Plângere contravenţională. Sentința nr. 456/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 456/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 456/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 456/2015

Ședința publică de la 05 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. L.-I.

Grefier :D. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind petentul B. C. NICUȘOR și intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, având ca obiect plângere contravențională PV . NR._/31.10.2014.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea în lipsă.

Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, ca probă concludentă, admisibilă și necesară cauzei și, constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ /10.11.2012 petentul B. C. NICUȘOR a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 31.10.2014, solicitând, în principal, anularea acestuia, ca nelegal si netemeinic, exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 720 lei și înlăturarea sancțiunii principale a punctelor de penalizare iar în subsidiar aplicarea sancțiunii contravenționale principale a avertismentului; cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, petentul a aratat, in esenta, ca prin procesul verbal contestat s-a retinut faptul ca in ziua de 31.10.2014. ora 11:34 a condus autoturismul marca Volksvagen cu nr. de înmatriculare_ pe DN1 Baicoi KM 83, cu viteza de 120 km/h, fara a avea asupra sa certificatul de înmatriculare si asigurarea obligatorie de răspundere civila, fapte pentru care i s-a aplicat o amenda contravențională in suma de 720 lei si 2 puncte de penalizare.

In ceea ce privește lipsa certificatului de inmatriculare si a asigurării obligatorii, petentul a invederat ca a prezentat agentului constatator aceste documente în copie, actele in original aflandu-se la sediul firmei deoarece autoturismul este folosit de mai mulți angajați ai societății, această măsură având ca obiect evitarea pierderii actelor.

Petentul a invederat ca procesul verbal este nelegal intrucat agentul constatator nu a respectat dispozițiile legale incidente în materie cu privire la procedura constatării si sancționării contravențiilor, atât cele cuprinse în OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cât și dispozițiile cuprinse în OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor care constituie cadrul general în materia constatării și sancționării contravențiilor, astfel încât procesul-verbal atacat a fost întocmit cu încălcarea condițiilor de fond și de formă impuse de normele legale în vigoare.

Astfel, in cuprinsul procesului-verbal contestat, agentul constatator nu a realizat o descriere corespunzătoare a stării de fapt și nu a arătat locul in care fapta a fost săvârșita mentionand doar DN1 KM 83 Baicoi.

S-a mai aratat ca agentul constatator nu a indicat în mod corect și concret toate împrejurările de fapt și nu a precizat toate aspectele necesare în vederea aprecierii corespunzătoare a faptei contravenționale, limitându-se la a reproduce, tale quale, textul de lege care prevede și sancționează o atare faptă.

In ceea ce privește aspectele de netemeinicie fapta contravențională reținuta de către agentul constatator se referă la depășirea cu 10- 20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus. Petentul a precizat ca agentul constatator nu a indicat în mod corect și concret toate împrejurările de fapt și nu a precizat toate aspectele necesare în vederea aprecierii corespunzătoare a faptei contravenționale, fapt care a condus la greșita încadrare a faptei în sfera ilicitului contravențional. In speța nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei contravenționale reținute în sarcina sa, atât în ceea ce privește latura obiectivă a contravenției, cât și în ceea ce privește latura subiectivă.

Privitor la latura obiectivă lipsește elemental material și rezultatul socialmente periculos protejat prin dispozițiile legale invocate. Petentul a mai aratat ca nu a săvârșit nicio acțiune sau inacțiune prin care sa fi crea o stare de pericol de natură pentru valorile protejate prin OUG nr.195/2002.

Referitor la latura subiectivă, petentul a precizat în nici un moment nu a avut intenția de a întreprinde acțiuni sau inacțiuni de natură a aduce atingere unei valori ocrotite de legea contravențională sau chiar de cea penală.

Petentul a invederat ca o altă neregularitate a actului de control atacat constă în incorecta aplicare a sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum total de 1.440 lei, organul de control neindicand limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv minimul și maximul amenzii respectiv a claselor de sancțiuni în urma cărora se stabilesc punctele-amendă.

Or, in speță, agentul de control nu a specificat împrejurările de fapt care au deteminat aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, în cuantumul stabilit prin procesul verbal și în același timp a încadrat greșit în drept sancționarea faptei prevăzute de OUG 195/2002 R .

O alta neregularitate invocata de petent consta in utilizarea unui altui model al procesului verbal decât cel prevăzut de lege.

In ceea ce privește petitul subsidiar privitor la inlocuirea sancțiunii

contravenționale principale a amenzii cu sancțiunea avertismentului, petentul a precizat ca ar trebui sa se acorde atenție deosebita modului de determinare a gradului de pericol social al faptei, luând in considerare criteriile avute in vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptei.

În drept, a invocat disp. O.G nr. 2/2001, O.G nr. 195/2002 și H.G. 1391/2006.

In sustinerea plangerii, a atasat, in copie procesul verbal contestat (f.12).

Prin intampinarea formulata la data de 25.11.2014, intimatul I. Județean de Poliție Prahova a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii.

In motivarea cererii a aratat că abaterea contravențională referitoare la depășirea vitezei legale a fost constatată în condițiile art. 109 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu ajutorul unor mijloace tehnice, în vreme ce abaterea privind neîndeplinirea obligației de a avea asupra sa documentele a fost constatată în mod direct de către polițistul rutier.

Temeinicia celor reținute prin procesul-verbal rezultă și din aceea că polițistul este învestit cu exercițiul autorității de stat iar actele întocmite de el sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea (reprezentată în acest caz de agentul de poliție), consemnează exact faptele pe care le constată, fară a adăuga denaturări ale realității, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor sancțiuni de natură disciplinară și / sau penală.

Intimatul a precizat că sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de natură contravențională reținute în sarcina contravenientului, sancțiunea aplicată fiind legală și temeinică, iar din analiza procesului-verbal atacat, a rezultat că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 si cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ.

Referitor la afirmațiile petentului privind încălcarea dispozițiilor legale ale art.181 din RA OUG nr. 195/2002, s-a precizat faptul că în cuprinsul acestui articol se prevede expres că anexa 1D este doar un model, important fiind așadar ca în cuprinsul procesului - verbal, indiferent de formularul pe care este întocmit, chiar dacă ar fi scris în întregime de către organul constatator, pe o coală albă de hârtie, să cuprindă datele esențiale care apar în modelul din Anexa 1 D.

În susținerea celor arătate, intimatul a atasat, in original, raportul agentului constatator, si in copie, buletinul de verificare metrologică, atestat operator radar, fila registrului radar, plansa foto și certificat de aprobare model (f.17-22).

Prin raspunsul la intampinare comunicat la 09.12.2014, petentul a precizat ca cele invederate de intimat prin intampinare sunt neconcludente, reiterând aspectele invocate in plangere.

In cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța retine in fapt:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 31.10.2014 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE al JUDEȚULUI PRAHOVA, petentul fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 180+540=720 lei reprezentând 8 puncte amendă și 2 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute si sancționate de art. 108/1/a/4 și 101/1/18 din OUG nr. 195/2002, reținându-se in sarcina acestuia că în ziua de 31.10.2014, ora 11:34, a condus autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de înmatriculare_ pe DN1 KM 83 Băicoi, în direcția Ploiești, cu viteza de 120 km/h, (+20km/h) - aparat radar AUTOVISION ROM 181 montat pe MAI_ aflat in mișcare, fără a avea asupra sa certificatul de înmatriculare si asigurarea obligatorie de răspundere civila valabila.

Petentul a semnat procesul verbal fiind consemnate in cuprinsul acestuia obiectiunile sale „actele le am la firma”.

Instanța reține că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție instanța constată că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente fiind completate toate mențiunile prevăzute de OG nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii si nu există motive de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, atat locul savarsirii contraventiei, cat și fapta retinuta in sarcina petentului fiind descrise in mod complet, cu aratarea tuturor imprejurarilor care pot servi la aprecierea gravitatii, agentul constatator facand, de asemenea, o corectă incadrare juridică.

In ceea ce priveste formularul procesului verbal, instanta retine ca nu are relevanta modelul utilizat, câta vreme in cuprinsul acestuia se regasesc toate mentiunile prevazute la art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Conform art. 108 alin. 1 lit a pct. 4 și art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002, constituie contraventie fapta de a depasi cu 11-20 km/h viteza maxima admisa pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, respectiv nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevazute la art. 35 alin. (2) - documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.

