Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1616/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1616/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 228/204/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1616/2015

Ședința Camerei de Consiliu de la 29 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - CIMPOIAŞU-TANISLAV CARMEN ANDREEA

Grefier - D. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta S.C.GDF S. ENERGY ROMANIAN S.A. și pe pârâtul I. ST. I. G., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul art. 131 alin.1 NCPC, verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, conform art. 1027 rap. la 94 alin. 1 lit. j și art. 107 alin. 1 NCPC; estimează – potrivit art. 238 alin. 1 NCPC că cercetarea procesului se va finaliza azi; în temeiul art. 258 rap. la art. 255 NCPC încuviințează reclamantei proba cu înscrisuri;

Instanța, invocă din oficiu excepția lipsei capacității de folosință a pârâtulului I. ST. I. G., raportat la extrasul din baza de date a DEPABD depus la fila 29 dosar, și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta S.C. GDF S. ENERGY ROMÂNIA S.A. a chemat în judecată pe pârâtul I. ST. I. G., pentru ca în temeiul art. 1025 C. pr. civ. pârâtul să fie obligat la plata sumei de 1008,35 lei reprezentând debit principal ,cu cheltuieli de judecată.

Astfel în baza disp. art. 1028 alin. 2 C. pr. civ. reclamanta a completat formularul de cerere aprobat prin ordinul ministrului justiției și la rubrica prezentarea motivelor de fapt și de drept ale cererii reclamanta a învederat că a furnizat debitorului gaze naturale și pentru aceasta a emis facturi fiscale, pe care acesta nu le-a achitat conform contractului încheiat cu debitorul.

Mai arată reclamanta că începerea derulării relațiilor cu pârâtul s-a realizat la data în care acesta a început să consume gaze naturale, însușindu-și toate obligațiile legale care derivă din utilizarea acestui serviciu.

Astfel ea avea obligația să furnizeze gaze naturale, iar debitorul avea obligația să achite contravaloarea acestora în baza facturilor emise, în termen de 30 zile de la data emiterii facturii. Pentru serviciile prestate și neachitate la termen s-au calculat majorării de întârziere conform contractului pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici nr._ din 21.11.2009

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 1.025și urm. cod pr.civilă.

În dovedirea cererii s-au atașat următoarele înscrisuri în copie ; contractul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici nr._ din 21.11.2009, facturi fisale, extras de cont fișe de calcul penalități (f.11-22

Prin rezoluția din 15.01..2015 (f.26), în baza disp. art. 1.029 alin. 3 C. pr. civ., instanța a dispus comunicarea formularului de cerere de chemare în judecată, a înscrisurilor atașate, precum și a formularului de răspuns către pârât cu mențiunea că poate răspunde pretențiilor reclamantei prin restituirea formularului completat sau prin orice alt mijloc adecvat, în termen de 30 zile de la comunicare.

La termenul din 29.04.2015 Instanța, invocă din oficiu excepția lipsei capacității de folosință a pârâtulului I. ST. I. G., raportat la extrasul din baza de date a DEPABD depus la fila 29 dosar.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că potrivit art.

Capacitatea procesuală de folosință reprezintă acea componentă a capacității de folosință a unei persoane fizice care constă în aptitudinea de a dobândi și exercita drepturi și obligații procesuale, aptitudine care încetează odată cu decesul persoanei fizice, potrivit art 56 C.PR.CIV .

Raportat la prezenta cerere de chemare în judecată instanța reține conform extrasului din baza de date DEPABD că pârâtul a decedat la data 1 februarie 2014. Față de data decesului acestuia, anterioară datei de formulare a prezentei cereri -14.01.2015, instanța va admite excepția invocată și va respinge acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului I. I. G..

Respinge cererea formulată de reclamanta GDF S. ENERGY ROMANIAN SA, cu sediul în București, CALEA FLOREASCA-CLĂDIREA DE BIROURI SKY TOWER, nr. 246C, ., împotriva pârâtului I. ST. I. G., cu ultimul domiciliul cunoscut în ., ., nr. 495, jud. Prahova, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuala de folosință.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune al Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. T. C. A. D. A.

Red. 4 ex.

CTCA /SL 7 mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1616/2015. Judecătoria CÂMPINA