Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 838/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 838/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 836/206/2015
Dosar nr._ Înlocuire amendă cu muncă în
folosul comunității
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 838
Ședința publică de la 16 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. M.
GREFIER M. S.
Pe rol, judecarea sesizării formulate de petenta ., privind pe intimatul N. V. I., pentru reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul disp. art. 131 rap. la art. 94 alin. 1 lit. h Cod proc. civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 9 din OG 2/2001.
Instanța constatând sesizarea în stare de judecată, o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 19 martie 2015, . Primar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 450 lei aplicată contravenientului N. V. I. prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat de Poliția mun. Câmpulung Moldovenesc la 07.12.2014, cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii s-a arătat că acesta a fost sancționat contravențional conform procesului verbal susmenționat, cu amendă în sumă de 450 lei, pe care nu a plătit-o, procesul verbal de contravenție nu a fost atacat cu plângere, sancțiunea amenzii a rămas definitivă și nu există posibilitatea executării.
Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art.9 alin.3 din OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens s-au depus la dosar: procesul verbal de contravenție în litigiu, anchetă socială întocmită de Primăria . nr. 1/25.02.2015, somația nr. 1385 din 25.02.2015 și au fost solicitate relații de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava.
Deși, legal citat, contravenientul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a făcut obiecțiuni la solicitarea formulată.
Instanța de judecată analizând cererea formulată reține următoarele:
Potrivit procesului de contravenție . nr._, încheiat de Poliția mun. Câmpulung Moldovenesc la 07.12.2014, i s-a aplicat contravenientului N. V. I. o amendă în cuantum de 450 lei, conform art. 48-49 alin. 1 din OUG 195/2002 R.
Întrucât contravenientul nu a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție în termenul prevăzut de lege, sancțiunea rămânând definitivă, nu a achitat amenda ce i-a fost aplicată și nici nu dispune de mijloace materiale de plată în vederea executării silite, s-a solicitat transformarea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Potrivit art. 9 alin. 5 din OUG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin.4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 9 alin. 5 coroborat cu ale art. 10 alin. 2 din OUG 2/2001, instanța urmează a admite cererea și în acest sens, va înlocui amenda de 450 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat de Poliția mun. Câmpulung Moldovenesc la 07.12.2014, în 50 ore muncă în folosul comunității;
Conform art.9 alin.1 din OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, contravenientul va executa sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 60 ore.
Pentru a se hotărî astfel, urmează a se avea în vedere faptul că i s-a aplicat contravenientului o amendă de 450 lei, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat și că acesta nu are posibilități financiare de a o achita, încât se impune transformarea amenzii cu muncă în folosul comunității.
Văzând și dispozițiile art.39 ind.1 alin.3 din Legea 352/2006,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea privind sesizarea formulată de petenta ., privind pe intimatul N. V. I., cu CNP –_, din com. F., ., pentru reexaminarea sancțiunii contravenționale și în consecință:
Transformă amenda aplicată contravenientului N. V. I. în cuantum de 450 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . Nr._ încheiat de Poliția Rutieră Câmpulung Moldovenesc la 07 decembrie 2014, în 50 ore muncă în folosul comunității;
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică la 16 iunie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.M.
Tehnored. MS
Ex:4
25..06. 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 781/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 786/2015.... → |
|---|








