Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1183/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1183/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 1183/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1183/2015

Ședința publică de la 27 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. A. T.

Grefier M. M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta P. ORAȘULUI BĂICOI PRIN PRIMAR și pe intimatul A. M. C., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității PV SERIAJR NR._/11.05.2008.

Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 N.C.P.C., verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, potrivit art. 31 ind.1 din OG nr.2/2001; estimează – potrivit art.238 alin.1 NCPC că cercetarea procesului se va finaliza azi.

Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C. declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ /23.12.2014 petenta P. ORAȘULUI BĂICOI PRIN PRIMAR a solicitat în contradictoriu cu intimatul A. M. C. înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată acestuia prin procesul-verbal de contravenție . nr._/11.05.2008 cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii petentul a arătat în esență că intimatul, deși sancționat contravențional, nu a achitat amenda în termenul legal de 30 de zile și nici nu există posibilitatea executării silite a acestuia.

În drept petentul a invocat disp. art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și a solicitat în temeiul disp. art. 223 și art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. judecarea și în lipsă.

În susținerea sesizării a anexat înscrisuri (f. 3-21).

Prin Rezoluția din 29.12.2014 s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate intimatului cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 alin. 2 N.C.P.C.

Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost comunicate intimatului la 12.01.2015, însă acesta nu a formulat întâmpinare, astfel că prin rezoluția din 11.02.2015 instanța a fixat termen de judecată pentru această dată.

Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță, iar în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 N.C.P.C. s-a încuviințat petentului și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.05.2008 întocmit de agentul constatator din cadrul petentei intimatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 100 lei.

Intimatul nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei or. Băicoi cu bunuri urmăribile, neexistând posibilitatea executării silite a acestuia, astfel cum rezultă din coroborarea actelor depuse la dosar.

Potrivit art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”

Cum amenda aplicată intimatului nu a fost achitată, iar acesta este în stare de insolvabilitate, apreciază că operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale în muncă în folosul comunității solicitată prin prezenta sesizare este întemeiată.

În consecință, văzând și disp. art. 13 din OG nr. 55/2002, ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre, natura activităților ce vor fi prestate și față de Hotărârea Consiliului Local Băicoi nr. 32 din 12.04.2011 privind stabilirea domeniilor, serviciilor publice și locurile în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității, urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 100 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității în domeniul serviciilor publice privind întreținerea locurilor de agrement și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, a căminelor pentru bătrâni și copii, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și a altor așezăminte social culturale pe o durată de 8 ore la dispoziția Primăriei orașului Băicoi, jud. Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulată de petenta P. ORAȘULUI BĂICOI PRIN PRIMAR, cu sediul în Băicoi, ., județul Prahova în contradictoriu cu intimatul A. M. C., domiciliat în Băicoi, ., județul Prahova, având CNP_.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 11.05.2008 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind întreținerea locurilor de agrement și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, a căminelor pentru bătrâni și copii, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și a altor așezăminte social culturale pe o durată de 8 ore la dispoziția Primăriei orașului Băicoi, jud. Prahova.

Cu drept de apel în termen 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. C. A. T. M. M. M.

Red.ACAT

4 ex/28.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1183/2015. Judecătoria CÂMPINA