Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1112/2015. Judecătoria CÂMPINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1112/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 1112/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_
tel_; tel/fax_
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA Nr. 1112/2015
Ședința publică de la 24 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. M.
Grefier M.-C. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții G. E. V. si G. S. D. și pe pârâta P. B. ROMANIA S.A., având ca obiect
constatare nulitate act juridic clauze abuzive, obligația de a face, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul reprezentat de av. D. C., pentru parata av M. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca la data de 30.12.2014
s-au depus de către parata întâmpinare și înscrisuri iar la data de 20.01.2015 s-a depus de către reclamanți răspuns la întâmpinare.
Instanța pune în discuția părților excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Câmpina in soluționarea prezentei cauze invocata de parata prin întâmpinarea formulata in cauza
Av M. L. depune împuternicirea avocațială datată din 24.03.2015 de reprezentare a paratei in prezenta cauza si solicită admiterea excepției de necompetenta teritoriala conform susținerilor din întâmpinarea pe care a formulat-o ,în considerarea prevederilor art. 8.2 din Contractul de credit nr. 3101R2J_ încheiat la data de 08.05.2008 ,denumit in continuare „contractul de credit”,art. 107 alin. 1 NCPC .Arata că, in considerarea prevederilor art. 19 C.proc.civ. 1865, părțile, la data încheierii contractului de credit au stabilit o competenta teritoriala convenționala, in cazul apariției oricărui litigiu. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 8.2 din contractul de credit „Orice litigiu in legătura cu prezentul contract care nu s-a putut soluționa amiabil intre parti, va fi soluționat de instanțele judecătorești din București." Menționeaza că, prin contractul de credit, părțile, având in vedere prevederile art. 19 C.proc.civ. 1865 (in vigoare la data încheierii contractului de credit), in baza acordului de voința exprimat, au încheiat o convenție atributiva de competenta prin care au convenit o prorogare convenționala de competenta teritoriala. Astfel, prin convenția atributiva de competenta, partile au stabilit ca in cazul declanșării oricărui litigiu, in legătura cu contractul de credit, instanța care va avea competența teritoriala sa judece litigiul sa fie instanța (competența din punct de vedere material) din București. In acest context, arata că, in ceea ce privește dispozițiile art. 126 alin. 2 NCPC Înalta Curte de Casație si Justiție („ICCJ") prin Decizia civila nr. 2363 din data de 24.06.2014 a statuat ca „in virtutea principiului neretroactivității legii civile, prevederile evocate -art. 126 alin. 2 NCPC -n.n. -se aplica numai contractelor încheiate dupa . codului -NCPC -".Solicita a se reține ca prevederile art. 8.2 din contractul de credit care reglementează competenta teritoriala convenționala (prin care părțile, de comun acord, au stabilit instanța competenta teritorial sa judece orice litigiu in legătura cu contractul de credit) prevalează atât prevederilor art. 109 NCPC cat si prevederilor art. 113 pct. 8 NCPC.Arată că, potrivit prevederilor art. 107 alin. (1) NCPC, regula generala o constituie competenta de la sediul paratului. Or, sediul (social) al pârâtei este in București, Sector 1. (competenta teritoriala de drept comun este cea de la sediul paratei P. B. România S.A.).In concluzie, atât prorogarea convenționala de competenta, cat si competenta teritorială de drept comun, indica o singura instanța competenta teritorial sa judece acest litigiu,respectiv, instanța competenta material de la sediul social al paratei P. B. România S.A.Arata că,mai mult, teza susținuta de aceasta (cu privire la valabilitatea convenției atributive de competenta) a fost îmbrățișata si de practica instanțelor de judecata in cauze similare, formulate in temeiul NCPC". având –o ca parata pe aceasta.Solicită admiterea excepției și declinarea cauzei către instanța competenta, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București. Solicita ca hotărârea ce se va pronunța in cauza sa-i fie comunicata la sediul ales.
