Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1328/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1328/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 606/204/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL P.

Câmpina, ., nr. 14, jud. P.

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1328/2015

Ședința Camerei de Consiliu de la 08 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - CIMPOIAŞU-TANISLAV CARMEN ANDREEA

Grefier - D. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta S.C.H. P. S.A. și pe pârâtul B. L., având ca obiect cerere de valoare redusă .

Acțiunea timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei ( fila 2 dosar).

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că este competentă general, teritorial, material să soluționeze cauza în baza art.1027 raportat la art. 94 alin. 1 lit. j și art. 107 al. 1 NCPC; estimează – potrivit art.238 alin.1 NCPC, că cercetarea procesului se va finaliza azi; în baza disp. art. 255 și art. 258 NCPC încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta S.C. H. P. S.A. a chemat în judecată pe paratul B. L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat aceasta la plata sumei de 445,16 lei contravaloare apă livrată,cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a beneficiat de servicii comunale respectiv, furnizare apă, fiind emise facturi fiscale care refuză să le achite.

In drept cererea a fost întemeiată pe disp.art.241/2006, clauze contractuale

In dovedirea cererii, reclamanta a depus în copie la dosar fișă client în perioada -2._, contractul de furnizare/prestare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare . din 15.02.2010, facturi fiscale,

Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză și nici nu s-a prezentat în instanță.

În cauză au fost administrate probe cu înscrisurile depuse de reclamant la dosar.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

În baza contractului de furnizare/prestare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare . din 15.02.2010, reclamanta a prestat servicii de furnizare apă către pârât, fiind emise facturi fiscale pe care aceasta nu le-a achitat .

Din înscrisurile depuse la dosar si fata de pozitia procesuala a paratei, avându-se în vedere disp. art. 1030 alin. 2, întrucât aceasta nu a raspuns pretentiilor reclamantei prin restituirea formularului de raspuns, instanta retine ca s-a făcut dovada de catre reclamanta a pretentiilor sale.

Astfel, conform facturilor fiscale în perioada -2._, scadente in termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii, parata datorează reclamantei suma de 445,16 lei contravaloare apă livrată.

Astfel fiind, instanța în temeiul disp.art .1028 NCPC rap. la art.la art 969 si 1073 cod civ 1964 aplicabil față de data încheierii contractului, va admite cererea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 445,16 lei contravaloare apă livrată.

In temeiul disp.art.453 NCPC va fi obligat pârâtul că plătească reclamantei suma de 50 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, conform chitanței depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în Ploiești, .. 1, jud. P. în contradictoriu cu pârâtul B. L., domiciliat în Băicoi, ., jud. P., și în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 445,16 lei reprezentând contravaloare apă livrată.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8.04.2015

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. T. C. A. D. A.

Red. 4 ex.

CTCA 7 MAI 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1328/2015. Judecătoria CÂMPINA