Plângere contravenţională. Sentința nr. 189/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 189/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 4675/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA Nr. 189/2015
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE JACLY MIHĂIESCU
Grefier M.-C. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petenta N. C. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, având ca obiect plângere contravenționala PV CP_/ 14.08.2014
Plângerea contravențională a fost timbrată cu chitanța nr._/25.08.2014 în valoare de 20 lei (f.6).
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederându-se ca la data de 27.10.2014 s-au depus de către intimat întâmpinare și înscrisuri; petenta nu a depus răspuns la întâmpinare.
Instanța,verificându-și din oficiu competența,în temeiul art.131 alin.1 C.p.c constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, conform art. 32 alin.1 din OG 2/2001;estimează – potrivit art.238 alin.1 NCPC că prezenta cauza se va soluționa la acest termen de judecată.
În baza art.255,art .258 și art 237 alin.2 pct.7, C.p.c încuviințează pentru părti, proba cu înscrisurile depuse la dosar,apreciindu-o ca fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei
În baza art. 244 alin. 1 din codul de procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiata ; în baza art. 392 din codul de procedură civilă, nemaifiind alte cereri de formulat declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și față de lipsa părților conform art. 394 alin. 1 din codul de procedură civilă declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ petenta N. C. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție ._ încheiat la data de 14.08.2014 de Poliția mun Câmpina prin care a fost sancționata cu amendă contravențională în sumă de 360 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit.b pct.2 din OUG 195/2002 rep solicitând înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului
În motivarea plângerii petenta a arătat că procesul verbal de contravenție ._ a fost întocmit de Politia Municipiului Câmpina in ziua de 14.08.2014, orele 14.25, pe DN1, la coborârea pasarelei din afara mun. Câmpina.
Petenta a susținut că i s-a comunicat faptul potrivit cu care a depășit viteza de 60km/h cu aprox. 22 km/h, in timp ce se deplasa către ieșirea din oras petenta precizând că centrul orașului era ocupat de lucrări si dupa ce a ajuns pe șoseaua de ieșire din oras, fiind vizibilitate foarte buna si șoseaua libera, crede ca a depășit viteza legala.
A mai mentionat petenta că nu contestă faptul că a depășit viteza, însă consideră că pedeapsa amenzii aplicate este prea mare în condițiile in care era aproape singura pe sosea si intrucat deține carnet de conducere din 1990 și nu a mai avut nici o abatere privind circulația rutiera a solicitat sa se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului cu mențiunea ca va respecta legislația in vigoare si indicatoarele rutiere.
In dovedirea plângerii, petenta a depus în copie la dosar cartea sa de identitate ,permisul de conducere, procesul verbal de contravenție ._ încheiat la data de 14.08.2014 de Poliția mun Câmpina (f.4-5)
Prin Rezoluția din 19.09.2014, în baza disp. art. 201 alin. 1 din codul de procedură civilă,instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecata și a înscrisurilor atașate către intimat cu mențiunea de a depune întâmpinare în două exemplare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 165 C.p.c., sub sancțiunea decăderii intimatului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca alte excepții în afara celor de ordine publică, sancțiune prevăzută de art. 208 al.2 C.p.c. și cu mențiunea de a depune înscrisurile de care înțelege să se folosească în cauză în două exemplare.
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile atasate au fost primite de intimat la data de 26.09.2014 conform dovezii de la fila 9 dosar ,iar acesta la data de 27.10.2014 a formulat întâmpinare(f.11)
In cuprinsul acesteia intimatul a arătat că la data de 14.08.2014, petenta a fost sancționata contravențional, in condițiile legii, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de OUG nr 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, față de aceea că la data mai sus menționata, orele 14,25 a condus autovehiculul marca Opel cu nr de înmatriculare_ pe DN pe Calea Daciei din Câmpina fiind înregistrată de aparatul radar ROM 188 montat pe auto MAI_ cu viteza de 82 km/h(+22 km/h)
Intimatul a mai învederat faptul că abaterea contravențională a fost constatată în condițiile art. 109 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu ajutorul unor mijloace tehnice,iar cele consemnate de polițist în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt susținute de documentația atașată întâmpinării formulate.
