Pretenţii. Sentința nr. 3689/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3689/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 3689/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3689/2015
Ședința publică de la 28 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M.-L. E.
Grefier: A. E. V.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant C. I. C. și pe pârâtul R. G. I., având ca obiect pretenții.
Cererea a fost timbrată cu 430 lei (f. 3 dosar).
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul personal, pârâtul asistat de avocat A. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reclamantul depune la dosar factura nr.14/3.12.2011, reprezentând factura de proveniență a bunului.
Av. A. D pentru pârât depune la dosar interogatoriul.
Instanța dispune administrarea probei cu interogatoriul reclamantului.
A fost administrată proba cu interogatoriul pârâtului, cele declarate fiind consemnate și atașate la dosar.
Reclamantul arată că nu mai are alte cereri.
Av. A. D pentru pârât depune la dosar înscrisuri și arată că nu mai are alte cereri.
Instanța, nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C., declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul solicită admiterea cererii, obligarea pârâtului la plata sumei de 6500 lei conform facturii + cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat +taxă timbru.
Av. A. D pentru pârât solicită în principal respingerea cererii ca neîntemeiată, în subsidiar admiterea acțiunii în parte. Contestă prejudiciul, este excesiv, prin înscrisul depus astăzi de către reclamant cu privire la valoarea panoului, precum și informațiile depuse de pârât, rezultă că valoarea panoului este diferită pe piață, în ofertele găsite pe internet se includea panoul în întregime, prejudiciul astfel solicitat nu este în mod cert, trebuie nota de recepție, prejudiciul s-a creat în patrimoniul firmei. În subsidiar, nu a contestat că a existat un eveniment nefericit. A se avea în vedere contextul în care s-a întâmplat. În declarația poliției a arătat că evenimentul s-a întâmplat la ora 17,30 în decembrie. A se avea în vedere disp. art. 1369, 1371 cod civil și art.1365 cod civil. Cu cheltuieli de judecată. Depune chitanța nr. 486/24.08.2015 în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocat.
Reclamantul arată că este asociat la firme Vile Foarte Ieftine SRL, suma de 4990 lei este valoarea fără TVA, Vile Foarte Ieftine a adăugat la suma de 4990 lei TVA + transport. Se încearcă tergiversarea plății.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 17.07.2015, reclamantul C. I. C. a chemat în judecată pârâtul R. G. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 6.500 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului material cauzat de acesta, prin fapta sa, la care se adaugă dobânda legala penalizatoare, calculată până la data achitării integrale a sumei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în luna decembrie 2014 a comandat de la o companie de specialitate niște bunuri care au fost transportate la locuința sa de vacanta din . pârât, cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pârâtul nefiind angajat al societății la care s-a înregistrat comanda.
Mai arată reclamantul, că, în timpul manevrelor de parcare a autovehiculului, în curtea casei, pârâtul a lovit și a distrus un panou de baschet aflat in acest spațiu, bun in valoare totala de 6.500 lei.
Ca urmare a acestei fapte, reclamantul arată că în data de 16.12.2014, a depus plângere la Politia Talea pentru infracțiunea de distrugere, dar în urma cercetării penale ce s-a dispus, organul de politie a întocmit un referat cu propunerea de clasare pe motiv ca fapta nu este prevăzuta de legea penală, considerând că fapta a fost comisa din culpă, astfel încât sub aspect subiectiv nu erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere. Propunerea organului de cercetare penală a fost confirmată de procuror prin Ordonanța din de 25.05.2015 dispusă în dosarul de urmărire penală 105/P/2015.
Subliniază reclamantul, că, din audierea pârâtului si a martorilor, organul de politie a reținut că . si a fost comisă de pârât, insa datorită acestui impediment legal (forma de vinovăție - culpa si nu intenția), nu se poate angaja răspunderea penală, dar, în civil, condițiile răspunderii civile delictuale există, sunt în număr de patru și trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu cert, direct și personal, din care să rezulte din încălcarea sau atingerea unui drept ori a unui interes legitim, iar prejudiciul să nu fi fost reparat, să existe legătură de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1357 Cod civ și art. 1349 Cod civ .
Reclamantul a solicitat în dovedirea acțiunii proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul și a depus la dosar factura . nr.3/05.06.2014 si dovada de achitare a bunului distrus ( filele 12-13 dosar), Ordonanța din de 25.05.2015 dispusă în dosarul de urmărire penală 105/P/2015( fila 15 dosar), Referatul cu propunere de clasare propusă în același dosar (filele 16-17 dosar).
Pârâtul a fosrmulat întâmpinare (f.22) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând ca la data de 16.12.2014 reclamantul i-a solicitat să-i transporte cu mașina personală, cu nr. de înmatriculare_ , niste cherestea pe care a încărcat-o de la sediul . SA aflat în Comarnic, DN1 ,zona industrială, iar conform actelor emise de firma furnizoare, beneficiarul materialului era Vile Foarte Ieftine SRL București .
A mai arătat că potrivit înțelegerii cu reclamantul, a transportat cheresteaua la adresa din Com. Telega, ., jud. Prahova, iar când a ajuns la locuința arătată l-a găsit pe reclamant însoțit de alte trei persoane, care i-au cerut sa intre cu mașina cu spatele în curtea imobilului pentru a descărca cheresteaua și fiind aproape întuneric afară, tot aceștia l-au dirijat pentru a efectua manevra respectivă, în aceste împrejurări acrosând marginea unui panou de baschet care, fiind din sticlă, s-a spart .
Referitor la cuantumul prejudiciului astfel cum acesta este solicitat în acțiune, pârâtul a arătat că acesta este exagerat și supraevaluat față de prețul pieței pentru categoria de buburi în cauză, având în vedere și faptul că factura prezentată a fost emisă de firma Vile Foarte Ieftine SRL București, firmă la care reclamantul este unul din asociați și administrator.
În combatere, pârâtul a depus în copie certificată la dosar :cartea sa de identitate, declaratie persoană vătămată, plângere penală, declarația sa dată în fața organelor de poliție (f.25-29) .
În cauză au fost încuviințate la solicitarea reclamantului proba cu înscrisuri, iar la solicitarea pârâtului proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului, fiind respinsă proba cu martori solicitată de pârât ca neconcludentă .
La termenul de astăzi, a fost administrată proba cu interogatoriul reclamantului (f.44). Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
La data de 16.12.2014 pârâtul a transportat la solicitarea reclamantului, cu mașina personală cu nr. de înmatriculare_ , o cantitate de cherestea la locuința de vacnță a reclamantului din com. Telega, ., jud. Prahova, iar când a pătruns în curtea acestuia, în marșarier, din neatenție a acroșat un panou de baschet confecționat din sticlă, pe care l-a spart .
În curtea reclamantului, la acel moment se mai aflau alte trei persoane care l-au ajutat pe reclamant să descarce cheresteaua și despre care pârâtul susține că l-au dirijat pentru a efectua respectiva manevră .
Înstanța apreciază că în spetă sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prev de art 1357 Cod civ, respectiv: prejudiciul produs reclamantului prin fapta ilicită a pârâtului, constând în distrugerea panoului de baschet ca urmare a manevrei făcute cu atoturismul, faptza ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția pârâtului .
În legătură cu vinovăția pârâtului ca element al răspunderii civile delictuale, instanța reține că sub aspect civil, formele vinovăției reglementate de art.16 alin 2 și 3 din Codul civil, sunt intenția și culpa .
Potrivit art .16 alin 3 cod civ, fapta ilicită este săvârșită din culpă în situația în care autorul prevede rezultatul faptei sale, pe care nu-l acceptă, socotind fără temei că nu se va produce sau, după caz, nu prevede acel rezultat, deși trebuia să îl prevadă .
Această culpă cu neprevedere este de altfel și modalitatea de vinovăție cu care a acționat pârâtul, neprevâzănd rezultatul păgubitor al acțiunii sale, deși trebuia și putea să îl prevadă .
În legătură cu aplicabilitatea art.1352 Cod civ, invocată de pârât, se reține că fapta victimei însăși și fapta terțului înlătură răspunderea chiar dacă nu au caracteristicile forței majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, însă numai în cazurile în care, potrivit legii sau convenției părților, cazul fortuit este exonerator de răspundere . Potrivit art 1351 cazul fortuit este exonerator de răspundere, în cazul răspunderii pentru fapta proprie .
Așdar fapta unui terț, pentru a fi exoneratoare de răspundere trebuie să aibă caracteristicile cazului fortuit, reglementat de art 1351 alin 3 Cod civ ( un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs ) .
Față de aceste dispoziții legale, instanța reține că fapta celor trei persoane care l-ar fi dirijat pe pârât în efectuarea manevrelor, nu întrunește elementele constitutive ale cazului fortuit, pentru că urmările puteau fi prevăzute și împiedicate de către șoferul pârât .
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, instanța reține că acesta a fost dovedit de către reclamant, prin facutra VFIII nr.3 /05.06.2014 (f.12) și chitanța VFIII nr.6/05.06.2014, înscrisuri din care rezultă că pentru panoul de baschet distrus, reclamantul a achitat suma de 6500 lei, aceasta fiind suma cu care s-a diminuat efectiv activul său patrimonial ca urmare a faptei ilicite a pârâtului, astfel încât apărarea pârâtului în sensul că panoul a fost supraevaluat de către reclamant, nu poate fi reținută .
Față de toate aceste considerente, instanța în temeiul art 1357 Cod civ, art 1349 alin 1 și 2 cod civ rap la art 1386 alin 2 Cod civ și art.1353 Cod civ, va admite acțiunea și va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 6500 lei contravaloare prejudiciu produs, la care se adaugă dobanda legală aferentă acestei sume, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri pana la plata integrala a debitului .
În temeiul art 453 Cod pr civ. va fi obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 430 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. I. C., domiciliat in București, sector 4, ., b1. 20, ., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul R. G. I., domiciliat in B., . 74, jud. Prahova, CNP_ .
Obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 6500 lei contravaloare prejudiciu produs, la care se adaugă dobanda legală aferentă acestei sume, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri pana la plata integrala a debitului .
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 430 lei cheltuieli de judecată .
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare . Apelul va fi depus la Judecătoria Câmpina .
Pronuntata in sedinta publica, azi, 28 Octombrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-L. E.
Red. EML/BG/03.12.2015
4ex
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1685/2015. Judecătoria... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|