Av. D. C. pentru reclamanți solicita respingerea excepției de necompetenta teritoriala conform susținerilor din răspunsul la întâmpinare pe care l-a formulat in cauza.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanții G. E. V. și G. S. D. au chemat in judecata pe pârâta P. B. ROMANIA S.A.,pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterului abuziv al clauzelor contractuale incluse in contractul de credit nr. 3010R2J_ din 08.05.2008, respectiv art. 1 2, 5.1, 5.4, 5.5, 6.2, 6.5, constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale susmenționate; stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului, denominarea creditului la moneda naționala respectiv RON la cursul valutar de la momentul acordării creditului, motiv pentru care rata urmează sa fie tratata ca fiind la nivelul anului corespunzător acordării creditului, obligarea paratei la eliminarea acestor clauze contractuale, obligarea paratei la restituirea sumelor plătite in baza clauzelor lovite de nulitate absoluta sau, in subsidiar, compensarea acestor sume cu eventualul debit rămas neachitat,obligarea paratei de a emite un nou grafic de rambursare, care sa aibă la baza suma recalculata după eliminarea clauzelor abuzive.Cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că au contractat un credit de la parata, la data de 08.05.2008 încheindu-se contractul de credit nr. 3010R2J_, in valoare de_ CHF, rambursabil in 360 luni iar ulterior, la datele de 27.01.2012, 11.09.2012, 08.11.2013 s-au încheiat acte adiționale la contract, convenții ce conțin o . clauze contractuale abuzive, respectiv art. 1.2 si art. 5.1, 5.4, 5.5 din contract care prevăd ca rata anuala a dobânzii va putea fi modificata de către banca (unilateral) in funcție de evoluția pieței financiare, sau de „politica de credite a băncii", care nu este definită nicăieri în contract, nu este o valoare cunoscută și transparentă, ea ține de confidențialitatea datelor pârâtei și pe cale de consecință nu le poate fi opozabilă.
Reclamantii au mai aratat că in ce privește valoarea dobânzii, este necesara precizarea tipului acesteia,fixa și/sau variabilă, iar în cazul în care dobânda este variabilă, variația acesteia, trebuie sa fie independentă de voința creditorului raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați contract, sau la modificările legislative care impun acel lucru și mai mult in cazul in care debitorul nu ar accepta noul nivel al marjei, contractul obliga la restituire a restului de credit datorat si dobânzile datorate pana la data plații, in 30 de zile, prevederile art. 5 fiind abuzive întrucât majorarea dobânzii se poate face în raport de "politica băncii" și nu doar de evoluția indicilor de referință.
S-a mentionat de catre reclamanti că art 6.2 prevede că in primele 6 luni banca nu va percepe dobânda, in schimb in următoarele 36 luni banca va percepe doar dobânda, iar după aceasta perioada se va rambursa creditul si dobânda in rate lunare egale, conform graficului de rambursare care poate fi modificat din timp in timp fiind abuziv ca timp de 3 ani sa nu se plătească decât dobânda, fapt ce face ca din credit sa nu se achite nimic, adică acel credit va produce in integralitatea sa noi dobânzi, in cei trei ani in care nu se rambursează decât dobânda astfel incât dobânzile devin o adevărata avalanșa, care face ca niciodată sa nu se mai reușească a se ajunge la achitarea creditului in sine.
Reclamantii au precizat că art. 5.5 da dreptul băncii de a percepe si incasa „dobânzi penalizatoare de 4% anual peste dobânda curentă si de 8% anual pentru dobânda restanta", adică banca percepe o a doua dobânda nu doar la eventualul credit restant, dar si o dobânda (penalizatoare asa zis) la dobânda iar art 6.5 teza finala, constituie de asemenea o clauza abuziva in condițiile in care sumele plătite sting debitele in următoarea succesiune cheltuieli de judecata si executare, comisioane si prime de asigurare, penalități, dobânda restanta, credit restant, dobânda curenta, credit, condiții in care nu se mai ajunge decât spre sfârșitul perioadei de creditare sa se achite si creditul in sine.
