Pretenţii. Sentința nr. 2216/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2216/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 6740/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA Nr. 2216/2014
Ședința publică de la 01 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE JACLY MIHĂIESCU
Grefier M.-C. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ADMINISTRAȚIA DE P. NR.5 PRIN ADMINISTRATOR S.C.SEIMO IMOB S.R.L. și pe pârât C. I., având ca obiect pretenții
Prezența și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în ședința publică din 24.06.2014, conform mențiunilor Încheierii de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când judecătoria avand nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru acest termen, astfel
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr. 5, prin administrator S.C. SEIMO IMOB S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul C. I., și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța pârâtul să fie obligat la plata sumei de_,83 Iei, reprezentând cheltuieli de întreținere conform situației încasare facturi, aferente perioadei decembrie 2010 - octombrie 2013,cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a aratat că deși pârâtul a beneficiat de utilitățile, reparațiile și administrarea necesară întreținerii apartamentului, și deși a fost somat în mai multe rânduri acesta a refuzat să-și achite cheltuielile de întreținere, astfel că a fost obligată să formuleze prezenta cerere.
În drept reclamanta a invocat disp. HG nr. 1588/2007, Legea nr. 230/2007, clauzele contractului de administrare și a solicitat în dovedirea cererii proba cu înscrisuri.
In dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar situația încasării facturilor, listă de plată, contract de administrare nr. 196/30.12.2010, certificat de înregistrare (f.4-11).
Prin rezoluția din 19.12.2013 în baza disp. art. 200 alin. 1 C. pr. civ. instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecata si înscrisurilor atașate către pârât cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în 2 ex. în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 165 Cod pr. Civ ,întâmpinare care să conțină mijloacele de probă cu care înțelege să se apere în prezenta cauză sub sancțiunea decăderii sale din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, sancțiune prevăzută de art. 208 al.2 Cod pr.civ. și cea prevăzută de art 254 alin 1 C.p.c de a depune înscrisurile de care înțelege să se folosească în cauză în 2 exemplare(f.12)
Pârâtul a primit aceste acte procedurale la data de 23.12.2013 conform dovezii de înmânare de la f.14 insa nu a formulat întâmpinare in termenul prevăzut de art 201 al.1 c.p.c, instanța prin rezoluția din 30.01.2014 ,in baza art 201 al.4 c.p.c a fixat termen de judecata la 25.03.2014, cu citarea părtilor.(f.16)
La data de 20.03.2014 pârâtul a înaintat la dosar prin fax întâmpinare (f.23-25) iar la data de 21.03.2014 a depus la dosar originalul acesteia.
In cuprinsul intampinarii paratul, a invocat nulitatea cererii de chemare in judecată pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art.194 alin.l C.proc.civ., in sensul ca reclamanta nu a indicat sediul acesteia, codul de identificare fiscala deși acestea sunt elemente obligatorii potrivit legii si nici codul unic de înregistrare, numărul de înmatriculare in Registrul comerțului, contul bancar al administratorului ., pârâtul precizand că nu cunoaște cui aparține semnătura aplicata pe cerere alături de stampila ., pentru a verifica legalitatea acesteia, prin prisma dispozițiilor art.196 C.proc.civ.
De asemenea a invocat pârâtul excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, motivat de faptul ca, prin intermediul actelor depuse nu s-a facut dovada in sensul ca, acesta face parte din Asociația de proprietari nr.5 iar referitor la modalitatea in care a fost constituita aceasta asociație,a arătat ca nu a semnat nici un tabel din care sa rezulte acordul său pentru înființarea acesteia, iar o dovada in acest sens o constituie insasi lista de plata pe luna noiembrie 2010 care este emisa de Asociația de proprietari nr.l Parc B..
A mai precizat paratul că atata vreme cât intre parti nu exista nici un raport care sa fie reglementat de Legea nr.230/2007 astfel cum a fost modificata si completata prin legile ulterioare, aceasta nu are calitatea procesuala activa de a formula o acțiune in instanța împotriva sa, paratul solicitând ca reclamanta sa facă dovada apartenenței sale la Asociația de proprietari nr.5, prin depunerea documentelor de înființare si înregistrare in Registrul special al asociațiilor si fundațiilor deținut de Judecătoria Câmpina.
Totodată, pârâtul a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive,considerând că reclamanta trebuie sa facă dovada raportului care exista intre părți, de natura sa conducă instanța la concluzia ca poate avea în cauză calitate de parat si poate răspunde pretențiilor reclamantei.
A mai menționat paratul că din analiza înscrisurilor atașate acțiunii introductive nu rezulta faptul ca intre parti ar exista un raport juridic, de natura sa conducă la concluzia ca in cauza are calitate procesuala pasiva,simpla situație privind încasarea facturilor la data de 13.12.2013 in care este indicat in calitate de client nu este de natura sa justifice calitatea procesuala.
In cuprinsul aceleiași întâmpinări paratul a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat de faptul ca, suma de 22.515,46 lei la care a fost adăugata diferența calculata începând cu 31.01.2011 pana la data de 30.09.2012, trebuie analizata in raport de lista de plata emisa de Asociația de proprietari nr.l Parc B..
A mai aratat pârâtul că din aceasta lista de plata rezulta ca suma de 22.515,46 lei exista la nivelul lunii noiembrie 2010, iar acțiunea a fost promovata fara a se justifica calitatea reclamantei in raport de aceasta datorie, după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de art.l din Decretul nr.l67/1958.
A susținut pârâtul că dovada in sensul ca, acțiunea promovata nu este întemeiata rezulta din aceea ca deși s-a afirmat ca a beneficiat de toate utilitățile, reparațiile si administrarea necesara întreținerii apartamentului, sumele indicate ca reprezentând valoare factura sunt de 1,91 lei si 4,43 lei pentru luna decembrie 2010, iar pentru aceeași luna la data de 31.12.2010 data consemnata pentru cele doua sume anterioare, apare ca rest suma de 22.515,46 lei.
A precizat pârâtul că este evident ca suma înscrisa ca rest de plata nu poate fi invocata de către reclamanta care nu a prestat servicii a căror contravaloare sa se ridice la aceasta suma, iar pe de alta parte obligarea sa la plata acestei restante ar constitui o nelegalitate, reclamanta urmând sa încaseze o suma de bani pentru care nu poate justifica nici o prestație.
Referitor la diferența 483,37 lei calculata pana la valoarea totala de 22.998,83 lei a arătat ca aceasta trebuie analizata prin prisma excepției inițial invocate si a documentelor din care sa rezulte ca reclamanta poate justifica calitatea procesuala activa, paratul menționând că
nu i-au fost comunicate niciodată facturile inserate in situația incasarii facturilor, nu are cunoștința ce reprezintă sumele menționate, ca urmare a considerat ca nu poate fi obligat sa achite aceasta diferența, deoarece ea nu se justifica prin nici o prestație a reclamantei.
F. de aspectele ultime prezentate, in situația in care instanța ar trece peste excepțiile invocate, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata cu cheltuieli de judecata.
A solicitat de asemeni instanței sa constate ca reclamanta nu a respectat nici dispozițiile art.193 C.proc.civ. referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile, prevăzuta de legea 192/2006 modif. si compl. cu privire la avantajele medierii situație in raport de care invocă excepția inadmisibilității acțiunii având drept consecința respingerea acesteia.
In drept pârâtul a invocat disp.art.205 C.proc.civ.
La data de 9.05.2014, reclamanta a formulat raspuns la intampinare (f.34) in cuprinsul carora a aratat cu privire la „nulitatea cererii de chemare in judecata că adresa sediului este in or B., .. 6, . jud. Prahova, cum de altfel a indicat si in cererea chemare in judecata in partea stânga sus, codul de identificare fiscal fiind_.
Reclamanta a mai învederat că cererea de judecata este promovata de Asociația de Proprietari nr. 5 B., conform dispozițiilor legale, iar efectuarea calculelor si distribuirea sumelor sunt efectuate de . care a fost delegata sa efectueze toate demersurile necesare si sa reprezinte Asociația de Proprietari in fata autorităților publice pentru a recupera debitele restante de la proprietarii restanti din cadrul asociației.
A mai susținut că Asociația de Proprietari nr. 5 B., are calitate procesuala activa, înscrisurile depuse la dosar fiind întocmite de . in baza contractului de administrare si stampilate de Asociația de P..
Reclamanta a mentionat că proprietatea paratului C. I. se afla in blocul nr. 26 scara A, . separat fizic si tehnic de condominium cu instalațiile comune aferente iar inițial, apartamentul paratului a făcut parte din Asociația de Proprietari Parc 1 B. insă ulterior, in data de 27.02.2010, cu ocazia hotărârii de constituire a unei noi asociații de proprietari (nr. 5) prin separarea de Asociația de Proprietari Parc 1 B., paratul C. I. a fost prezent la Adunarea Generala de constituire, unde a semnat pentru certificare in procesul verbal.
De asemenea,a solicitat a se reține că paratul C. I., a fost consemnat in anexa la acordul de asociere cu proprietarii din blocul nr. 26, scara A din B., .. 6, care au consimțit la constituirea Asociației de P. conform Legii 230/2007, reclamanta precizand că documentele de care a făcut vorbire se regăsesc si in dosarul de înființare al Asociației de P. respectiv in dosarul nr. 6/PJ/2010 al Judecătoriei Câmpina, care au fost stampilate pentru validare.
Cat privește prescrierea debitului, a solicitat a se observa că aceste susțineri sunt nereale.
In acest sens a precizat că paratul a fost contactat telefonic de către administrator in vederea achitării debitului cu mențiunea ca in caz contrar va fi acționat in judecata, dar la scurt timp C. I. L., fiu Iui C. I. și C. V. s-a prezentat la punctul de lucru al societății de administrare . Câmpina, unde in fata administratorului a redactat si semnat personal un înscris intitulat „declarație-angajament" înregistrat sub nr. 57/13.11.2012, prin care s-a obligat „sa achite eșalonat, lunar, suma de minim 500 RON plus cheltuielile lunii curente, pana la achitarea integrala a sumei restante la întreținere ." tocmai pentru a nu fi acționat in instanța pentru recuperarea debitului înregistrat in listele de plata însușindu-si astfel întreaga suma.
Reclamata a anexat angajamentul de plata, anexa la Acordul de asociere, procesul verbal de constituire, liste de plata(f.3-76)
La solicitarea instantei reclamanta a depus adresa nr 39/25.02.2011 emisa de Asociația de Proprietari Parc 1 B. către Asociația de Proprietari nr 5 B., adresa nr 13/22.02.2011,Încheierea nr 6/11.11.2010 pronunțată în dosarul nr 6/PJ/2010, Statutul Asociației de P., Actul Constitutiv, proces verbal încheiat la 27.02.2010, Acord de asociere privind constituirea Asociației de P. din B., anexa la Acordul de asociere( f 8-105).
In cauza a fost încuviințată și administrata proba cu înscrisuri, in cadrul căreia paratul a depus punctul de vedere scris al paratului ,titlul de proprietate al apartamentului,referat medical (f.121-123) fiind inaintate la dosar de catre Asociației de P. Parc 1 B. precizări privind modul de aplicare al penalităților însoțite de lista de plata (f.110,111)
La termenul de judecata din 24.06.2014 instanța a luat act de susținerea reclamantei in sensul că nu mai stăruie in exceptia nulității cererii de chemare in judecata și a inadmisibilității acțiunii .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin Incheierea nr.6 pronunțata la data de 11.11.2010 in dosarul nr.6/PJ/2010 al Judecătoriei Câmpina (f.83) s-a dispus înscrierea Asociației de P. nr.5 B. cu sediul in or.B., ., ., jud.Prahova in registrul special al Asociatiilor de P. aflat la sediul Judecatoriei Câmpina retinandu-se că procesul verbal al adunarii generale de constituire, acordul de asociere si statutul asociatiei au fost intocmite cu respectarea condițiilor legale.
Intrucat in actul constitutiv,procesul verbal de constituire și acordul de asociere (f.92-104) este mentionat și blocul 26 din localitatea B., ., . apartamentul nr.16 locuieste și paratul C. I. instanta va respinge excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive invocate de parat.
In cauza nu poate fi primita sustinerea paratului in sensul ca nu a semnat acordul de asociere intrucat raportat la art.5 alin.1 din Legea nr.230/2007 asociatia de proprietari se infiinteaza prin acordul scris a cel putin jumatate plus 1 din numarul proprietarilor apartamentelor si spatiilor cu o alta destinatie din cadrul unei clădiri, nefiind astfel necesar acordul scris al tuturor proprietarilor.
Instanta mai retine ca prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei totale de 22.998,83 lei reprezentând cheltuieli de întreținere conform situației încasarii facturilor la data de 13.12.2013, aferente perioadei decembrie 2010 – octombrie 2013.
Din cuprinsul acestei situații, precum și listei de întreținere pentru luna noiembrie 2010 (f.4-7) rezultă că în luna decembrie 2010 pârâtul deja figura cu o restanță anterioară acestei luni la cheltuielile de întreținere, în cuantum de 22.515,46 lei, iar cheltuielile aferente acestei luni fiind numai de 5,06 lei.
Art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 prevede că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, in cauza de fata, în termenul general de 3 ani, instituit prin art. 3 alin. 1 din același decret.
Totodata prin Decizia nr. 1/2014, Î.C.C.J. a stabilit că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 01.10.2011, împlinite ori neîmplinite la aceiași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 01.10.2011.
Conform art. 18 din Decretul nr. 167/1958 instanța este obligată ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune este prescris.
Întrucât prezenta cerere a fost introdusă la 18.12.2013 instanța va admite excepția prescripției dreptului de a solicita suma de 22.515,46 lei și va respinge cererea cu privire la aceasta ca fiind prescrisă.
