Îndreptare eroare materială. Sentința nr. 57/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 57/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 299/206/2010*
Dosar nr._ revendicare imobiliară
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 57
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17 IANUARIE 2013
Instanța constituită din
PREȘEDINTEMERCHEȘ D.
GREFIERREBENCIUC C.
La ordine pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect „revendicare imobiliară”, formulată de reclamanții C. G., D. G., S. V., C. A., P. A., S. A. și P. I., în contradictoriu cu pârâții I. BUCUREȘTI și O. S. TOMNATIC CÂMPULUNG MOLDOVENESC.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Se verifică actele și lucrările dosarului și se constată că dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 10 ianuarie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință.
Întrucât s-a solicitat amânarea pronunțării pentru a se depune la dosar note de concluzii scrise și acte, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi, când,
Deliberând,
JUDECĂTORIA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ și precizată ulterior, reclamanții: S. V., Z. V. și C. G. au chemat în judecată pe pârâta I. București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să li se recunoască dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 2,86 ha teren pășune și împădurit și să se ridice bornele silvice de pe acest teren, precum și anularea tuturor actelor privind trecerea terenului, în mod abuziv, în amenajamentul silvic ediția 2003.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat următoarele:
În ceea ce-i privește pe reclamanții S. V. și C. G., sunt proprietari ai terenului în calitate de moștenitori ai proprietarului tabular - defunctul T. S., în timp ce reclamanții Z. V. și Z. D. sunt proprietari ai terenului, în baza convenției sub semnătură privată din 02 februarie 1991 încheiată cu moștenitorii aceluiași proprietar tabular, respectiv familia Prindii L. și R..
În anul 2003, în mod abuziv, suprafețele de teren au fost trecute sub bornă silvică, aspect pe care nu l-au cunoscut decât în momentul în care s-au deplasat la O. S. Tomnatic pentru a li se aproba cereri de marcare, a unor cantități de material lemnos, de pe acel teren.
Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.
Pentru dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar, în copie, următoarele: procesul verbal de stabilire a vecinătăților din 10 aprilie 2006; adresa nr.677/C/AG Din 18 noiembrie 2005 a Prefecturii județului Suceava, convenției sub semnătură privată din 02 februarie 1991, declarații extrajudiciare date de S. I., C. G. și S. V., copie plan de situație, a planului de încadrare în zonă și a amplasamentului întocmite de B. Candiano la 10 iunie 2006.
Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la 26 martie 2008, sub nr._, reclamantul D. G. a chemat în judecată pârâta I. București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta să-i recunoască dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 0,5 ha teren pășune și împădurit, să-și ridice bornele silvice și să se dispună anularea tuturor actelor privind trecerea abuzivă a acestui teren în amenajamentul silvic din 2003.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este moștenitorul proprietarului tabular T. S. ( în calitate de strănepot ), iar în anul 2003, în mod abuziv, acest teren a trecut sub bornă silvică.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.111 cod procedură civilă și ale art.480 din codul civil.
Pentru dovedirea acțiunii s-a depus la dosar schiță arbore genealogic.
La termenul din 07 mai 2008 s-a dispus conexarea dosarului_ la dosarul nr._ .
Prin întâmpinările depuse la dosar ( fila 56 – 57 ) RNP – Romsilva – Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice a solicitat respingerea acțiunilor, pe considerentul că terenul despre care acestea fac vorbire este proprietatea statului.
În acest sens s-a susținut că reclamanții nu fac dovada că ar fi proprietarii suprafețelor de teren revendicate și nu au fost în măsură să depună vreun document din care să reiese că terenul ar fi fost preluat, în mod abuziv, de la autorii lor.
Mai mult decât atât s-a susținut că potrivit adresei nr.677/C/AG din 18 noiembrie 2005 Instituția Prefectului județului Suceava a arătat că . este proprietatea Direcției Silvice Suceava – O. S. Tomnatic.
Deosebit de aceasta s-a mai menționat că însăși reclamanții au precizat că au formulat cereri de retrocedare conform Legii 547/2005, încât sunt ținuți să respecte normele legale, câtă vreme această cerere a fost respinsă.
