Plângere contravenţională. Sentința nr. 3474/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3474/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 3623/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3474
Ședința publică din data de 10 NOIEMBRIE 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: NEGOIASĂ V.
Grefier: P. D.-L.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petiționarul R. C.-D. împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ din 05.07.2014 în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA .
Plângerea nu a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform disp.art.19 din OUG. 80/ 2013.
Procedura este legal îndeplinită.S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că petiționarul deși a fost citat cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru nu a comunicat chitanța de plată și nici nu s-a prezentat la primul termen de judecată.
În conformitate cu disp.art. 131 alin.1 noul cod pr.civilă ,instanța din oficiu verificându-și competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile art.94, 107 noul cod pr.civilă
Instanța față de netimbrarea acțiunii invocă cin oficiu excepția netimbrării și rămâne în deliberare pe excepție.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față ;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 08.07.2014 sub nr._ petiționarul R. C.-D. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ din 05.07.2014 în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA cu precizarea că dovada achitării taxei judiciare o va face la primul termen de judecată.
În motivarea plângerii petiționarul a arătat că în ziua de 5.07.2014, în jurul orelor 11:42 conducea autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare_ , pe DN 1 direcția Câmpina-Ploiești, iar după ce a trecut de localitatea Băicoi a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a solicitat documentele personale și ale autoturismului, după care i-au comunicat că a fost înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 155 km/h .
A anexat plângerii copia procesului verbal de contravenție și copia dovezii de circulație .
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
Intimatul a comunicat întâmpinare în cauză prin care se arată că situația de fapt a fost indicată în mod corect de agentul constatator iar petiționarul nu se află la prima abatere de acest fel fiind sancționat de mai multe ori pentru abateri privind nerespectarea vitezei legale pe un anumit sector de drum; în dovedire anexându-se cazierul auto al petiționarului și planșa foto.
Petiționarul nu a depus răspuns la întâmpinare.
Instanța prin rezoluția din 12.09.2014 a fixat primul termen de judecată cu citarea părților, petiționarul cu mențiunea depunerii taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei sub sancțiunea anulării plângerii cu posibilitatea formulării cererii de ajutor public judiciar.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin plângerea formulată petiționarul a solicitat anularea procesului verbal ., nr._ din 05.07.2014 prin care a fost sancționat cu amendă contravențională de 810 lei în temeiul disp.art.102, alin.3, lit.e din OUG 195/2002 cu precizarea că nu a rulat cu viteza de 155 km/h înregistrată de aparatul radar.
Potrivit art.197 C.pr.civ. în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
De asemenea, în conformitate cu disp. art.33 alin.1 din O.U.G. nr.80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit art.33 alin.2 din același act normativ, daca cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedura civila, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță si de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Instanța prin rezoluția din 12.09.2014 a fixat primul termen de judecată cu citarea părților, petiționarul cu mențiunea depunerii taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei sub sancțiunea anulării plângerii cu posibilitatea formulării cererii de ajutor public judiciar.
Deși citat petiționarul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a comunicat dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de chemare în judecată.
Constatând că petiționarul nu a procedat la înaintarea chitanței de plată a taxei judiciare de timbru instanța va dispune anularea cererii ce formează obiectul dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează plângerea contravențională formulată de petiționarul R. C.-D. CNP :_ domiciliat în com.Păulești, . B, județul Prahova împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ din 05.07.2014 în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA cu sediul în mun.Ploiești, ..60, județul Prahova, ca netimbrată.
Menține procesul verbal de contravenție ., nr._ din 05.07.2014 ca temeinic și legal.
Cu apel în termen de 30 de rile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 noiembrie 2014.
Președinte, Grefier,
Negoiasă V.
Red. 4 ex.
NV/PDL
14.11.2014
← Cereri. Sentința nr. 1952/2014. Judecătoria CÂMPINA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1892/2014. Judecătoria... → |
---|