Obligaţie de a face. Sentința nr. 2671/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2671/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 849/204/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILA NR. 2671

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26 IUNIE 2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Ș. M. A.

GREFIER: NIȚEANU V. M.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile în pretenții formulată de reclamanta I. E. B., prin reprezentant B. F. S. în contradictoriu cu pârâta ALLIANZ Ț. PENSII PRIVATE SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE PENSII PRIVATE S.A.

Acțiune timbrată legal cu suma de 135,62 lei potrivit chitanței nr. 1229/16.02.2015 (f. 27).

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns av. B. S. M. pentru reclamantă și av. N. C. pentru societatea pârâtă.

Procedura de citare, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Av. B. S. M. învederează că pârâta a achitat suma solicitată, astfel că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul pe fond. Depune extrase cont și notificare efectuare plată.

Av. N. C. pentru societatea pârâtă confirmă susținerea reclamantei prin apărător. Arată că nu mai are alte cereri.

Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C. pr. civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C. pr. civ.

Av. B. S. M. având cuvântul pentru reclamantă solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, având în vedere că i s-a achitat suma ce făcea obiectul prezentei cauze. Fără cheltuieli de judecată.

Av. N. C. având cuvântul pentru societatea pârâtă solicită de asemenea respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, întrucât a plătit reclamantei suma solicitată prin prezenta acțiune. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și conform art. 394 alin. 1 C. pr. civ. o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 05.02.2015, reclamanta I. E. B., prin reprezentant B. F. S., a chemat în judecată pe pârâta ALLIANZ Ț. PENSII PRIVATE SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE PENSII PRIVATE S.A. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.866 lei reprezentând un număr de 119,_ unități de fond, acumulată în contul de pensie privată de către mama sa, M. G., decedată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în data de 12.02.2012 a decedat numita M. G., mama minorei I. B. E. și conform certificatului de moștenitor nr. 192/2012 s-a constatat că de pe urma defunctei, divorțată la data decesului, masa succesorală este compusă din dreptul de proprietate asupra sumei de 1.866,00 lei, reprezentând un număr de 119,_ unități de fond, acumulată în contul de pensie privata a defunctei M. G., la . PRIVATE, societate de administrarea a fondurilor de pensii private SA.

Prin Hotărârea Comisiei pentru Protecția Copilului Prahova nr. 130/27.03.2012 minora I. E.-B. a fost dată în plasament la familia B. F.-S. și A..

Defuncta M. G. a fost căsătorită cu numitul I. I., care începând cu anul 2001 are domiciliul în Italia. Acesta continuă să locuiască și să muncească în această țară. De la data decesului numitei M. G. și până la data redactării prezentei cereri, tatăl minorei nu a venit în România și o contactează destul de rar pe aceasta.

Familia B. F. S. și A., sunt unchiul și mătușa minorei și sunt persoanele alături de care aceasta locuiește și care o reprezintă la instituțiile de stat.

Prin adresa nr._/09.05.2012 societatea de administrare pensii private a notificat faptul că defuncta M. (I.) G. deținea un fond de pensii private ce urmează a fi achitat succesorilor în drept.

În termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de lege și confirmat de societatea pârâtă s-au adresat societății de administrare în scopul obținerii pentru nepoata lor a sumelor ce i se cuveneau. Au comunicat societății de administrare toate înscrisurile ce confirmau calitatea lor precum și faptul că prin dispoziția primarului comunei Florești a fost desemnat curator special, în vederea reprezentării minorei în faza procedurii dezbaterii succesorale.

Demersurile s-au finalizat cu refuzul societății care a precizat că nu poate solicita în numele minorei sumele în cauză, însă nu poate adopta o atitudine de pasivitate față de minoră, când tatăl acesteia este plecat de 14 ani în Italia, iar minora este îndreptățită la încasarea acestor sume de bani.

În drept s-au invocat disp. art. 1528 C. civ. și art. 194 C. pr. civ.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus în copie la dosar următoarele înscrisuri: act identitate reprezentant și reclamantă, adrese pârâtă nr._, nr._, nr._, nr._, cerere revendicare drepturi, certificat moștenitor nr. 192/2012, dispoziția nr. 486 privind numirea unui curator, hotărârea nr. 30 a Comisiei pentru Protecția Copilului Prahova, certificat naștere reclamantă, certificat deces M. G. (f. 5-21).

