Uzucapiune. Sentința nr. 42/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 42/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 2118/206/2012

Dosar nr._ - uzucapiune –

ROMANIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR.42

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15 IANUARIE 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER K. C.

La ordine judecarea cauzei civile având ca obiect „uzucapiune” formulată de reclamanta E. M. în contradictoriu cu pârâții D. M., E. E. și E. G..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat L. E. pentru reclamantă, lipsă fiind părțile. Se prezintă martorii M. E. și F. G., propuși de reclamanți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Conform art.186 și art.193 alin.1 și 2 Cod procedură civilă se procedează la audierea martorilor prezenți, sub prestare de jurământ, susținerile acestora fiind consemnate în procesele verbale atașate la dosar.

Avocat L. E. pentru reclamantă, depune la dosar certificatul de deces al numitei F. E., iar în ceea ce o privește de S. E., arată că nu a putut obține de la autorități dovezi în legătură cu decesul acesteia, dar se invocă o prezumție simplă având în vedere celelalte acte depuse la dosar.

Părțile arată că nu au alte cereri de formulat și probe de solicitat în cauză.

Instanța constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul la fond.

Avocat L. E. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se constate că pârâtul E. G. a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren de 1.450 m.p. identică cu parcelele nou formate 1F și 2F provenite din parcelele 3041/2 și 3026/1 din CF Nr. 30.885 și 30.152 foste 354 și 147 Pojorâta și respectiv suprafața de 3.130 m.p. identică cu parcelele nou formate 1F și 2P provenite din parc.nr.3041/2 din CF Nr.30.885 fostă 354 Pojorâta; să se constate că reclamanta E. M. a dobândit prin cumpărare de la pârâtul E. G., conform chitanței din 24 iulie 2009, dreptul de proprietate cu privire la terenul sus menționat; să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare între părți; să se dispună intabularea drepturilor de proprietate astfel dobândite în cartea funciară.

JUDECĂTORIA :

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la 12 noiembrie 2012 reclamanta E. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții D. M., E. E. și E. G. să se:

- constate că pârâtul E. G. a dobândit prin uzucapiune în reglementarea art.28 din Decretul Lege nr.115/1938 dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren de 1.450 m.p. identică cu parcelele nou formate 1F și 2F provenite din parcelele 3041/2 și 3026/1 din CF Nr. 30.885 și 30.152 foste 354 și 147 Pojorâta și respectiv suprafața de 3.130 m.p. identică cu parcelele nou formate 1F și 2P provenite din parc.nr.3041/2 din CF Nr.30.885 fostă 354 Pojorâta;

- constate că reclamanta E. M. a dobândit prin cumpărare de la pârâtul E. G., conform chitanței din 24 iulie 2009, dreptul de proprietate cu privire la terenul sus menționat, și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare între părți;

- dispună intabularea drepturilor de proprietate astfel dobândite în cartea funciară.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că terenul face parte din 2 CF-uri cu nr.30.152 (fostă 147) și 30.885 (fostă 354) înscrisă pentru S. E. și Jugolia I., persoane decedate de peste 70 de ani, S. E. și din 1948 Jugolia I., că este dispus în 2 trupuri, parte în vatră de . vetrei satului Pojorâta, că a fost folosit de S. E. care nu a avut copii și averea ei a rămas unei nepoate a soțului pe nume S. E., care a fost bunica tatălui reclamantei. A mai precizat că F. E. a dat terenul zestre fiicei sale E. E. în 1945 care l-a folosit și ea până în 1974 când l-a dat zestre la căsătorie fiului G. E., tatăl reclamantei, iar acesta în anul 2009 a vândut terenul reclamantei în vederea edificării unei construcții.

Pârâții E. E., E. G. și D. M. legal citați au trimis la dosar declarații extrajudiciare prin care confirmă întru totul susținerile reclamantei. Astfel E. E. a arătat că are 83 de ani, este bunica paternă a reclamantei, a confirmat că terenul a fost folosit de mama ei F. E. care îl avea de la S. E. fostă L., că l-a dat zestre fiului său care la rândul lui l-a vândut nepoatei-reclamante.

Eerhan G., tatăl reclamantei a confirmat vânzarea terenului către reclamantă, iar D. M. ca moștenitor după fostul proprietar Jigolia I. a confirmat că familia reclamantei folosește terenul din litigiu de peste 50 de ani, toți declarându-se de acord cu admiterea acțiunii.

S-au depus la dosar: extras de carte funciară pentru CF 147 și 354 Pojorâta, planuri de situație, chitanță sub semnătură privată din 24 iulie 2009 încheiată între E. G. și E. M., certificatele de deces pentru proprietarul tabular Jugolia I., pentru D. S., F. E., adeverință de rol agricol pentru E. G..

