Plângere contravenţională. Sentința nr. 3863/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3863/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 3863/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3863
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06 NOIEMBRIE 2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Ș. M. A.
GREFIER: NIȚEANU V. M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională” formulată de petenta S.C. T. CO. SNAGOV S.R.L. în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R., prin I. Teritorial nr. 7.
Plângere timbrată legal cu suma de 20 lei conform chitanței nr. 1296/09.03.2015 (f.4).
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta plângere a fost declinată în favoarea acestei instanțe de către Judecătoria Ploiești, după care:
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața acestei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C. pr. civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de petentă este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 C. pr. civ., o încuviințează.
Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 244 alin. 1 C. pr. civ., declară cercetarea procesului încheiată și întrucât au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei conform art. 394 alin. 1 C. pr. civ. instanța reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ la data de 25.03.2015, petenta S.C. T. CO. SNAGOV S.R.L. a contestat procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ încheiat la 26.02.2015, solicitând anularea acestuia ca netemeinic și nelegal.
În motivarea plângerii petenta a arătat că la 26.02.2015 conducătorul auto M. M. P., angajat al societății în funcția de șofer autocamion, conducea ansamblul auto format din cap tractor cu nr._ și semiremorca cu nr._, când pe DN 1, km 79, pe raza loc. Băicoi a fost oprit și sancționată societatea cu amendă de 7.000 lei, deoarece nu a respectat regulile și procedurile pentru efectuarea transporturilor de mărfuri cu depășirea dimensiunilor maxime admise, dar și pentru fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, fiind aplicată și măsura de imobilizare a vehiculului până la înlăturarea deficiențelor.
Arată petenta că procesul-verbal este netemeinic și nelegal întrucât transportul nu se efectua pentru un terț, așa cum greșit a scris agentul constatator, ci era un transport intern pentru nevoile societății. Nu este adevărat nici faptul că întreg utilajul excavator avea o lățime de 3,35m, fiind vorba numai de lama excavatorului, care ar fi trebuit demontată de conducătorul auto împreună cu salariații săi, dar din comoditate sau din grabă nu au demontat această lamă.
Concluzionează petenta că nu era nevoie nici de AST sau altă formalitate deoarece transportul nu era unul agabaritic.
Cu privire la cea de-a doua contravenție arată petenta că autovehiculul cu numărul_ avea achiziționată și deținea la momentul controlului li rovinietă valabilă și nu avea nevoie de achiziționarea rovinietei de tip F.
Față de cele prezentate consideră petenta că nu a săvârșit nicio contravenție motiv pentru care solicită anularea procesului-verbal de contravenție și exonerarea sa de la plata amenzii.
În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului față de pericolul redus al presupusei fapte contravenționale.
În drept s-au invocat disp. art. 31 și urm. din OG nr. 2/2001.
În susținerea plângerii au fost anexate în copie următoarele: procesul-verbal contestat, dovadă primire act contravențional, nota nr._, formular de control în trafic corespondență e-mail, adresa nr. 1354/29.06.2011, extras buletin proceduri de insolvență (f.7-15).
Intimatul deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 9793/07.09.2015 Judecătoria Ploiești a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și cauza a fost declinată în favoarea acestei instanțe.
Astfel la 28.09.2015 plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub același număr_ .
În cauză s-au încuviințat și administrat probe cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 26.02.2015 de către agentul constatator G. A. din cadrul unității intimate, petenta S.C. T. CO. SNAGOV S.R.L. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum total de 7.000 lei ( 4000 lei + 3000 lei), pentru săvârșirea faptelor contravenționale prevăzute de art. 4 pct. 28 din HG nr. 69/2012 și sancționată de art. 7 alin. 1 din același act normativ, și de art. 8 alin. 1 rap. la art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002.
În procesul-verbal de contravenție s-a reținut că la controlul efectuat la data de 26.02.2015, ora 10,07, pe DN 1 km 79 Băicoi s-a verificat ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ (autotractor cu mtma de16.000 kg și 2 axe) și semiremorca cu numărul de înmatriculare_ (semiremorcă cu mtma 35.000 kg și 3 axe), utilizat de petentă, condus de M. M. P., și s-a constatat nerespectarea regulilor și procedurilor ce trebuie urmate în cazul efectuării transporturilor rutiere de mărfuri cu mase și/sau dimensiuni care depășesc masele și/sau dimensiunile maxime admise/autorizate astfel: se efectua transportul unui utilaj excavator pe șenile marca Komatsu tip 65 EX care are o lățime de 3,35 metri, fără ca operatorul de transport să respecte prev. art. 33 din OMTI și art. 41 alin. 1, 2 din OG nr. 43/1997.
De asemenea s-a reținut în sarcina petentei și fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, respectiv rovinietă categoria F pentru vehicule transport marfă cu mtma mai mare sau egal cu 12 tone și minim 4 axe.
Totodată a fost aplicată și imobilizarea vehiculului până la înlăturarea deficiențelor constatate, pentru a fi îndeplinite condițiile pentru continuarea transportului, conform art. 12 alin. 1 lit. b din HG nr. 69/2012.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa reprezentanților contravenientei, iar șoferul a refuzat semnarea în calitate de martor asistent, de față nefiind altă persoană.
