Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 642/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 642/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 642/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C., JUDEȚUL PRAHOVA
C., ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 642/2015
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. T. C. A.
Grefier - D. A.
Pe rol fiind sesizarea formulată de petenta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C.-DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, privind transformarea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată intimatei C. A., prin procesul-verbal de contravenție . nr._/ 23.08.2014, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activității în folosul comunității.
Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită, cu intimata prin afișare la ușa și pe portalul instanței.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 N.C.P.C., verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 94 NCPC și art. 391 din OG 2/ 2001; estimează – potrivit art.238 alin.1 NCPC că cercetarea procesului se va finaliza azi.
În baza disp. art. 258 rap. la art. 255 N.C.P.C. încuviințează petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar, această fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.8008/204/2014 petenta M. C. P. PRIMAR-DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, a solicitat în contradictoriu cu intimata C. A., înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată acesteia prin procesul-verbal de contravenție . nr._/ 23.08.2014, cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii petentul a arătat în esență că intimata, deși sancționată contravențional, nu a achitat amenda în termenul legal de 30 de zile și nici nu există posibilitatea executării silite a acestuia.
În drept petentul a invocat disp. art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și a solicitat în temeiul disp. art. 223 alin. 3 C.pr.civ. judecarea și în lipsă.
În susținerea sesizării a anexat înscrisuri (f.3-9).
P. Rezoluția din 09.12.2014 s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate intimatei cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 al. 2 N.C.P.C.
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost comunicate intimatei la 18.12.2014, însă aceasta nu a formulat întâmpinare, astfel că prin rezoluția din 29.12.2014 instanța a fixat termen de judecată pentru această dată.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță, iar în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 N.C.P.C. s-a încuviințat petentului și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. procesul-verbal de contravenție . nr._/ 23.08.2014, întocmit de agentul constatator din cadrul Postul de Poliție Păulești, intimata C. A., a fost sancționată contravențional, în baza art. 2 pct.6 din Legea 61/1991, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 3 lit.c din același act normativ, cu amendă în cuantum de 500 lei.
Intimata nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei mun. C. cu bunuri urmăribile, neexistând posibilitatea executării silite a acesteia, astfel cum rezultă din coroborarea actelor depuse la dosar.
Potrivit art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”
Cum amenda aplicată intimatei nu a fost achitată, iar aceasta este în stare de insolvabilitate, apreciază că operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale în muncă în folosul comunității solicitată prin prezenta sesizare este întemeiată.
În consecință, văzând și disp. art. 13 din OG nr. 55/2002 ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre, natura activităților ce vor fi prestate și față de Hotărârea Consiliului Local C., privind stabilirea domeniilor, serviciilor publice și locurile în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității, urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție cu sancțiunea prestării unor lucrări în domeniul serviciilor publice în folosul comunității, în domeniile de activitate privind întreținerea parcurilor și drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea municipiului, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii, al orfelinatelor, spitalelor, școlilor și grădinițelor, pe o durată de 45 ore la dispoziția Primăriei mun. C., jud. Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de petentul M. C.-DIRECȚIA POLIȚIEI LOCALE P. PRIMAR, cu sediul în C. ., jud. Prahova în contradictoriu intimata C. A., CNP_, cu ultimul domiciliul cunoscut în C., . A, ., ., și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată intimatei prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 23.08.2014 cu sancțiunea obligării acesteia la prestarea unei activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind întreținerea parcurilor și drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea municipiului, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii, al orfelinatelor, spitalelor, școlilor și grădinițelor, pe o durată de 45 ore la dispoziția Primăriei mun. C., jud. Prahova.
Cu drept de apel în termen 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.02.2015
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. T. C. A. D. A.
Red. 4 ex.
CTCA/SL 23.02.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 742/2015. Judecătoria CÂMPINA | Pretenţii. Sentința nr. 627/2015. Judecătoria CÂMPINA → |
---|