Plângere contravenţională. Sentința nr. 1443/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1443/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 1443/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1443

Ședința publică de la 20 APRILIE 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: NEGOIASĂ V.

Grefier: P. D.-L.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petiționarul M. M. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 12.12.2014 încheiat de Poliția mun. Câmpina în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA.

Plângerea a fost timbrată cu 20 lei conform chitanței fiscale depusă la fila 4 dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petiționarul personal, lipsind reprezentanții intimatului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se instanței că dosarul este la primul termen după procedura prealabilă și că este prezent martorul propus de către petiționar.

În conformitate cu disp.art. 131 alin.1 noul cod pr.civilă ,instanța verificându-și competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile art.94, 107 noul cod pr.civilă iar în temeiul art. 238 NCPC, având în vedere poziția părților,precum și actul medical depus la fila 7 dosar doveditor al stării de sănătate a petiționarului, respectiv certificatul de încadrare în grad de handicap accentuat și prezența martorului, estimează durata cercetarii procesului la un singur termen respectiv termenul de azi și acordă cuvântul la probe.

Petiționarul având cuvântul solicită proba cu înscrisurile deja depuse la dosar și cu martorul prezent.

În baza art. 258 rap. la art.255 ,237 alin.2, pct. 7 NCPC instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosar iar petiționarului și proba testimonială cu martorul prezent ca legale, concludente, utile și pertinente soluționării cauzei.

În temeiul disp.art.319, alin.6 cod pr.civilă se audiază, sub prestare de jurământ, martorul prezent, depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

În temeiul disp.art.392 cod pr. civilă nemaifiind alte cereri instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Petiționarul având cuvântul pe fond arată că își menține plângerea.

În temeiul disp. art.394 ( 1 ) instanța închide dezbaterile și rămâne în deliberare:

JUDECĂTORIA:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ petiționarul M. M. a contestat procesul verbal de contravenție . nr._ din 12.12.2014 încheiat de Poliția mun. Câmpina prin care a fost sancționat cu 200 lei amendă contravențională pentru săvârșirea faptei prev. de art. 2. pct 1 din Legea 61/1991,solicitând anularea acestuia sau înlocuirea sancțiunii cu avertisment.

In motivarea plângerii petentul a arătat că în data de 12.12.2014 împreuna cu M. V. tatăl său, a fost la Complexul Alimentar KAUFLAND din Campina pentru a face unele cumpăraturi.

Ajungând în incinta magazinului au intrat la raionul de condimente au fost întâmpinați de un cetățean imbracat in blugi,cu un pulovăr vechi si incaltat cu adidasi care a început sa i imbranceasca,sa le vorbească urat,i-a calomniat,i-a batjocorit si le-a vorbit foarte vulgar fara nici un motiv(afland mai târziu ca este un agent de paza.

S-au deplasat la alt raion (ulei,zahar,faina etc.) unde au fost din nou agresati, umiliți,batjocoriți de același individ, la raionul de carne de asemenea, iar dupa ce au terminat de făcut cumpăraturile au mers la casa unde au achitat, iar la ieșire au fost așteptați de 7 persoane: 3 de la politie,2 agenți de paza(frati) si un agent de la intervenții.

Petentul a mai menționat că nu a înselat pe nimeni,nu a furat nimic,nu a prejudiciat cu nimic acel magazin,a plătit la casa corespunzător,corect si cinstit, menționând în acest sens ca are un grad de handicap permanent si in acest sens depune în copie act doveditor.

In dovedire a depus la dosar procesul verbal contestat, înștiințare de plată, certificat de încadrare în grad de handicap nr.7853 din 24.07.2008 emis de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți (f.5-7) .

Intimatul a formulat Întâmpinare (f.11) prin care a menționat că la data de 12.12.2014 contravenientul a fost sancționat contravențional conform art.2 pct. 1 și 31 din Legea nr. 61/1991 pentru că, la aceeași dată, aflându-se în incinta supermarketului Kaufland împreună cu tatăl său, a adresat cuvinte și expresii jignitoare agenților de pază ai magazinului, S. E. și S. G. A. numindu-i „sclavi" și „milogi" în timp ce aceștia își exercitau atribuțiile de serviciu..

Totodată, așa cum rezultă din declarațiile martorilor, contravenientul a deteriorat cu alte ocazii produse aflate spre vânzare în magazinul mai sus amintit fără a le achita, motiv pentru care unul dintre agenți i-a atras atenția cu privire la acest lucru, intervenția agenților de poliție a avut loc la solicitarea agenților de pază, ca urmare a faptului că petentul a adresat acestora injurii și expresii jignitoare. Mai mult, chiar și în prezența agenților de poliție petentul a continuat să adreseze cuvinte jignitoare paznicilor.

fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.

