Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 844/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 844/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 844/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA Nr. 844/2015

Ședința publică de la 03 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE J. M.

Grefier M.-C. B.

Pe rol fiind sesizarea formulată de petenta PRIMARIA C. B. PRIN PRIMAR cu sediul în com.B., ..802,jud Prahova privind transformarea amenzii în cuantum de 160 lei aplicată intimatului T. C. R.,CNP_ domiciliat în com B., . 256 județul Prahova prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 11.11.2013 încheiat de către DGPMB-B.R.cu sancțiunea obligării la prestarea unei activității în folosul comunității.

Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință învederându-se ca în cursul zilei de astăzi s-a depus de către petenta cerere de judecarea cauzei in lipsă.

Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă, verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art.9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 mod prin OG 17/2014 raportat la art 94 pct.4 C.p.c.;în baza art.238 alin.1 C. estimează că cercetarea procesului se poate finaliza la acest termen de judecată

În baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin.2 pct.7 din codul de procedură civilă, instanța încuviințează petentei proba cu înscrisurile depuse la dosar, această probă fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 din codul de procedură civilă. instanța declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ petenta PRIMARIA B. a înaintat procesul-verbal de contravenție . nr._ din 11.11.2013 încheiat de către DGPMB-B.R privind intimatul T. C. R. și a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 160 lei în sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Petenta a arătat că intimatul nu a achitat amenda în termenul legal de 30 zile și nu există posibilitatea executării silite.

În drept, petentul a invocat disp. art. 9, alin.3 din OG nr.2/2001. și prev Deciziei nr 7/20.09.2010.

În dovedirea cererii petenta a depus la dosar în copie: procesul-verbal de contravenție . nr._ din 11.11.2013 încheiat de către DGPMB-B.R (f.3),adresa ITM nr.3162/10.07.2014(f.4), rezultat căutare în baza de date a ITM,Contracte individuale de munca active la data de 10.07._ (f.5) ,adeverința stare materiala nr. 9974/12.09.2014 emisă de P. B. (f.6) ,titluri executorii nr 386/ 27.06.2014, 5/29.04.2013(f.7,8) și somațiile nr. 387/27.06.2014, 6/29.04.2013(f.9,10).

Prin rezoluția din 25.09.2014, instanța în baza disp. art. 201 alin. 1 din codul de procedură civilă, a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate, intimatului cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică prevăzută de art. 208 al. 2 Cod pr. civ. în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.(f.11)

Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost primite de intimat la data de 3.10.2014, conform dovezii de înmânare de la f.13 dosar însă acesta nu a formulat întâmpinare, astfel că prin rezoluția din 4.11.2014 instanța a fixat termen de judecată la data de 02.12.2014(f.15).

Pentru primul termenul de judecată acordat, intimatul a înaintat prin email la dosar cerere de acordare a unui nou termen de judecata in vederea achitării amenzii contravenționale,cauza fiind amânată în acest sens la data de 13.01.2015 pentru când prin cererea depusă la dosar intimatul, față de imposibilitatea achitării amenzii din motive independente de acesta, a solicitat din nou amânarea cauzei in vederea achitării amenzii, cauza fiind amânata in acest sens la data de astăzi când intimatul, deși legal citat nu s-a prezentat in instanța și nici nu a făcut dovada achitării amenzii contravenționale.

În baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin.2 pct.7 din codul de procedură civilă, s-a încuviințat petentei și administrat proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 11.11.2013 încheiat de către DGPMB-B.R. intimatul a fost sancționat cu amendă în sumă de 160 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.36 /1 din OUG 195/2002 rep.mod .

Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 astfel cum a fost modificată prin OG nr. 17/2014 „În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. 2 lit. a în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”.

Având în vedere că amenda aplicată intimatului nu a fost achitată, instanța apreciază ca fiind întemeiată sesizarea petentei în raport de decizia în interesul legii nr. 7 din 20.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În consecință, văzând și disp. art. 13 din O.G. nr. 55/2002, ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate și față de hotărârea nr. 18/28.03.2011 emisă de Consiliul Local al .>instanța urmează ca în baza art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 astfel cum a fost modificată prin OG nr. 17/2014, să admită sesizarea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 160 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 11.11.2013

cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 16 ore în domeniile de activitate privind efectuarea și întreținerea curățeniei în parcuri, cimitire, zone verzi, zona lacului, asigurarea curățeniei pe drumurile publice, precum și pe aleile de acces pietonal și auto, acțiuni de deszăpezire pe trotuare, la dispoziția Primăriei ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite sesizarea formulată de petenta PRIMARIA C. B. cu sediul în com.B., ..802,jud Prahova în contradictoriu cu intimatul T. C. R.,CNP_, domiciliat în com B., . 256 județul Prahova și în consecință ;

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 160 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 11.11.2013 cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind efectuarea și întreținerea curățeniei în parcuri, cimitire, zone verzi, zona lacului, asigurarea curățeniei pe drumurile publice, precum și pe aleile de acces pietonal și auto, acțiuni de deszăpezire pe trotuare, pe o durată de 16 ore la dispoziția Primăriei ..

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3.03.2015

Președinte, Grefier,

M. J. B. M. C.

Red. MJ/BMC

4 ex./6.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 844/2015. Judecătoria CÂMPINA