Pretenţii. Sentința nr. 3536/2015. Judecătoria CÂMPINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3536/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 16-10-2015 în dosarul nr. 3536/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3536
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16 OCTOMBRIE 2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Ș. M. A.
GREFIER: NIȚEANU V. M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect constatare clauze abuzive formulată de reclamanții V. R. M. și V. N. C. în contradictoriu cu pârâta S.C. P. B. ROMÂNIA S.A..
Acțiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 29 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus de reclamanți o cerere de încuviințare probe și solicită judecarea în lipsa lor, iar de pârâtă note de ședință prin care invocă excepția necompetenței teritoriale a instanței, solicită reclamanților precizarea acțiunii sub aspectul temeiului de drept și al valorii obiectului și amânarea cauzei în vederea discutării în contradictoriu a probelor, după care:
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C. pr. civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și față de excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă rămâne în pronunțare pe aceasta.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 09.06.2015, reclamanții V. R. M. și V. N. C. au chemat în judecată pârâta S.C. P. B. ROMÂNIA S.A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale incluse in contractul de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum nr. 310402G_ din 09.07.2008, respectiv art. 3 5, 8.1, 8.4, 8.6, 13.1, 13.2, 13.3, 13.7, 13.11; constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale incluse in actul adițional 9/29.09.2008, anexa la contractul de împrumut nr. 31040G_/09.07.2008, respectiv a art. 4.5; constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale susmenționate; stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului la un curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului; denominarea creditului la moneda naționala respectiv RON la cursul valutar din momentul acordării creditului, motiv pentru care rata urmează sa fie tratata ca fiind la nivelul corespunzător acordării creditului; obligarea pârâtei la eliminarea acestor clauze contractuale; obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite de ei in baza clauzelor lovite nulitate absoluta sau, in subsidiar, compensarea acestor sume cu eventualul debit rămas neachitat; obligarea pârâtei de a emite un nou grafic de rambursare, care sa aibă la baza recalculata după eliminarea clauzelor abuzive; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au contractat un credit de la pârâta, la data de 09.07.2008 încheindu-se contractul de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum nr. 310402G_, in valoare de_ CHF, rambursabil in 120 luni. Aceasta convenție conține o . clauze contractuale abuzive, respectiv:
Art. 3.2 din contract care prevede ca „pe parcursul derulării contractului, banca își rezerva dreptul de a modifica ratele de dobânda" (unilateral, deci), noile procente aplicându-se asupra soldului exist data modificării acestuia, probabil in funcție de evoluția pieței financiare, sau de „politica de ere băncii", care nu este definită nicăieri în contract, nu este o valoare cunoscută și transparentă, ea ține de confidențialitatea datelor pârâtei și pe cale de consecință nu le poate fi opozabilă. In ce privește valoarea dobânzii, este necesara precizarea tipului acesteia, fixă și/sau variabilă, iar în cazul în care dobânda variabilă, variația acesteia, trebuie să fie independentă de voința creditorului raportată la fluctuațiile indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acel lucru.
Art. 3.2 prevede ca marja variază conform deciziei băncii, iar banca poate modifica dobânda în consecința, in orice moment, conform deciziei sale.
Apreciază reclamanții că din coroborarea acestor dispoziții, este evident că prevederile art. 3 sunt abuzive, întrucât majorarea dobânzii se poate face în raport de "politica băncii" și nu doar de evoluția indicilor de referință. Legea nr. 193/2000 stipulează că se vor aplica clauzele care sunt în beneficiul clientului. Este clar că interesul clientului este micșorarea dobânzii dacă indicele de referință scade, cu toate ca este de notorietate faptul că "politica băncii" este aceea de a păstra dobânda ridicată în ciuda acestui fapt. Modificarea dobânzii este lăsată la puterea discreționară a băncii, deși în articolele menționate se prevede clar modalitatea de calcul a dobânzii. Banca însă nu a procedat la scăderea dobânzii efective odată cu scăderea indicelui de referința, astfel că reclamantul in calitatea lui de client a fost prejudiciat prin unor sume mai mari de bani decât cele corespunzătoare nivelului indicelui de referință indicat de bancă.
