Plângere contravenţională. Sentința nr. 939/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 939/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 5660/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 939/2014

Ședința publică de la 13 Martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. L. I.

Grefier :D. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind petentul I. M. M. și intimatul I. JUDEȚEAN AL JANDARMERIEI PRAHOVA, având ca obiect plângere contravențională PV . nr._/06.10.2013.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, reprezentând taxă judiciară, conform chitanței fiscale . nr._ (12)/22.10.2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 13.03.2014 s-a depus la dosar procesul verbal de executare a mandatului de aducere pentru martorul S. C., din care rezultă imposibilitatea de prezentare a acestuia.

Instanța constatând lipsa martorului S. C., citat cu mandat de aducere pentru acest termen, în raport de disp. art. 313 alin. 3 cod proc. civ., reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante sub nr._ /22.10.2013, petentul I. M. M. a formulat plângere împotriva procesului verbal . nr._/06.10.2013 încheiat de intimatul I. JUDEȚEAN AL JANDARMERIEI PRAHOVA, solicitând în principal anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii, iar subsidiar înlo­cuirea amenzii cu avertisment.

In motivarea plângerii, petentul a arătat că agentul constatator trebuia să încadreze fapta ori la art. 3 pct. 1 ori la art. 3 pct. 2 din Legea nr. 61/1991, încadrarea in ambele puncte ale art. 3 din același act normativ conducând la o dubla încadrare juridică si la aplicarea în mod nelegal a unei sancțiuni mai severe.

Petentul a mai arătat ca deși a refuzat sa semneze procesul verbal de contravenție întrucât s-a considerat nevinovat nu exista niciun martor menționat in cuprinsul acestuia care sa confirme presupusele fapte susținute de agentul constatator.

Petentul a precizat că in data de 06.10.2013, orele 20 a plecat din curtea casei sale C. G., pe care l-a condus câțiva metri impreuna cu G. C., G. C. si G. C. N., iar la întoarcere s-au întâlnit cu O. V. și soția acestuia, care erau înarmați cu bâte și care i-au solicitat să le plătească o datorie. Acestia i-au adresat cuvinte jignitoare si l-au amenințat, motiv pentru care G. C. a intervenit si le-a cerut celor doi sa il lase in pace, dar aceștia i-au adresat cuvinte jignitoare.

Petentul a învederat ca in zona se aflau doi jandarmii si o agentă de politie care i-au văzut înarmați pe O. V. și soția acestuia si le-au cerut sa stea liniștiți, insa O. V. a răspuns ca daca nu-1 lasa in pace o sa dea telefon unei persoane importante, împrejurare in care jandarmii si agenta de politie s-au întors cu sancțiuni împo­triva lor.

In drept, a invocat disp. lg.61/1991 și O.G.2/2001.

In sustinerea plangerii, a atasat cererii de chemare in judecata, in copie, procesul verbal contestat și CI (f.4-5).

Prin întâmpinarea formulată la data de 06.12.2013, intimatul a solicitat respingere plângerii ca neîntemeiată.

In motivarea acesteia, a arătat ca pe data de 06.10.2013 în jurul orelor 20.30, patrula mixtă de ordine publică formată din subofițer jandarm și agent de poliție aflată în serviciu pe raza municipiului Câmpina se afla pe . exercitarea atribuțiilor de serviciu, când la o distanță de aproximativ 100 de metri au observat un grup de persoane care se manifestau zgomotos, ca și cum se certau. Încheind activitatea unde fusese solicitată, patrula de ordine publică s-a îndreptat spre grupul respectiv, și-au declinat calitatea și au cerut persoanelor în cauză să înceteze cearta, solicitându-le totodată să se legitimeze.

Intimatul a precizat că intre persoanele legitimate se afla și petentul, care folosea același limbaj violent și avea același comportament agresiv, ca și însoțitorii săi, față de numitul O. V. și soția acestuia.

S-a mai arătat că petentul a refuzat să ia la cunoștință despre conținutul procesului verbal de constatare a contravenției, nedorind să-1 semneze si din cauză că în zonă nu a fost identificat niciun martor, la fața locului aflându-se doar persoanele implicate în conflict și care au fost sancționate conform Legii 61/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare, in procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost trecut niciun martor asistent.

Intimatul a precizat că la momentul prezentării patrulei de ordine publică în apropierea grupului de persoane nu a fost observat niciun obiect contondent în mana numitului O. V. și nici gesturi cu care acesta să îl amenințe pe petent sau pe prietenii acestuia.

Față de gravitatea evenimentului, consideră că agentul constatator a aplicat corect prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, cuantumul amenzii fiind stabilit proporțional cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și împrejurările comiterii acesteia, scopul urmărit și urmarea produsă.

