Pretenţii. Sentința nr. 370/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 370/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 7758/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_
tel_; tel/fax_
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 370
Ședința publică de la 02 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- D. E.
GREFIER - I. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 858 prin administrator S.C. PARACORA IMOB SRL CÂMPINA împotriva pârâtei M. M..
Cererea a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru .La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp.art. 107 alin.1 NCPC.
Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC estimează durata cercetării procesului la un singur termen, respectiv termenul de astăzi.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constatând că pârâta nu a depus întâmpinare în termen legal în cadrul procedurii prealabile, în baza art.258 rap. la art. 255 și 237 alin 2. pct 7 NCPC, decade pârâta din dreptul de a mai propune probe și a invoca excepții în afara celor de ordine publică și încuviințează reclamantei probele cu înscrisurile aflate la dosar, ca probe concludente, admisibile și necesare cauzei.
Față de solicitarea reclamantei de a se soluționa cauza și în lipsa reprezentanților săi, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C. constată încheiată cercetarea judecătorească și rămâne în deliberare .
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /2013, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.858 PRIN ADMINISTRATOR . a chemat în judecată pe pârâta M. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 219,16 lei, din care: 175,30 lei reprezentând cheltuieli de întreținere în perioada septembrie 2013 – august 2014 și majorări de întârziere în valoare de 43,86 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a beneficiat de toate utilitățile/ reparațiile necesare întreținerii apartamentului și deși a fost somată în mai multe rânduri, acesta refuză să-și achite cheltuielile de întreținere și majorările de întârziere.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 230/2007, HG 1588/2007, precum și clauzele contractului de administrare.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie la dosar: notă de calcul privind majorările de întârziere, contractul de administrare nr. 25/01.10.2007 și act adițional la contractul de administrare nr. 25/01.10.2007
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâta a beneficiat de toate utilitățile necesare întreținerii apartamentului nr. 17 situat în Câmpina, ..A3 . dar nu a achitat contravaloarea acestora în cuantum de 175,30 lei, deși listele de plată au fost afișate, fiind calculate majorări de întârziere de 0,2% pe zi, respectiv 43,86 lei, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.
Potrivit disp. art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației, cota de contribuție ce le revine, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
De asemenea potrivit disp. art. 49 alin. 1 din legea menționată mai sus, asociația poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, acestea neputând fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere.
Instanța are în vedere și disp. art. 50 alin. 1 din același act normativ, care prevăd că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Văzând și disp. art. 32 din H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, potrivit cărora toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă și va obliga pârâta să plătească acesteia suma de 219,16 lei, din care 175,30 lei reprezentând cheltuieli de întreținere în perioada septembrie 2013 – august 2014 și majorări de întârziere în valoare de 43,86 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea restrânsă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.858 PRIN ADMINISTRATOR ., cu sediul în Câmpina, Calea Doftanei, nr. 18, J. Prahova CF_ în contradictoriu cu pârâta M. M., în mun. Câmpina, ..A3 ., J. Prahova și, în consecință;
.Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 219,16 lei, din care: 175,30 lei reprezentând cheltuieli de întreținere în perioada septembrie 2013 – august 2014 și majorări de întârziere în valoare de 43,86 lei.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Câmpina
Pronunțată în ședința publică de la 02.02.2015.
Președinte, Grefier,
D. E. I. C.
Red. DE/SL
4 ex./03.02.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 803/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 371/2015. Judecătoria CÂMPINA → |
---|