A mai precizat pârâta că reclamanții încearcă să eludeze dispozițiile legale, încercând să obțină o sentință favorabilă de revendicare, deși nu sunt proprietarii acestor bunuri.
Reclamanții au mai depus la dosar: un plan de situație întocmit de inginer D. A. la 24 iulie 1992, copia titlului de proprietate 352 din 03 ianuarie 1994 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul Prefecturii județului Suceava, copia certificatului 2604 din 17 decembrie 1997 emis de Direcția Arhivelor Naționale Suceava, copie acte de stare civilă, copia adresei nr.5080 din 26 martie 2008 emisă de Primăria comunei Moldovița, precum și extras C.F. 203 a ..
În cauză s-a încuviințat și administrat, la cererea reclamanților, proba cu expertiză tehnică, aceasta fiind întocmită de către expert Sușinschi F..
Prin Sentința civilă nr. 760 din data de 30 aprilie 2009 s-a admis acțiunea precizată și s-a dispus obligarea pârâtei I.C.A.S. București să le recunoască reclamanților dreptul de proprietate și să le predea acestora suprafața de 2,7483 ha teren situat la locul numit C. – Poiana D. de pe raza satului Demacușa, după cum urmează: reclamanților S. V. și Dupri G. suprafața de 1,8359 ha teren; reclamantului Z. V., suprafața de 0,8134 ha teren și reclamantului C. G. suprafața de 0,0990 ha teren.
De asemenea, pârâta I.C.A.S. București a fost obligată să le plătească reclamanților suma de 2603 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Din expertiza tehnică întocmită de expert Sușinschi F. rezultă că, la locul numit C. – Poiana D. situată în Pârâul Bazinului Demacușa, pe interiorul satului Demăcușa se află terenul în suprafață de 29.483 m.p. revendicat, din care suprafața de 2000 m.p. se află în u.a. 41 A, iar diferența de 27.483 m.p. se află în u.a. 41 mm, ambele parcele făcând parte din U.P. 1 Demăcușa din cadrul Ocolului S. Tomnatic aparținând de I. București.
Până la data trecerii în proprietatea statului (care s-a produs anterior anului 1993), acest teren era proprietate privată a numitului S. P. având categoria de folosință fânaț, iar în prezent pe acest teren sunt suprafețe mari, compacte, cu vegetație forestieră constituindu-se într-o pășune împădurită.
Cu ocazia amenajărilor silvice anterioare anului 1993 terenul revendicat (împreună cu alte suprafețe provenite din fosta proprietate a lui S. T.) a fost preluată în proprietatea statului și inclus în u.a 41 A, U.P. 1 Demăcușa, în cadrul Ocolului S. Tomnatic, în cadrul căreia se află și în prezent.
Potrivit concluziilor aceluiași raport, pârâta I. București – prin O. S. Tomnatic deține din proprietatea autorilor reclamanților suprafața de 2,7483 ha teren situat la locul numit C. – Poiana D. de pe raza satului Demăcușa, după cum urmează:
- de la reclamanții S. V. și Dupri G. suprafața de 1,8359 ha teren;
- de la reclamantul Z. V. suprafața de 0,8134 ha teren;
- de la reclamantul C. G. suprafața de 0,0990 ha teren.
Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, iar prin Decizia nr. 2072/27 noiembrie 2009, Tribunalul Suceava a admis recursul, a casat Sentința civilă nr. 760/30 aprilie 2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut, din examinarea probatoriului administrat în cauză, că, deși reclamanții recunosc că au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 247/2005, acestea fiind respinse, aceștia nu sunt proprietarii terenului din litigiu și nu sunt îndreptățiți a solicita pârâtului, prin O. S. Tomnatic, un drept de proprietate care nu există.
A mai reținut Tribunalul că, deși la instanța de fond pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului O. S. Tomnatic, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestor excepții.
S-a stabilit, în sarcina instanței de fond, obligația de a solicita reclamanților probe pentru dovedirea proprietății asupra terenului în litigiu, respectiv documentația care a stat la baza cererii privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră.
