Plângere contravenţională. Sentința nr. 268/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 268/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 2932/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

JUDECĂTORIA CÂMPINA

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 268/2015

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANDREIA-CLAUDIA-ALICE TOMESCU

Grefier M. M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. F. S. S.R.L. PRIN REPREZENTANT LEGAL C. F. A. și pe intimata A. JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA-SERVICIUL COLECTARE CONTRIBUABILI MIJLOCII, având ca obiect plângere contraventionala PV ./2010 NR._/19.05.2014.

Prezența și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în ședința publică din 16.01.2015, conform mențiunilor Încheierii de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când judecătoria a amânat pronunțarea pentru acest termen, astfel:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 05.06.2014 sub numărul_ petenta S.C. F. S. S.R.L. PRIN REPREZENTANT LEGAL C. F. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA-SERVICIUL COLECTARE CONTRIBUABILI MIJLOCII în principal anularea procesului-verbal ./2010 nr._, număr intern A.J.F.P. Prahova - Serv. Colectare Contribuabili Mijlocii_/19.05.2014, transmis prin TotalPost la data de 21.05.2014 si predat de TotalPost la data de 28.05.2014, încheiat de consilier superior D. E., angajat al A.J.F.P. Prahova - C.C.M., și pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare contravențională a petentei, în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu avertisment.

În fapt, petentul a învederat că petenta S.C. F. S. S.R.L. a depus formularul 394 "Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național" pentru lunile decembrie 2013 si ianuarie 2014 prin utilizarea serviciului de depunere a declarațiilor electronice.Pentru fiecare depunere există asociată o recipisă, recipisa conține informațiile dupa prelucrare, in partea de jos a paginii, există o semnătură digitală a ANAF, aplicat acestei recipise cu mențiunea „Document semnat de către ANAF".

A arătat că potrivit „INSTRUCȚIUNI DE UTILIZARE A SERVICIULUI DE DEPUNERE A DECLARAȚIILOR ON-LINE" publicate pe site-ul ANAF la Servicii on-line, semnătura digitală a ANAF este dovada depunerii respectivei Declarații la data specificată în recipisă.

Petenta S.C. F. S. S.R.L. face dovada depunerii acestor declarații cu recipisele_/24.01.2014 (pentru decembrie 2013), respectiv_/25.02.2014 (pentru ianuarie 2014).

D. fiind ca in luna decembrie 2013 a fost publicat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3806/2013 pentru modificarea anexelor nr. 1 - 3 la OPANAF nr.3596/2011 privind declararea livrărilor/prestărilor si achizițiilor efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA si pentru aprobarea modelului si conținutului declarației informative privind livrările/prestările si achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA ale cărui prevederi se aplică începând cu facturile emise/primite în ultima perioadă fiscală de raportare din anul 2013, pentru care există obligația de declarare de către fiecare operator înregistrat în scopuri de TVA, versiunea de PDF inteligent de utilizat pentru depunerea declarațiilor a fost actualizata; programatorul firmei a reușit sa actualizeze versiunea de lucru in martie 2014, motiv pentru care si au apărut erorile din recipisă;

A mai arătat faptul că tot in temeiul Ordinului nr. 3806/2013 „ 3. în cazul în care, după depunerea declarației, persoana impozabilă constată existenta unor omisiuni/erori în datele declarate sau în cazul în care una sau mai multe facturi sunt emise în cursul unei perioade de raportare, dar sunt primite de beneficiarul tranzacției după data depunerii declarației, persoana impozabilă trebuie să depună o nouă declarație corect completată, cu operațiunile care necesită modificarea si/sau operațiunile care nu au fost declarate, declarație care înlocuiește declarația informativă depusă inițial."