Au sustinut reclamantii că practic, in cea mai mare parte a perioadei de rambursare se achita de fapt tot felul de „costuri" impuse de banca pe langa dobânda curenta si in suplimentarea acesteia și pana la începerea achitării creditului in sine, banca a perceput deja sume mari de bani, care au constituit de fapt o îmbogățire fara justa cauza iar creșterea accelerata a valorii CHF fata de moneda naționala cu implicații negative directe asupra costurilor împrumutului ce se răsfrâng asupra ratelor precum si a comisioanelor de schimb valutar, din leu in euro si din euro in CHF au determinat o schimbare a condițiilor contractuale avute in vedere la data contractării creditului si, in consecința, incumba in sarcina acestora obligații vădit disproporționate fata de cele in considerarea cărora și-au exprimat voința de a ne angaja juridic.
Reclamanții au mai aratat că parata nu a negociat contractul de credit si nici nu a comunicat ulterior, modificări de costuri, desi acestea au existat. Contractul este unul standardizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate cu atat mai mult cu cat nu au fost informați corect la data semnării despre întreg conținutul sau. Semnarea contractului s-a realizat in condiții care nu au permis o buna înțelegere a prevederilor acestuia respectiv lecturare ipotetica si la prima vedere in prezenta unui reprezentant al societății de credit, caractere aproape indescifrabile ale scrisului, clauze ambigue si neclare, cu termeni nedefiniți ori contradictorii.
In drept ,reclamanții au invocat Legea 193 / 2000 .
In susținerea cererii reclamanții au anexat contractul de nr. 3010R2J_ din 08.05.2008 și actele adiționale la acesta nr 1/30.12.2009, nr 2/27.12.2010, nr 3/27.01.2012 nr 4/11.09.2012, nr 5/8.11.2013 (f.6-17).
Prin Rezoluția din 25.11.2014 instanța,în baza art 200 al.1 c.p.c a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor anexate pârâtei, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de cel mult 25 zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și a de invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, sancțiune prevăzută de art.208 alin.2 Cod procedură civilă(f.18).
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost primite de pârâtă la data de 27.11.2014, conform dovezii de înmânare de la f. 20 dosar ,iar aceasta la data de 30.12.2014 a formulat întâmpinare (f. 23-55).
In cuprinsul acesteia parata a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Câmpina in judecarea cererii introductive de instanța raportat la art. 8.2 din contractul de împrumut si art. 107 alin. 1 NCPC.
A menționat parata că părțile, in considerarea prevederilor art. 19 C.proc.civ. 1865, la data încheierii contractului de credit au stabilit o competenta teritoriala convenționala, in cazul apariției oricărui litigiu. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 8.2 din contractul de credit „Litigiile rezultate din prezentul contract care nu pot fi soluționate pe cale amiabila se soluționează de instanțele de judecata competente din București."
Parata a arătat că prin contractul de credit, părțile, având in vedere prevederile art. 19 C.proc.civ. 1865 (in vigoare la data încheierii acestuia), in baza acordului de voința exprimat, au încheiat o convenție atributiva de competenta prin care au convenit o prorogare convenționala de competenta teritoriala iar prin convenția atributiva de competenta, părțile au stabilit ca in cazul declanșării oricărui litigiu in legătura cu contractul de credit, instanța care va avea competenta teritoriala sa judece litigiul sa fie instanța (competenta din punct de vedere material) din București.
A susținut parata ca, in ceea ce privește dispozițiile art. 126 alin. (2) NCPC Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia civila nr. 2363 din data de 24.06.2014 a statuat ca „in virtutea principiului neretroactivității legii civile, prevederile evocate (art. 126 alin. (2) NCPC ) se aplica numai contractelor încheiate dupa . NCPC solicitând a se reține faptul ca prevederile art. 8.2 din contractul de credit care reglementează competenta teritoriala convenționala -prin care părțile, de comun acord, au stabilit instanța competenta teritorial sa judece orice litigiu in legătura cu contractul de credit- prevalează atât prevederilor art. 109 NCPC cat si prevederilor art. 113 pct. 8 NCPC.
Parata a precizat că potrivit prevederilor art. 107 alin. (1) NCPC, regula generala o constituie competenta de la sediul paratului,ori sediul (social) al pârâtei este in București, sector 1. competența teritoriala de drept comun fiind cea de la sediul paratei P. B. România S.A.).
Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea cererii introductive de instanța ca
neîntemeiata întrucât clauzele contractuale invocate de reclamanta nu au un caracter abuziv.
