Plângere contravenţională. Sentința nr. 2614/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2614/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 2412/208/2013
ROMÂNIA
JUDECATORIA CARANSEBES
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2614/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.10.2013
PREȘEDINTE: P. A.
GREFIER: S. S.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta . SRL în contradictoriu cu intimatul I. SA – I. Teritorial 5.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că petenta a depus la dosar, prin registratura instanței, cerere de amânare a cauzei pe motiv că reprezentantul legal se află în concediu de odihnă.
Întrucât petenta nu a administrat la dosar, în termen de 5 zile interogatoriul formulat pentru societatea intimată, instanța constată decăderea petentei din termenul pentru administrarea interogatoriului încuviințat la termenul anterior. Referitor la cererea de amânare a cauzei motivată de faptul că reprezentantul petentei se află în concediu de odihnă, instanța o va respinge întrucât petenta avea obligația de a asigura substituirea reprezentantului societății.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr._, la data de 28.06.2013, petenta . SRL a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, ., nr._, încheiat în data de 06.06.2013 de către I. solicitând anularea procesului verbal în principal și în subsidiar exonerarea de la plata amenzii în sumă de 8000 lei și restituirea sumei de 2000 lei achitată cu OP nr. 48/12.06.2013 și OP 49/12.06.2013.
În motivarea plângerii, petenta arată că la data de 06.06.2013 a fost oprit în trafic și verificat autovehiculul marca Renault cu nr. de înmatriculare_ ce efectua transport public de marfă, constatându-se că a depășit perioada maximă de conducere neîntreruptă cu 2 ore și 4 minute.
În dovedirea cererii, petentul a depus la dosar înscrisuri filele 5-7 dosar.
În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe disp. OG 2/2001 și OG 37/2007.
Potrivit art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor coroborat cu ar. 15, lit i din Lg. Nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru, iar potrivit art. 1, alin. 2 din OG nr. 32/1995 este scutită de plata timbrului judiciar.
Intimatul, a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimatul arată că la data de 06.06.2013, ora 09,20 pe raza loc. Buchin, DN 6, km 445, jud. C. S. a fost depistat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ care efectua transport rutier național contra cost de marfă și s-a constatat că șoferul nu a respectat perioada maximă de conducere neîntreruptă cu 2 ore și 4 minute, conducând în data de 31.05.2013 de la ora 06.29 min. până la ora 16.18 min. (timp total de conducere neîntrerupt de 6 ore și 8 minute).
În drept, intimatul și-a întemeiat cererea pe Legea nr. 82/1991, OG nr. 2/2001, art. 6 și 7 din Regulamentul CE 561/2006, OG 27/2011.
În baza disp. art. 411, alin. 1, pct. 2 N.C.p.c intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională, ., nr._, încheiat în data de 06.06.2013 de către I.petentei i s-a aplicat amendă contravențională în cuantum de 8000 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8, alin. 1, pt. 4 din OG 37/2007.
S-a reținut că petenta efectua transport rutier național contra cost de marfă, iar șoferul nu a respectat perioada maximă de conducere neîntreruptă cu 2 ore și 4 minute, conducând în data de 31.05.2013 de la ora 06.29 min. până la ora 16.18 min. (timp total de conducere neîntrerupt de 6 ore și 8 minute).
Conform art. 34 din OG 2/2001, instanța analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.
Pe fond, instanța reține că fapta petentei a primit o încadrare juridică corespunzătoare, iar sancțiunea aplicată se circumscrie disp. art. 8 alin. 1 pct. 4 din OG nr. 37/2007. Mai mult, formularul de control în trafic . nr._ de la fila 20 dosar a fost semnat de conducătorul auto, atestând astfel ca reale cele consemnate de inspectorul de trafic prin procesul verbal de contravenție.
Pentru aceste considerente, văzând disp. art. 8 alin. 1 din OG nr. 37/2007, instanța va dispune respingerea plângerii contravenționale formulată de petentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, CUI_, cu sediul în Hațeg, .. 30 B, parter, jud. Hunedoara, în contradictoriu cu intimata I. – I. Teritorial 5, cu sediul în Timișoara, Calea Dorobanților, nr. 67, jud. T..
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Caransebeș.
Pronunțată azi, 9 octombrie 2013, în ședință publică.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. A. S. S.
Red. P.A.
Tehnored. A.F.
5 ex/3 pag/28.10.2013
← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1519/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3127/2013. Judecătoria... → |
---|