Plângere contravenţională. Sentința nr. 63/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 63/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 6577/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_
tel_; tel/fax_
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 63
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- D. E.
GREFIER- I. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta S. G.-A. împotriva procesului verbal de contravenție . 14 NR._/19.08.2014 în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CESTRIN .
Plângerea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei conform chitanței de la fila 14 dosar .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp.art. 107 alin.1 NCPC.
Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC estimează durata cercetării procesului la un singur termen, respectiv termenul de astăzi.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului ,constatând că intimatul a depus întâmpinare în termen legal în cadrul procedurii prealabile,prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, pune în discuție această excepție și rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității formulării plângerii.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ petenta S. G. A. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . 14 NR._/19.08.2014 de către CNADNR SA CESTRIN prin care a fost sancționată cu 250 lei amendă contravențională pentru fapta prev. de art 8 din OG 15/2012 constând în aceea că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a circulat la data de 11.04.2014 pe DN 1A –Crevedia fără a avea rovinietă valabilă.
In motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 08.02.2013 a vândut autoturismul marca Peugeot 405 cu nr. de înmatriculare_ numitului M. Amar, ocazie cu care a încheiat contractul de vânzare cumpărare din 08.02.2013 și i-a înmânat certificatul fiscal și documente autoturismului, aflând ulterior că dobânditorul nu a înmatriculat autoturismul ba mai mult l-a vândut unei alte persoane..
In drept, plângerea nu a fost motivată.
In dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar în copie procesul verbal de contravenție, cartea de identitate, contractul de vânzare cumpărare al autoturismul marca Peugeot 405 cu nr. de înmatriculare_, Adresa de înaintare document CNADNR, Răspuns, Adeverință Primărie.
Intimata a formulat Întâmpinare în cauză prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii întrucât nu a fost respectat termenul de 15 zile prev. de art.31 din OG 2/2001 rep. iar în ceea ce privește fondul a arătat că procesul verbal de contravenție îndeplinește condițiile prev. de OG 2/2001 fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor legale iar conform disp.art.7 și art.1 lit.b din OG 2/2001 rep., obligația de plată a somație îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare.
Au fost depuse la dosar planșe foto, certificat calificat.
Petenta a depusa Răspuns la Întâmpinare prin care a arătat că la data de 01.09.2014 a primit procesul verbal de contravenție întocmit pe numele ei și nefiind în cunoștință de cauză i-a înmânat intimatei la data de 10.09.2014 documentația de înștiințare a autoturismului ce face obiectul procesului verbal de contravenție, primând răspuns la data de 30.09.2014 prin care a fost îndrumată să se adreseze instanței de judecată.
Examinând excepția invocată de intimată precum și din oficiu privind tardivitatea formulării plângerii intimata reține următoarele:
Procesul verbal de contravenție a fost întocmit la data de 19.08.2014 și înaintat petentei la data de 29.08.2014 conform confirmării de primire fila 26, lucru confirmat și de aceasta atât în petitul plângerii cât și în Răspunsul la întâmpinare (f.46) arătând că a primit actul administrativ constatator la data de 01.09.2014.
Petnta a formulat plângere la data de 15.10.2014, mult peste termenul de 15 zile de la data primirii procesului verbal de contravenție încălcându-se astfel disp.art.31 din OG 2/2001 rep..
Împrejurarea că petenta nu a avut „cunoștință de cauză” cum ea însăși susține, nu are nici o relevanță întrucât necunoașterea legii nu este un motiv pentru nerespectarea acesteia.
De altfel procesul verbal de contravenție are mențiune expresă în forma sa tipizată, privind dreptul contravenientului de a formula plângere, termenul de formulare și instituția la care se depune aceasta .
Față de considerentele reținute în paragrafele anterioare, instanța va admite excepția invocată de intimată și din oficiu și în temeiul disp.art.34 din OG 2/2001 rep. va respinge plângerea ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității formulării plângerii invocată de intimată precum și din oficiu.
Respinge plângerea formulată de petenta S. G.-A. domiciliată în . jud. Prahova CNP_ împotriva procesului verbal de contravenție . 14 NR._/19.08.2014 în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CESTRIN, cu sediul în București sector 6 ..401A CUI_, RC J_ ca tardiv formulată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina .
Pronunțată în ședința publică astăzi 12.01.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. E. I. C.,
Red. DE/SL
5 ex
16.01.2014
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|