Pretenţii. Sentința nr. 3250/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3250/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 6747/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA Nr. 3250/2014
Ședința publică de la 28 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE JACLY MIHĂIESCU
Grefier M.-C. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta ASOCIATIA DE P. NR.5 PRIN ADMINISTRATOR S.C.SEIMO IMOB S.R.L. și pe pârât P. C., având ca obiect pretenții
Prezența și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în ședința publică din 21.10.2014, conform mențiunilor Încheierii de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când judecătoria pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru acest termen, astfel
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR.5 PRIN ADMINISTRATOR S.C.SEIMO IMOB S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul P. C. solicitand instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 6507,32 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere conform situației încasare facturi, aferente perioadei decembrie 2010 - octombrie 2013,cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii reclamanta a aratat că paratul a beneficiat de toate utilitățile/reparațiile necesare întreținerii apartamentului,conform situației încasare facturi anexate. Deși a fost somat in mai multe rânduri, paratul refuza sa-si achite cheltuielile de întreținere, fiind nevoita sa promoveze prezenta acțiune pentru obligarea paratului la plata sumelor arătate
In drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr.230/2007, ale H.G. nr. 1588/2007, precum si clauzele contractului de administrare.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus la dosar situația încasării facturilor la data 12.12.2013, listă întreținere aferenta lunii noiembrie 2010, contract de administrare nr 196/30.12.2010, certificat de înregistrare al . (f.3-11).
Prin rezoluția din 19.12 2013 instanța în baza disp. art. 201 alin. 1 din codul de procedură civilă, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate, pârâtului cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare,în 2 ex. în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 165 Cod pr. Civ întâmpinare care să conțină mijloacele de probă cu care înțelege să se apere în prezenta cauză sub sancțiunea decăderii sale din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, prevăzută de art. 208 al.2 Cod pr.civ și cea prevăzută de art 254 alin 1 C.p.c ;de a depune înscrisurile de care înțelege să se foloseasca în cauză în 2 exemplare (f.12)
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate au fost primite de pârât la data de 23.12.2013, conform dovezii de înmânare de la f.14 dosar,iar la data de 13.01.2014 a formulat întâmpinare (f.17-20).
In cuprinsul acestei întâmpinări, pârâtul a solicitat pe cale de excepție admiterea exceptiei inadmisibilitatii actiunii, in raport de dispozițiile legii medierii incidente in prezenta cauza si admiterea excepției prescriptiei dreptului la actiune, privind debitul cu o scadenta mai mare de 3 ani. iar pe fondul cauzei a solicitat în principal respingerea acțiunii promovata ca fiind netemeinica si nelegala. Cu cheltuieli de judecata.
Referitor la excepția inadmisibilității pârâtul ,în raport si de momentul precizării acțiunii de către reclamanta, a solicitat admiterea acestei excepții, motivat de prevederile legale incidente in cauza la momentul precizării.
A mai arătat pârâtul că potrivit dispozițiilor art. 2 alin.1 indice 2 din legea medierii, instanța urmează a respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare în situațiile prevăzute de art. 60 indice 1 alin. (1) lit. a, în această situație, instanța putând invoca din oficiu excepția inadmisibilității, fiind vorba despre o normă imperativă.Or, in prezenta cauza, a solicitat a se observa faptul că reclamanta nu a procedat in nici un fel la convocarea la mediere a acestuia.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune a solicitat pârâtul a se observa că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv situația de încasări a facturilor la momentul 12.12.2013, reiese ca la momentul 31.12.2010, soldul cumulat pe numele său este de 5783.97 lei.
A mai învederat pârâtul că în urma achitării sumei de 2.450 lei, soldul devine la momentul 31.12.2010 de 3.333,97 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere cumulate înainte de luna decembrie 2010, pârâtul precizand că deși, la momentul efectuării plații, a solicitat sa se menționeze in cuprinsul chitanței că plata reprezintă întreținerea aferenta lunii in curs pentru care efectua plata, reclamanta, cu rea credința trecea in chitanța debitul cel mai vechi, neținând cont de cele solicitate .
In raport de cele mai sus menționate,pârâtul a solicitat a se observa ca debitul in cuantum de 3.333,97 lei este prescris solicitand admiterea excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru aceasta suma.
Pe fondul cauzei a arătat paratul că la momentul de față nu datorează sumele solicitate, acestea nereflectând serviciile prestate și a solicitat ca reclamanta sa dovedească temeinicia pretențiilor sale.
Pârâtul a mai solicitat a fi obligată reclamanta la dovedirea acestei sume, inclusiv prin obligarea acesteia, in solidar cu acesta, la efectuarea unei expertize contabile in
cauza, având în vedere ca aceasta profita si reclamantei.
A solicitat paratul sa se tina cont ca in toata aceasta perioada a achitat conform chitanțelor anexate cotele aferente de întreținere chiar daca, a contestat întotdeauna calculul efectuat de reclamanta, astfel încât la momentul prezentei acesta nu are nici un sold restant fata de reclamanta, soldul fiind 0.
F. de cele mai sus învederate a apreciat ca se impune respingerea cererii de chemare in judecata, formulata de reclamanta, ca fiind nefondata și a solicitat judecarea in lipsa a cererii in temeiul art. 223 NCPC.
La întâmpinare paratul a anexat în copie cartea sa de identitate și chitanțe de plata restante partial intretinere (f.21-34)
Prin rezoluția din 20.01.2014 in temeiul art 201 al.2 NCPC a dispus comunicarea întâmpinării reclamantei cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare in termen de 10 zile de la comunicare (f.25).
Reclamanta a primit aceasta întâmpinare la data de 23.01.2014 conform dovezii de înmânare de la f. 37 dosar iar la data de 29.01.2014 aceasta a depus răspuns la întâmpinare (f.39-41).
In cuprinsul acestui răspuns la întâmpinare reclamanta cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, raportata la legea medierii, a solicitat respingerea acesteia intrucat coordonatele regimului juridic al inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca sancțiune a neîndeplinirii procedurii prealabile de participare la ședința de informare privind avantajele medierii, sunt cele specifice unei excepții relative, cu toate consecințele ce decurg dintr-o astfel de clasificare, în ciuda faptului că excepția procesuală este una absolută.
A mai susținut reclamanta că prin prisma regimului juridic stabilit de legiuitor pentru excepția inadmisibilității, pârâtul devine beneficiarul obligației reclamantului de participare la ședința de informare astfel ca pârâtul este cel care poate beneficia de șansa soluționării extrajudiciare a cauzei. În ceea ce îl privește pe pârât, acesta nu este ținut să participe la ședința de informare privind avantajele medierii ,respectiv nu poate fi sancționat în ipoteza în care nu dorește să o facă, reclamanta precizand că sancțiunea inadmisibilității nu poate fi aplicata decât față de reclamant, ca titular al obligației de a participa la ședința de informare.
Reclamanta a menționat că soldul in luna decembrie 2010 era de 5783,96 lei, iar începând cu luna ianuarie 2011 si pana in luna decembrie 2013, paratul a achitat lunar, haotic, diverse sume de bani, astfel că o parte din debit a fost achitat conform mențiunilor de la rubrica credit, dar s-au acumulat si cheltuielile lunare astfel ca în luna octombrie 2013 soldul debitor era de 6507,32 lei.
A mai arătat reclamanta că orice plata făcuta în acest interval de timp trebuie interpretata ca o recunoaștere din partea debitorului a datoriei către creditor si care în temeiul art. 16 lit. a si 17 alin. 2 din Decretul 167/1958 întrerupe cursul prescripției, însă de la fiecare plata care întrerupe astfel cursul prescripției începe sa curgă un nou termen de prescripție de 3 ani. Orice întrerupere a termenului de prescripție din acest interval de timp da naștere la un nou termen de prescripție de 3 ani care în toate cazurile se împlinește mai înainte de data promovării acțiunii din 18 decembrie 2013. Astfel că mergând înapoi de la aceasta, data de 18 decembrie 2010 cu termenul de prescripție de 3 ani, ultima datorie neprescrisă este cea din decembrie 2010.
Reclamanta a mai precizat că a fost înființata la data de 11.11.2010 desprinsa fiind din Asociația de Proprietari Parc 1 B. iar prin adresa nr. 13/22.02.2011, a solicitat Asociației P. Parc 1 B., sa-i transmită sumele cu titlu de restanta aferente lunii noiembrie 2010 pentru fiecare . de către . Câmpina, respectiv pentru blocurile 1A-11A din care a făcut parte si blocul 10B.
De asemenea, a solicitat sa-i fie transmise numerele de chitanța de plata pentru cheltuielile de întreținere si data ultimei plați a restanțierilor cu sume mai mari de 200 lei, înștiințând că, in cazul in care ar exista perioade mai mari de 3 ani de neplata, sumele de plata s-ar prescrie.
A mai susținut reclamanta că Asociația de Proprietari Parc 1 B., prin adresa nr. 39/25.02.2011, a concluzionat că„Referitor la modul de administrare al asociației noastre, precum si a modalităților, de recuperare a debitelor de la proprietari, acestea au fost verificate de organele legislative in drept, controale in urma cărora nici un reprezentant legal nu a stabilit prescrierea debitelor si nici funcționarea si administrarea ilegala a Asociației de P. Parc 1 B."
Reclamanta a mai arătat că în ultima lista preluata de la Asociația de Proprietari Parc 1 B., reiese debitul paratului in suma de 5783,97 lei, totalul lunii noiembrie 2010 predat către aceasta, pe care le-a preluat conform procesului verbal de predare-primire întocmit la data de 10.01.2013.
In privința înregistrării in contabilitate a plaților efectuate de către parat,a precizat ca Asociația de Proprietari nr. 5 B., a operat in evidentele contabile sumele achitate de paratul P. C. in contul datoriilor totale pe care le avea paratul la data respectiva, și că potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, contabilitatea trebuie sa asigure înregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea, publicarea si păstrarea informațiilor.
A mai precizat reclamanta că ,deoarece Asociația de Proprietari nr. 1 Parc B. nu i-a precizat vechimea restantelor ci doar faptul ca nu sunt prescrise, pe chitanța s-a menționat „suma provenita din restanta – parțial” cu respectarea legii contabilității iar paratul P. C. nu a contestat vreodată vechimea debitului, odată ce solicita prescrierea sumelor, cerere ce trebuia făcuta de pârât Asociației de P. Parc 1 B. și pe care pârâtul nu a făcut-o.
La acest răspuns la întâmpinare reclamanta anexat adresa nr 13/22.02.2011 emisă de . către Asociatia de P. Parc 1 B., liste de plata cheltuieli întreținere din luna noiembrie 2010, adresa nr 39/25.02.2011 emisa de aceasta din urma către Asociația de Proprietari nr 5 B.,proces verbal privind proprietarii din . din . 7 (f.42-50).
Prin rezoluția din 30.01.2014 instanța,in baza art 201 al.3 constatând ca reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare a dispus fixarea termenului de judecata la data de 25.03.2014, cu citarea părților în condițiile art 161-166 C.p.c, reclamanta cu mențiunea de a depune listele de plată aferente perioadei decembrie 2010-octombrie 2013 (f.51).
La data de 6.02.2014 reclamanta a depus la dosar listele de plata aferente perioadei decembrie 2010-octombrie 2013 (f.54-123).
La termenul de judecata din 25.03.2014 reclamanta a depus la dosar o cerere modificatoare a câtimii obiectului cererii de chemare în judecată (f.129) solicitând obligarea paratului la plata sumei de 6137,32 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente perioadei decembrie 2010-octombrie 2013, având in vedere ca de la data de introducerii acțiunii paratul a mai achitat din sumele restante 100 lei, conform chitanței 1669 din 30.12.2013, 150 lei conform chitanței 1725 din 29.01.2014, 120 lei conform chitanței 1778 din 22.02.2014.
In drept a invocat disp.art 204 al.2 pct. 2 c.p.c
La solicitarea instanței Asociația de Proprietari Parc 1 B. a comunicat pentru termenul din 3.06.2014 că a perceput penalizări de întârziere de 0,05% și nu 0,5%, acest procent fiind aplicat la debitul restant și pentru ca suma penalizărilor sa nu depășească valoarea debitului, așa cum prevede art. 49 al. 1 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și a anexat lista de plata a cheltuielilor de întreținere cuprinzând rubrica penalizări de 0,05% pe zi (f.138-139).
La termenul din 3.06.2014 reclamanta a depus un certificat de informare, cu plicul poștal emis către parat restituit cu mențiunea avizat si a aratat ca paratul a mai achitat din debitul restant suma de 120 lei cu chitanța 1858/31.03.2014 și de 120 lei conform chitanței 1918/30.04.2014 ,pe care le-a anexat alături de o nota privind totalul sumelor încasate de la parat sens in care a depus cerere modificatoare a acțiunii prin care si-a restrâns câtimea obiectului cererii la suma de 5897,32 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente perioadei decembrie 2010-octombrie 2013 precum și obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
La același termen de judecata instanța a unit excepția prescripției invocata de pârât cu fondul .
La termenul de judecata din 14.10.2014 reclamanta și-a modificat din nou cererea de chemare in judecată (f.115) în sensul că și-a micșorat câtimea obiectului cererii la suma de 3650,30 lei având in vedere ca paratul a mai achitat din debitul datorat, 120 lei conform chitanței nr. 1970 din 28.05.2014, 120 lei conform chitanței nr. 2029 din 30.06.2014, 130 lei conform chitanței nr. 2088 din 30.07.2014, 115 lei conform chitanței nr. 2133 din 27.08.2014, 130 lei conform chitanței nr. 2187 din 29.09.2014 anexand aceste chitante (f. 180-182)) .
In cauza s-a luat interogatoriu reclamantei la solicitarea paratului (f.194-195 ) și a fost administrata proba cu inscrisuri.
De asemenea a fost efectuata o expertiză contabilă de catre expert Visinescu I. (f.164-174 ) .
La termenul din 21.10.2014 instanta a luat act de sustinerea paratului in sensul că nu mai stăruie in excepția inadmisibilității raportata la legea medierii.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Din listele privind cheltuielile de întreținere aferente intervalului decembrie 2010 – octombrie 2013(f.54-121) rezultă că pârâtul P. C. în calitate de locatar a apartamentului nr. 36, situat în . A, . din or.B. nu a achitat cheltuielile de întreținere și nici majorările de întârziere aferente, paratul facand parte initial din Asociația de Proprietari Parc 1 B. pana in luna noiembrie 2010, cand a fost infiintata Asociația de Proprietari nr.5 B. (din care face parte in prezent paratul) ,desprinsa fiind din Asociația de Proprietari Parc 1 B..
Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză de catre expert Visinescu I. (f.164-174) rezultă că paratul, pentru perioada decembrie 2010 – octombrie 2013 datorează suma de 4.265,30 lei din care 3.223,35 lei reprezentând cheltuieli întreținere și 1.041, 95 lei penalități de întârziere.
Sub acest aspect instanta retine ca expertul in lucrarea sa a mentionat ca restanta preluata de Asociația de Proprietari nr.5 B. de la Asociația de Proprietari Parc 1 B. cu referire la parat a fost in suma de 5.783,97 lei, in urma examinarii listelor de plata de la fosta asociatie a paratului constatandu-se ca o parte din debitul preluat este prescris, respectiv suma de 1.632,02 lei astfel ca restantele pe ultimii 3 ani (perioada neprescrisa ) sunt in suma de 4.151,95 lei din care suma de 2.422,48 lei cheltuieli intretinere si suma de 1.729,47 lei penalitati, Asociația de Proprietari Parc 1 B. percepand penalitati de 0,05 % conform procesului verbal din 22.08.2002 (f.196).