Privind calculul dobânzii ce trebuia achitata, aceasta, conform art. III, a fost determinată luând în considerare valoarea dobânzii de referința LIBOR la trei luni. Din aceasta prevedere si nu numai, rezultă ca rata anuala a dobânzii prevăzuta in contract de 10.76%, are si o componenta reprezentând rata LIBOR CHF/USD.
Art. 4, 5 si 6 stabilesc o . „costuri", printre care: comision de acordare, comision de rambursare in avans si dobânda anuala efectiva care au la baza „toate costurile pe care împrumutatul trebuie sa le plătească pentru împrumut si anume dobânda si comisionul de acordare" - care a fost reținut la data acordării împrumutului, si nu înțeleg de ce ar trebui sa fie inclus in dobânda comisioanele menționate constituie din punctul lor de vedere „dobânzi deghizate", care sunt abuzive si nejustificate. De fapt, pârâta, încălcând legea și cea mai elementară morală solicită unele „comisioane" care deghizează ilegala „dobândă la dobândă".
In contractul de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum pentru nevoi personaj prevede la art. 4 ca pentru creditul acordat banca percepe un comision de acordare ce este calculat ca procent aplicat la suma solicitata (minim 60 EUR sau echivalent in RON/CHF) ce va fi reținut din credit la data acordării împrumutului de către banca.
Arată reclamanții că au plătit taxa de analiză, polițe de asigurare și au adus toate documentele pe cheltuiala lor.
Art. 8.1 prevede că orice plată se va face în valută fără a se face alte discuții cu privire la situația francului elvețian, valuta în care a fost acordat creditul, iar art. 8.4 prevede că eventuale diferențe de curs valutare vor fi suportate de împrumutat.
Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF fenomen previzibil pentru experții financiari ce activează in cadrul acestora, dat fiind faptul ca CHF e moneda instabila, iar la momentul încheierii contractului aceasta era la un minim istoric, creșterea valorii fata de moneda naționala fiind, inevitabila, constituie o încălcare a obligației de consiliere, sancționat in dreptul european si național întrucât este de natura sa angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformata a întinderii drepturilor si obligațiilor asumate.
Ca urmare, solicită stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului. Având in vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, in detrimentul consumatorului, determinând onerozitatea excesiva a executării obligației de către ei.
Solicită și denominarea in moneda naționala a plaților conform regulamentului valutar care prevede obligativitatea efectuării plaților, intre rezidenți ce fac obiectul comerțului cu bunuri si servicii în moneda naționala. Conform art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar "Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțul bunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2".
Mai arată reclamanții că a potrivit art. 8.5 rambursarea parțiala sau integrala a împrumutului in avans trebuie efectuata pentru cel puțin 2 anuități si cu plata unui comision de rambursare in avans, noul grafic de rambursare se consideră acceptat automat de împrumutat si împrumutatul solidar.
Art. 8.6 dă dreptul băncii de a percepe si incasa „dobânzi penalizatoare de 8% anual peste dobânda curenta ... si de 8% anual pentru dobânda restanta", adică banca își permite ca pe lângă dobânda curenta, sa perceapă o a doua dobânda nu doar la eventualul credit restant.
Art. 8.6 alin. ultim, constituie de asemenea o clauza abuziva in condițiile in care sumele plătite de ei sting debitele „in ordinea de prioritate stabilita prin Condițiile Generale de Afaceri ale băncii", fără a se specifica insa care este aceasta ordine de prioritate si fără a fi prezentate aceste „Condiții Generale de Afaceri ale băncii".
Art. 13.1, 13.2, 13.3, 13.7, 13.11 constituie culmea abuzului exercitat de o instituție bancară împotriva imprudentelor persoane care au contractat un credit, in condițiile in care obliga debitorul să își asume „riscul politic, riscul de forța majora, sau oricare alte dispute" si nu accepta exonerarea debitorului nici măcar in cazuri de forța majora, aceasta din urma fiind de esența exonerării de răspundere in domeniu al dreptului (inclusiv in materie civila, penala etc.).
