Pretenţii. Sentința nr. 2740/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2740/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 8001/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2740/2015

Ședința publică de la 01 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - CIMPOIAŞU-TANISLAV CARMEN ANDREEA

Grefier - D. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul C. D. G. și pe pârâții T. F., B. N. CARTE V. PRIN MANDATAR B. A. DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, având ca obiect pretenții - daune morale.

Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 17.06.2015, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța - pentru a permite părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 24.06.2015, când instanța - pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecatoriei Campina, sub nr._ reclamanții CALINOIU D. G. prin reprezentaní legali CALINOIU G. A. si CALINOIU M. au chemat în judecată pe pârâtul T. F. precum ai pe B. Asigurătorilor de Autovehicule din România solicitând obligarea parat la plului T. F. alaturi de B. Asigurătorilor de Autovehicule din România la platasume de 8500 lei prejudiciu material si de daune morale în cuantum de 40.000 euro echivalent in moneda nationala la cursul BNR la data platii efective suma ce reprezintă prejudiciu moral ca urmare a accidentului produs la data de 21.09.2012 soldat cu vătămarea corporală a reclamantului, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea acțiunii se arată că la data de 21.09.2012, paratul T. F. conducand autoturismul 764-BBG-59 in . intrat pe trotuar accidentandu-l pe reclamant.In urma accidentului reclamantul a suferit 2 interventii chirurgicale si conform raportului medico legal 387/2.04.2013, leziunile traumatice au necesitat 65-70 de zile de ingrijiri medicale, urmand in continuare tratament de rceuperare .

Prin raportul medico legal 385/27.05.2014 leziunile traumatice au necesitat 95-100 de zile de ingrijiri emdicale, cu recomandarea ca la terminarea procesuluid e dezvoltare fizica al minorului sa se recurga la o noua interventie chirurgicala –chrurgie plastica- pentru inlaturarea cicatricilor cheloide restante.

Din avizul Comisiei de Avizare si constrol de pe langa IML Bucuresti rezulta insa ca leziunile au necesitat pentru vindecare 65-70 de zile de ingrijiri medicale.

A invederat reclamantul ca, intrucat codul penal s-a modificat si infractiunea de vatamare corporala din culpa a fost dezincriminata pentru nr de zile de ingrijiri medicale stabilite pentru reclamant, a fost nevoit sa promoveze prezenta acíune.

A mai susținut reclamantul ca la data producerii accidentului era in primul semestru al clasei a VIII A fiindu-i imposibil sa frecventeze cursurile scolare tot semestrul intai si ca atare a trebuit sa se pregateasca in particular la lb romana si matematica in vederea susținerii exeamenului de capacitate.

De asemenea a aratat ca la data producerii evenimentului rutier era sportivd e performanta si activa la Clubul sportiv CSS C. I. CAMPINA la sectia atletism, categoria junior, intentiona sa urmeze cursurile unui liceu sportiv iar acest lucru a fost imposibil din cauza accidetului.

Conform raportului medico legal 45/18.01.2013, leziunile traumatice sunt incompatibile cu activitatea sportiva de performanta.

A precizat ca adaunele materiale se compun din: 923 lei cheltuieli de transport, 2882 lei cheltuieli medicamente, 2000 lei cheltuieli doctor, asustente, 1200 lei cheltuieli pregatire matematica si lb romana, 1000 lei alimentatie speciala, 500 lei imbracaminte, incaltaminte, rechizite, ruxac.

In drept cererea a fost intemeiata pe disp art 1349 Cod civil.

La data de 9 ian 2015 f 13-18 BAAR a formulat intampinare prin care a invocta execeptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, aratand in esenta faptul ca in speta, in lipsa unei polite de asigurare valabila si in lipsa unei societati de asigurare din Franta, nu pot fi incidente disp art 54 al 2 din legea 136/1995 si nu sunt indeplinite cumulativ nici prevederile art 48 alin 2 din aceeasi lege.

A aratat intimatul ca in baza acordului multilateral de garantare la care Romania a devenit parte prin decizia 2007/482/CE si avand in vedere ca autoturismul condus de T. F. si implicat in accidentul rutier era inmatriculat in Franta, nu au aplicabilitate disp legii 136/1995, iar BAAR nu poate avea in cauza decat calitate decat de reprezentant al BIROULUI N. CARTE V. FRANTA.

Cu privire la actiunea formulata paratul a aratat ca actiunea este intemeiata in parte, din probele administrate in dosarul penal cuantumul daunelor materiale rezultand a fi 2500 lei, iar in ceea ce priveste daunele morale fata de faptul ca vatamarea corporala a reclamantului a fost savarsita din culpa de catre T. F., leziunile traumatice au necesitat 65-70 de zile ingrijiri medicale care nu i-au pus viata in primejdie si s-au vindecat fara infirmitate, jurisprudenta in cauze similare, A APRECIAT paratatul ca suma de_ lei ar constitui o compensatie adecvata a pejudiciului moral incercat de acesta.

In drept intampinarea a fost intemeiata pe disp art 205 c pr.civ, art 2557 si urm C.civil decizia 2007/482/CE, decizia 2003/564/CE, acordul la decizia 91/323/CEE, addendumul 3 la Acordul multilateral.

Odata cu intampinarea BAAR a depus inscrisuri f 20-8.

La data de 12.01.2015 f 50 paratul T. F. a depus intampinare prin care a aratat ca susținerile reclamantului din acțiune sunt reale, in sensul ca in urma accidentului auto din data de 21.09.2012 reclamantul a suferit vătămări ce au necesitat, conform avizului Comisiei de Avizare si Control de pe langa I.N.M.4. București, 65 - 70 zile de ingrijiri medicale.

A recunoscut ca conducea autoturismul care a acrosat pe reclamant si i-a provocat leziuni fizice, insa evenimentul a constituit un pur accident, in sarcina subsemnatului neputandu-se retine vreo fapta penala sau vreo incalcare a legislației rutiere care sa fi condus la producerea accidentului (nu am depășit viteza legala, nu consumasem alcool, autovehicolul nu prezenta defecțiuni tehnice, nu am incalcat vreo regula de circulație etc).

A aratat in esenta ca este de acord cu pretențiile solicitate si respectiv cu admiterea acțiunii, motiv pentru care considera ca nu se vor putea retine in sarcina sa eventuale cheltuieli de judecata.

In drept intampinarea a fost intemeiata pe disp art 205 C.pr.civ

La data de 26.01.2015 f 56 reclamantul a modificat cererea de chemare in judecata, aratand ca intelege sa se judece in prezenta cauza si cu BINROUL N. CARTE V. FRANTA prin mandatar B. A. DE AUTOVEHICULE DIN ROMANIA.

La data de 6 martie 2015 B. NATONAL CARTE V. FRANTA prin mandatar B. A. DE AUTOVEHICULE DIN ROMANIA A FORMULAT INTAMPINARE prin care a solicitat in esenta admiterea in parte a actiunii in limita sumei de 2500 lei daune materiale si 35.000 lei daune morale.

La termenul din data de 20 mai 2015 instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a BIROULUI A. DE AUTOVEHICULE DIN ROMANIA si a dispus atasarea dosarului penal_ al Judecatoriei CAMPINA.

În cauza au fost admise si administrate probe cu inscrisuri, martori T. A. G. f 85 si P. E. G. f 86.

Analizând probele administrate în cauză, instanta constată următoarele:

Asa cum s-a retinut si in decizia penala 35/19.01.2015 pronuntata de CURTEA DE APEL PLOIESTI in dosarul_ . ,la data de 21.09.2012 in timp ce conducea autoturismul MERCEDES BENZ 764BBG59 pe banda 1 a DN1, pe directia de mers BRASOV-PLOIESTI, T. F. a pierdut controlul volanului la . si a derapat patrunzand cu auovehiculul pe trotuar unde l-a surprins si accidentat pe CALINOIU D. G., in varsta de 14 ani la acea data.

În urma accidentului reclamantul a suferit leziuni ce au necesitat pentru videcare 65-70 zile de ingrijiri medicale.

Prin aceeasi decizie T. F. a fost achitat pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa prev de art 196 alin 3 rap la 194 alin 1 c.penal, in temeiul art 396 ali 1 si 5 rap la art 16 alin 1 lit b C.pr.pen, cu aplicarea art 4 C.penal.Actiunea civila formulta de CALINOIU D. G. a fost lasata nesolutionata.

În cauză sunt incidente dispozițiile art.252 Cod civil. în conformitate cu care orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică; și art.253 alin.4 C.civ. conform cărora persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate […] poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul chiar nepatrimonial ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

De asemenea sunt aplicabile dispozițiile art.1349 cod civil în conformitate cu care: Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile sau inacțiunile sale drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane; art.1357 C.civ. potrivit cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

În cauză sunt incidente și disp. art.1371 C.civ. în conformitate cu care, în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat în tot sau în parte, deși putea să o facă cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

În conformitate cu art. 1387 C.civ. În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății unei persoane despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală și dacă va fi cazul cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale celui păgubit, precum și orice alte prejudicii materiale.