S-a mai retinut in cuprinsul expertizei ca in perioada 26.01._14 paratul a achitat in total suma de 3.110 lei care a stins partial restanta neprescrisa preluata de Asociația de Proprietari nr.5 B. de la Asociația de Proprietari Parc 1 B. ,din care a facut parte paratul pana in luna noiembrie 2010, astfel incat pentru perioada decembrie 2010 – octombrie 2013 paratul datoreaza suma de 3.223,35 lei cu titlu de cheltuieli de intretinere ( reclamanta Asociația de Proprietari nr.5 B. nepercepand penalitati ) precum si suma de 1.041,95 lei cu titlu de cheltuieli de intretinere si penalitati pentru perioada anterioara lunii decembrie 2010 ( 4.151,95 lei -3.110,00 lei).
In acest sens expertul a precizat ca toate platile efectuate de parat in suma de 3.110 lei au stins partial datoria mai veche neprescrisa (perioada decembrie 2007-noiembrie 2010) preluata de la vechea asociatie din care a facut parte paratul pana in luna noiembrie 2010 in suma de 4.151,95 lei, expertul mentionand ca debitul prescris este suma de 1.632,02 lei .
Art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 prevede că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, in cauza de fata, în termenul general de 3 ani, instituit prin art. 3 alin. 1 din același decret.
Totodata prin Decizia nr. 1/2014, Î.C.C.J. a stabilit că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 01.10.2011, împlinite ori neîmplinite la aceiași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 01.10.2011.
Conform art. 18 din Decretul nr. 167/1958 instanța este obligată ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune este prescris.
Pentru considerentele expuse mai sus instanța va admite exceptia prescripției dreptului la acțiune invocata de parat pentru suma de 1.632,02 lei și va respinge ca prescrisă cererea cu privire la aceasta suma, ce reprezintă cheltuieli de întreținere restante pentru perioada anterioară lunii decembrie 2010.
Potrivit disp. art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației, cota de contribuție ce le revine, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
De asemenea potrivit disp. art. 49 alin. 1 din legea menționată mai sus, asociația poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, acestea neputând fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere.
Instanța are în vedere și disp. art. 50 alin. 1 din același act normativ care prevăd că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Văzând și disp. art. 32 din HG nr. 1.588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 230/2007, potrivit cărora toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, instanța va admite in parte acțiunea modificata si va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.265,30 lei reprezentând cheltuieli întreținere și penalități de întârziere aferente perioadei decembrie 2010 – octombrie 2013 conform expertizei contabile Visinescu I. (f.164-174).
In baza disp.art.453 C.p.c va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 375 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând in onorariu de expertiză, proportional pretentiilor admise.
In cauza urmeaza sa se ia act de declarația pârâtului in sensul că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru suma de 1.632,02 lei, invocată de parat.
Admite în parte acțiunea modificată formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA DE P. NR.5 B. PRIN ADMINISTRATOR S.C.SEIMO IMOB S.R.L. cu sediul în mun.Campina, ., nr. 10, ., . în contradictoriu cu paratul P. C. ,CNP_,domiciliat în B.,., ..A, . și cu domiciliul ales în mun. Bucuresti, ., ., sector 2 .
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.265,30 lei reprezentând cheltuieli întreținere și penalități de întârziere aferente perioadei decembrie 2010 – octombrie 2013.
Respinge ca prescrisă cererea privind suma de 1.632,02 lei.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 375 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Ia act de declarația pârâtului in sensul că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de apel, ce se depune la Judecătoria Câmpina,în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.10.2014.
Președinte, Grefier,
M. J. B. M. C.
red MJ/BMC
4 ex/28.11.2014
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2287/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3792/2014. Judecătoria... → |
---|