Mai mult de atât interzice debitorului sa cesioneze, noveze, transfere sau delege drepturile și obligațiile sale, fără acordul scris al băncii, insa banca își rezerva dreptul de a exercita aceste operațiuni, in mod liber si necondiționat, in orice moment.
Existenta clauzelor abuzive, urmează a se observa si in actul adițional nr. 9/29.09.2014 la contractul de împrumut, respectiv la art. 4 alin. 1, art. 5.
Se invocă art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000 și se arată că pârâta nu a negociat contractul de credit si nici nu a comunicat ulterior, modificări de costuri, deși acestea au existat. Contractul este unul standardizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate cu atât mult cu cât ei nu au fost informați corect la data semnării despre întreg conținutul acestuia.
Se invocă de reclamanții și disp. art. 119 din OUG nr. 99/2006 și se menționează că prin Legea 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele comercianților cu consumatorii, care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93 / 13 / CEE din 05. 04. 1993, s-a stabilit in mod expres competenta instanței de judecata de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp. Legii nr. 193/2000.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar: contractul de împrumut pentru refinanțarea unui credit nr. 310402G_/09.07.2008, actul adițional nr. 9/29.09.2014 (f.8-18).
Prin rezoluția din 10.06.2015 în baza disp. art. 201 alin. 1 C. pr. civ. s-a dispus comunicarea acțiunii și a înscrisurilor către pârâtă și, față de disp. art. 208 alin. 1 C. pr. civ. la data de 06.07.2015 pârâta a formulat întâmpinare (f. 24-50).
Prin întâmpinarea formulată pârâta a solicitat declinarea cauzei Judecătoriei sectorului 1 București; respingerea ca lipsit de interes a capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv și a nulității clauzei referitoare la comisionul de rambursare în avans; respingerea cererii ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale s-a arătat de pârâtă că Judecătoria Câmpina nu este competentă din punct de vedere teritorial având în vedere alegerea de competență realizată de către părți prin art. 13.5 din contractul de credit.
Prin urmare, părțile, în considerarea prevederilor art. 19 C.pr.civ.1865 în vigoare la data încheierii contractului, în baza acordului de voință exprimat, au încheiat o convenție atributivă de competență prin care au convenit prorogarea convențională de competență teritorială, derogând astfel de la competența teritorială alternativă reglementată de lege lata prin art. 113 pct. 8 C.pr.civ.
Astfel, prin convenția atributivă de competență, părțile au stabilit ca în cazul declanșării oricărui litigiu născut în legătură cu contractul de credit, instanța competentă teritorial să judece litigiul este instanța din București.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 107 alin. 1 C.pr.civ., regula generală o constituie competența de la sediul pârâtului și care, în cazul de față, este situat în Sectorul 1 București. În consecință, atât prorogarea convențională de competență, cât și competența teritorială de drept comun indică o singură instanță competentă teritorial să judece acest litigiu, respectiv, instanța de la sediul social al P. B., în acest sens fiind și practica instanțelor de judecată in cauze similare (inclusiv a Judecătoriei Câmpina) având ca pârâtă Banca.
Solicită pârâta admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpina și declinarea cauzei spre soluționare Judecătoriei sectorului 1 București.
În motivarea întâmpinării cu privire la situația de fapt s-a arătat că în anul 2008 Banca oferea mai multe tipuri de credite, în mai multe valute: credite ipotecare, credite pentru investiții imobiliare, credite de nevoi personale garantate cu ipotecă, împrumuturi de nevoi personale. De asemenea, se impune a fi menționat faptul că Banca acorda și refinanțări ale oricăror astfel de credite
Anterior semnării oricărui contract de credit, Banca derula un proces de informare și consiliere a potențialilor clienți, care era reglementat prin normele interne ale Băncii privind acordarea fiecărui produs de creditare, întocmite și transmise Direcției Supraveghere a BNR potrivit Regulamentului BNR nr. 3/2007.
Normele interne ale Băncii conțin reglementări privind cadrul juridic potrivit căruia se acordă creditul, descrierea tipurilor de credite, rata dobânzii aplicabilă acestora și variațiile aplicabile, dacă este cazul, Contractul de asigurări ce trebuie semnate dacă este cazul (spre exemplu, în cadrul creditului ipotecar pentru investiții imobiliare), veniturile eligibile pentru acordarea creditului și proporția în care acestea sunt luate în considerare, procesul de analiză, aprobare și acordare a împrumutului, condițiile de acordare a creditelor.