Potrivit art.1391 alin.1 C.civ., în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Spre deosebire de prejudiciul material care poate fi evaluat, aceste daune nu sunt susceptibile de evaluare, iar suma de bani care se acordă cu acest titlu reprezintă o compensație al cărei cuantum nu depinde de mărimea prejudiciului material sau de culpa concurentă a victimei.

În conformitate cu art.1392 C.civ. cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătății victimei sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.

În cazul în care autoturismul implicat în accident era legal înmatriculat într-o țară din Uniunea Europeană, dreptul la despăgubire al persoanelor prejudiciate, în situația în care nu există o poliță de asigurare Carte V. valabil încheiată la data producerii accidentului, revine Biroului Național de Carte V. din țara respectivă, prin B. Asigurătorilor de Autovehicule din România care are calitatea de mandatar.

Potrivit art.2 din Directiva 2009/103/CE fiecare birou național garantează soluționarea cererilor de despăgubire rezultate în urma accidentelor provocate pe teritoriul său de vehicule care staționează în mod obișnuit pe teritoriul altui stat membru, indiferent dacă sunt sau nu asigurate, iar potrivit dispozițiilor art.6 din aceeași directivă biroul național din statul în care s-a produs accidentul, obține informații cu privire la teritoriul în care staționează în mod obișnuit vehiculul, pe care le comunică biroului național din statul pe teritoriul căruia staționează în mod obișnuit vehiculul.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condițiile existenței prejudiciului, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și prezența vinovăției, care în conformitate cu dispozițiile art. 1.357 C. civ. poate îmbrăca forma celei mai ușoare culpe.

Fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale reprezintă acea faptă prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau intereselor acestuia (art. 1.357 coroborat cu art. 1.359 C. civ.).

În speța dedusă judecății, fapta ilicită constă în pierderea controlului volanului de catre paratul T. F. patrunderea acestuia cu autoturismul pe trotuar unde l-a accidentat pe reclamant.

Prejudiciul constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană.

Prejudiciile pot fi patrimoniale (daune materiale), care sunt acelea ce au un conținut economic, putând fi evaluate economic, și nepatrimoniale (daune morale), care reprezintă acele consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic.

Prejudiciile corporale sunt prejudicii nepatrimoniale, putând fi grupate astfel: prejudicii constând în dureri fizice sau psihice (despăgubirea datorată pentru repararea unui astfel de prejudiciu fiind denumită pretium doloris), prejudicii estetice (despăgubirea acordată pentru repararea acestuia purtând denumirea de preț al frumuseții sau pretium pulchritudinis), prejudicii de agrement, pierderea speranței de viață, prejudicii juvenile.

Prejudiciul patrimonial suferit de reclamant constă în cheltuielile efectuate in vederea însănătoșirii .

Prejudiciul nepatrimonial suferit de reclamant constă în suferința ca urmare directă a accidentului.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din faptul că, T. F. a provocat un accident care a dus la vătămarea corporală a reclamantului.

În ce privește culpa în producerea accidentului aceasta revine în totalitate conducătorului autovehiculului MERCEDES BENZ 764BBG59, T. F. care asa cum s-a retinut cu putere de lucru judecat in decizia penala anterior mentionata, a pierdut controlul volanului si a derapat patrunzand pe trotuar unde l-a accidentat pe reclamant

Referitor la daunele materiale instanta constată că acestea au fost dovedite parțial respectiv cu declaratiile martorilor T. A. G. f 85 si P. E. G. f 86. în ceea ce priveste cheltuielile de transport efectuate de acestia totalizand 840 lei (transport efectuat de T. A. G. 21x 20 lei=420 lei si P. E. G. 7X 60 LEI=420 LEI) si cu bonuri fiscale in ceea ce priveste medicamentele achizitionate in vederea tratarii posterior interventiilor chirurgicale suferite aflate la f 107-111 dosar de urmarire penala 3698/P/2012 atasat dosarului_ al Judecatoriei Campina pt suma de 931,15 lei.Cu privire la cheltuielile de transport, instanta nu va avea in vedere biletele de maxi taxi si autobuz aflate la f 113-135 dosar urmarire penala, fiind evident ca aceste bilete nu au fost folosite in mod exclusiv de catre reclamant ci si de catre parintii acestuia, iar in prezenta cauza se urmareste acoperirea prejudiciului suferit exclusiv de catre reclamant iar in cauza nu se poate determina cuantumul exact al cheltuielilor de transport cu mijloce de transport in comun efectuate de catre reclamant.

In ceea ce priveste sumele de 2000 lei cheltuieli doctor, asistente, 1200 lei cheltuieli pregatire matematica si lb romana,, desi din declaratiile martorilor rezulta faptul ca reclamantul a facut pregatire in particular, ca parintii ar fi facut cheltuieli in perioada in care minorul a fost spitalizat si supus unor interventii chirurgicale, cuantumul acestor cheltuieli nu a fost dovedit in conditiile 249 C.pr.civ de catre reclamant.Aceeasi situatie si referitor la contravaloarea imbracaminte, incaltaminte, rechizite, ruxac.

In ceea ce priveste contravaloarea alimentatiei speciale instanta retine ca pe de o parte nu s-a facut dovada unei recomandari medicale in acest sens, pe de alta parte nu s-a facut dovada cunatumului acestor cheltuieli.

In ceea ce priveste daunele morale solicitate de reclamant, la stabilirea acestora, INSTANTAare în vedere următoarele criterii, verificate prin coroborarea înscrisurilor medicale depuse cu declarațiile martorilor T. A. G. f 85 si P. E. G. f 86, propusă de reclamanți: traumele (suferințele) fizice și psihice suferite, durata spitalizării precum si prejudiciul cauzat de faptul ca nu a mai putut desfasura activitate sportiva in cadrul la Clubul sportiv CSS C. I. CAMPINA la sectia atletism si nu a putut urma cursurile unui liceu sportiv.

Apararea BIROULUI N. CARTE V. FRANTA prin madatar BAAR in sensul ca legitimatia sportiva nu era vizata la zi nu poate fi retinuta de catre instanta in conditiile in care din continutul adresei 154/24.09.2013 f 105 dosar urmarire penala rezulta ca in cursul anului 2012 reclamantul a participat la 5 concursuri, din care 3 nationale.

La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, dreptul reclamntului de a primi o compensație materială față de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, această compensație materială să nu ducă la o îmbogățire fără justă cauză. Astfel, suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu trebuie să constituie nici o amendă nejustificată pentru autorul daunei, nici venituri nejustificate pentru victima daunei.

Având în vedere că nu este posibilă identificarea unor criterii științifice exacte pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daunelor morale, aprecierea prejudiciului nepatrimonial nu se rezumă la determinarea prețului suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului și implicația acestuia, pe toate planurile sociale ale reclamantului.

În aceste condiții ,instanta va acorda suma de 50.000 de lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale suferite de reclamant, despăgubiri acordate ca urmare a accidentării sale, apreciind că această sumă corespunde cerințelor unei juste și integrale despăgubiri.

În consecință vor fi obligati catre reclamant pârâtii T. F. in solidar cu B. N. CARTE V. FRANTA la plata sumelor de 1771,15 lei daune materiale si 50.000 lei daune morale.

În conformitate cu art. 453 NCPC tribunalul va obliga paratii și la plata sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentand contravaloarea onorariu avocat conform chitantei f 37 către reclamantul CALINOIU D. G..

Instanta nu va face in cauza aplicarea disp art 454 Ncpc in ceea ce il priveste pe paratul T. F., intampinarea depusa de acesta la data de 12.01.2015 f 50 fiind prin concluziile scrise depuse pentru paratul T. F. nerecunoscuta de catre acesta, iar instanta analizand continutul declaratiei semnate de catre parat in dosarul penal (f 184) precum si cererea de lipsa aparare depusa de aparatorul paratului in dosarul mentionat la data de 20.06.2014 f 99, constata ca intampinarea amintita a fost semnata de catre av.D. C., fara a exista o imputernicire avocatiala in acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul CALINOIU D. G. prin reprezentanți legali CALINOIU G. A. si CALINOIU M., domiciliat în Bănești, ., jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâții Ț. F., domiciliat în com. Șotrile, .. 112, jud. Prahova si B. N. CARTE V. din FRANTA prin B. A. DE AUTOVEHICULE DIN ROMANIA, cu sediul în București, .. 40-40 bis, ., și în consecință:

Obligă pârâții in solidar la plata către reclamant a sumei de 1771,15 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, și a sumei de 50.000 de lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

Respinge cererea de chemare în judecată pentru celelalte sume, ca neîntemeiată.

Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 4000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Campina.

Pronunțata in ședință publica azi, 1.07.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. T. C. A. D. A.

Red. 5 ex.

CTCA 10.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2740/2015. Judecătoria CÂMPINA