Referitor la depasirea vitezei legale, instanta constata ca inregistrarile au fost efectuate de operatorul radar B. M., atestat pentru folosirea echipamentelor de masurare a vitezei tip AUTOVISION (f.19), care era de serviciu conform filei din registrul privind abaterile depistate cu aparatul radar din data de 31.10.2014 (f.20).

Viteza autoturismului condus de către petent, potrivit procesului verbal, a fost inregistrată cu cinemometrului de control rutier AUTOVISION ROM 181, care masoara atat in regim stationar cat si in regim de deplasare.

In conformitate cu dispozitiile paragrafului 5 din NML 021-05 care prevad obligativitatea si valabilitatea conformitatii cinemometrului cu cerintele metrologice si tehnice, instanta constata ca aparatul radar folosit la masurarea vitezei autoturismului condus de catre petent corespunde din punct de vedere tehnic si metrologic, ultima verificare metrologica facandu-se la data de 18.02.2014, conform buletinului de verificare nr._, astfel incat se afla in perioada de valabilitate de 1 an la data constatarii faptei (31.10.2014).

Planșa foto (f. 21), evidențiaza, fara echivoc, autoturismul condus de către petent, cu nr. de înmatriculare_, rulând cu viteza de 120 km/h, in data si ora mentionate in cuprinsul procesului verbal, fiind astfel îndeplinite cerințele paragraf. 3.5.1 din NML 021-05.

Pe sectorul de drum pe care petentul a depasit viteza legala, viteza maxima admisa este de 100 km/h. Astfel, instanta retine ca in mod corect, agentul constatator, constatand incalcarea dispozitiilor art.108 alin.1 lit. a pct.4, respectiv depasirea cu mai mult de 11 km/h a vitezei maxime admise, cu mijloacele tehnice omologate si verificate metrologic, a aplicat sanctiunile prev. de art. 99 alin.2 rap. la art. 99 alin.1 și 98 alin. 4 lit. a din OUG nr. 195/2002.

Cu privire la cea de-a doua fapta retinuta in sarcina petentului, disp. art. 101 alin. 1 pct. 18 rap. la art. 35 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 prevad in sarcina conducatorului auto obligatia de a avea asupra sa documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege, și nu o copie de pe acestea. Toate aceste documente este necesar a fi avute, asupra sa, de catre conducatorul auto în original, in conditiile in care legiutorul nu a prevazut posibilitatea detinerii lor valabile si in copie.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța; cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Forța probantă a proceselor verbale și a rapoartelor este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. vs. România).

Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul - verbal de contravenție beneficiază de prezumția relativă de veridicitate și autenticitate cu privire la mentiunile agentului constatator privind lipsa prezentarii de catre petent agentului constatator a certificatului de înmatriculare si poliței de asigurare RCA, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pe care petentul nu a răsturnat-o prin probele administrate in cauza.

In ceea ce privește sanctiunile aplicate, instanta retine ca au fost in mod corect individualizate, fapta contraventionala constand in depasirea vitezei legale fiind instituita in scopul apărării vieții si integritatii fizice a participantilor la trafic, consecintele accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectarii regimului legal de viteza având consecinte de cele mai multe ori grave. De asemenea, necesitatea detinerii documentelor prevazute de lege in original face posibila verificarea legalitatii acestora si înlatura impedimentele aplicarii masurilor tehnico administrative.

Pe cale de consecință, instanța in temeiul disp. art. 31 si 34 din OG nr. 2/2001 va respinge plângerea petentului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul B. C. NICUȘOR, CNP_, cu domiciliul ales la S.P.A. G. & Asociații în Târgu M., .. 14, jud. M., în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .. 60-62, jud. Prahova, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, ce se depune la Judecătoria Câmpina, in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publica, azi 05.02.2015.

Președinte, Grefier,

D. L.-I.

Red. DLI/DI

4 ex./23.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 456/2015. Judecătoria CÂMPINA