In susținerea întâmpinării parata a anexat înscrisuri (f 56-77).
Prin rezoluția din 6.01.2015 instanța a dispus comunicarea întâmpinării către reclamanți cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la data comunicării(f.78)
Reclamanții au primit aceasta comunicare la data de 9.01.2015 conform dovezilor de înmânare de la filele 81,82 dosar,iar la data de 20.01.2015 au depus răspuns la întâmpinare (f.85-86).
In cuprinsul acestui răspuns la întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea excepției necompetentei teritoriale a Judecătoriei Câmpina invocata de parata ca fiind neîntemeiata raportat la prevederile dispozițiilor art. 113 alin. 1 pct. 8 coroborat cu art. 126 NCPC, dispoziții aplicabile in cauza, legea de punere in aplicare a Codului de procedurii civila neprevăzând nici o excepție in acest sens, dispozițiile art. 113 alin. 1 pct. 8 fiindu-i aplicabile si favorabile întrucât este vorba de o cerere privitoare la un contract încheiat cu un profesionist.
Au apreciat reclamanții că, in speță, Legea 193/2000 reglementează o competenta teritoriala speciala, care nu are legătura cu competenta generala (la domiciliul / sediul paratului) si care impune derularea acestui tip de procese la instanțele de la domiciliul consumatorului si chiar daca in contractul de credit a fost inserata o clauza privind competenta teritoriala convenționala a instanțelor din București (sediul paratei), aceasta este la rândul sau abuziva, așa cum a stabilit ICCJ in decizia sa nr. 2938 din 27 septembrie 2013.
Reclamanții au menționat că parata citează art. 126 NCPC însa se limitează numai la alin. 1, ignorând alin. 2 al acestui articol, care vizează posibilitatea părților de a conveni instanța competenta numai după nașterea dreptului la despăgubire. Ori, in speța punctul de referința nu este data încheierii contractului (anterioara sau ulterioara intrării in vigoare a NCPC) ci momentul nașterii dreptului, care in opinia lor este ulterior intrării in vigoare a codului.
Cu privire la apărările de fond, reclamanții au arătat își mențin toate afirmațiile si pretențiile din acțiunea introductiva, urmând ca in baza probelor ce se vor administra sa se lămurească toate aspectele controversate.
Prin rezoluția din 21.01.2015 instanța a fixat primul termen de judecată la data de 24.03.2015 cu citarea părților (f.87).
In ședința publică de astăzi instanța a pus in discuție excepția necompetentei teritoriale invocata de parata prin întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma acestei excepții, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum nr. 3010R2J_, din 08.05.200 8 (f. 6-9 ), in care la art.13.5 s-a prevăzut că litigiile rezultate din acest contract care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă se soluționează de instanțele de judecată competente din București.
Instanța reține că potrivit art.126 din codul de procedură civilă ( similar art.19 din C. de la 1865 ) părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.
Totodată dispozițiile art. 107 alin. 1 din codul de procedură civilă au stabilit regula generală în materia competenței teritoriale în sensul că orice cerere de chemare în judecată se formulează la instanța în a cărei circumscripție teritorială domiciliază pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar conform dispozițiilor art. 113 alin. 1 pct. 8 din codul de procedură civilă mai este competentă și instanța domiciliului consumatorului în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist.
Instanța retine ca, dispozițiile art. 113 alin. 8 din codul de procedură civilă, reprezintă un criteriu alternativ de competență care dă dreptul consumatorului să se adreseze la instanța de la domiciliul său, iar această alegere nu mai poate fi exercitată dacă prin contract părțile au inserat o clauză atributivă de competență.
In speță instanța apreciază că nu se poate reține în cauză aplicabilitatea normei cuprinse în art. 126 alin. (2) din codul de procedură civilă referitoare la faptul că în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire (orice convenție contrară fiind considerată ca nescrisă) deoarece aceasta reprezintă o normă de drept material (nu procedural) care se aplică numai contractelor care urmează să fie încheiate după . noului cod de procedura civila, având în vedere principiul neretroactivității legii civile (consacrat și de art. 6 NCC).
