Validare poprire. Sentința nr. 1461/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1461/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 1063/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1461

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25 APRILIE 2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Ș. M. A.

GREFIER: NIȚEANU V. M.

Pe rol fiind judecarea cererii având ca obiect validare poprire formulată de creditoarea S.C. EOS K. ROMÂNIA S.R.L. în contradictoriu cu debitorul poprit B. M. R. și terțul poprit S. C. M. B. METAL CONSTRUCT S.R.L.

Cerere timbrată cu suma de 20 lei prin ordinul de plată nr. 20/29.01.2014 (f.5).

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, învederând faptul că s-au depus de către ITM Prahova relațiile solicitate de instanță, iar creditoarea a depus o cerere prin care solicită judecarea și în lipsa sa și revenirea asupra măsurii vizând înaintarea de către executorul judecătoresc a dosarului de executare, după care:

Instanța încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse și apreciază întemeiată cererea acesteia privind revenirea asupra măsurii dispuse la termenul anterior, cu referire la înaintarea de către S.C. P. a Executorilor Judecătorești Trifina, T. și G. a dosarului de executare, întrucât creditoarea a depus la dosar înscrisurile necesare soluționării prezentei acțiunii.

Se revine asupra acestei măsurii și pentru a nu se tergiversa soluționarea prezentei cauze, în condițiile în care dosarul de executare este format încă din anul 2012 și, nemaifiind alte cererii de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 28.02.2014 creditoarea S.C. EOS K. ROMÂNIA S.R.L. a chemat în judecată pe debitorul B. M. R. și terțul poprit S.C. M. B. METAL CONSTRUCT S.R.L. și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul disp. art. 460 C. pr. civ. să se dispună validarea popririi împotriva terțului poprit pentru suma de 6978,01 lei reprezentând debit și cheltuieli aferente executării silite ce face obiectul dosarului 1201/2012 al S. C. P. Ex. Trifina, T. și G.; precum și amendarea terțului poprit cu suma maximă prevăzută de disp. art. 460 alin. 2 C. pr. civ. întrucât nu s-a conformat dispozițiilor organului de executare și nici nu a oferit o motivație pentru nerespectarea acestora.

În motivarea cererii s-a arătat că împotriva debitorului B. M. R. a pornit executarea silită ce face obiectul dosarului 1201/2012 al S.C.P. Ex. Trifina T., și G., fiind încuviințată de către Judecătoria Câmpina prin încheierea din data de 24.04.2012.

Din lucrările dosarului de executare silită a rezultat că debitorul realizează venituri din muncă, fiind angajat la M. B. METAL CONSTRUCT SRL, conform adresei din 04.12.2013 a ITM Prahova.

In urma furnizării acestei informații de către autoritățile publice, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi la M. B. METAL CONSTRUCT SRL, asupra veniturilor de natura salariată pe care debitorul le realizează.

Poprirea a fost comunicată societății pârâte la data de 12.12.2013 și deși potrivit disp. art. 456 C. pr. civ., M. B. METAL CONSTRUCT SRL avea obligația ca în termen de 15 zile de la primirea popririi să consemneze suma de bani stabilită în cuantumul legal din salariul datorat debitorului, nici până la momentul redactării prezentei terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația legală.

Astfel solicită creditoarea validarea popririi împotriva societății pârâte pentru suma de 6978,01 lei reprezentând debit și cheltuieli aferente executării silite ce face obiectul dosarului 1201/2012.

De asemeni, având în vedere atitudinea terțului poprit de a ignora dispozițiile executorului judecătoresc, solicită amendarea acestuia cu suma maximă prevăzută de disp. art. 460 alin. 2 C. pr. civ.

În drept s-au invocat disp. art. 456, art. 460 C. pr. civ.

În dovedirea cererii creditoarea a depus în copie la dosar următoarele înscrisuri: dispoziție de poprire din 10.12.2013, cerere de executare silită, contract credit, încheiere din 24.04.2012, adresă ITM Prahova, proces-verbal de cheltuieli, dovadă comunicare (f.7-13).

Debitorul și terțul poprit deși citați legal, nu au formulat întâmpinare.

În cauză s-au încuviințat și administrat probe cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 19.04.2012 creditoarea S.C. EOS K. ROMÂNIA S.R.L. a formulat cerere de executare silită, în baza titlului executoriu - contractul de credit nr._/21.03.2007, împotriva debitorului B. M. R., cerere pe care a adresat-o Societății Civile Profesionale a Executorilor Judecătorești Trifina, T. și G. (f.8), formându-se dosarul de executare nr. 1201/2012.

Prin contractul de credit nr._ încheiat la 21.03.2007 debitorul a primit un împrumut în cuantum de 4000 lei de la . (f.9).

Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Câmpina la 24.04.2012 (f.10) s-a admis cererea de încuviințare a executării silite a contractului de credit mai sus menționat, formulată de Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești Trifina, T. și G., și din aceasta rezultă că . a cesionat creanța societății S.C. EOS K. ROMÂNIA S.R.L.

Întrucât debitorul nu și-a achitat debitul executorul a procedat la efectuarea de verificării cu privire la veniturile acestuia solicitând relații Inspecției Muncii (f.11), constatând că acesta este angajat la S.C. M. B. Metal.

Acest aspect rezultă și din adresa nr. 1838/22.04.2014 emisă de ITM Prahova, comunicată la solicitarea instanței, în care se arată că debitorul B. M. figurează în baza de date cu contract individual de muncă la S.C. M. B. Metal Construct SRL începând cu data de 13.09.2013.

De asemenea se reține și faptul că terțul poprit, respectiv societatea S.C. M. B. Metal Construct SRL a refuzat să comunice instanței relații cu privire la debitorul B. M. R., deși i s-a solicitat în mod expres prin adresa dispusă la 09.04.2014 (f.23).

Instanța consideră această atitudine procesuală a terțului poprit ca o recunoaștere a faptului că debitorul este angajatul său.

Astfel s-a emis la data de 10.12.2013 dispoziție de poprire către terțul poprit S.C. M. B. Metal Construct SRL, pentru înființarea popririi pe drepturile bănești prezente și viitoare ale debitorului până la concurența sumei de 6.978,01 lei (f.7), dispoziție ce a fost comunicată acestuia la 12.12.2013 (f.13).

Urmare a faptului că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de poprire creditoarea a formulat prezenta cerere de validare a popririi în temeiul disp. art. 460 Vechiul C. pr. civ., dat fiind faptul că executarea silită a fost începută anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, iar potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod de procedură civilă, dispozițiile acestui cod se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..

Potrivit art. 460 C. pr. civ. dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Astfel instanța va cita (art. 460 alin. 2 C. pr. civ.) creditorul, debitorul și terțul poprit și dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi, iar în caz contrar va hotărî desființarea popririi.

Așadar admiterea cererii de validare a popririi este condiționată numai de existența creanței debitorului față de terțul poprit, creanță ce rezultă, așa cum s-a reținut mai sus din verificările efectuate la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Raportat la situația reținută mai sus și față de prev. art. 460 Cod proc. civ. instanța va admite cererea formulată și va dispune validarea popririi înființată prin dispoziția de poprire emisă în data de 10.12.2013 în dosarul de executare nr. 1201/2012, și va obliga terțul poprit să plătească creditoarei suma datorată, în limita creanței de 6.978,01 lei.

De asemenea instanța constată întemeiată și cererea privind sancționarea terțului poprit în temeiul disp. art. 460 alin. 2 teza finală C. pr. civ. conform căreia terțul poprit care, cu rea credință, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat prin aceiași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 200 lei și 1000 lei.

Cum terțul poprit refuză îndeplinirea obligației legale, pentru ca societatea creditoarea să-și poată recupera creanță prin procedura executării silite începută încă din aprilie 2012, acesta refuzând să răspundă și solicitării instanței, se apreciază existența relei credințe a acestuia, motiv pentru care se va dispune sancționarea sa cu amendă în cuantum maxim.

Totodată se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea S.C. EOS K. ROMÂNIA S.R.L., cu sediul ales la Cabinetul de Avocat R. R. din mun. Ploiești . . jud. Prahova, în contradictoriu cu debitorul poprit B. M. R., domiciliat în ., ., nr. 642, jud. Prahova, și terțul poprit S.C. M. B. METAL CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în ., ., jud. Prahova, și în consecință:

Validează poprirea dispusă de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești Trifina, T. și G., prin dispoziția de poprire emisă în data de 10.12.2013 în dosarul de executare nr. 1201/2012, și obligă terțul poprit să plătească creditoarei suma datorată, în limita creanței de 6.978,01 lei.

Amendează terțul poprit S.C. M. B. METAL CONSTRUCT S.R.L. cu suma de 1.000 lei.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 25.04.2014

Judecător, Grefier,

Red. ȘMA

5 ex./28.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 1461/2014. Judecătoria CÂMPINA