La data remedierii deficientelor aplicației informatice S.C. F. S. S.R.L. a depus "Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național" pentru lunile decembrie 2013 si ianuarie 2014 potrivit recipiselor_-2014 /28.03.2014 (pentru decembrie 2013). respectiv_-2014/28.03.2014 (pentru ianuarie 2014) - ambele fara erori de validare;

Petenta S.C. F. S. S.R.L. face dovada, cu recipisele atașate prezentei, ca a respectat prevederile Ordinului nr. 3806/2013 privind depunerea in termenul legal a declarațiilor informative aferente lunilor decembrie 2013 si ianuarie 2014 si corectarea acestora ( situație in care declarația corect completata înlocuiește declarația informativă depusă inițial);

Agentul constatator D. E. menționează ca a fost săvârșita fapta nedepunerii declarațiilor informative in condițiile in care chiar recipisele emise de ANAF, prin semnătura digitală a ANAF fac dovada depunerii respectivelor Declarații.

În drept, a invocat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3806/2013 pentru modificarea anexelor nr. 1 -3 la OPANAF nr.3 596/2011 privind declararea livrărilor/prestărilor si achizițiilor efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA si pentru aprobarea modelului si conținutului declarației informative privind livrările/prestările si achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA; O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 31, alin. (1) ( împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia); O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art.7 ( Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă; Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune).

La plângere a fost atașat: procesul-verbal de contravenție ./2010 nr._, număr intern AJ.F.P. Prahova - Serv. Colectare Contribuabili Mijlocii_/19.05.2014, plicul cu care a fost comunicat procesul verbal având data poștei 21.05.2014 si predat de TotalPost la data de 28.05.2014, recipisele_/24.01.2014 (pentru decembrie 2013), respectiv_/25.02.2014 (pentru ianuarie 2014); recipisele_-2014 /28.03.2014(pentru decembrie 2013), respectiv_-2014/28.03.2014 (pentru ianuarie 2014) iar în dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri.

Prin rezoluția din data de 06.06.2014, în temeiul art. 201 alin. 1 C.pr.civ., instanța a dispus comunicarea plângerii și a înscrisurilor atașate către intimatei în vederea formulării întâmpinării.

Intimata A. JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA-SERVICIUL COLECTARE CONTRIBUABILI MIJLOCII a depus întâmpinare (f. 17) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată si menținerea procesul-verbal de constatare a contravențiilor ./2010 Nr._/21.05.2014 ca fiind legal întocmit.

În motivarea întâmpinării intimata a subliniat că în fapt petenta . a avut obligația sa depună Declarația 394 conform legislației in vigoare respectiv Ordinul 3806/2013.

Societatea a depus declarația 394 aferente lunilor decembrie 2013 si ianuarie 2014 ON- LINE dar nu a urmărit validarea sau invalidarea acestora. Se poate observa ca contestatoarea si-a actualizat programul informatic abia in luna martie 2014 fapt care nu poate fi imputabil instituției intimatei. Chiar daca contestatoarea a rectificat declarația invalidata, aceasta nu a fost făcuta in termenul legal. Nerespectarea obligațiilor prevăzute de art. 53 Cod procedura fiscala privind Furnizarea periodică de informații:

(1) Contribuabilii sunt obligați să furnizeze periodic organelor fiscale informații referitoare la activitatea desfășurată.

(2) Furnizarea informațiilor prevăzute la alin. (1) se face prin completarea unei declarații pe proprie răspundere.

(3) Natura informațiilor, periodicitatea, precum și modelul declarațiilor se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Având in vedere ca nu si-a indeplinit obligațiile de verificare validării declarațiilor Conform art.219 Cod procedura fiscala 1) Constituie contravenții următoarele fapte: f) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 53, fiind sancționată cu amenda prevăzuta la art. 219 alin(2) din același act normativ lit. c) cu amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei, pentru persoanele fizice, și cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. e) și f).

Intimata a solicitat proba cu înscrisuri si judecarea cauzei si in lipsa reprezentantului instituției potrivit art. 223 al.3 cod procedura civila.

Petenta a formulat la data de 29.07.2014 răspuns la întâmpinarea formulata de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova.

Reprezentantul legal al Administrației Județene a Finanțelor Publice Prahova susține ca societatea a depus declarația 394 aferenta lunilor decembrie 2013 si ianuarie 2014 on-line dar nu a urmărit validarea sau invalidarea acestora, precum si ca societatea a rectificat declarația invalidata fara sa respecte termenul legal.