Prin rezoluția din 23.02.2015 (f.29) instanța, în conformitate cu prev. art. 201 alin. 1 C. pr. civ., a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor către pârâtă.

Astfel la 26.03.2015 pârâta a formulat întâmpinare (f. 32-35) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, întrucât nu a depus dovada calității de reprezentant al minorei I. E. B..

Arată pârâta că dispoziția nr. 486/09.05.2012 emisă de primarul . minorei în fața notarului public la dezbaterea masei succesorale rămase de pe urma mamei sale M. G..

Prin Hotărârea Comisiei pentru Protecția Copilului Prahova nr. 130/2012 minora a fost dată în plasament familiei B., însă drepturile și obligațiile părintești se mențin pe durata plasamentului, astfel că prin niciunul din aceste documente nu se face dovada calității de reprezentant al minorei.

Pe fond se arată de pârâtă că acțiunea este neîntemeiată, motivat de același aspect al faptului că reclamantul nu face dovada calității sale de reprezentant al minorei, în condițiile în care tatăl acesteia nu este decăzut din drepturile părintești.

În drept s-au invocat disp. art. 205 – 208 C. pr. civ., art. 501, art. 150 alin. 3 C. civ., art. 66 alin. 1 din Legea nr. 272/2014, Legea nr. 411/2004 și Norma nr. 18/2008.

Pârâta a depus la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul următoarele înscrisuri: adrese comunicate reclamantei, proces-verbal predare primire, cerere revendicare drepturi, acte stare civilă părți, Hotărârea nr. 130, dispoziția nr. 486, certificatul de moștenitor nr. 192/2012, contract cu familia nr. 14/02.04.2012, sentința civilă nr. 782/2007 a Judecătoriei Câmpina, confirmări de primire, extrase cont (f. 38-104).

În ședința publică din 29.05.2015 reclamanta a formulat o precizare a acțiunii (f 112, 113) prin care a subliniat că acțiunea principală este formulată de B. F. S. în numele minorei I. E. B., în scopul obținerii drepturilor bănești cuvenite acesteia.

S-a depus de reclamantă certificatul de grefă din 26.05.2015 (f.114) eliberat de Tribunalul Prahova prin care s-a certificat că în cauza nr._ a fost admis apelul și numit în calitate de curator special al minorei I. E. B., B. florin S. pentru revendicarea drepturilor bănești de 1860 lei de la . Private.

La acest termen de judecată reprezentanții legali ai părților au învederat că pârâta a achitat reclamantei suma solicitată prin prezenta acțiune.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin prezenta acțiune reclamanta I. E. B. prin reprezentant B. F. S. a solicitat obligarea pârâtei S.C. ALLIANZ Ț. PENSII PRIVATE SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE PENSII PRIVATE S.A. la plata sumei de 1.866 lei reprezentând un număr de 119,_ unități de fond, acumulată în contul de pensie privată de către mama sa, M. G., decedată.

Din certificatul de grefă emis la 26.05.2015 de Tribunalul Prahova (f.114) rezultă că numitul B. F. S. a fost numit curator special al reclamantei pentru revendicarea acestor drepturi bănești, ce i se cuveneau reclamantei conform certificatului de moștenitor nr. 192/15.06.2012 și cererii privind revendicarea drepturilor cuvenite în caz de deces (f. 14,15,11,12).

De altfel pârâta nu a contestat faptul că reclamanta este îndreptățită la primirea acestei sume de bani, ci numai faptul că nu are un reprezentant legal prin care să formuleze o asemenea solicitare.

Cum prin soluționarea cauzei nr._ s-a rezolvat acest aspect, pârâta a achitat suma solicitată prin prezenta acțiune către reclamantă, astfel cum rezultă din extrasele de cont depuse la dosar.

Așadar în raport de această situație instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

Față de disp. art. 453 C. pr. civ. se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea precizată formulată de reclamanta I. E. B., CNP_, domiciliată în com. Florești, ., jud. Prahova, prin reprezentant B. F. S., CNP_, domiciliat în com. Florești, ., jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta S.C. ALLIANZ Ț. PENSII PRIVATE SOCIETATE DE ADMINISTRARE A FONDURILOR DE PENSII PRIVATE S.A., cu sediul social în București, .-46, ., J40/6068/23.03.2007, codul fiscal_, ca rămasă fără obiect.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.06.2015.

Judecător, Grefier,

Red. ȘMA

4 ex./02.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2671/2015. Judecătoria CÂMPINA