Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 2321/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2321/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 2321/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILA NR. 2321
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 05 IUNIE 2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
JUDECĂTOR: Ș. M. A.
GREFIER: NIȚEANU V. M.
Pe rol fiind cererea formulată de petenta . PRIMAR, privind transformarea amenzii în cuantum de 402 lei aplicată intimatului Z. C. C., prin procesul-verbal de contravenție . nr._/28.06.2011, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activității în folosul comunității.
Acțiune scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 C. pr. civ. verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
În baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 C. pr. civ. instanța încuviințează petentei proba cu înscrisurile depuse la dosar, această fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 C. pr. civ. instanța declară cercetarea procesului încheiată și față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, se rețin următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ la data de 23.03.2015 petenta . PRIMAR a înaintat procesul-verbal de contravenție . nr._/28.06.2011, privind pe intimatul Z. C. C., a invocat disp. art. 9 și 39 din OG nr. 2/2001 și a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/28.06.2011, cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activității în folosul comunității.
În motivarea cererii s-a arătat procesul verbal de contravenție încheiat pe numele contravenientului existent în dosarul de executare silită, a devenit titlul executoriu potrivit art. 37 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și au fost înaintate conform art. 39 alin. 1 și 2 din actul normativ menționat, la organul fiscal al Comunei V. Doftanei, pe raza căruia își are domiciliul contravenientul, în vederea luării în debit și în situația în care nu se achită în termen, să fie declanșată procedura de executare silită.
În conformitate cu disp. art. 9 alin. 3 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor” In cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitată”. A mai arătat petenta că nu există posibilitatea executării silite a debitorului, și solicită admiterea cererii și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității în favoarea Unității Administrativ Teritoriale a Comunei V. Doftanei.
În drept s-au invocat disp. art. 9 și 39 din OG nr. 2/2001, și în temeiul art. 223 C. pr. civ. s-a solicitat judecarea în lipsă.
Petenta a atașat: somația nr. 245/28.08.2012, titlul executoriu nr. 245/28.08.2012, înștiințarea de plată nr. 6525/24.08.2011, procesul verbal de contravenție CC nr._/28.06.2011, confirmarea de primire a debitelor, nota de constatare nr. 16.07.2014, adresa nr._/29.11.2012 emisă de OCPI Câmpina, adresa nr._/09.01.2013 emisă de Autoritatea Navală Română, adresa nr._/25.01.2013 emisă de Administrația Finanțelor Publice Câmpina, adresa nr. 807/11.03.2013 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, hotărârea emisă de Consiliul Local al Comunei V. Doftanei la data de 14.10.2011, și lista domeniilor de activitate.
Prin rezoluția din 14.04.2015 (f.32 ) instanța, în conformitate cu prev. art. 201 alin. 1 C. pr. civ., a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor către intimat, și întrucât acesta nu a formulat întâmpinare în baza disp. art. 201 alin. 4 C. pr. civ s-a dispus fixarea termenului de judecată.
În cauză s-au încuviințat și administrat probe cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 28.06.2011 de agentul constatator L. A. din cadrul Poliției Bănești, intimatul Z. C. C. a fost sancționat contravențional, în baza disp. OUG nr. 195/2002, cu amendă în cuantum de 402 lei.
Conform adresei nr. 807/11.03.2013 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova, a adresei nr._/25.01.2013 emisă de Administrația Finanțelor Publice Câmpina, a somației și titlului executoriu emise de Primăria V. Doftanei, rezultă că nu s-a putut proceda la executarea silită a intimatului.
Astfel se au în vedere prevederile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 17/2014, potrivit cărora „În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”
De asemenea văzând și disp. art. 13 din OG nr. 55/2002 ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate, și față de Hotărârea din data de 14 octombrie 2011 a Consiliului Local al comunei V. Doftanei, privind stabilirea domeniilor de activitate pentru prestarea de contravenienți a muncii în folosul comunității, urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 420 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție cu sancțiunea prestării unor lucrări pentru întreținere în zona centrală a satului Teșila și Trăisteni, întreținerea drumurilor comunale și a drumului județean, întreținerea bazei sportive, lucrări de strângere a deșeurilor, lucrări de întreținere a acostamentului pe lungimea drumului județean, lucrări de întreținere în incinta instituțiilor publice, lucrări de întreținere a cimitirelor, a albiei râului Doftana, a afluenților acestora și a lacului Paltinu, și alte activități de interes și utilitate publică în folosul comunității, respectiv în localitatea V. Doftanei, pe o durată de 8 ore la dispoziția Primăriei V. Doftanei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petenta . PRIMAR, cu sediul în . Teșila, .. 156, jud. Prahova, C._, în contradictoriu cu intimatul Z. C. C., CNP_, cu domiciliul în com. V. Doftanei, ., jud. Prahova, și în consecință;
Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 402 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/28.06.2011 întocmit de IPJ Prahova, cu sancțiunea prestării unor lucrări de întreținere zonă centrală a satului Teșila și Trăisteni, întreținerea drumurilor comunale și a drumului județean, întreținerea bazei sportive, lucrări de strângere a deșeurilor, lucrări de întreținere a acostamentului pe lungimea drumurilor comunale și a drumului județean, lucrări de întreținere în incinta instituțiilor publice, lucrări de întreținere a cimitirelor, a albiei râului Doftana, a afluenților acestora și a lacului Paltinu și alte activități de interes și utilitate publică în folosul comunității, respectiv în localitatea V. Doftanei, pe o durată de 8 ore la dispoziția Primăriei V. Doftanei.
Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2015.
Judecător, Grefier,
Red. SMA/NVM
4 ex/11 Iunie 2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|