Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1519/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 1519/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 705/208/2013
RO M A N I A
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1519/2013
Ședința publică din 08.05.2013
PREȘEDINTE: G. D.
GREFIER: A. F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant C. D. L. M., reclamant C. A., reclamant S. E., reclamant C. M. și pe pârât D. F. S., pârât COȘEI V., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta C. D. L. M., av. P. D., lipsă celelelalte părți.
Procedura de citare îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor și efectuarea referatului cauzei, se constată că s-a depus prin serviciul de registratură al instanței, la data de 07.05.2013 adresă înaintată de către notar public D. O..
Av. P. D. depune minuta timbrării și dovada achitării taxei de timbru judiciar, în cuantum de 100 lei, conform chitanței nr._/08.05.2013 și timbru judiciar de 1,5 lei.
Nemaifiind probe de administrat se acordă cuvântul pe fond.
Av. P. D. solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ /19.02.2013, reclamant C. D. L. M., reclamant C. A., reclamant S. E., reclamant C. M., în contradictoriu cu pârât D. F. S., pârât COȘEI V. au solicitat constatarea nulității absolute parțială a certificatului de moștenitor nr. 163/3 oct. 2002, eliberat de N. Public D. O., în ceea ce privește succesiunea defunctei B. E., decedată la data de 28.12.1939, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanții arată că la data de 3 octombrie 2002, la solicitarea celor două pârâte, s-a dezbătut succesiunea lui B. E., decedată în anul 1939. Aceștia arată că certificatul de moștenitor a fost eliberat prin ascunderea adevărului de către cele două pârâte, respectiv a faptului că Ș. F. nu a fost unicul moștenitor al defunctei B. E.. De asemenea, aceștia mai arată că Ș. F. trecută ca unic moștenitor nu a avut calitatea de fiică a defunctei, aceasta fiind nora acesteia, căsătorită cu fiul defunctei, Ș. G., celălalt fiu al defunctei fiind Ș. E..
Se mai arată că certificatul de moștenitor nu trebuia eliberat de BNP D. O., ci de un notar al cărui birou să fie situat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Caransebeș în care defuncta a avut ultimul domiciliu.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe disp. art. 1134 C.civil și art. 88 și 100, 104 din Legea 36/1995.
În dovedirea cererii, părțile au depus acte de filiație și de deces, certificatul de moștenitor nr. 163/3 oct. 2002.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care nu se opun acțiunii reclamanților și solicită constatarea nulității absolute parțială a certificatului de moștenitor nr. 163/3 oct. 2002, eliberat de N. Public D. O., în ceea ce privește succesiunea defunctei B. E.. Au solicitat a nu fi obligate la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea întâmpinării, pârâții arată că la data de 03.10.2002, la Biroul Notarului Public O. D. s-a dezbătut succesiunea după B. E. și din eroare la succesiune nu au fost indicați și ceilalți moștenitori.
La dosar au fost administrate probe cu înscrisuri, din analiza cărora instanța reține în fapt următoarele:
B. E. decedată la 28.12.1939, în . ca succesori pe Ș. G. și Ș. E., în calitate de fii, ambii decedați la 27.03.1943 și respectiv 05.01.1984.
Succesorii lui Ș. G. sunt Ș. F.-soție supraviețuitoare și Ș. A. căsătorită D. în calitate de fiică. Acestea au decedat la 18.04.1971 și respectiv 26.01.1997.
De asemenea, Ș. E. are ca moștenitori pe Ș. M. decedat la 24.03.2004, Ș. E. (căsătorită D.) decedată la 04.03.2000 și Ș. M. (căsătorită C.).
Ș. M. are ca și moștenitori pe Cincheză A. și Ș. E. (fii), D. E. are ca fiică pe C. D. L. M., iar C. M. este pârâtă în prezenta cauză.
La data de 03.10.2002 BNP D. O. a eliberat în dosar succesoral 215, 216,217/2002 certificatul de moștenitor 169/2002 în care a dezbătut succesiunea după defuncta B. E., Ș. F. (ambele cu ultimul domiciliu în . A. deși imobilele sunt situate pe raza localității Mehadia, jud. C. S., sens în care instanța constată că la eliberarea actului au fost încălcate disp. art. 15 și 102, lit. a, Lg. 36/1995 de către notarul public.
De asemenea, instanța constată că în mod greșit în certificatul de moștenitor a fost trecută succesoare Ș. F. ca fiică, deși aceasta era nora defunctei, căsătorită cu Ș. G..
De altfel, chiar în conținutul actului este menționat aspectul că Ș. F. este născută I. și nu B. cu toate că notarul public consemnează că este fiica postdecedată a defunctei.
Având în vedere starea de fapt ce rezultă din probele de la dosar și faptul că nu au fost citați toți succesorii defunctei, raportat la disp. art. 1134 Noul Cod Civil, art. 119 Lg. 36/1995, instanța va admite ca întemeiată și dovedită acțiunea reclamanților.
Va constata nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 169/3.10.2002 eliberat de BNP D. O. din Orșova în ceea ce privește succesiunea defunctei B. E. (născută Ș.), decedată la 28.12.1939 în .-S., părțile urmând a se adresa notarului public pentru emiterea unui certificat de moștenitor, sens în care să fie citați toți succesorii defunctei.
Se are în vedere ca motiv de nulitate cauza ilicită și frauda la lege prev. de art. 948, pct. 4, Cod Civil.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, având în vedere poziția părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții C. D. L., cu dom. în Dr. Tr. S., cartier Schela Cladovei, Calea Timișoarei, nr. 5, jud. M., Cincheză A., cu dom. în Mehadia, nr. 268 A, jud. C. S., Ș. E., cu dom. în Mehadia, nr. 268, jud. C. S. și C. M., cu dom. în Dr. Tr. S., cartier Schela Cladovei, Calea Timișoarei, nr. 5, jud. M., în contradictoriu cu pârâtele D. F. S. și Coșei V., cu dom. în Orșova, ., ., jud. M..
Constată nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 169/3.10.2002 eliberat de BNP D. O. din Orșova în ceea ce privește succesiunea defunctei B. E. (născută Ș.), decedată la 28.12.1939 în .-S..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.05.2013
PREȘEDINTE GREFIER
G. D. A. F.
Red. GD
Tehnored. AF
8 ex/26.06.2013
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2614/2013.... → |
---|