Contestaţie la executare. Sentința nr. 2621/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2621/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 3508/204/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 2621/2015
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE JACLY MIHĂIESCU
Grefier M.-C. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestator D. G. și pe intimat S. F. MUNICIPAL CÂMPINA, având ca obiect contestație la executare.
Cererea de chemare in judecata nu a fost timbrata.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit contestatorul și reprezentantul intimatului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea de chemare in judecata nu a fost timbrata cu suma de 40 lei astfel cum s-a pus in vedere contestatorului prin citația emisa pentru termenul de astăzi; nu s-au depus de către intimat copii certificate de pe actele dosarului de executare nr_/31.03.2014 și_/14.04.2015 privind pe contestator.
Instanța în temeiul art. 131 alin. 1 C. pr. civ. verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, conform art. 650 rap. la art. 713 alin. 1 rap la art 172 alin.4 Cod pr. civilă și întrucât nu a fost achitată taxa de timbru instanța invocă excepția netimbrării contestației rămânând in pronunțare asupra excepției invocate
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 28.04.2015, contestatorul D. G. a formulat în contradictoriu pe intimatul S. F. MUNICIPAL CÂMPINA contestație la executare împotriva actelor din dosarele de executare nr_/31.03.2014 și_/14.04.2015 și a solicitat a se dispune anularea somației cu nr._ din data de 14.04.2015 si a titlului executoriu cu nr._ din aceeași dată precum și a somației cu nr.8911 din data de 31.03.2014 și a titlului executoriu nr. 8910 din aceeași dată, ambele emise de Administrația Finanțelor Publice a orașului B., județul Prahova.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că aceste acte de executare au fost intocmite în baza proceselor verbale încheiate de CNADNR iar în temeiul Legii nr.448/2006, capitolul 11- Drepturile persoanelor cu handicap, Secțiunea a 7-a, Facilități, art. 28 " Persoanele cu handicap deținătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum și persoanele care le au în îngrijire beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări si completări prin Legea 424/2002, cu modificările si completările ulterioare ".
A menționat contestatorul că solicită să se pronunțe o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă în care CNADR București, să fie înștiințată că beneficiază de facilitățile Legii 448/2006, art. 28, deoarece a înștiințat conducerea CNADR prin transmiterea pe mail a tuturor documentelor pe care le posedă, dar probabil au omis să opereze în baza de date a acesteia.
În drept contestatorul a invocat disp. art. 172 si următoarele, Cod procedura fiscală, Legea nr.448/2006.
În dovedirea cererii contestatorul a depus în copie titlul executoriu nr nr._/14.04.2015 ,somația_/14.04.2015 emise in dosarul de executare_/14.04.2015 ,procesul verbal de contravenție . nr._/22.09.2014 întocmit de Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN, titlul executoriu nr 8910/31.03.2014 și somația 8911/31.03.2014 emise in dosarul de executare_/31.03.2014, procesul verbal de contravenție . nr_/2.12.2013 întocmit de Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN, carte de identitate, carte de identitate a vehiculului,certificat de încadrare în grad de handicap nr 9537/26.07.2012 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți – Consiliul Județean Prahova ,cu anexa 2 la metodologie, ,adeverința nr_ dosar V/B/16/_ emisă de Primăria orașului B. (f.3-13).
Contestatorul a solicitat ca actele de procedura sa-i fie comunicate în mun Câmpina . ,.,jud Prahova și în baza art 223 NCPC a solicitat judecarea cauzei in lipsa
Prin rezoluția din 29.04.2015 instanța a dispus în baza disp.art 201 al.1c.p.c comunicarea cererii de chemare in judecată și a copiilor certificate de pe înscrisurile anexate acțiunii intimatei cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de cel mult 25 zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și a de invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, sancțiune prevăzută de art.208 alin.2 Cod procedură civilă (f.14).
Aceste acte procedurale au fost primite de intimat la data de 5.05.2015 conform dovezii de înmânare de la f.16 dosar și întrucât nu a formulat întâmpinare,prin rezoluția din 5.06.2015 instanța a fixat primul termen de judecata la data de 23.06.2015 cu citarea părților, contestatorul cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru in sumă de 40 lei și emiterea unei adrese către intimat pentru a depune copii certificate de pe actele dosarelor de executare nr._/31.03.2014 și_/14.04.2015 privind pe contestator.
În ședința publică de astăzi s-a constatat că nu s-a făcut dovada de către contestator a plății taxei judiciare de timbru, motiv pentru care instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii, aspect ce are prioritate în soluționare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției netimbrării se rețin următoarele:
Prin contestația formulată se solicită anularea actelor de executare din cadrul dosarelor de executare_/31.03.2014 și_/14.04.2015 întocmite de intimat
Potrivit art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în cazul contestației la executarea silită taxa de timbru se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit și nu poate depăși suma de 1000 lei, indiferent de valoarea contestată. In cazul in care obiectul executării silite nu este evaluabil in bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei.
În consecință contestatorul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru in sumă de 40 lei, însă acesta nu s-a conformat dispoziției instanței ,astfel că instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării.
Potrivit art 197 c.p.c în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
Având în vedere că contestatorul nu a atașat cererii taxa de timbru aferenta acesteia și deși pentru termenul de judecata de astăzi a fost citat cu această mențiune nu a achitat taxa judiciara de timbru și nu a depus la dosar dovada achitării acesteia, în baza art 197 c.p.c, instanța urmează să admită excepția netimbrării invocată din oficiu și să anuleze contestația la executare ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu.
Anulează contestația la executare formulata de contestatorul D. G. C.N.P._, domiciliat în orașul B., ..30 A, județul Prahova și cu domiciliul ales în Câmpina, . ,.,jud Prahova in contradictoriu cu intimatul S. F. MUNICIPAL CAMPINA cu sediul în mun CÂMPINA, .. 31,jud Prahova, ca netimbrată.
Cu drept de apel, ce se depune la Judecătoria Câmpina, în termen de 10 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.06.2015
Președinte, Grefier,
M. J. B. M. C.
Red. MJ/BMC
4 ex./16.07.2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2494/2015. Judecătoria CÂMPINA → |
---|