In cea ce priveste această sumă reclamanta sustine că nu este prescrisă motivat de faptul că la momentul când a preluat administrarea blocului unde se află situat apartamentul proprietatea pârâtului a solicitat Asociației de P. Parc 1 B., din care s-a desprins, relații cu privire la debitul datorat, și li s-a răspuns că s-au efectuat controale în urma cărora nu s-a stabilit prescrierea debitelor.
Imprejurarea că fosta Asociație de P. nr. 1 Parc B., care a avut în administrare imobilul unde se află apartamentul pârâtului, ar fi învederat că s-au efectuat controale de diferite instituții (aspect de altfel nedovedit) și nu s-a constatat de acestea și nici de ea, faptul că o parte din debitul datorat de pârât ar fi prescris, nu înseamnă că instanța este obligată să se conformeze acestor constatări, nefiind ținută de aceste susțineri.
De altfel adresa întocmită de Asociația de Proprietari Parc 1 B., la care face referire reclamanta (f.80,81), este datată 24.02.2011 când evident suma solicitată nu era prescrisă, însă reclamanta a lăsat să mai treacă încă 2 ani pentru a solicita, prin prezenta acțiune, cheltuielile de întreținere restante ale pârâtului aferente perioadei anterioare lunii decembrie 2010.
De asemenea nu va fi avut in vedere înscrisul intitulat „declarație-angajament" înregistrat sub nr. 57/13.11.2012, prin care numitul C. I. L. s-a obligat „sa achite eșalonat, lunar, suma de minim 500 RON plus cheltuielile lunii curente, pana la achitarea integrala a sumei restante la întreținere ." (f.37) invocat de reclamanta in sprijinul respingerii excepției prescripției intrucat acest inscris nu emana de la proprietarul apartamentului nr.16 situat in or. B., ..6, ., in speta paratul C. I., acesta din urma fiind proprietarul apartamentului astfel cum rezultă titlul de proprietate nr.63/20.08.1981 depus la dosar(f.122)
Pentru considerentele expuse mai sus instanța va admite exceptia prescripției dreptului la acțiune pentru suma de 22.515,46 lei, invocată de parat și va respinge ca prescrisă acțiunea reclamantei cu privire la aceasta suma, ce reprezintă cheltuieli de întreținere restante pentru perioada anterioară lunii decembrie 2010.
In cea ce priveste diferenta de 483,37 lei se constată că potrivit listelor privind cheltuielile de întreținere rezultă că pârâtul în calitate de locatar al apartamentului nr. 16 situat în ., . orașul B., jud Prahova nu și-a mai achitat aceste cheltuieli din luna decembrie 2010 până în octombrie 2013.
Potrivit disp. art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației, cota de contribuție ce le revine, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
În consecință chiar dacă pârâtul nu locuiește efectiv în apartamentul din cadrul blocului administrat de reclamantă prin . de circa un an și jumătate astfel cum acesta susține prin punctul de vedere depus la dosar la fila 121 dosar nu înseamnă că nu are obligația de plată a cheltuielilor ce privește proprietatea comună, dar și cheltuielile necesare întreținerii imobilului în ansamblu său.
Conform art. 48 din Legea nr. 230/2007 stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
Totodata pârâtul este obligat să plătească si comisionul de administrare, deoarece conform art. 36 din Legea nr. 230/2007 asociația de proprietari poate încheia contract de administrare cu persoane juridice specializate și autorizate, iar în speță s-a încheiat un asemenea contract încă din 30.12.2010 (f.8-10), contract a cărui valabilitate nu a fost contestată, astfel că toți locatarii au obligația achitării comisionului astfel cum a fost stabilit.
Instanța are în vedere și disp. art. 50 alin. 1 din același act normativ care prevăd că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Văzând și disp. art. 32 din HG nr. 1.588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 230/2007, potrivit cărora toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, instanța va în parte admite acțiunea formulată de reclamantă și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 483,37 lei reprezentând cheltuieli întreținere restante aferente perioadei decembrie 2010 – octombrie 2013.
In baza disp. art. 453 alin. 2 C. pr. civ. instanța va obliga reclamanta să plătească pârâtului suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată, rest după compensare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive invocate de parat.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru suma de 22.515,46 lei, invocată de parat.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 5, reprezentata legal de administrator S.C. "SEIMO IMOB" cu sediul în mun. Câmpina, . nr. 10, ., . în contradictoriu cu paratul C. I. domiciliat in or. B., ..6, ., .
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 483,37 lei reprezentând cheltuieli întreținere restante aferente perioadei decembrie 2010 – octombrie 2013.
Respinge ca prescrisă cererea privind suma de 22.515,46 lei.
Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată, rest după compensare.
Cu drept de apel în termen 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1.07.2014
Președinte, Grefier,
M. J. B. M. C.
Red. MJ/BMC
4 ex./11.07.2014
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3745/2014.... → |
---|