Plângere contravenţională. Sentința nr. 1487/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1487/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 1512/204/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1487/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - CIMPOIAŞU-TANISLAV CARMEN ANDREEA
Grefier - D. A.
Pe rol fiind sesizarea formulată de petenta P. ORAȘULUI BĂICOI PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu intimatul T. V., având ca obiect înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea de activități în folosul comunității aplicată intimatului prin Sentința civilă nr. 528/20.02.2013 a Judecătoriei Câmpina, cu sancțiunea amenzii contravenționale.
Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpina.
Instanța, în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 N.C.P.C., verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, potrivit art. 94 pct. 4 rap. la art. 21 din O.G. nr. 55/2002; estimează – potrivit art.238 alin.1 NCPC că cercetarea procesului se va finaliza azi; în temeiul disp. art. 258 rap. la art. 255 și N.C.P.C. încuviințează petentei proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei; nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C. declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ petenta P. ORAȘULUI BĂICOI, prin primar, în contradictoriu cu intimatul T. V. a solicitat înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea de activități în folosul comunității de 10 ore aplicată intimatului prin sentința civilă nr. 528/20.02.2013 a Judecătoriei Câmpina, cu sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 200 lei.
În motivarea cererii, petenta a arătat în esență că intimatul a fost înștiințat și invitat la sediul Primăriei or. Băicoi pentru începerea executării sancțiunii, dar aceasta nu s-a prezentat cu rea-credință pentru desfășurarea activităților în folosul comunității.
În drept petenta a invocat art. 21 din O.G. nr. 55/2002, art. 194 C.pr.civ., iar în temeiul disp. art. 583 N.C.P.C. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin Rezoluția din 26.02.2015 s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată intimatului cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 al. 2 N.C.P.C., însă acesta nu a formulat o astfel de cerere și nici nu s-a prezentat în instanță.
S-a atașat dosarul civil nr._ și s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 528/20.02.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de petentul IPJ Prahova în contradictoriu cu intimatul din prezentul litigiu și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată contravenientului prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 09.04.2010 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 15 ore, la dispoziția Primăriei or. Băicoi.
La 19.03..2013 Judecătoria Câmpina a emis mandatul de executare nr.138 a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, prin care a ordonat prezentarea contravenientului la P. or. Băicoi pentru a executa o activitate în folosul comunității pe o durată de 10 ore.
Potrivit art. 21 din O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, în cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce ii revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunitarii, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.
Având în vedere că intimatul contravenient nu s-a prezentat cu rea-credință la sediul Primăriei or. Băicoi în vederea stabilirii condițiilor în care urma să presteze activitatea în folosul comunității, deși a fost înștiințat în acest sens, instanța - față de dispozițiile legale mai sus menționate - urmează a dispune înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 15 ore aplicată intimatului prin sentința civilă nr. 528/20.02.2013 a Judecătoriei Câmpina, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petenta P. ORAȘULUI BĂICOI -PRIN PRIMAR cu sediul BĂICOI, ., jud. Prahova, C._, în contradictoriu cu intimatul T. V., domiciliat în Băicoi, ., jud. Prahova, CNP_, și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 10 ore aplicată intimatului T. V. prin sentința civilă nr. 528/ 20.02.2013 a Judecătoriei Câmpina pronunțată în dosarul_, cu sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 200 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . NR._/ 09.04.2010 .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.04.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. T. C. A. D. A.
Red. 4 ex.
CTCA / SL 7 mai 2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1379/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1257/2015.... → |
---|