Contestaţie la executare. Sentința nr. 2171/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2171/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 2171/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2171/2015
Ședința publică de la 28 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Grefier L. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe contestatorul BĂRTUȘICĂ G. A. și pe intimata BĂRTUȘICĂ E. G., având ca obiect contestație la executare și suspendare provizorie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata P. E. G. (fostă Bărtușică) legitimată cu CI PX_ asistată de av. I. D. C., lipsind contestatorul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus cerere de renunțare din partea contestatorului (f. 52), cererea a fost comunicată intimatei.
Instanța ia act de numele actual al intimatei – P. și dispune modificarea evidențelor; în temeiul art. 131 alin. 1 NCPC pune în discuție competența.
Av. I. pentru intimată apreciază că instanța este competentă.
Instanța în temeiul art. 131 alin. 1 NCPC, verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, conform art. 94 pct. 3, art. 651, 714 NCPC; pune în discuție estimarea duratei procesului.
Av. I. pentru intimată estimează că procesul poate fi soluționat azi.
Instanța estimează – potrivit art. 238 alin. 1 NCPC – și având în vedere și cererea de renunțare la judecată depusă de contestator (f. 52) că poate soluționa azi cauza; constatând dispozițiile din rezoluția de fixare termen prin care s-a pus în vedere contestatorului să achite diferență de taxă judiciară de timbru de 40 lei pentru cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, din oficiu invocă excepția insuficientei timbrări a cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare; pune în discuție și cererea de renunțare la judecată.
Av. I. pentru intimată lasă la aprecierea instanței excepția insuficientei timbrări; contestatorul a depus renunțare la judecată; depune dovezi că acesta a renunțat la executarea silită și copia încheierii de îndreptare eroare materială; solicită să se ia act de renunțarea la judecată; fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ contestatorul BĂRTUȘICĂ G.-A. a formulat în contradictoriu cu intimata BĂRTUȘICĂ E. G. contestație la executare prin care a solicitat anularea somației emisă de Biroul Executorului Judecătoresc M. I. în dosarul execuțional nr. 6342/2014, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare și suspendarea executării până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei contestații la executare; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii contestatorul a susținut că executorul judecătoresc a formulat cerere de aplicare a unor penalități în cuantum de 100 lei/zi, formându-se astfel dosarul nr._, deși nu s-a opus executării, așa cum a comunicat și în răspunsul la notificarea formulată de creditoare și nu a primit actele de executare trimise de executor. Prin sentința civilă nr. 1152/31.03.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina, definitivă prin decizia civilă nr. 662/09.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a dispus ca ambii minori ai părților să fie încredințați mamei, cu obligarea sa la plata pensiei de întreținere. După definitivarea procesului de divorț, deși a fost încredințat mamei, minorul Bărtușică R. G. a refuzat în mod constant nu numai să locuiască cu mama sa, ci și să o vadă, cu toate că l-a sfătuit să păstreze legătura cu mama și sora sa. Nu s-a opus executării, doar i-a solicitat mamei minorului să vină personal să-1 ia întrucât nu reușește să-l convingă, iar o luare în forță 1-ar traumatiza și mai mult. A promovat acțiune de stabilire a domiciliului minorului Bărtușică R. G. la locuința sa, schimbându-se condițiile inițiale ce au fost avute în vedere de instanță la pronunțarea divorțului, precum și, pe cale de ordonanță președințiala, cerere de stabilire provizorie a locuinței minorului la acesta, până la soluționarea dosarului de fond.
În drept a invocat dispozițiile art. 711 și urm., art. 718 C.pr.civ., iar în susținerea cererii a atașat, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, înscrisuri (f. 7-14).
Prin încheierea pronunțată la 20.02.2015 (f. 36-37) a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestator și s-a dispus, în temeiul disp. art. 718 alin. 7 teza finală N.C.P..C ( art. 719 după renumerotarea N.C.P.C.C), ca suma de 1.000 lei, achitată cu titlu de cauțiune, să rămână indisponibilizată, fiind deductibilă din cauțiunea finală stabilită de instanță.
La 10.03.2015 intimata P. E. G. (fostă BĂRTUȘICĂ) a formulat în apărare întâmpinare (f. 42), prin care a arătat că prezenta contestație la executare, cât și cererea de suspendare a executării silite au rămas fără obiect.
În cuprinsul acestei cereri a subliniat că la 27.02.2015 a depus la dosarul de executare cerere de renunțare la executarea silită și prin urmare s-a dispus încetarea executării silite împotriva debitorului BĂRTUȘICĂ G. A..
La întâmpinare intimata a atașat, în copie, încheierea de încetare a executării silite din 3.03.2015 (f. 43).
Contestatorul nu a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei, iar prin rezoluția din 7.04.2015 s-a pus în vedere acestuia să achite diferență de taxă judiciară de timbru pentru capătul de cerere privind suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, în cuantum de 40 lei, conform disp. art. 10 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 80/2013.
La 8.05.2015, prin cererea depusă la dosar la fila 52 contestatorul a declarat că renunță la judecata prezentei contestații.
În ședința publică de astăzi s-a luat act de numele actual al intimatei, P., iar din oficiu instanța a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma acestei excepții, instanța reține următoarele:
Contestatorul a investit instanța de judecată cu soluționarea unei contestații la executare în cadrul căreia a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, fără ca la momentul înregistrării cererii să facă dovada achitării integrale a taxei judiciare de timbru și cu privire la petitul privind suspendarea executării silite.
Potrivit art. 197 N.C.P.C, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
De asemenea, în conformitate cu disp. art. 33 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit art. 33 alin. 2 din același act normativ, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. 2 teza I din Codul de procedura civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Deși s-a pus în vedere contestatorului să achite o diferență de taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 lei, potrivit art. 10 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, ca insuficient timbrată, fiind citat în acest sens pentru termenul de astăzi, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse, instanța urmează a admite excepția insuficientei timbrări a cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, invocată din oficiu, și în consecință, a anula acest capăt de cerere, ca insuficient timbrat.
Analizând actele și lucrările dosarului, referitor la cererea de renunțare la judecata contestației la executare, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 406 alin. 1 N.C.P.C., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, iar conform alin. 3 din aceeași normă, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
Față de cele ce preced, urmează a lua act prin prezenta hotărâre de renunțarea contestatorului la judecarea prezentei contestații la executare și de faptul că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Văzând și disp. art. 406 alin. 6 N.C.P.C.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția insuficientei timbrări a cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, invocată din oficiu, și în consecință:
Anulează capătul de cerere privind suspendarea silite până la soluționarea contestației la executare, ca insuficient timbrat.
Ia act de renunțarea contestatorului BĂRTUȘICĂ G.-A., CNP_, domiciliat în orașul B., . nr. 25, jud. Prahova, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat H. M. A. din orașul B., ., jud. Prahova, la judecarea contestației la executare formulată în contradictoriu cu intimata P. (fostă Bărtușică) E. G., CNP_, domiciliată în mun. Câmpina, ., ., ., jud. Prahova.
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. S. M. L.
Red. ES/ES
4 ex./16.06.2015
2 comunicări/…………………
CONTESTATOR |
PRAHOVA |
INTIMAT |
2. P. (fostă BĂRTUȘICĂ) E. G. - CÂMPINA, ZORILOR, nr. 11, ., ., J. PRAHOVA |
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2174/2015.... → |
---|