Aceste norme au fost și sunt emise pentru fiecare credit de un anume tip - credit ipotecar, credit pentru investiții imobiliare, credit de nevoi personale, credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă - indiferent de moneda în care acesta era acordat.
Banca acorda credite atât direct consumatorilor care intrau în contact cu ofițerii de creditare i ai Băncii, cât și în urma intermedierii realizate de firme de brokeraj în acest domeniu. în astfel de situații, rolul ofițerilor de creditare ai Băncii era preluat de ofițerii de credite ai brokerului, care prezenta potențialului client ofertele de creditare ale mai multor bănci și le oferea simulări de creditare cu privire la mai multe tipuri de credite, în diverse valute, și de la mai multe tipuri de bănci.
La încheierea contractului de creditcu reclamanții Banca a urmat procedura mai sus expusă, iar reclamanții au optat pentru un produs de creditare cu dobândă variabilă, opțiunea acestora fiind liber exprimată.
Din această perspectivă, Banca nu a impus nicio clauză, condiție sau orice alt element de natură a influența alegerea reclamanților, existenta unor produse de creditare predefinite nu afectează libertatea împrumutaților de a opta pentru un anumit tip de dobândă si nici nu poate conduce la concluzia caracterului nenegociabil al contractului de credit.
La data de 26.11.2008, Banca a trimis reclamanților notificarea nr._ prin care li s-a adus la cunoștință că începând cu data de 31.12.2009 marja Băncii urma a fi modificată, pentru primele două treimi din perioada totală a creditului, aceasta urma să fie 12 %, pentru ultima treime din perioada totală a creditului, aceasta urma să fie 9,6 %.
Ulterior, ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit cu consumatorii contractul de credit a fost aliniat noilor prevederi, sens în care informarea reclamanților din prezenta cauză (și a tuturor clienților Băncii) s-a realizat potrivit art. 11 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 50/2010, prin afișarea notificării în unitățile teritoriale ale Băncii, la loc vizibil, prin postarea notificării pe site-ul Băncii, prin circularea textului sumarizat al notificării pe chitanțele emise de ATM-urile Băncii și pe aplicația de Internet Banking.
În esență, modificările din Actul adițional care sunt în vigoare și la acest moment au vizat următoarele clauze: clauza privind rata dobânzii/dobânda aferentă creditului s-a modificat în sensul în care rata dobânzii a fost stabilită în funcție de indicele de referință LIBOR CHF la 3
luni, la care se adaugă marja fixă a Băncii, pe toată perioada derulării contractului de
credit; clauza privind marja Băncii s-a modificat în sensul în care în actul adițional s-a stipulat că Banca poate modifica valoarea marjei fixe doar ca urmare a unor modificări legislative care impun în mod expres acest lucru; s-a eliminat comisionul de rambursare anticipată a creditului și s-a introdus un comision unic pentru serviciile prestate la cererea împrumutatului, de 30 EUR sau echivalent în lei, perceput la momentul încheierii actului adițional cu! privire la serviciul solicitat.
Pe parcursul derulării raporturilor contractuale, Banca a dat dovadă de bună-credință, venind întotdeauna în sprijinul necesităților reclamanților, sens în care părțile au încheiat 9 acte
adiționale la contractul de credit având ca obiect restructurarea împrumutului.
Cu privire la comisionul de rambursare anticipată, arată pârâta că acesta nu a fost perceput anterior alinierii contractului la OUG nr. 50/2010 și din 2010 nu mai este aplicabil, astfel că pentru acest capăt de cerere invocă excepția lipsei de obiect.
Se arată de pârâtă că din proprie inițiativă reclamanții au ales să încheie contractul cu Banca, iar ea și-a îndeplinit obligațiile de informare, consiliere și avertizare, prevăzute de legislația în vigoare la momentul semnării contractului, iar clauzele contestate nu se încadrează în categoria clauzelor abuzive.
