Pretenţii. Sentința nr. 1135/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 1135/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 1656/206/2013
Dosar nr._ pretenții
ROMANIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.1135
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 13 NOIEMBRIE 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER A. B.
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „pretenții” introdusă de reclamanta Asociația L. Condominală nr.1 Stadion din Municipiul Câmpulung Moldovenesc în contradictoriu cu pârâta R. E..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art.131 din noul cod de procedură civilă, instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art.94 din codul procedură civilă.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
JUDECATORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la data de 15 iulie 2013, reclamanta Asociația L. Condominală nr.1 Stadion cu sediul în Municipiul Câmpulung Moldovenesc a chemat-o în judecată pe pârâta R. E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la plata sumei de 158,62 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, apă,canalizare, energie electrică și cheltuieli comune precum și suma de 49,74 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,2%.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat următoarele:
Pârâta este proprietara apartamentului nr. 31 din . Municipiul Câmpulung Moldovenesc, care avea obligația ca în termen de 20 de zile de la afișare listei lunare de plată conform prevederilor art.49 alin.1 din Legea 230/2007 să achite datoriile lună de lună, lucru pe care nu l-a făcut., acumulând o restanță de 158,62 lei.
S-a mai arătat că după trecerea unui termen de 30 de zile, s-au calculat penalități de 0,2% în cuantum de 47,74 lei conform Hotărârii Adunării Generale din data de 21 ianuarie 2012.
Întrucât pârâta nu a achitat datoria restantă deși a fost somată de mai multe ori, a fost nevoită să promoveze prezenta acțiune.
Motivarea în drept.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp.art.50 din Legea 230/2007.
Au fost anexate: calculul penalităților privind pe pârâtă, confirmarea de primire, notificarea înregistrată sub nr.67 din 05 iunie 2013 și lista privind debitele de plată.
Poziția procesuală a pârâtului.
Deși, legal citată pârâta nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare și nici nu a făcut dovada că ar fi achitat suma restantă.
Situația reținută de instanță.
Pârâta – în calitate de proprietar al apartamentului nr.31 face parte din blocul nr.G50 situat în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, . face parte din Asociația L. Condominală nr.1 Stadion cu sediul în Municipiul Câmpulung Moldovenesc și potrivit actelor depuse la dosar, are datorii către reclamantă în sumă de 158,62 lei reprezentând cheltuieli comune la care se adaugă penalitățile de 0,2 % respectiv suma de 47,74 lei.
Așa cum s-a arătat reclamanta prin desfășurătorul depus la dosar a făcut dovada acestei datorii, pentru fiecare categorie în parte.
Soluția instanței.
Așa fiind și în raport de cele menționate și având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt justificate, astfel că acțiunea va fi admisă, sens în care o va obliga pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 158,62 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, apă, canalizare, energie electrică și cheltuieli comune, precum și suma de 49,74 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,2 %.
Pentru a se hotărî astfel urmează a fi avute în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art.635 din Noul Cod Civil:”coproprietarii vor împărți beneficiile și vor suporta sarcinile coproprietății, proporțional cu cota lor parte din drept”, în timp ce prin art.654 alin.1 din același cod se precizează că: „în lipsa unor prevederi legale sau înțelegeri contrare, fiecare coproprietar suportă cheltuielile legate de întreținerea, repararea și exploatarea părților comune, în proporție cu cota sa parte”.
Prin urmare, soluția de admitere a acțiunii se justifică.
Văzând că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă având ca obiect „pretenții” introdusă de reclamanta Asociația L. Condominală nr.1 Stadion din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ., județul Suceava în contradictoriu cu pârâta R. E. din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ..16 A, ., . și în consecință:
Obligă pe pârâta R. E. să-i plătească reclamantei Asociația L. Condominală nr.1 Stadion din Câmpulung Moldovenesc, suma de 158,62 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, apă, canalizare, energie electrică și cheltuieli comune, precum și suma de 49,74 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,2 %.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Ghe.B.
Tehnored.A.B.
Ex:4/19 noiembrie 2013
← Fond funciar. Sentința nr. 157/2013. Judecătoria CÂMPULUNG... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 159/2013.... → |
---|