Plângere contravenţională. Sentința nr. 352/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 352/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 1480/206/2014

Dosar nr._ Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 352

Ședința publică din 03 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER M. S.

Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „plângere contravențională”, introdusă de petentul I. C., intimat fiind Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că nu s-au comunicat relațiile solicitate de la intimat, după care:

Instanța, având în vedere că este al treilea termen consecutiv la care lipsește petentul, faptul că s-a solicitat prin plângere judecarea cauzei în lipsă și nu se propun alte probe, în baza disp. art. 394 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 20 iunie 2014 de Poliție Rutieră Câmpulung Moldovenesc a fost sancționat contravenientul I. C. cu 425 lei amendă și avertisment și cu aplicarea sancțiunii complementare de reținere a permisului în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 135 lit. h, și 147 pct. 1 din Regulamentul la OG 195/2002, reținându-se că, a condus autoutilitara cu numărul_ pe drumurile publice în localitatea Pojorâta și la trecerea de pietoni din centul comunei nu a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni care se înscrisese în traversare, și conducătorul auto nu avea actul de identitate asupra lui.

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30 iunie 2014, I. C. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție sus menționat, sau în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment menționând că a fost în eroare cu privire la intenția piotonilor de a traversa întrucât în realitate erau două femei care stăteau de vorbă pe marginea trotuarului și care nu apăreau să aibă intenția de a efectua traversarea străzii.

Agentul constatat a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii arătând că, contravenția a fost înregistrată autospeciala MAI_ dorată cu aparat radar ID_ aflată în mișcare și că în aceste condiții abaterea este înregistrată pe hard disc se SV Câmpulung Moldovenesc 02, anexând la întâmpinare buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar menționat în întâmpinare.

Nu a trimis la dosar înregistrarea contravenției deși a susținut că această înregistrare există.

Instanța analizând procesul verbal de contravenție și plângerea formulată constată următoarele:

Potrivit art. 135 din HGR 1391/2006, conducătorul unui vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public prin loc special amenajat marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Potrivit art. 147 conducătorul de autovehicul este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare.

În speță, petentului i s-a pus în sarcină neacordarea de prioritate unor pietoni la trecerea de pietoni și faptul că nu avea asupra sa acte de identitate.

Din motivarea plângerii rezultă că, în convingerea sa petentul nu a realizat că pietonii doreau să traverseze .-a făcut în cauză dovada faptului că ar figura înregistrat cu alte abateri cvont6ravneționale context în care pare să fie la prima abatere.

Pe de altă parte rezultă că procesul verbal a fost legal încheiat nefăcându-se dovada situației contrare.

În raport de circumstanțele mai sus menționate instanța apreciază că o sancțiune cu avertisment apare ca fiind suficientă pentru ca petentul să conștientizeze necesitatea respectării legislației rutiere și o mai mare atenție în trafic context în care urmează a admite plângerea în parte și a înlocui sancțiunea de 425 lei amendă aplicată contravenientului I. C. prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de Poliția Rutieră Câmpulung Moldovenesc la 20.06.2014, cu sancțiunea „avertisment”.

Se vot menține celelalte prevederi ale procesului verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRȘTE:

Admite în parte, plângerea contravențională introdusă de petentul I. C.,cu CNP –_, din com. Vama, .. 55, jud. Suceava, intimat fiind Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea de 425 lei amendă aplicată contravenientului I. C. prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de Poliția Rutieră Câmpulung Moldovenesc la 20.06.2014, cu sancțiunea „avertisment”.

Menține celelalte prevederi ale procesului verbal.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică la 03 martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. MM

Tehnored. MS/M.L.

Ex. 4

03.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 352/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC