Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 2960/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2960/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 2960/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILA
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.2960
Ședința publică de la 07 SEPTEMBRIE 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. N.
Grefier: P. D.-L.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul M. V. și pe pârâta I. C., în contradictoriu cu autoritate tutelară P. C. BLEJOI și autoritate tutelară P. ORAȘULUI BĂICOI, având ca obiect
stabilire domiciliu minor formulată pe calea ordonanței președințiale.
Acțiunea a fost timbrată cu 20 lei conform chitanței fiscale depusă la fila 6 dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul asistat de av. P. A. C. și pârâta asistată de av. T. E., lipsind reprezentanții celor două autorități tutelare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este prezentă minora părților și martorii încuviințați acestora.
Față de prezența minorei instanța dispune audierea acesteia în camera de consiliu susținerile fiind consemnate în procesul –verbal atașat la dosar.
În temeiul disp.art.319, alin.6 cod pr.civilă se audiază, sub prestare de jurământ, martorii prezenți, depozițiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Av. P., pentru reclamant,depune certificat de grefă din care reiese că dosarul de fond se află în procedură prealabilă.
În temeiul disp.art.392 cod pr. civilă nemaifiind alte cereri constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Av. P., pentru reclamant, având cuvântul pe fond solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul stabilirii locuinței minorei la domiciliul comun, urmând ca autoritatea părintească să se exercite cu privire la minoră în comun de ambii părinți, fără cheltuieli de judecată. În motivarea cererii arată că aceasta a fost promovată și pe calea ordonanței președințiale față de situația școlară a minorei care fiind clasa a VIII a, urmând examenul de capacitate, aceasta dorește să urmeze cursurile unei instituții de învățământ din Ploiești, pentru a evita naveta, iar pentru a putea locui la tată era imperios necesar a se soluționa de urgență cererea.Totodată arată că așa cum s-a dovedit prin proba testimonială administrată în cauză reiese faptul că starea generală a minorei s-a îmbunătățit considerabil de când s-a mutat la tată, aceasta fiind o fire conștiincioasă, dedicată învățăturii și drumului pe care dorește să-l urmeze în viață.Solicită respingerea susținerilor pârâtei cu privire la împrejurarea că prezența fratelui său mai mare ar fi nocivă pentru minoră, sub pretextul că ar frecventa cu acesta diferite cluburi . Dimpotrivă fratele este cel care o duce și o aduce de la școală și o supraveghează.
Av. T., pentru pârâtă, având cuvântul pe fond, solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată având în vedere că în soluționarea cauzei trebuie să se analizeze cu multă atenție dacă ar fi în interesul fetiței ca aceasta să locuiască împreună cu tatăl sau ar trebui să rămână la domiciliul mamei.În motivarea susținerilor sale arată că părțile au divorțat în anul 2009 cei doi minori fiind încredințați spre creștere și educare mamei . Așa cum susține și reclamantul minora este un copil conștiincios, bine crescut și educat, cu rezultate excepționale în activitatea școlară, fiind meritul exclusiv al pârâtei care timp de 6 ani s-a implicat singură în creșterea și educarea acesteia. Minora fiind la vârsta adolescenței și ușor influențabilă este firesc să îmbrățișeze comportamentul tolerant, permisiv al tatălui, minora fiind expusă unor situații care îi post schimba cursul vieții . Reclamantul deține o firmă de construcții fiind frecventată de multe persoane care nu pot crea un climat corespunzător dezvoltării unei adolescente de 14 ani .
Av. P., pentru reclamant, având cuvântul în replică, învederează că această grijă a mamei nu s-a manifestat și în cele 3 luni de când minora a plecat de la aceasta, în sensul că nu a vizitat-o și nici nu a sunat-o singura legătură păstrând-o prin puținele mesaje telefonice trimise acesteia.
În temeiul disp. art.394 ( 1 ) instanța închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ reclamantul M. V. a chemat în judecată pe pârâta I. C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea domiciliului minorei M. A. T. ns. la data de 05.12.2001 la domiciliul reclamantului și exercitarea autorității părintești în comun de ambii părinți .
In motivarea cererii reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta de care s-a despărțit conform Sentinței civile nr.5805 din 15.05.2009 pronunțată în dosarul nr._/281/2008 al Judecătoriei Ploiești . Din căsătoria părților au rezultat doi copii minori respectiv M. A. T. ns. la data de 05.12.2001 și M. C. C. ns. la data de 08.08.2007 și conform sentinței mai sus menționate cei doi minori au fost încredințați pârâtei cu obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestora în cuantum de 33 % din venitul net realizat și i-au fost încuviințate legături personale cu minorii după un program stabilit prin aceiași hotărâre .
Pârâta din prezenta cauză a refuzat în nenumărate rânduri să-i permită a se apropia de minori și a păstra legături personale cu aceștia și atitudinea ostilă a acesteia s-a perpetuat în timp, reflectându-se într-un comportament inadecvat față de copii, conducând în final la refuzul minorei M. A. T. de a mai locui cu mama sa. Minora are rezultate excepționale la școală ,dar frecvent era bătută de mama sa și supusă unui tratament foarte rece, atitudinea de represiune a mamei față de fiica sa s-a accentuat mai mult în timp, aceasta dorind să locuiască cu tatăl său .
Reclamantul a menționat că a încercat soluționarea situației create pe cale amiabilă însă nu s-a putut realiza, creându-se o stare emoțională minorei cu consecințe asupra acesteia
Față de această situație reclamantul solicită stabilirea domiciliului minorei la el și custodia comună a minorei .
Acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 996 și urm. C. iar în dovedirea susținerilor sale reclamantul a depus la dosar în copie Sentința civilă nr.5805 din 15.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ /281/2008, Încheierea de îndreptare eroare materială a acesteia ,Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești nr-9254/P/2011, referat cu propunere de a nu se începe urmărirea penală (f.7-17).
Pârâta a formulat Întâmpinare în cauză (f.31) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în cauză nefiind întrunite condițiile prev. de art.996 C., iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru faptul de a se analiza cu multă atenție dacă ar fi în interesul fetiței de a locui cu tatăl său .
Pârâta și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile legale morale față de copii, minora fiind un copil educat, cu rezultate excepționale în activitatea școlară, iar reclamantul în data de 04.05.2015 a luat minora de la domiciliul pârâtei, aceasta fiind la serviciu. De la acel moment minora a refuzat orice comunicare cu mama, această atitudine fiind creată de reclamant.
Minora are vârsta de 13 ani și jumătate, tatăl său o lasă să petreacă serile cu fiul său dintr-o altă relație care are vârsta de 20 de ani, merge în cluburi și în alte locuri de distracție pentru tineri, fiind expusă unor situații care i-ar putea schimba irevocabil cursul vieții.
Rezultatele foarte bune la învățătură ale minorei au fost obținute datorită pârâtei care a știut să-și educe copii și să le ofere condiții optime de creștere și educare,fără a le aplica rele tratamente.
Pârâta a solicitat a se lua o hotărâre dreaptă, fiind vorba de o fetiță cu rezultate foarte bune la învățătură, cu rezultate la olimpiade școlare și care se află la o vârstă care necesită o mare atenție și discretă supraveghere din partea părinților, lucru pe care nu poate să îl realizeze dacă va locui la Ploiești.
Cererea a fost întemeiată pe disp. art. 205 C. și în dovedire pârâta a depus la dosar înscrisuri: plângere penală, caracterizare, diplomă pentru cea mai haioasă mască Halloween. Diplomă Premiul I, Diplomă - Premiu special la matematică și un alt set de diplome obținute de minoră (f.35-64).
In cauză au fost audiații martorii S. A. E. și V. F. (f.74-75) și a fost încheiat Procesul verbal din 07.09.2015 procedându-se la ascultarea minorei M. A. T. (f.77).
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 02.09.2000, căsătoria fiind înregistrată sub nr.1102/2000 în registrul de stare civilă al primăriei Ploiești din căsătorie rezultând minorii M. A. T. ns. la data de 05.12.2001 și M. C. C. ns. la data de 08.08.2007 și s-au despărțit conform Sentinței civile nr.5805 din 15.05.2009 pronunțată în dosarul nr._/281/2008 al Judecătoriei Ploiești, depusă la filele 7-8 dosar .
Prin hotărârea menționată au fost încredințati minorii mamei cu obligarea tatălui la plata pensiei de întreținere in cuantum de 33% din venitul net lunar stabilindu-se program de menținere a legăturilor personale cu minorii .
Din susținerile părților și probele testimoniale administrate în cauză coroborate cu declarația minorei audiată în ședința camerei de consiliu din data de 07.09.2015 rezultă că minora rezultată din căsătoria părților a locuit la domiciliul pârâtei împreună cu aceasta și fratele său M. C. C. de la data despărțirii părinților săi, în cursul anului 2009 până la data de 20.04.2015 când s-a mutat la domiciliul tatălui său, în . jud Prahova, unde locuiește împreună cu aceasta și fiul său din altă căsătorie în vârstă de 20 de ani .
Tatăl reclamant a făcut dovada condițiilor materiale și morale corespunzătoare dezvoltării armonioase fizice și psihice a minorei astfel cum rezultă și din conținutul referatului de anchetă socială întocmit în cauză de Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Blejoi, depus la filele 27-28 dosar, coroborat cu declarația martorei S. A. –E. audiată la propunerea pârâtului, profesor de matematică, care a efectuat pregătirile suplimentare cu minora la matematică atat anterior cât și ulterior mutării minorei de la domiciliul mamei la domiciliul tatălui .
Față de opinia minorei rezultată din procesul verbal încheiat cu ocazia audierii sale, fila 77 dosar, în sensul dorinței sale de a locui la domiciliul tatălui, față de cele susmentionate, analizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prev de art 997 C., instanța constată că aparența de drept este în favoarea reclamantului și susținerile pârâtei cu referire la posibilul pericol al influenței negative a anturajului și reocupărilor fratelui mai mare asupra minorei nu pot fi reținute doar în baza prezumțiilor în acest sens, în speță nefiind administrate probe în acest sens .
Din înscrisurile depuse în copie la filele 16-19 dosar, extrase din Dosarul penal 9254/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești și 1757/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina rezultă preocuparea și interesul reclamantului pentru menținerea relațiilor personale cu minorii din căsătorie .
Prin certificatul depus la fila 73 dosar, reclamantul a făcut dovada existenței pe rolul instanței a Dosarului nr._ având ca obiect stabilire domiciliu minor și exercitare autoritate părinteasca pe calea dreptului comun, astfel că reclamantul a făcut și dovada vremelniciei solutiei pronunțate în prezenta cauză precum și a neprejudecării fondului cauzei.
În concordantă cu dispozițiile art 997 alin 2 C., prezenta ordonanță este provizorie și executorie iar dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului .
Cu privire la condiția urgenței instanța apreciază ca situația familială și școlară a minorei, eleva în pragul clasei a Vlll-a impune în interesul acesteia solutionarea cauzei pe calea specială a ordonanței președințiale . Chiar daca diplomele depuse de pârâtă la filele 48-63 dosar dovedesc buna pregătire a minorei și preocuparea acesteia pentru rezultate școlare bune cât și supravegherea corectă a mamei asupra activităților minorei, se apreciază că stabilitatea locuinței și confortul psihic, emoțional al minorei sânt importante în asigurarea evoluției sale astfel că până la solutionarea cauzei pe dreptul comun se impune mentinerea condițiilor de locuit în concordanță cu dorința ei .
În acest context, menționând ca în conformitate cu art 1.002 C. ordonanța președințială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului, instanța urmeaza a constata că nu se mai susține excepția inadmisibilității acțiunii de către pârâtă și în temeiul art 403 cod civil privind modificarea măsurilor luate cu privire la copil rap la art 997 C. urmeaza a dmite actiunea și a stabili locuința minorei M. A. T. ns. la data de 05.12.2001 la domiciliul reclamantului .
De asemenea va hotărî exercitarea autorității părintești comune asupra aceleiași minore de către ambii părinți având în vedere dis part 397 C., față de acordul părților și neinvocarea de motive întemeiate în favoarea unuia din părinți în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată pe calea ordonanței președințială de reclamantul M. V. CNP_ domiciliat în com. Blejoi . jud. Prahova CNP_ împotriva pârâtei I. C. domiciliată în or. Băicoi . . . jud. Prahova, în contradictoriu cu Autoritate tutelară P. C. BLEJOI și Autoritate tutelară P. ORAȘULUI BĂICOI, și în consecință:.
Stabilește locuința minorei M. A. T. ns. la data de 05.12.2001 la domiciliul reclamantului .
Stabilește exercitarea autorității părintești comune asupra aceleiași minore de către ambii părinți.
Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la pronunțare, ce se va depune la Judecătoria Câmpina
Pronunțată în ședință publică astăzi 07.09.2015 .
PREȘEDINTE GREFIER,
V. N.
Red. NV/SL/5 ex/09.09.2015
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 4334/2015. Judecătoria CÂMPINA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 4273/2015. Judecătoria CÂMPINA → |
---|