Se învedereaza și faptul că, sub aspectul celor reținute de către polițist prin actul sancționator, față de situația că agentul de poliție este învestit cu exercițiul autorității de stat, actele întocmite de acesta sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea (reprezentată în acest caz de agentul de poliție), consemnează exact faptele pe care le constată și / sau care rezultă în urma verificărilor, fără a adăuga denaturări ale realității, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor sancțiuni de natură disciplinară și / sau penală.

Deși contravenientul neagă cele reținute în sarcina sa, se apreciază că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție nu este răsturnată.

Având în vedere cele arătate, se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale faptelor contravenționale reținute în sarcina contravenientului, sancțiunea aplicată fiind legală și temeinică. Se solicită totodată instanței să respingă cererea reclamantului de administrare a probei cu înscrisurile referitoare la încadrarea în grad de handicap sau la sănătatea sa.

Se consideră că poate avea relevanță în cauză starea de sănătate sau handicapul reclamantului numai în măsura în care a determinat comportamentul antisocial al acestuia. Insă o astfel de situație presupune și constatarea necesității ca petentul să urmeze tratamentul adecvat pentru minimizarea sau înlăturarea stării de pericol pe care îl prezintă pentru societate.

Totodată, se solicită să se analizeze cu foarte mare atenție eventualele depoziții ale martorilor pe care reclamantul îi va propune, prin prisma subiectivismului de care pot da dovadă aceștia, iar în situația în care sunt incidente prevederile art. 315 alin. 1 pct. 1-5 din C.pr.civ., înțeleg să se opună acestor solicitări.

solicită administrarea probei cu înscrisuri, sens în care anexeaza, în dublu exemplar, raportul agentului constatator și al colegului de echipă, declarații S. E. și S. G. și a fi respinsă ca neîntemeiată plângerea .

În conformitate cu prevederile art. 223 alin. (3) C. proc. civ., solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.

In cauză a fost audiat martorul M. V. (f.26).

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

la data de 12.12.2014 contravenientul a fost sancționat contravențional conform art.2 pct. 1 și 31 din Legea nr. 61/1991 pentru că, la aceeași dată, aflându-se în incinta supermarketului Kaufland împreună cu tatăl său, a adresat cuvinte și expresii jignitoare agenților de pază ai magazinului, S. E. și S. G. A. numindu-i „sclavi" și „milogi" în timp ce aceștia își exercitau atribuțiile de serviciu.

Starea de fapt reținută și sancționată prin procesul verbal de contravenție contestat a fost dovedită în cauză prin raportul agentului constatator Gorănel C. și cel întocmit de J. I. coroborat cu declarațiile numiților S. E. și S. G. A. date în fața organelor de poliție, filele 14, 15 dosar precum și cu proba testimonială administrată în cauză.

Analizând conținutul procesului verbal de contravenție prin prisma respectării condițiilor de formă impuse de disp art 16-19 din OG 2/2001 rep. sub sancțiunea nulității absolute, instanța constată ca acesta este încheiat cu respectarea lor .

Având în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii aplicate prev de art 21 din același act normativ și anume împrejurările concrete ale comiterii faptei, urmările acesteia, faptul că petentul era însoțit de tatăl său, martorul audiat în cauză, precum și circumstanțele personale ale petentului care este bolnav conform certificatului de încadrare în grad de handicap accentuat cu valabilitate permanent, depus la fila 7 dosar instanța apreciază ca sancțiunea aplicată acestuia amenda de 2oo lei este disproporționată față de gradul de pericol social al faptei, deoarece este o persoană fără venituri .

În consecință, constatând că sancțiunea avertismentului verbal este suficientă pentru asigurarea caracterului preventiv sancționator al acesteia, în temeiul art 32 rap la art 7 din același act normativ instanța va admite în parte plângerea și va anula în parte procesul verbal de contravenție înlocuind sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, atrăgând atenția contravenientului asupra respectării dispozițiilor art 2 pct 1 din Legea 61 /1991 rep.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE,

Admite în parte plângerea formulată de petiționarul M. M. CNP_ domiciliat in Campina, . jud. Prahova împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 12.12.2014 încheiat de Poliția mun. Câmpina în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA cu sediul în mun. Ploiești ..60 jud. Prahova, și în consecință:

Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._ din 12.12.2014 încheiat de Poliția mun. Câmpina

Înlocuiește sancțiunea amenzii cu avertismentul.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică astăzi 20.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. NV/SL

5 ex/25.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1443/2015. Judecătoria CÂMPINA