rep. rap. la art. 147 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.
S-a reținut că la data de 02.03.2014, orele 17:13, petentul a condus autoturismul marca Isuzu, cu număr de înmatriculare_, în loc. Bănești, DN 1 km 88+100, fiind înregistrat de aparatul radar ROM 180, montat pe auto MAI_, în staționare, circulând cu viteza de 103 km/h ( + 33 km/h). De asemenea petentul avea numerele de înmatriculare murdare.
Petentul a refuzat semnarea procesului-verbal de contravenție.
Verificând potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente, dar și din punct de vedere al temeiniciei instanța constată următoarele:
În art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 se prevede obligația conducătoriilor de vehicule de a respecta viteza maxima admisă pe sectorul de drum pe care circula și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.
De asemenea potrivit art. 108 alin.1 lit. c pct. 3 din OUG nr. 195/2002 rep. și modificată, constituie contravenție săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a depășirii cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, atrage pe lângă sancțiunea amenzii și aplicarea unui număr de 4 puncte de penalizare.
Instanța are în vedere și disp. art. 109 din OUG nr. 195/2002 ce stipulează la alin. 2 „Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.”
Astfel în materia depășirii limitelor de viteză, contravenientul se află în imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal de contravenție, în această situație sarcina probei revenind organului contestator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției.
În raport de aceste prevederi legale intimatul a depus la dosar CD-ul cu înregistrarea faptei, înregistrare ce s-a realizat cu aparatul radar Autovision ROM 180, pentru care s-a depus certificatul aprobare de model nr. 012/13.03.2009 și buletinul de verificare metrologică nr._/18.02.2014 (f. 25 și 56).
Astfel mijlocul de înregistrare a vitezei de deplasare este omologat și verificat metrologic.
Însă analizând CD-ul comunicat la dosar de către intimat se observă că deși numărul de înmatriculare al autoturismului petentului se poate distinge destul de bine (plăcuțele de înmatriculare nefiind murdare), sunt înregistrate mai multe autoturisme ce circulă foarte aproape unul de celălalt, pe ambele sensuri astfel că nu se poate cunoaște cu exactitate viteza căruia dintre ele a fost înregistrată de aparatul radar.
De altfel la momentul 17:13:20 – 21 al înregistrării nu poate fi surprins în imagine numai autoturismul petentului, iar viteza de 103 km/h apare pe înregistrare după îndepărtarea autoturismului Isuzu_ .
Raportat la cele reținute mai sus instanța constată că intimatul nu a făcut dovada contravenției reținută în sarcina petentului, privind depășirea vitezei legale de circulație.
Faptul că într-adevăr la data respectivă ploua torențial nu are relevanță, capitolul 4 din Ordinul nr. 301/2005, invocat de petent, a fost abrogat prin Ordinul nr. 187/14.07.2009, însă așa cum s-a reținut în înregistrare se pot observa multe alte autovehicule și destul de greu poate fi observat autoturismul petentului, care nu este singurul surprins în imagine.
Referitor la cea de-a doua faptă reținută prin procesul-verbal contestat, într-adevăr potrivit art. 99 alin. 1 pct. 16 din OUG nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni conducerea unui vehicul ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheata sau zăpada de natura a împiedica identificarea numărului de înmatriculare sau de înregistrare, însă așa cum s-a reținut mai sus din înregistrarea depusă de intimat se poate observa clar că numărul de înmatriculare al autoturismului petentului, deși vremea era nefavorabilă și inevitabil acesta se putea murdării. Totuși în mod cert numărul de înmatriculare poate fi identificat motiv pentru care a putut fi identificat și de agenții de poliție.
În considerarea celor reținute instanța va admite plângerea formulată de petent și va anula procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data 02.03.2014 ca fiind netemeinic și nelegal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul V. L. N. domiciliat în orașul Bușteni, ., ., CNP_, cu domiciliul ales în loc. Otopeni, .. 31, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova, cod fiscal_, IBAN RO TREZ__ .
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data 02.03.2014, ca fiind netemeinic și nelegal.
Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.09.2014.
Judecător, Grefier,
Red. ȘMA
4 ex./23.09.2014
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Cereri. Sentința nr. 1636/2014. Judecătoria CÂMPINA → |
---|