Mai subliniază pârâta că factori externi voinței Băncii, și imprevizibili au contribuit la deprecierea CHF, ulterior acordării creditelor, iar riscul valutar face parte din prețul contractului, fiind parte a obiectului principal al acestuia.
Anularea de către instanță a clauzelor reclamate ca fiind abuzive ar conduce la nerespectarea dreptului băncii la proprietate privată și libertate economică, instanța fiind în imposibilitate de a modifica contractul de credit.
În drept s-au invocat disp. art. 205, 451, 453 C. pr. civ., art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, art. 2 pct. 24 din OG nr. 21/1992, art. 117 alin. 2 din OUG nr. 99/2006, art. 37 și 95 din OUG nr. 50/2010 și art. 969 V. C. civ.
Pârâta a anexat întâmpinării în copie: hotărâri judecătorești, aexă descriere produs, adrese BNR, norma S9.3, contractul de împrumut nr. 310402G_/09.07.2008, actele adiționale la acesta nr. 1/18.08.2010, nr. 2/07.02.2011, nr. 3/01.08.2011, nr. 4/31.01.2012, nr. 5/18.09.2012, nr.6/18.03.2013, nr. 7/16.09.2013, nr. 8/17.03.2014, nr. 9/29.09.2014, cerere credit, hotărâri CEJ (f. 52-251).
La 16.07.2015 reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare (f.257-259) prin care au arătat că își mențin toate afirmațiile și pretențiile.
Referitor la excepția necompetenței teritoriale consideră că Judecătoria Câmpina este competentă față de disp. art. 113 alin. 1 pct. 8 și art. 126 C. pr. civ., clauza privind competența teritorială din contract fiind abuzivă, astfel cum a stabilit I.C.C.J. prin decizia nr. 2938/2013.
Față de excepția necompetenței teritoriale a instanței pentru soluționarea plângerii, instanța față de disp. 132 alin. 1 C. pr. civ. a rămas în pronunțare pe aceasta.
Analizând cu prioritate potrivii art. 248 alin. 1 C. pr. civ. excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă, instanța o apreciază întemeiată următoarele considerente:
La 09.07.2008 între părți s-a încheiat contractul de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum nr. 310402G_ (f.8-14) prin care pârâta . S.A. a acordat reclamanților, V. R. M. și V. N. C., un împrumut cu rambursare lunară, în cuantum de_ CHF.
In contractul de credit nr. 310402G_/09.07.2008 mai sus menționat, la art. 13.5, s-a prevăzut că litigiile rezultate din acest contract care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă se soluționează de instanțele de judecată din București.
Instanța reține că potrivit art. 126 C. pr. civ. (similar art. 19 din vechiul C. pr. civ de la 1865) părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute și prin declarație verbală în fața instanței că procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.
Totodată dispozițiile art. 107 alin. 1 C. pr. civ. au stabilit regula generală în materia competenței teritoriale în sensul că orice cerere de chemare în judecată se formulează la instanța în a cărei circumscripție teritorială domiciliază pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar conform dispozițiilor art. 113 alin. 1 pct. 8 C. pr. civ. mai este competentă și instanța domiciliului consumatorului în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist.
Se constată că dispozițiile art. 113 alin.1 pct. 8 C. pr. civ., reprezintă un criteriu alternativ de competență care dă dreptul consumatorului să se adreseze la instanța de la domiciliul său, iar această alegere nu mai poate fi exercitată dacă prin contract părțile au inserat o clauză atributivă de competență.
În speță instanța apreciază că nu se poate reține în cauză aplicabilitatea normei cuprinse în art. 126 alin. 2 C. pr. civ. referitoare la faptul că în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire (orice convenție contrară fiind considerată ca nescrisă), deoarece aceasta reprezintă o normă de drept material (nu procedural) care se aplică numai contractelor care urmează să fie încheiate după . noului cod de procedură civilă, având în vedere principiul neretroactivității legii civile (consacrat și de art. 6 N. C. civ.).
Referitor la aplicabilitatea clauzei atributive de competență instanța are în vedere jurisprudența pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura hotărârii preliminare, în cauza C‑137/08, privind VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva F. S., C-240/98privindOcéano Grupo Editorial și Salvat Editores prin raportare la Directiva nr. 93/13/CEE.
