Pretenţii. Sentința nr. 2241/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2241/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 8419/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA Nr. 2241/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE JACLY MIHĂIESCU
Grefier M.-C. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta ..ÎN F. PRIN LICHIDATOR CARDUELIS CONSULTING I.P.U.R.L. și pe pârâta S.C.PLAZA V. S.R.L., având ca obiect pretenții
Cererea de chemare in judecata este scutită de taxa judiciara de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pârâta nu și-a exprimat punctul de vedere fata de cererea de renunțare formulata de reclamantă la dosar.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ la data de 19.12.2014 reclamanta ..ÎN F. PRIN LICHIDATOR CARDUELIS CONSULTING I.P.U.R.L. a chemat în judecata pe pârâta S.C.PLAZA V. S.R.L., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 128,27 lei reprezentând contravaloarea facturii nr._/15.04.2013
În motivarea cererii ,reclamanta a arătat că prin încheierea din data de 10.06.2014 Tribunalul Prahova în dosarul nr._ a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei . și a desemnat lichidator judiciar pe CARDUELIS CONSULTING IPURL, care, verificând actele pârâtei ,a constat că aceasta datorează societății reclamante suma de 128,27 lei reprezentând contravaloarea facturii menționată mai sus, factură ce a fost ștampilată fiind astfel însușită la plată.
Reclamanta a mai arătat că prin adresa nr. 128/30.09.2014, pârâta a fost notificată prin somație să se prezinte la sediul lichidatorului judiciar în vederea achitării debitului însă aceasta nu s-a prezentat deși confirmarea de primire a fost semnată de pârâtă, situație în care a fost nevoită să promoveze prezenta acțiune.
In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp.art. 1350 Cod Civil.
In dovedirea cererii reclamanta a depus în copie la dosar somație lichidator judiciar și confirmare de primire, factura nr NICFA_/15.04.2013 ,fișă client, încheiere din data de 10.06.2014 emisă de Tribunalul Prahova (f.3-7).
Prin Rezoluția din 22.12.2014 instanța,în baza art 200 al.1 c.p.c a dispus comunicarea cererii de chemare în judecata și a copiilor certificate de pe inscrisurile anexate acțiunii, pârâtei cu mentiunea de a depune întâmpinare în termen de cel mult 25 zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și a de invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, sancțiune prevăzută de art.208 alin.2 Cod procedură civilă(f.9)
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost primite de pârâtă la data de 29.12.2014, conform dovezii de la fila 11 dosar și,întrucât nu a formulat întâmpinare a fixat primul termen de judecata la data de 31.03.2015, cu citarea părților (f.13)
In ședința publică din 31.03.2015 s-a prezentat in instanța reprezentantul legal al societății parate care a precizat faptul că a achitat debitul solicitat prin acțiune conform chitanței nr_/15.04.2013 in valoare de 128,27 lei pe care o depune în copie la dosar, instanța acordând un nou termen de judecata pentru când a înaintat adresa către reclamanta cu copia chitanței de plata nr_/15.04.2013 prin care reprezentanta paratei a pretins că a achitat debitul solicitat prin acțiune, cu mențiunea de a-și exprima punctul de vedere fata de aceasta situație
La data de 4.05.2015 reclamanta a depus la dosar prin e-mail cerere prin care a declarat ca renunța la judecata acțiunii având in vedere că debitul de 128,27 lei a fost achitat de pârâta prin chitanța_/15.04.2013 in valoare de 128,27 lei.(f.21) iar la termenul din 5.05.2015 instanța a amânat cauza la 2.06.2015 pentru citarea paratei cu copia cererii de renunțare la judecata cu mențiunea de a-și exprima poziția față de această cerere de renunțare la judecata.
Pentru termenul de judecată de astăzi pârâta nu și-a exprimat punctul de vedere față de cererea de renunțare la judecată formulata de reclamanta.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că potrivit art. 406 alin. 1 din codul de procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința publică, fie prin cerere scrisă, iar dispozițiile art. 406 alin. 4 din codul de procedură civilă, prevăd că în situația în care reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți.
Având în vedere că prin cererea depusă prin e-mail la dosar la data 4.05.2015 reclamanta a declarat că înțelege să renunțe la judecata acțiunii iar pârâta nu și-a exprimat poziția față de această cerere, lipsa unui răspuns considerându-se acord tacit la renunțare conform art. 406 alin. 4, instanța urmează ca în baza art. 406 alin. 6 din codul de procedură civilă să constate că reclamanta a renunțat la judecata acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Constată că reclamanta ., în faliment prin lichidator CARDUELIS CONSULTING IPURL, cu sediul în Ploiești, ., a renunțat la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Băicoi, ., jud. Prahova, CUI RO_, J_ , conform art. 406 alin. 1 din codul de procedură civilă.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Recursul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică astăzi 2.06.2015.
Președinte, Grefier,
M. J. B. M. C.
Red. MJ/BMC
4 ex./15.06.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2271/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|