În drept, a invocat disp. O.G. nr. 2/2001 si Legii 61/1991.

In sustinerea întâmpinarii, a atasat, in copie, raportul agentului constatator și procesul verbal incheiat la data de 06.10.2013 (f.15-16).

In cauza a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal JO nr._ încheiat la data de 06.10.2013 de intimatul I. JUDEȚEAN AL JANDARMERIEI PRAHOVA, petentul I. M. M. a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 700 lei pentru săvârșirea contraventiilor prev. de art. 3 pct. 1 și 2 din Legea nr. 61/1911, întrucât la data 06.10.2013, ora 20.13 aflându-se în Câmpina, pe . cu G. C., G. C. și G. C. N. au adresat injurii și amenintari cu acte de volenta numitului O. V. si sotiei acestuia.

Instanța reține că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 31 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

Conform art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1911, constituie contraventie săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice, iar potrivit pct. 2 al aceluiasi articol, constituie contraventie si fapta de constituire a unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și liniștii publice și normelor de conviețuire socială, precum și actele de încurajare sau sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la dezordine socială.

Prin urmare, este posibila savarsirea contraveniei prevazute la pct. 1 in concurs cu cea prevazuta la pct. 2, ele neexcluzandu-se reciproc și nici neconducând la o dubla incrimare, fiind vorba despre fapte ale caror laturi obiective sunt independente, prima vizand savarsirea de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență, in timp ce cea de-a doua priveste doar constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârși acțiuni ilicite.

Referitor la împrejurarea ca procesul verbal nu a fost semnat de niciun martor asistent, instanta constata că in cauză sunt incidente disp. art. 19 alin. 3 din OG nr. 2/2001, potrivit carora procesul verbal poate fi incheiat si in lipsa unui martor, situatie in care agentul constatator precizeaza motivul, in speta lipsa altor persoane decat a celor implicate in incident.

Lipsa martorului asistent atrage nulitatea relativa a actului sanctionator numai in masura in care contravenientul a suferit o vatamare ale carei consecinte nu pot fi inlaturate in alt mod.

Totodata, instanta retine ca martorul asistent doar atesta imprejurarea lipsei, refuzului sau imposibilitatii contravenientului de a semna si nu temeinicia faptelor mentionate in cuprinsul procesului verbal. Ori, in speta petentul a recunoscut prin cererea de chemare in judecata ca a refuzat sa semneze procesul verbal.

In consecinta, constată legalitatea procesului verbal de contraventie, care a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale prevazute sub sanctiunea nulitatii.

Cu privire la temeinicia acestuia, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din OG 2/2001.

Conform jurisprudenței CEDO, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, Västberga taxi Aktebolag și Vulic v. Suedia).

Forța probantă a proceselor verbale și a rapoartelor este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România).

Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, fiind incheiat de catre functionari ai statului, aflati in exercitarea atributiilor de serviciu, prezumtie care nu a fost răsturnată de către petent.

Pe de alta parte, situatia de fapt retinuta in actul sanctionator este conforma celei mentionate in procesul verbal incheiat la 06.10.2013 de catre organele de jandarmerie si politie, in prezenta persoanei vatamate O. V. L. (f.16).

Referitor la individualizarea sanctiunii, petentul a fost sanctionat pentru faptele savarsite cu minimul amenzii prev. de art. 4 alin. 1 lit. b si c din Legea nr. 61/1991, respectiv 200 lei pentru fapta prev. la art. 3 pct. 1 si 500 lei pentru fapta prev. la art. 3 pct. 2.

In raport de gravitatea faptelor retinute in sarcina contravenientului de constituire a unui grup, impreuna cu G. C., G. C. și G. C. N. in scopul savarsirii de actiuni ilicite, respectiv amenințare cu acte de violenta împotriva altor persoane, împrejurările comiterii acesteia, precum si pozitia procesuală a petentului, instanta constata că agentul constatator a facut o corecta individualizare a sanctiunii, nefiind suficientă și proporțională cu faptele comise aplicarea doar a sanctiunii avertismentului.

Pe cale de consecinta, in temeiul disp. art. 31 si 34 din OG nr. 2/2001 raportat la situația de fapt expusă și dispozitiile legale sus mentionate, instanța va respinge plângerea contraventională, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul I. M. M., C.N.P._, domiciliat in Câmpina, ., jud. Prahova, împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la data de 06.10.2013 de intimatul I. JUDEȚEAN AL JANDARMERIEI PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, . nr. 257, jud. Prahova, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, ce se depune la Judecatoria Câmpina, in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 13.03.2014.

P., GREFIER,

D. L. I.

Red. DLI

4 ex./27.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 939/2014. Judecătoria CÂMPINA