În acest sens s-a arătat că, în cadrul atribuțiilor care îi revin în temeiul dispozițiilor directivei, instanța națională trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al acestei directive. În caz afirmativ, instanța menționată este obligată să aprecieze, dacă este cazul din oficiu, că această clauză este sau nu în acord cu cerințele privind protecția consumatorului prevăzute de directiva menționată.
În ceea ce privește o clauză care a fost inserată fără a face obiectul unei negocieri individuale într‑un contract încheiat între un consumator și un vânzător sau un furnizor și care conferă o competență exclusivă instanței în raza căreia era situat sediul vânzătorului sau al furnizorului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărârea Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, că o astfel de clauză trebuie considerată abuzivă în sensul articolului 3 din directivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Aceasta deoarece creează în sarcina consumatorului obligația de a se supune competenței exclusive a unei instanțe care poate fi departe de domiciliul său, ceea ce poate face mai dificilă prezentarea sa în fața acesteia. În cazul unor litigii având ca obiect sume limitate, cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a compărea în fața instanței s‑ar putea dovedi disuasive și l‑ar putea determina pe acesta să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare. O astfel de clauză intră, așadar, în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la punctul 1 litera q din anexa la directivanr. 93/13/CEE.
Sub acest aspect Curtea a concluzionat că instanța națională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă, ce figurează în contractul care face obiectul unui litigiu cu care este sesizată și care a fost încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, intră în domeniul de aplicare al directivei și, în caz afirmativ, trebuie să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze.
Conform dispozițiilor art. 3 și 6 ale Directivei nr. 93/13/CEE, și implementată prin Legea 193/2000, nu se menționează prezumția de abuz asupra unei clauze atributive de competență într-un contract încheiat cu un profesionist, dar se impune verificarea dacă această clauză a fost inserată în contract fără negociere, cu încălcarea bunei credințe și dacă este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, pentru a putea fi declarată abuzivă.
Față de aceste principii instanța va analiza în continuare dacă alegerea competenței instanței de la sediul băncii poate provoca un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Sub acest aspect instanța reține că domiciliul reclamanților se află în mun. Câmpina, județul Prahova, astfel încât nu se poate aprecia că distanța este semnificativă față de instanțele din București, considerente pentru care, în speță, nu se poate aprecia la acest moment procesual că această clauză atributivă de competență este abuzivă, instanța reținând totodată că, raportat la momentul în care se discută excepția invocată potrivit art. 130 alin.3 C. pr. civ., in limine litis, nu pot fi făcute probatorii ample în acest sens.
Totodată cu excepția dispozițiilor art. 129 alin. 2, pct. 1, 2, 3 C. pr. civ., referitoare la necompetența de ordine publică, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată, iar față de prevederile art. 129 alin. 3 raportat la art. 126 C. pr. civ. care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri, în cauză sunt aplicabile dispozițiile privitoare la competența teritorială de ordine privată de la care se poate deroga.
Față de cele expuse mai sus instanța urmează ca în baza art. 132 alin. 1 și 3 C. pr. civ., să admită excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă și să se decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpina invocată de pârâtă.
Declină competența de soluționare a cauzei formulata de reclamanții V. R. M., CNP_, domiciliată în mun. Câmpina, .. 15A jud. Prahova, și V. N. C., CNP_, domiciliat în mun. Câmpina, .. 15A jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta S.C. P. B. ROMÂNIA S.A. având J_, CUI_, cu sediul în mun. București, Șoseaua N. T. nr. 29-31, Sector 1, și cu sediul ales pentru comunicare acte la S.C.A. Țuca Z. și Asociații, cu sediul în mun. București, .. 4 - 8, clădirea America House, Aripa de Vest, ., în favoarea JUDECĂTORIEI SECTOR 1 BUCUREȘTI.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi,16.10.2015.
Judecător, Grefier,
Red. ȘMA
4 ex./23.10.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Validare poprire. Sentința nr. 2655/2015. Judecătoria CÂMPINA → |
|---|