De asemenea s-a stabilit că instanța de fond va trebui să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acțiunii întemeiată pe disp. art. 111 Cod procedură civilă, având în vedere că cererea reclamanților reprezintă o acțiune în constatare care reprezintă recunoașterea unui drept.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._, iar ca urmare a admiterii cererii de abținere formulată de completul inițial investit, dosarul a fost înregistrat sub nr._ din data de 01.02.2010, la prezentul complet.
În rejudecare, conform deciziei Tribunalului s-a pus în vedere părților să depună la dosar acte de proprietate pe terenul în litigiu.
De asemenea s-a efectuat o adresă la Comisia Comunală pentru reconstituirea dreptului de proprietate Moldovița prin care i s-a pus în vedere acesteia să înainteze la dosar documentația care a stat la baza respingerii cererilor formulate de reclamanții din prezenta cauză, înregistrate sub nr. 363/28.11.2005, nr. 321/24.11.2005 și nr. 289/14.11.2005.
Aceleași relații au fost solicitate și de la Instituția Prefectului – Județul Suceava.
La solicitarea reclamanților instanța a încuviințat emiterea unei adrese către O. S. Tomnatic, prin care i s-a pus în vedere acesteia să comunice dacă reclamanții au formulat cereri de marcare a materialului lemnos din litigiu.
În răspuns la relațiile solicitate de instanță, Instituția Prefectului a înaintat la dosar, la data de 08.10.2010 adresa nr._/MA/21.09.2010, însoțită de Ordinul prefectului nr. 257/20.07.2009 și documentația care a stat la baza respingerii cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate formulate de petenți în baza Legii 247/2005 (filele 117 – 194 dosar).
Cu adresa nr. 8411/16.11.2010, Comisia Comunală de fond funciar Moldovița a înaintat la dosar, în copie, cererile formulate de reclamanții din prezenta cauză în baza Legii 247/2005.
Cu adresa nr. 570/05.10.2010, I. București – O. S. Experimental Tomnatic a comunicat instanței faptul că reclamanții S. V., C. G. și Dupri G. nu au formulat cereri de marcare a materialului lemnos de pe terenul din litigiu, iar în ceea ce-l privește pe reclamantul Z. V., s-a arătat că acesta a formulat o cerere de marcare în anul 2007 în baza căreia s-a marcat un număr de 5 arbori cu un volum de 6 m.c., fără a se emite autorizație de exploatare motivat de faptul că terenul este în litigiu.
Prin aceeași adresă s-a precizat că reclamantul C. G. și numiții C. G. și C. V. au mai formulat cereri de marcare a materialului lemnos în anul 2005, iar pentru toate aceste cereri s-a emis un singur act de punere în valoare cu nr. 8016/IG/19.12.2005 pentru o cantitate de 34 m.c., fiind emisă autorizația de exploatare nr. 109/20.12.2005.
S-a mai precizat că, din documentele de proveniență rezultă că marcările nu s-au efectuat în . face obiectul prezentului dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului și pronunțându-se cu prioritate conform art.137 alin.1 din codul de procedură civilă asupra excepțiilor invocate instanța a reținut următoarele:
Calitatea procesuală activă reprezintă identitatea dintre reclamant și titularul dreptului dedus judecății, reclamantului revenindu-i obligația de a-și justifica calitatea procesuală.
Instanța a reținut că reclamantul Z. V. nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren pe care o revendică, antecontractul de vânzare-cumpărare aflat la fila 110 din dosar nefiind validat de către o instanță.
Deosebit de aceasta, antecontractul menționat a fost încheiat la data de 6 aprilie 2009, ulterior promovării cererii de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar.
Pentru considerentele expuse instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Z. V..
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâtă, instanța a amintit că inadmisibilitatea se referă la un gen de acțiune care nu poate fi promovată în justiție, dreptul pretins încălcat negăsindu-și ocrotire în sfera juridicului și care pune instanța în imposibilitatea de a-l analiza.
Or, în speță, nu este aplicabilă această excepție, reclamanții investind instanța cu o acțiune în revendicare, întemeiată pe disp.art.480 cod civil.
Astfel excepția inadmisibilității apare ca fiind neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut următoarele:
Terenul din litigiu este înscris în C.F.203 Valea Boului, pentru T. Sauczuk.
Conform actelor de stare civilă aflate la filele 164-166 din dosar reclamanții S. V., C. G. și D. G. sunt moștenitori după proprietarul tabular menționat mai sus.
Expertiza efectuată în cauză nu a putut stabili, cu certitudine, anul trecerii terenului revendicat în amenajamentul silvic și ncii actul în baza căruia terenul a fost inclus în amenajamentul silvic.
În aceste condiții, instanța a reținut că autorul reclamanților nu și-a pierdut calitatea de proprietar.
Din concluziile aceluiași raport de expertiză instanța a reținut că, la locul numit „C. – Poiana D.” situat în pârâul Bazinului Demăcușa, pe interiorul satului Demăcușa se află terenul în suprafață de 29.483 m.p. teren revendicat, din care suprafața de 2.000 m.p. se află în u.a. 41 A, iar diferența de 27.483 m.p. se află în u.a.41 MM, ambele parcele făcând parte din unitatea de producție UP 1 Demăcușa din cadrul Ocolului S. tomnatic aparținând de I. București.
Până la data trecerii în proprietatea statului (care s-a produs anterior anului 1993) acest teren era proprietate privată a numitului S. P. având categoria de folosință fânaț, iar în prezent pe acest teren sunt suprafețe mari compacte cu vegetație forestieră, constituindu-se într-o pășune împădurită.
Cu ocazia amenajărilor silvice anterioare anului 1993, terenul revendicat (împreună cu alte suprafețe provenite din fosta proprietate a lui S. T.) a fost preluat în proprietatea statului și inclus în u.a. 41 A, unitate de producție UP 1 Demăcușa, în cadrul Ocolului S. Tomnatic, în cadrul căruia se află și în prezent.
Potrivit concluziilor acestui raport, în prezent, pârâta I. București – prin O. S. Tomnatic deține din proprietatea autorilor reclamanților suprafața de 2,7483 ha teren situată la locul numit „C. – Poiana D.” de pe raza satului Demăcușa, după cum urmează:
- de la reclamanții S. V. și D. G. suprafața de 1,8359 ha teren;
- de la reclamantul Z. V. suprafața de 0,8134 ha teren și
- de la reclamantul C. G. suprafața de 0,0990 ha teren.
Așa fiind, instanța constatând că acțiunile – așa cum au fost precizate sunt întemeiate, le-a admis și potrivit art. 480 din codul civil, a obligat pârâtă să le recunoască reclamanților dreptul de proprietate cu privire la aceste suprafețe de teren, în baza sentinței civile nr. 1670 din 3 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
Împotriva sentinței civile menționate mai sus, a formulat recurs reclamantul Z. V. și pârâta I. București.
În motivarea recursului, pârâta I. București a arătat că prin cererea formulată sub nr._, petenții au solicitat în temeiul prevederilor art. 480 Cod civil, ca pârâta să-i recunoască dreptul de proprietate pentru terenul indicat. A arătat că prin admiterea acțiunii în revendicare imobiliară s-a dispus recunoașterea dreptului de proprietate al petenților, drept de proprietate care nu a existat și nu există, motiv pentru care respectând legislația în domeniul funciar, Comisiile locale și Prefectura județului Suceava, le-au respins cererea de retrocedare astfel încât instanța de fond a încălcat grav legislația. Că, . proprietatea Direcției Silvice Suceava, astfel că reconstituirea dreptului de proprietate al petenților pe terenul altuia este nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului său, Z. I. a arătat că prin sentința sus amintită, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a lui și a respins acțiunea formulată ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.
A arătat că terenul în litigiu este înscris în CF 203 Valea Boului pe numele defunctului S. T., că acesta nu și-a pierdut calitatea de proprietar, iar el, împreună cu soția sa a cumpărat terenul în baza convenției sub semnătură privată din 2 februarie 1991. A mai invocat că din suplimentul raportului de expertiză este proprietar al terenului.
Prin decizia nr. 1211 din 26 septembrie 2001, Tribunalul Suceava a respins recursul declarat de Z. I. împotriva sentinței civile nr. 1670 din 3 decembrie 2010, ca nefundat, a admis recursul formulat de pârâta I. București împotriva aceleiași sentințe, care a fost casată în parte, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe numai cu privire la acțiunea formulată de reclamanții C. G., D. G. și S. V..
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut concluziile vagi ale raportului de expertiză ce a fost efectuat în cauză, care impuneau un supliment sau altă expertiză prin care să se stabilească cu certitudine situația juridică în timp a terenului.
S-a arătat că dacă s-ar lua în considerare concluzia inițială a expertului în sensul că preluarea terenului la stat s-ar fi realizat în anul 1993, în mod evident acțiunea apare ca admisibilă pe considerentul că familia reclamanților nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra terenului.
Dacă s-ar lua în considerare concluzia anterioară, respectiv că terenul ar fi fost preluat la stat în perioada regimului comunist – 1948 – 1989 (anul 1973), atunci reclamanții aveau la dispoziție legile speciale de reparație.
În ceea ce privește recursul declarat de Z. I., acesta a fost respins cu motivarea că în mod corect instanța a reținut că reclamantul nu justifică calitatea procesuală pentru a revendica terenul în litigiu, în condițiile în care acesta nu a dovedit că are un drept de proprietate asupra terenului respectiv. Că, după cum recunoaște, singurul act prezentat în acest sens este o convenție sub semnătură privată, care nu a putut transmite proprietatea, față de restricțiile impuse de toate reglementările vremii în materie de înstrăinare de terenuri (art. 66, art. 73 din Legea 18/1991, art. 2 din Legea nr. 54/1998, art. 2 din Titlul X din Legea nr. 247/2005), conform cărora terenurile, cu sau fără construcții, situate în intravilan sau extravilan, indiferent de destinație sau întindere, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiat în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute. Lipsind forma autentică, Z. V. nu a dobândit prin înscrisul privat datat 2 februarie 1991, dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu, ci doar o obligație de a face, respectiv de a încheia în viitor contractul în formă autentică.
În fond după rejudecare, respectiv la data de 16 ianuarie 2012, reclamanții S. V., C. G. și D. G. și-au precizat acțiunea inițială în sensul că au chemat în judecată pe pârâta I. București și au solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să oblige să le recunoască dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu în suprafață de 2,1349 ha teren pășune și împăduri din CF 203 Valea Boului, să le predea posesia terenului, să-și ridice bornele silvice de pe terenul proprietatea reclamanților, să se abțină pe viitor de la orice acte de tulburare și deposedare, să se constate că actele de trecere sub bornă silvică a terenului din litigiu întocmite în anul 2003, sunt nelegale și să se dispună anularea lor, urmând a se lua act că reclamantul Z. V. renunță la judecată în prezenta cauză, întrucât își va reglementa situația juridică a terenului pe cale separată.
În motivarea precizării, întemeiată în drept pe disp. art. 480 Cod civil, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctului T. Sauczuc, iar în anul 2003, terenul a fost trecut în mod abuziv în amenajamentul silvic, ediția 2003, fără a li se comunica acest lucru. Că, după trecerea terenului sub borne silvice, au solicitat marcarea de arbori de pe teren proprietate particulară, ocazie cu care li s-a pus în vedere să formuleze cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 247/2005, cereri care le-au fost respinse întrucât nu au fost deposedați de regimul comunist.
După ce terenul a fost trecut sub bornă silvică, li s-a pus în vedere să formuleze cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, iar Comisia Comunală Moldovița și Comisia Județeană, le-au comunicat că „se restituie teren cu vegetație forestieră având ca ani de referință anul 1948, când s-a finalizat naționalizarea”, împrejurare de fapt ce nu-i privește întrucât au folosit terenul în calitate de proprietari până în anul 2003 când a fost trecut sub bornă silvică.
Reclamanții au făcut referire la adresa nr. 22 din 3 martie 2009, cât și la concluziile raportului de expertiză ce a fost efectuat în cauză.
Pârâtul I. a depus la dosar note scrise la data de 20 februarie 2012 prin care a arătat că reclamanții nu au îndeplinit dispozițiile instanței și a Tribunalului Suceava, sub aspectul precizării și calificării naturii juridice a cererii, că aceștia nu au făcut dovada că ar fi proprietarii suprafeței de teren în cauză și nu s-a putut stabili legal dacă terenul a fost sau nu supus naționalizării sau dacă a rămas în continuare în proprietatea autorului comun S. T..
S-a făcut referire la adresa nr. 677/C/AG/18.11.2005 emisă de Instituția Prefectului Suceava, de unde rezultă că . proprietatea Direcției Silvice Suceava – O. S. Tomnatic – situație existentă și în prezent. Că, reclamanții au recunoscut că au formulat cereri de retrocedare conform Legii 247/2005, care au fost respinse, astfel încât ei nu sunt proprietarii terenului respectiv și nu au dreptul să solicite pârâtei să le recunoască un drept de proprietate care în opinia acesteia nu există.
S-a arătat că nu pot fi obligați să predea posesia terenului întrucât sunt deținătorii și proprietarii terenului din litigiu, astfel încât nu pot fi obligați să predea posesia acestora unor persoane care nu sunt proprietare și nu fac dovada legală că sunt proprietari ai suprafeței respective.
Reclamanții au arătat printr-o cerere înregistrată la data de 13 martie 2012 că sunt proprietarii terenului în litigiu, în calitate de moștenitori ai defunctului T. S., proprietar tabular înscris în CF nr. 203 Valea Boului și care nu și-a pierdut niciodată calitatea de proprietar, nefiind deposedat de regimul comunist. Că, terenul a fost trecut în mod abuziv în amenajamentul silvic în anul 2003, iar până în acel an, au formulat cereri de marcare și le-a fost inventariat materialul lemnos, eliberându-se un singur act de punere în valoare potrivit autorizației de exploatare nr. 109/2005.
Reclamanții au depus la dosar extras privind CF 203 Valea Boului, în care apare înscris ca proprietar tabular al parcelei nr. 1038/1 fânaț T. Sauczuk, în baza actului cu data de 2 decembrie 1897, adresa nr. 2772 din 5 decembrie 2007 a I. – O. S. Experimental Tomnatic – conform căreia suprafața în litigiu face parte din u.a. 41 MM și este inclusă în amenajamentul silvic ediția 2003, ca litigiu în suprafață totală de 4,5 ha, adresa nr. 1735 din 25 februarie 2008 a Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Moldovița, conform căreia, în principiu, anul 1948, este anul de referință pentru actele ce au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, anul trecerii pădurilor din proprietatea privată, în proprietatea statului, precizându-se că în ceea ce-i privește pe reclamanți, terenul a fost preluat la stat în anul 2002 – 2003, cu ocazia întocmirii noilor amenajamente silvice.
De asemenea, s-a depus autorizația de exploatare nr. 109 din 20 decembrie 2005, emisă de Direcția Silvică Suceava – O. S. Tomantic, act de punere în valoare nr. 8016 din 19 decembrie 2005 pentru C. G., bonuri de vânzare din 22 ianuarie 1998, 22 ianuarie 1997, 22 martie 2001, cât și copia conformă cu originalul a amenajamentului U.P.I. Demăcușa – O. S. Moldovița.
La solicitarea reclamanților au fost audiați martorii P. E. și N. D., care au arătat că terenul în suprafață de 2 ha, situat la locul numit „C. Poiana D.”, din satul Demăcușa, a aparținut lui S. P., având categoria de folosință fânaț și pășune împădurită, iar S. P., avea terenul de la S. T., care l-a folosit ca un adevărat proprietar. Că și în prezent terenul este folosit tot de S. P., dar în anul 2003, acesta a fost inclus în amenajamentul silvic și a fost evidențiat în acte ca fiind teren în litigiu.
Au mai arătat martorii că S. P. a formulat cereri pentru marcare de lemn de pe acest teren, care au fost aprobate, fiind marcat lemn până în anul 2003 când aceste activități au fost stopate.