Considera că argumentele Administrației Județene a Finanțelor Publice Prahova ca fiind nelegale si netemeinice din următoarele motive: petenta S.C. F. S. S.R.L. a depus formularul 394 "Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național" pentru lunile decembrie 2013 si ianuarie 2014 prin utilizarea serviciului de depunere a declarațiilor on-line, a urmărit validarea declarațiilor prin listarea recipisei ( la verificarea stării prelucrării declarației s-a constatat ca documentul are erori de validare), a corectat erorile indicate in recipisa si a redepus documentul.

În temeiul Ordinului nr. 3806/2013, urmare a constatării erorilor, S.C. F. S. S.R.L. a depus o noua declarație corect completata, declarație care a inlocuit declarația informativa depusa inițial.

Potrivit prevederilor art. 84, alin. (1) din Codul de procedura fiscala (O.G. nr. 92/2003), completat si modificat, declarațiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie inițiativă, pe perioada termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligației fiscale.

Petenta a arătat că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a aplicat amenda de 12.000 lei „ având in vedere ca nu si-a îndeplinit obligațiile de verificarea validării declarațiilor", ori S.C. F. S. S.R.L. si-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute de Ordinul nr. 3806/2013 la data emiterii procesului-verbal de contravenție ./2010 nr._, respectiv 19.05.2014.

In concluzie, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a aplicat amenda de 12.000 lei pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 53 (Furnizarea periodica de informații) si fundamentează menținerea sancțiunii prin faptul ca S.C. F. S. S.R.L. nu si-a îndeplinit obligațiile de verificarea validării declarațiilor.

F. de cele prezentate anterior, in condițiile in care a demonstrat cu recipisele emise de ANAF depunerea declarațiilor (lucru recunoscut de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova chiar in intampinarea depusa: „Societatea a depus declarația 394 aferenta lunilor decembrie 2013 si ianuarie 2014 on-line dar nu a urmărit validarea sau invalidarea acestora" ), solicita în principal anularea procesului-verbal susmenționat și, pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare contravențională a subscrisei, în subsidiar: înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu avertisment (având in vedere ca fapta nu are implicații fiscale si nu prezintă pericol social, atâta timp cat corecția s-a făcut anterior procesului-verbal ./2010 nr._/19.05.2014 si, conform Ordinului nr. 3806/2013 DECLARAȚIA CORECT COMPLETATA ÎNLOCUIEȘTE DECLARAȚIA INFORMATIVA DEPUSA INIȚIAL).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și a fost efectuată adresă către intimata A. JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA-SERVICIUL COLECTARE CONTRIBUABILI MIJLOCII, pentru a comunica copii de pe declarațiile tip D394 cu numerele de înregistrare INTERNT-_-2014/24.01.2014 pentru perioada de raportare decembrie 2013, INTERNT-_-2014/25.02.2014 pentru perioada de raportare ianuarie 2014, INTERNT-_-2014/28.03.2014 pentru perioada de raportare decembrie 2013, INTERNT-_-2014/28.03.2014 pentru perioada de raportare ianuarie 2014.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ./2010 nr._ petenta . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de_ lei, reținându-se că nu a respectat obligațiile prevăzute de art.53 din Codul de procedură fiscalăprivind furnizarea periodică de informații prin completarea unei declarații pe proprie răspundere, respectiv nedepunerea în termenul prevăzut de legislația în vigoare a Declarației informative privind privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național"(cod 394) pentru perioada12/ 2013 si /_, conform prevederilor Ordinul nr. 3806/2013.

S-a reținut că fapta constituie contravenția prevăzută de art.219 alin.1 lit.f din OG nr.92/2003 republicată.

Analizând procesul verbal contestat prin prisma condițiilor de legalitate prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că nu au fost încălcate la încheierea procesului verbal astfel de dispoziții legale.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție instanța reține următoarele:

Potrivit art.53 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală contribuabilii sunt obligați să furnizeze periodic organelor fiscale informații referitoare la activitatea desfășurată Furnizarea informațiilor prevăzute la alin. (1) se face prin completarea unei declarații pe proprie răspundere. Natura informațiilor, periodicitatea, precum și modelul declarațiilor se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Conform Ordinului nr.3806/2013 pentru modificarea anexelor nr. 1-3 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.596/2011 privind declararea livrărilor/prestărilor și achizițiilor efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA și pentru aprobarea modelului și conținutului declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA, declarația ( formularul 394- al cărui model este cuprins în anexa ordinului) se depune la organul fiscal competent până în data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii perioadei de raportare declarate pentru depunerea decontului (lunar, trimestrial etc.) și numai dacă în această perioadă au fost realizate operațiuni de natura celor care fac obiectul obligației de declarare.

În cazul în care, după depunerea declarației, persoana impozabilă constată existența unor omisiuni/erori în datele declarate sau în cazul în care una sau mai multe facturi sunt emise în cursul unei perioade de raportare, dar sunt primite de beneficiarul tranzacției după data depunerii declarației, persoana impozabilă trebuie să depună o nouă declarație corect completată, cu operațiunile care necesită modificarea și/sau operațiunile care nu au fost declarate, declarație care înlocuiește declarația informativă depusă inițial.

Declarația se depune în format electronic sub forma unui fișier PDF, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1 la ordin, care are atașat fișierul XML descris în anexa nr. 3 la ordin.

Declarația se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, pe portalul e-România. Pentru depunerea declarației, plătitorul trebuie să dețină un certificat calificat, eliberat în condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Declarația se poate depune și în format electronic, pe suport electronic, însoțit de anexa nr. 1 la ordin, în format hârtie (doar prima pagină), semnat și ștampilat, conform legii. Declarația în format electronic, însoțită de formularul listat, semnat și ștampilat, se depune direct la registratura organului fiscal competent ori se comunică prin poștă cu confirmare de primire.

Declarația se completează/validează cu ajutorul programelor de asistență.

Prin raportarea situației invocate de către petentă la aceste dispoziții rezultă faptul că aceasta a depus în format electronic declarațiile dar acestea nu au fost validate existând anumite erori în ceea ce privește formatul documentului (filele 10-11), iar ulterior, respectiv la data de 28.03.2014, aceste declarații au fost depuse din nou, existând de fata aceasta confirmarea depunerii (filele 12,13).

Instanța apreciază că în această situație nu sunt aplicabile dispozițiile mai sus arătate referitoare la situația existenței unor erori caz în care noua declarație o înlocuiește pe cea veche, în speță petenta constatând încă de la momentul transmiterii electronice că aceasta nu s-a realizat din cauza unor erori, situație care echivalează cu lipsa declarației și care a fost remediată abia în luna martie 2014, deci cu depășirea termenului legal.

Rezultă așadar că în cauză nu se poate reține că petenta nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, dar având în vedere faptul că a remediat această situație anterior încheierii procesului verbal de contravenție, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este într-un cuantum foarte ridicat, motiv pentru care se impune înlocuirea acesteia cu avertisment.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.7, art.21 alin.3 și art.34 alin.2 din OG nr.2/2001, instanța va admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii cu avertisment.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petenta S.C. F. S. S.R.L. PRIN REPREZENTANT LEGAL C. F. A., cu sediul social în Campina, ., judetul Prahova, având C. RO_ în contradictoriu cu intimata A. JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA-SERVICIUL COLECTARE CONTRIBUABILI MIJLOCII, cu sediul în Ploiesti, ..22, judetul Prahova.

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale de_ lei din procesul verbal ./2010 nr._ încheiat la data de 19.05.2014, cu avertisment.

Atrage atenția petentului asupra dispozițiilor art. 7 din OG 2 / 2001, în sensul de a respecta dispozițiile legale.

Menține celelalte prevederi ale procesului verbal.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică azi 23.01.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. A. T. M. M. M.

Red.ACAT/MMM

4ex/24.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 268/2015. Judecătoria CÂMPINA