Verificând potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Potrivit disp. art. 4 pct. 28 din HG nr. 69/2012 „Constituie contravenție, dacă fapta nu au fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune, nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a regulilor și procedurilor ce trebuie urmate în cazul efectuării transporturilor rutiere de mărfuri cu mase și/sau dimensiuni care depășesc masele și/sau dimensiunile maxime admise/autorizate.
De asemenea potrivit art. 33 din Anexa OMTI nr. 356/2010 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea și desfășurarea circulației vehiculelor rutiere cu mase și/sau dimensiuni ce depășesc masele și/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor „Vehiculul care circulă cu depășirea dimensiunilor maxime admise trebuie să fie echipat cu dispozitive suplimentare de semnalizare.”
Iar potrivit art. 41 alin. 1 și 2 din OG nr. 43/1997 „Este interzisă efectuarea transportului cu vehicule rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3.
Prin excepție de la prevederile alin. (1), efectuarea transportului cu vehicule rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3, se poate efectua numai în baza autorizației speciale de transport, denumită în continuare AST, eliberată, fără discriminare, de administratorul drumului pe care se efectuează transportul, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și al ministrului afacerilor interne.”
Așadar petenta a fost sancționată pentru efectuarea unui transport mărfuri pe drumurile publice cu un vehicul ce a depășit dimensiunile maxime admise, fără a deține autorizație specială de transport și fără a fi echipat cu dispozitive suplimentare de semnalizare.
Cu privire la această faptă contravențională se susține de petentă în primul rând faptul că nu efectua un transport către un terț, ci un transport intern pentru satisfacerea propriilor necesități.
Însă raportat la fapta pentru care petenta a fost sancționată, și față de dispozițiile legale mai sus menționate, acest aspect invocat de petentă (împrejurare de altfel nedovedită), nu are nicio relevanță asupra răspunderii contravenționale.
Mai susține petenta că efectua transportul unui utilaj excavator și numai lama acestuia avea lățimea de 3,35 m, lamă ce trebuia demontată de angajații săi.
Astfel petenta recunoaște faptul că la momentul verificărilor efectuate de agentul constatator vehiculul depășea dimensiunea maximă admisă. Faptul că utilajul transportat putea fi demontat și în acest mod nu s-ar fi depășit dimensiunile maxime, de asemenea nu prezintă relevanță, în condițiile în care această situație de fapt este nedovedită, iar pe drumul public s-a efectuat transportul utilajului la dimensiunile corect reținute de agentul constatator, dimensiuni ce impuneau obținerea de societatea petentă a unei autorizații speciale pentru transport și care se regăsesc în Anexa 2 a OG nr. 43/1997.
Cu privire la cea de-a doua contravenție reținută în sarcina petentei sunt avute în vedere disp. art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 potrivit cărora „Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.”
În acest sens se au în vedere și dispozițiile din Anexa acestui act normativ unde este indicat nivelul tarifului în funcție de tipul vehiculului, iar pentru un vehicul transport marfă cu mtma mai mare sau egal cu 12 t și minim 4 axe este necesar un tarif categoria F.
Cum vehicul petentei avea o greutate de peste 12 tone, respectiv 51 t, numai semiremorca având 35 tone, și 5 axe, este evident că se impune deținerea unei roviniete categoria F.
De altfel, deși petenta susține că ar fi deținut rovinietă pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, nu se face nici această dovada, ci se depune la dosar un simplu înscris (f.11) respectiv o corespondență prin e-mail în care se arată că s-a achiziționat rovinietă pentru auto_ .
În acest sens se au în vedere disp. art. 1^1 lit. b pct. ii din OG nr. 15/2002 potrivit cărora dovada achitării tarifului de utilizare se face pentru utilizatorii persoane juridice - documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original sau o copie a acestuia ștampilată și semnată în original de către conducătorul unității, cu înscrisul "Conform cu originalul".
În considerarea celor anterior reținute instanța constată neîntemeiată plângerea formulată urmând a fi respinsă ca atare.
Referitor la înlocuirea sancțiunii amenzii, în sensul aplicării disp. art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că, dat fiind limitele sancțiunii amenzii stabilite de legiuitor, rezultă că pericolul social generic este mare, nu se poate dispune înlocuirea sancțiunii aplicate, cu atât mai mult cu cât societatea nu conștientizează pericolul faptelor și nici nu recunoaște comiterea acestora.
Așa fiind, raportat la cele analizate, instanța urmează a respinge plângerea contravențională formulată ca neîntemeiată și a menține ca temeinic și legal procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ încheiat la 26.02.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. T. CO. SNAGOV S.R.L., cu sediul în loc. Tâncăbești, .. 172, ., J_ și CUI RO_, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R., prin I. Teritorial nr. 7, cu sediul în mun. Ploiești, .. 58, jud. Prahova, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la 26.02.2015, ca fiind temeinic și legal.
Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.11.2015.
Judecător, Grefier,
Red. ȘMA
4 ex/11.11.2015
← Partaj judiciar. Sentința nr. 758/2015. Judecătoria CÂMPINA | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|