A menționat intimatul că cele reținute prin procesul-verbal rezultă și din aceea că polițistul este învestit cu exercițiul autorității de stat iar actele întocmite de el sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea (reprezentată în acest caz de agentul de poliție), consemnează exact faptele pe care le constată, fără a adăuga denaturări ale realității, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor sancțiuni de natură disciplinară și / sau penală.
Intimatul a atașat întâmpinării raportul agentului constatator din 5.09.2014, fila registrului radar ,atestat operator radar, cazierul contravențional, exemplarul nr. 3 al procesului verbal de contravenție ._ încheiat la data de 14.08.2014 de Poliția mun Câmpina,buletin de verificare metrologică, planșe fotografice (f.12-20).
Prin rezoluția din 28.10.2014 instanța a dispus în baza art 201 alin 2 NCPC comunicarea întâmpinării petentei cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare
Deși petenta a primit aceasta comunicare la data de 31.10.2014 ,astfel cum rezultă de dovada de înmânare de la f.24 dosar aceasta, nu a formulat răspuns la întâmpinare astfel că prin Rezoluția din 19.11.2014 instanța a dispus fixarea termenului de judecată la data de astăzi cu citarea părților(f.26) .
Deși legal citate, părțile nu s-a prezentat în instanță, iar în baza disp. art.255 rap. la art. 237 al.2 pct. 7 și art 258 c.pr. civ. instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisurile depuse la dosar .
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată în fapt următoarele :
Prin procesul verbal de contravenție ._ încheiat la data de 14.08.2014 de I. Județean de Poliție Prahova- Poliția mun Câmpina petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 360 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit.b pct.2 din OUG 195/2002 rep.
S-a reținut că la data de 14.08.2014, orele 14.25, petenta a condus autovehiculul marca Opel cu numărul de înmatriculare_ pe DN 1 pe Calea Daciei din mun.Câmpina fiind înregistrată de aparatul radar ROM 188 montat pe auto MAI_ cu viteza de 82 km/h (+22 km/h).
Verificând în conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că fapta pentru săvârșirea căreia petentul a fost sancționat se constată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. În acest caz, sarcina probei revine organului constatator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției.
Astfel cum reiese din fotografiile radar depuse la dosar (f.18-20), autoturismul cu nr.de înmatriculare_ a circulat la data de 14.08.2014, orele 14,25cu viteza de 82 Km/h, aparatul radar fiind omologat și verificat metrologic, potrivit buletinului de verificare aflat la fila 17, verificarea fiind în termenul de valabilitate la dosar fiind depus și atestatul operatorului radar precum și fila registrului de evidență a abaterilor depistate cu aparatul radar (f.13.14).
Situația de fapt reținută de agentul constatator nu a fost combătută de petenta în cauză, acesta prin plângerea formulată recunoscând săvârsirea faptei, solicitând înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
Față de cele expuse mai sus, instanța constată că petenta se face vinovată de contravenția săvârșită și reținută în sarcina sa, dar sancțiunea aplicată este prea severă în raport de condițiile în care a fost săvârșită fapta și de gravitatea acesteia, astfel încât în raport și de persoana contravenientei care nu a mai fost sancționată anterior pentru același tip de contravenție, urmează a se admite în parte plângerea, în conformitate cu disp.art.31, 34 din OG nr.2/2001, a se anula în parte procesul verbal de contravenție și a se înlocui sancțiunea amenzii contravenționale de 360 lei cu sancțiunea avertismentului, cu recomandarea prev.de art.7 alin.l din OG nr.2/2001 în sensul de a respecta pe viitor dispozițiile legale .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petenta N. CONSTANTA CNP_ cu domiciliul in or. Popesti-Leordeni, ..64 D, ., jud.Ilfov în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA cu sediul în mun. Ploiești, ..60, jud. Prahova și în consecință
Anulează în parte procesul verbal de contravenție ._ încheiat la data de 14.08.2014 de Poliția mun Câmpina.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale de 360 lei cu sancțiunea avertismentului cu recomandarea prev de art.7 alin.1 din OG nr.2/2001 în sensul de a respecta pe viitor dispozițiile legale.
Cu drept de apel, ce se depune la Judecătoria Câmpina, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 20.01.2015.
Președinte, Grefier,
M. J. B. M. C.
Red. MJ/BMC
4 ex./23.01.2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Pretenţii. Sentința nr. 166/2015. Judecătoria CÂMPINA → |
---|