Pretenţii. Sentința nr. 2456/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2456/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 6672/204/2012
ROMÂNIA
J. C., JUDEȚUL PRAHOVA
C., ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2456/2014
Ședința publică de la 08 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. L.-I.
Grefier: D. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul D. D. și pârâta Ș. M. A., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 10.05.2013.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /18.12.2012, reclamantul D. D. a solicitat obligarea pârâtei Ș. M. A. la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând daune morale.
In drept a invocat disp. art. 998 si urm cod civil si art. 1349 si urm. din noul cod civil.
Intimata, legal citată, nu a formulat intampinare.
Examinand actele si lucrarile dosarului, cu privire la exceptia perimarii invocata din oficiu, instanta retine urmatoarele:
Prin incheierea de sedinta din 10.05.2013, avand in vedere ca niciuna dintre parti nu s-a infatisat la strigarea pricinii si nici nu a solicitat judecarea cauzei in lipsa, in temeiul disp. art. 242 alin. 1 pct. 2 cod proc. civ., s-a dispus suspendarea prezentei cauze.
Conform art. 248 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de cel puțin un an.
Întrucât în prezentul litigiu, termenul de un an de la ultimul act de procedură efectuat s-a împlinit, instanța - în baza art. 252 C. pr. civ. rap. la art. 248 C.pr.civ. - urmează să admită exceptia perimării si să constate perimată judecata cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constata perimată judecata cauzei privind pe reclamantul D. D., domiciliat în C., ., jud. Prahova și pârâta Ș. M. A., cu domiciliul în C., . nr. 14, jud. Prahova.
Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, azi 08.09.2014.
Președinte, Grefier,
Red. DLI
4 ex./24.09.2014
← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 3169/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 1191/2014. Judecătoria CÂMPINA → |
---|