În raport de decizia de casare, instanța a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, având ca obiective identificarea suprafeței de teren aflată în litigiu, stabilirea situației juridice a terenului în timp, până la data includerii în amenajamentul silvic ediția 2003, să se stabilească care este anul includerii terenului în amenajamentul silvic, să se explice de ce reclamanții au obținut marcări de arbori până în anul 2005 și să se identifice suprafața de teren aflată în litigiu și să se precizeze suprafața pentru fiecare dintre reclamanți sau moștenitorii lor.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că acțiunea reclamanților, așa cum a fost precizată este întemeiată și va fi admisă, reținându-se următoarea situație de fapt:
În CF nr. 203 a ., dreptul de proprietate asupra parcelei nr. 1038/1 fânaț, este înscris pe numele lui T. Sauczuk, dobândit în baza actului cu data de 2 decembrie 1897.
Terenul a fost folosit de proprietarul tabular, iar apoi a fost dobândit prin moștenire de reclamanții C. G., D. G. și S. V., care l-au folosit neîntrerupt.
Terenul trecut în cartea funciară ca fânaț a suferit o evoluție ca tip de vegetație, în sensul că inițial a fost într-adevăr fânaț, dar pe parcursul timpului, Poiana D. C., a devenit pășune împădurită, iar pe alocuri pâlcurile de seminiș s-au transformat în pădure.
Ca urmare a acestui fapt, limitele proprietăților particulare au suferit modificări, astfel că o mare parte a porțiunilor din poiană, evoluate din pășune împădurită în pădure, au fost trecute în mod abuziv în proprietatea statului.
Din raportul de expertiză ce a fost efectuat în cauză și care nu a fost contestat de nici una dintre părți, se reține că în anul 1948, pădurile fondului bisericesc ortodox din Bucovina, au fost naționalizate, dar trupul de proprietăți particulare din Poiana D. C., a rămas neschimbat și această porțiune de teren a fost luată în evidențele administrației silvice de stat, ca enclavă, cu aceleași limite ca în timpul administrației silvice austriece.
Cu ocazia reamenajărilor pădurilor din zonă din anul 1973, au fost evidențiate proprietățile particulare din Poiana D. C., tot ca enclavă, în suprafață de circa 17,8 ha, cu aceleași limite de contur.
La amenajarea din 1982, o porțiune de teren limitrofă parcelei 41 A, devenită între timp pădure, a fost trecută în proprietatea statului iar în anul 1993, cu ocazia amenajării a fost trecută în proprietatea statului suprafața de 1,01 ha pădure.
În anul 2003, la amenajarea pădurilor, amenajiștii, fără a aduce la cunoștință nici proprietarilor din Poiana D. C. și nici cadrelor tehnice de la O. S. Tomnatic, au trecut în proprietatea statului o suprafață mai mare de pădure care totalizează 4,5 ha, iar din acestea aparținând u.a. 41 MM, suprafața cu pădure are 2,45 ha, iar suprafața de pășune are 2,5 ha.
Trecerea în proprietatea statului a suprafeței de 4,5 ha, așa cum s-a arătat mai sus, s-a făcut fără a exista un temei legal pentru că în cauză nu s-a depus nici un act care să justifice această operațiune.
Mai mult decât atât, acest lucru nu a fost adus la cunoștința reclamanților sau a reprezentanților Ocolului S. Tomnatic, motiv pentru care reclamanților li s-a aprobat marcarea de arbori chiar din mijlocul u.a. 41 MM, marcarea celor 15 arbori cumulând un volum brut de 34 mc, operațiunea fiind efectuată în virtutea faptului că periodic reclamanților li s-au aprobat astfel de extrageri de arbori de pe terenul, care fără nici un act justificativ, a fost trecut la stat.
Cu ocazia amenajării pădurilor din anul 2009, amenajiștii au desființat u.a. 41 MM, redând foștilor proprietari cele 2,5 ha pășune, dar au păstrat în continuare 2,45 ha pădure, care sunt incluse în u.a. 41 A și această mișcare de suprafață nu a fost consemnată în tabloul mișcărilor de suprafețe din amenajamentul silvic, iar la baza acestei operațiuni nu a fost prezentat nici un temei legal.
Instanța reține că anul includerii în amenajamentul silvic al unității de producție 1 Demăcușa, din cadrul OS Tomnatic, este anul 2003 și nu s-a prezentat nici un temei legal care să stea la baza includerii terenului în litigiu în fondul forestier de proprietate a statului.
Acest lucru a fost demonstrat și de faptul că la amenajarea din anul 2009, s-a restituit foștilor proprietari, suprafața de fânaț de 2,05 ha și a rămas o suprafață de 2,45 ha pădure din care suprafața de 2,14 ha fac obiectul prezentei cereri.
Așa cum s-a arătat mai sus, reclamanții au depus la dosar extras CF din care rezultă că autorul lor apare înscris în . cu teren, că moștenitorii acestuia l-au folosit în permanență până în anul 2003 când terenul a fost inclus în amenajamentul silvic al unității de producție nr. 1 Demăcușa.
Pârâta nu a depus nici un act din care să rezulte calitatea sa de proprietară a terenului din litigiu, acesta fiind trecut în proprietatea statului cu ocazia amenajamentelor silvice, fără a exista un temei legal.
Faptul că reclamanții și autorii lor nu au fost deposedați niciodată de teren, se reflectă și în aceea că aceștia au obținut marcarea a 15 arbori, chiar în mijlocul u.a. 41 MM până în anul 2005, ceea ce demonstrează că tehnicienii ce au făcut punerea în valoare în anul 2005, nu efectuau această operațiune pentru prima dată în suprafața de teren ce fusese proprietatea reclamanților.
În anul 2003, amenajiștii au înființat u.a. 41 MM și nu au adus la cunoștință nici proprietarilor tabulari din Poiana D. C. și nici cadrelor tehnice de la OS Tomnatic această operațiune.
Față de considerentele arătate mai sus, instanța urmează să admită acțiunea cu consecința obligării pârâtei să le recunoască reclamanților S. V., C. G. și D. G., dreptul de proprietate și să le predea posesia suprafeței de 2,14 ha teren pădure astfel:
- S. V. 1,48 ha pădure;
- C. G. 0,30 ha pădure;
- D. G. 0,36 ha pădure.
Pârâta va fi obligată să-și ridice bornele silvice de pe teren și să se abțină pe viitor de la orice act de tulburare și deposedare, celelalte capete de cerere din precizarea acțiunii reclamanților fiind subsecvente admiterii capetelor de cerere menționate mai sus.
Referitor la cererea de a se lua act de faptul că Z. V. a renunțat la judecată în prezenta acțiune, instanța are în vedere că prin decizia de casare, a fost respins recursul acestuia, reținându-se în considerente că nu a dovedit calitatea de proprietar asupra terenului revendicat, iar convenția sub semnătură privată prezentată reprezintă doar o obligație de a face, respectiv de a încheia în viitor contractul în formă autentică.
Văzând și disp. art. 274 Cod proc. civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În fond după rejudecare:
Admite acțiunea civilă având ca obiect „revendicare imobiliară”, formulată de reclamanții C. G., D. G., domiciliați în comuna Moldovița, ., S. V., C. A., P. A., S. A. și P. I., domiciliați în ., în contradictoriu cu pârâții I. BUCUREȘTI, prin reprezentant G. D., din Voluntari, ., județul Ilfov și O. S. TOMNATIC CÂMPULUNG MOLDOVENESC, așa cum a fost precizată și în consecință:
Obligă pârâta I. București, să le recunoască reclamanților S. V., C. G. și D. G., dreptul de proprietate și să le predea posesia suprafeței de 2,14 ha teren pădure astfel:
- S. V. 1,48 ha pădure;
- C. G. 0,30 ha pădure;
- D. G. 0,36 ha pădure.
Obligă pârâta să-și ridice bornele silvice de pe teren și să se abțină pe viitor de la orice act de tulburare și deposedare.
Obligă pârâta la 8352 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 ianuarie 2013.
PreședinteGrefier
Red. MD
Tehnored. RC/RC
Ex. 11/22.01.2013
| ← Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 459/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1041/2013.... → |
|---|
