Îndreptare eroare materială. Sentința nr. 846/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 846/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 1418/206/2013
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 846
Ședința publică din 02 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTEMARIA M.
GREFIER K. C.
La ordine judecarea cauzei civile având ca obiect „ pretenții” formulată de reclamanta . CÂMPULUNG MOLDOVENESC, în contradictoriu cu pârâtul E. V. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâtul a depus la dosar chitanța nr._ din 29 iulie 2013, în sumă de 1081,37 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare, după care:
În temeiul art.131 alin.1 din noul cod procedură civilă instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 107 și 94 din noul cod de procedură civilă.
Instanța constată plângerea în stare de judecată și o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc la 6 iunie 2013, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul E. V. I., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1436,26 lei debit neachitat și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la 15 ianuarie 2013 pârâtul a achiziționat de la reclamantă un N.B.ACER E1-531-B8304G32MNKS în valoarea de 1499 lei încheind contract de vânzare cumpărare cu plata în rate și achitând un avans de 350 lei, urmând ca până la 15 februarie 2013 să achite restul sumei, respectiv o singură rată cu dobânda calculată de 2,5% la sold. S.-a precizat că odată cu achitarea avansului pârâtul a solicitat eliberare de factură fiscală solicitând ca pe factură la rubrica „cumpărător” să fie trecut „I.I. E. V. I.”, factură pe care și-a asumat-o prin semnătură, iar pentru plata avansului de 350 lei i s-a eliberat chitanța cu nr. 450/15.01.2013. A mai arătat reclamanta că la 13 martie 2013 a trimis debitorului notificare scrisă cu privire la debitul datorat însă scrisoarea s-a întors la emitent, respectiv la sediul reclamantei.
S-a atașat la acțiune contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate nr. 10/15.01.2013 conform căruia produsul a fost vândut la prețul de 1499 lei ron la 15 ianuarie 2013 cu plata unui avans de 350 lei ron, dobândă de 2,5% calculată la sold și o singură rată scadentă în ziua de 15 a lunii următoare semnării contractului, respectiv la 15 februarie 2013, chitanța 450/2013 privind plata avansului, factura fiscală 1607/15.01.2013 însușită prin semnătură de către cumpărător, notificarea nr.15 din 13 mai 2013 privind debitul de 1149 lei, dobândă de 28,73 lei și penalități de 258,53 lei, copie după plicurile de corespondență întoarse la sediul reclamantei și conținând notificarea din 13 mai 2013.
Pârâtul legal citat nu a formulat întâmpinare și nu și-a exprimat punctul de vedere în cauză.
Instanța, analizând acțiunea reclamantei și actele depuse la dosar constată că în speță pârâtul, ca reprezentant al unei întreprinderi familiale a achiziționat de la reclamantă un produs, conform contractului de vânzare cumpărare cu plată în rate din 15.01.2013 convenind plata într-o singură rată scadentă la 15 februarie 2013, achitând un avans de 350 lei și datorând diferența de 1436,26 lei solicitată prin acțiune conform răspunderii contractuale incidentă în speță, în raport de prevederile art.1650, 1660 și 1755 cod civil.
Pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a prețului conform clauzelor cont5ractuale, la data scadentă astfel încât prin actele depuse la dosar de către reclamantă s-a făcut dovada debitului datorat de pârât către reclamantă în cuantum de 1436,26 lei necontestat și reprezentând contravaloare marfă achiziționată de la reclamantă și preluată de pârât, sumă pe care pârâtul urmează a fi obligat să o plătească reclamantei, urmare a admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În contextul celor sus arătate în temeiul art.451 cod procedură civilă pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă având ca obiect „ pretenții” formulată de reclamanta ., cu sediul în municipiul Câmpulung Moldovenesc, ., județul Suceava în contradictoriu cu pârâtul E. V. I., domiciliat în municipiul Câmpulung Moldovenesc, ..16, ., județul Suceava și în consecință:
Obligă pe pârâtul E. V. I. să plătească reclamantei . C-lung.Mold. suma de 1.436,26 lei contravaloare marfă livrată.
Obligă pe pârât să plătească aceleiași reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică la 02 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.M.M.
Tehnored.CK/A.H.
Ex.4
25.09.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 847/2013. Judecătoria CÂMPULUNG... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 156/2013.... → |
---|