Referitor la aplicabilitatea clauzei atributive de competență instanța are in vedere jurisprudența pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura hotărârii preliminare, în cauza C‑137/08, privind VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva F. S., C-240/98privindOcéano Grupo Editorial și Salvat Editores prin raportare la Directiva nr. 93/13/CEE .
În acest sens s-a arătat că, în cadrul atribuțiilor care îi revin în temeiul dispozițiilor directivei, instanța națională trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al acestei directive. În caz afirmativ, instanța menționată este obligată să aprecieze, dacă este cazul din oficiu, această clauză în raport cu cerințele privind protecția consumatorului prevăzute de directiva menționată.
În ceea ce privește o clauză care a fost inserată fără a face obiectul unei negocieri individuale într‑un contract încheiat între un consumator și un vânzător sau un furnizor și care conferă o competență exclusivă instanței în raza căreia era situat sediul vânzătorului sau al furnizorului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărârea Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, că o astfel de clauză trebuie considerată abuzivă în sensul articolului 3 din directivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Aceasta deoarece creează în sarcina consumatorului obligația de a se supune competenței exclusive a unei instanțe care poate fi departe de domiciliul său, ceea ce poate face mai dificilă prezentarea sa în fața acesteia. În cazul unor litigii având ca obiect sume limitate, cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a compărea în fața instanței s‑ar putea dovedi disuasive și l‑ar putea determina pe acesta să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare. O astfel de clauză intră, așadar, în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la punctul 1 litera (q) din anexa la directivanr. 93/13/CEE.
Sub acest aspect Curtea a concluzionat că instanța națională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă, ce figurează în contractul care face obiectul unui litigiu cu care este sesizată și care a fost încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, intră în domeniul de aplicare al directivei și, în caz afirmativ, trebuie să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze.
Conform dispozițiilor art. 3 și 6 ale Directivei nr. 93/13/CEE și implementată prin Legea 193/2000, nu se menționează prezumția de abuz asupra unei clauze atributive de competență într-un contract încheiat cu un profesionist, dar se impune verificarea dacă această clauză a fost inserată în contract fără negociere, cu încălcarea bunei credințe și dacă este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, pentru a putea fi declarată abuzivă.
Față de aceste principii instanța va analiza în continuare dacă alegerea competenței instanței de la sediul băncii poate provoca un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Sub acest aspect instanta retine că domiciliul reclamantilor se află în mun Campina, județul Prahova astfel incat nu se poate aprecia că distanța este semnificativa față de instanțele din București, considerente pentru care, în speta, nu se poate aprecia la acest moment procesual că această clauză atributivă de competență este abuzivă, instanta retinand totodată ca, raportat la momentul în care se discută excepția invocată potrivit art.130 alin.3 din codul de procedură civilă, in limine litis, nu pot fi făcute probatorii ample în acest sens.
Totodată cu excepția dispozițiilor art. 129 alin. 2, pct. 1, 2, 3 din codul de procedură civilă, referitoare la necompetența de ordine publică, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată iar față de prevederile art. 129 alin. 3 raportat la art. 126 din codul de procedură civilă care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri, în cauză sunt aplicabile dispozițiile privitoare la competența teritorială de ordine privată de la care se poate deroga.
F. de cele expuse mai sus instanța urmează ca în baza art. 132 alin. 1 și 3 din codul de procedură civilă, să admită excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă și să se decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpina invocată de pârâtă.
Declină competența de soluționare a cauzei formulata de reclamanții G. E. V., CNP_ si G. S. D., CNP_, ambii domiciliați in mun. Câmpina, Ec. T. nr. 15, ., ., jud. Prahova, în contradictoriu cu parata P. B. ROMÂNIA SA cu sediul social in mun. București .. 29 - 31, sector 1, înregistrata la Oficiul Registrului Comerțului de pe langa Tribunalul București sub nr. J_, CUI_, cu sediul procesual ales in mun. Bucuresti, Bld. B. M. nr. 21, ., ., sector 1, la sediul Cabinetului de Avocat L. în favoarea Judecătoriei sector 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.03.2015
Președinte, Grefier,
M. J. B. M. C.
Red. MJ/BMC
4 ex./7.04.2015
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 1210/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1666/2015. Judecătoria... → |
|---|
