Pretenţii. Sentința nr. 1719/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1719/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 1710/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1719/2015
Ședința publică de la 06 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M.-L. E.
Grefier: A. E. V.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantă S.C.ASIGURAREA R.-ASIROM V. INSURANCE GROUP S.A. și pe pârâtă J. G. V., chemată în garanție . GROUP SA, având ca obiect pretenții.
Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu 571,18 lei, taxă timbru (f. 55 dosar), cererea de chemare în garanție a fost timbrată cu 572 lei taxă timbru (f. 80 dosar).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. C. pentru pârâtă, lipsind reprezentantul reclamantei și chematei în garanție.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că au fost depuse la dosar: cerere de renunțare la judecată din partea reclamantei și cerere din partea chematei în garanție prin care solicită să se ia act de renunțarea la judecată formulată de către reclamantă.
Av. D. C pentru pârâtă solicită să se ia act de renunțarea la judecată. Cu cheltuieli de judecată onorariu avocat + taxă timbru. Depune la dosar chitanța nr.69/2014 reprezentând onorariu avocat.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ la data de 07.04.2014, reclamanta S.C.ASIGURAREA R.-ASIROM V. INSURANCE GROUP S.A. a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei J. G. V., la plata sumei de 9.323,56 lei, reprezentând despăgubire, precum și la plata dobânzii legale aferente de la data introducerii cererii de chemare în judecata până la data plății efective.
In fapt, reclamanta a arătat că la data de 11.06.2011, la ieșirea din curtea imobilului nr.145, situat pe raza comunei Adunați, ., pârâta nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului Volswagen Caddy, înmatriculat cu nr._, condus de numitul D. C., rezultând avarierea acestui autovehicul, vinovată de producerea accidentului fiind pârâta.
Mai arată reclamanta că potrivit art. 22 din Legea nr.136/1995 cu modificările și completările ulterioarei:(normă aplicabilă, fiind legea în vigoare la data încheierii contractului de asigurare și a producerii riscului asigurat), asigurătorul se subrogă în drepturile asiguratului său împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.
În drept, disp. art. 22 din Legea nr.136/1995, cu modificările și completările ulterioare și art.194 C.proc.civ..
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri (f. 5-46 dosar).
In temeiul art.249-250 și art.254-255 C.proc.civ., a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul paratei.
Solicită a se face aplicarea art. 411 alin.(2) C. proc. civ..
La data de 23.05.2014 pârâta a depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanție a . GROUP SA (f.58-61), prin care a arătat că a fost implicată într-un incident rutier, la 11.06.2011, autoturismul condus de aceasta intrând în coliziune cu autovehiculul cu nr._, rezultând avarierea acestuia din urmă, care era asigurat cu poliță CASCO. Reclamanta a arătat că la data accidentului autovehiculul pe care 1-a condus nu ar fi avut încheiată o poliță de asigurare obligatorie de răspundere civila auto (RCA), acest lucru nefiind real, deoarece autoturismul condus de aceasta avea încheiata asigurare RCA.
Mai arată pârâta că despăgubirile ce vor fi dovedite de către reclamantă, precum și eventuale dobânzi să fie achitate de către asigurătorul autoturismului pe care îl conducea, solicitând introducerea în cauză în calitate de chemată în garanție a . GROUP SA.
La data de 06.06.2014 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f. 67-68 dosar).
Prin încheierea de ședință din data de 05.11.2014 a fost citată în cauză în calitate de chemată în garanție . GROUP SA, iar la data de 25.11.2014 chemata în garanție a depus la dosar întâmpinare (f. 89-90).
La data de 30.04.2015 reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare la judecată (fila 110 dosar), iar la data de 06.05.2015 chemata în garanție a depus la dosar cerere prin care a solicitat să se ia act de renunțarea la judecată formulată de către reclamantă (f. 113 dosar).
La termenul de astăzi pârâta prin apărător a solicitat să se ia act de renunțarea la judecată cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată pe care le–a efectuat în cauză .
In drept, potrivit art. 406 alin 1 NCPC, reclamantul poate sa renunțe oricând la judecata, in tot sau in part, fie verbal in ședința de judecata, fie prin cerere scrisa, iar potrivit alin 4 al aceluiași text legal, dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare .
In consecința, întrucât pârâta și chemata în garanție și-au exprimat poziția față de cererea de renunțare la judecată, in temeiul art. 406 alin.3, 4 si 6 NCPC, instanța va constata renunțarea reclamantei la judecată și față de cererea pârâtei în acest sens, va obliga reclamanta să plătească pârâtei suma de 1071,18 lei cheltuieli de judecată, din care 571,18 lei taxă de timbru și 500 lei onorariu avocat conf. chitantei nr.68/08.09.2014 f.14 .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată că reclamanta S.C.ASIGURAREA R.-ASIROM V. INSURANCE GROUP S.A. – cu sediul social în București, .. 31-33, sector 2, C.U.I._, J_, și sediul ales la Cabinetul de Avocat V. G., în Mun. Ploiești, ., județul Prahova, în contradictoriu cu pârâta J. G. V. – domiciliată în B., FDT.LILIACULUI, nr. 4, ., . și chemata în garanție . GROUP SA –cu sediul în București, .. 23, sector 1, a renunțat la judecata cererii ce formează obiectul dosarului nr._, având ca obiect pretenții.
Obliga reclamanta să plătească pârâtei suma de 1071,18 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. M. L.
Red. EL/VA
5 ex./04.06.2015
A.V. 12 Mai 2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1739/2015.... → |
---|