Au fost audiați la propunerea reclamantei martorii M. E. și F. G. care la rândul lor au confirmat susținerile reclamantei, ale pârâților și au precizat că nu au existat niciodată litigii sau neînțelegeri cu privire la aceste imobile, precizând că parte din teren este de fânaț, este îngrădit și este situat la locul numit Peciște, că terenul este dispus în 2 trupuri relativ învecinate unul cu celălalt.

Instanța, analizând susținerile părților și actele depuse la dosar constată următoarele:

Pentru CF 147 Pojorâta proprietar tabular este Jugolia I. care conform certificatului de deces depus la fila 16 dosar în copie este decedat din 1948, iar pentru CF 354 Pojorâta proprietar tabular este S. E., născută L. la nivelul anului 1936, aceasta fiind străbunica reclamantei.

Cu martorii audiați s-a făcut dovada faptului că pârâtul E. G., tatăl reclamantei a fost înzestrat cu acest teren de către mama sa F. E., decedată și ea conform certificatului de deces depus la dosar, în 1992 și din certificat se observă că mama lui F. E. se numea E., că este proprietara tabulară S. E. a lui T. născută L. și cu toate că nu există dovezi privind o dată certă a decesului acestuia, pe calea unei prezumții simple se poate concluziona că aceasta este decedată având în vedere că înscrierea în cartea funciară datează din 1936 în baza unui decret de transmitere a succesiunii din 1926.

În acest context s-a făcut dovada exercitării de către pârâtul E. G. a unei posesii utile respectiv publică, nestingherită de nimeni și sub nume de proprietar timp de mai mult de 20 de ani de la moartea proprietarilor tabulari context în care se va constata că pârâtul E. G. a dobândit prin uzucapiune în reglementarea art.28 din Decretul Lege nr.115/1938 dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren de 1.450 m.p. identică cu parcelele nou formate 1F și 2F provenite din parcelele 3041/2 și 3026/1 din CF Nr. 30.885 și 30.152 foste 354 și 147 Pojorâta și respectiv suprafața de 3.130 m.p. identică cu parcelele nou formate 1F și 2P provenite din parc.nr.3041/2 din CF Nr.30.885 fostă 354 Pojorâta.

Potrivit înscrisului sub semnătură privată depus la dosar confirmat de pârât și de martorii audiați s-a făcut dovada încheierii unei înțelegeri de vânzare a acestui teren între pârâtul E. G. și fiica sa reclamanta E. M., prețul fiind plătit și posesia fiind predată, context în care urmează a se valida această vânzare în temeiul art.1294,_, 1077 cod civil vechi și a se constata că reclamanta E. M. a dobândit prin cumpărare de la pârâtul E. G., conform chitanței din 24 iulie 2009, dreptul de proprietate cu privire la terenul sus menționat, prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare cumpărare între părți.

În vederea reglementării situației tabulare a acestui imobil conform art. 24 din Lg.115/1938 se va dispune intabularea drepturilor de proprietate astfel dobândite în cartea funciară conform planurilor de situație de la filele 9-14 dosar întocmite de B. A. și datate 21 septembrie 2012.

Văzând că acțiunea a fost legal timbrată și nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea civilă având ca obiect „uzucapiune” formulată de reclamanta E. M., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat E. L. din municipiul Câmpulung Moldovenesc, ..64, județul Suceava, în contradictoriu cu pârâții D. M., domiciliat în comuna Iacobeni, ., județul Suceava, E. E. și E. G., ambii domiciliați în . și în consecință:

Constată că pârâtul E. G. a dobândit prin uzucapiune în reglementarea art.28 din Decretul Lege nr.115/1938 dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren de 1.450 m.p. identică cu parcelele nou formate 1F și 2F provenite din parcelele 3041/2 și 3026/1 din CF Nr. 30.885 și 30.152 foste 354 și 147 Pojorâta și respectiv suprafața de 3.130 m.p. identică cu parcelele nou formate 1F și 2P provenite din parc.nr.3041/2 din CF Nr.30.885 fostă 354 Pojorâta.

Constată că reclamanta E. M. a dobândit prin cumpărare de la pârâtul E. G., conform chitanței din 24 iulie 2009, dreptul de proprietate cu privire la terenul sus menționat, prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare cumpărare între părți.

Dispune intabularea drepturilor de proprietate astfel dobândite în cartea funciară conform planurilor de situație de la filele 9-14 dosar întocmite de B. A. și datate 21 septembrie 2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică la 15 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.M.M.

Tehnored.C.K./A.H.

Ex.8

7.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 42/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC