Plângere contravenţională. Sentința nr. 1189/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 1189/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 2163/206/2013

Dosar nr._ plângere contrav.

ROMANIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR.1189

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 26 NOIEMBRIE 2013

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER A. H.

La ordine soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta D. A. în contradictoriu cu intimatul I. T. de Regim Silvic și de Vânătoare Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă petenta personal, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În baza art. 131 și art.94 pct.4 din Noul Cod de procedură civilă raportat la art32 alin.1 din OG 2/2001 instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Petenta depune la dosar copie dup contractul de prestări servicii silvice nr._ din 6.11.2013 încheiat cu ambele proprietare, respectiv D. A. și B. E. și totodată arată că nu a avut cunoștință că trebuie să încheie un contract și arată că nu mai are de formulat alte cereri în prezenta cauză.

Instanța constată plângerea în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.

Petenta D. A. solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și anularea procesului verbal în litigiu. În subsidiar solicită în locuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea „avertisment”. Nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin procesul verbal de contravenție ., nr._ înregistrat la ITRSV Suceava sub nr._ din 05.08.2013 încheiat la 30 iulie 2013 a fost sancționată contravenienta D. A. pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 10 alin. 1 și art. 51 alin. 1 din legea nr.46/2008 și art. 3 LIT. A DIN Legea nr.171/2010 aplicându-i-se o amendă de 1.000 lei și reținându-se că nu a asigurat cu continuitate administrarea prin intermediul unui ocol silvic autorizat în calitate de proprietar a suprafeței de 0,50 ha pădure, situat în U.P., II Izv. Sucevei, conform titlului de proprietate nr.484/1994.

Împotriva procesului verbal sus menționat D. A. a formulat plângere arătând că nu a fost somată sau înștiințată în nici o manieră despre obligația de a încheia contractul așa încât apreciază că în mod nelegal a fost sancționată cu amendă, că a încheiat contractul cu autoritățile silvice, așa încât solicită anularea procesului verbal.

Agentul constatator nu a trimis la dosar întâmpinare și nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la plângerea petentei.

S-au atașat la plângere de către petentă înștiințarea de plată din 05.08.2013, procesul verbal în litigiu din 30.07.2013, cererea adresată de D. A. OS B. înreg. Sub nr.6917 din 19.08.2013 prin care solicită încheierea contractului de prestări servicii pentru terenul din litigiu situat la locul numit Aluniș din . după autorul M. Pantelion, conform TP Nr.484/1994, corespondență între ITRSV Suceava și D. A. datată 25.08.2013, copia contractului de prestări serviciu nr._ din 06.11.2013 încheiat de D. A. și B. E. cu Direcția Silvică Suceava cu privire la suprafața de 1 ha pădure în care se include și ., termenul de valabilitate a contractului fiind de 1 an.

Instanța analizând plângerea formulată prin prisma documentelor anexate, urmează a admite în parte plângerea și a înlocui sancțiunea de 1.000 lei amendă aplicată contravenientei D. A. prin procesul verbal de contravenție ., nr._ înregistrat la ITRSV Suceava sub nr._ din 05.08.2013 încheiat la 30 iulie 2013 cu sancțiunea „avertisment”.

Pentru a hotărî astfel, instanța are în vedere, pe de o parte, faptul că autoritățile silvice nu au trimis petentei nici o înștiințare sau notificare, sau somație, prin care să i se pună în vedere necesitarea respectării legislației silvice în materie și să i se acorde și un termen pentru . de altă parte, faptul că la rândul ei petenta în calitate de proprietar de pădure avea obligația să cunoască reglementările legale în materia reglementării fondului forestier și să le respecte, necunoașterea legii neputând să scutească pe contravenientă de răspunderea legală, astfel încât și petenta contravenientă și agentul constatator se află în culpă reciprocă una față de cealaltă, procesul verbal de contravenție fiind totuși încheiat în mod legal.

Pe de altă parte, se impune observația că petenta – contravenientă s-a dovedit a fi receptivă în raport cu agentul constatator în sensul că de îndată ce a fost atenționată asupra necesității încheierii contractului de prestări servicii s-a conformat dovedindu-și astfel buna credință, astfel că instanța urmează a înlocuia amenda de 1.000 lei aplicată prim procesul verbal de contravenție în cauză cu sancțiunea avertisment, apreciind că în raport de conduita ambelor părți, dar cu referire specială la conduita contravenientei, avertismentul este suficient pentru a o atenția pe petentă asupra necesității respectării reglementărilor silvice în materie atrăgându-i totodată atenția că și contractul care l-a încheiat la 06.11.2013 cu OS B. și RNP Romsilva SA Suceava are valabilitate de 1 an cu posibilitatea prelungirii termenului în mod automat la expirarea acestui durate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea în parte formulată de petenta D. A. domiciliată în ..Suceava, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE SUCEAVA cu sediul în Suceava, ., Jud. Suceava și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea de 1.000 lei amendă aplicată contravenientei D. A. prin procesul verbal de contravenție ., nr._ înregistrat la ITRSV Suceava sub nr._ din 05.08.2013 încheiat la 30 iulie 2013 cu sancțiunea „avertisment”.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică la 26 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. M.M.

Tehnored.A.H./KC

Ex.4

12.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1189/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC