Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 602/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 602/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 3965/208/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

J. C.-S.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 602/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21 februarie 2013

PREȘEDINTE: L. N.

GREFIER: D. M.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul I. M. în contradictoriu cu pârâta V. G. N. (fostă I.) pentru partaj bunuri comune.

Acțiunea a fost timbrată cu 675 lei taxă judiciară de timbru și 6,65 lei timbru judiciar.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile pe fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 7 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea asupra cauzei fiind amânată inițial pentru data de 14 februarie 2013, iar ulterior pentru azi, 21 februarie 2013.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ din 19 octombrie 2012, reclamantul I. M. a chemat în judecată pârâta V. G. N. (fostă I.) solicitând instanței să dispună împărțirea în natură a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, respectiv: frigider – 800 lei, congelator - 1.000 lei, televizor color – 500 lei, calculator desktop – 1.500 lei, aragaz – 500 lei, total valoare 4.300 lei; solicită partajarea prin formarea a două loturi sensibil egale, iar în situația în care nu este posibilă partajarea în natură formarea unui singur lot cu obligarea pârâtei la sultă și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de 13 septembrie 2012, prin Sentința civilă nr. 2744/2012 s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, iar instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la împărțirea bunurilor comune.

În drept a invocat art. 339, 357 Cod civil, art. 6731 și 67314 Cod procedură civilă.

Pârâta a depus întâmpinare (fila 17) prin care a arătat că este de acord cu acțiunea reclamantului, solicitând să se constate contribuție egală de 50% pentru bunuri. A solicitat ca televizorul și congelatorul să-i fie atribuite reclamantului, iar frigiderul, calculatorul și aragazul să rămână în folosința pârâtei, cu obligarea sa la plata unei eventuale sulte.

La termenul de judecată din data de 6 decembrie 2012, reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune (filele 30-31) prin care a solicitat ca la masa bunurilor partajabile să mai fie incluse următoarele bunuri: suma de 11.000 lei reprezentând credit angajat la BCR SA – contract credit nr. 188/15.02.2006; suma de 4.000 lei reprezentând credit angajat la CEC SA – contract credit nr. 2132/09.02.2004, ambele achitate în întregime din salariul reclamantului; birou clasic – 165 lei; hol Kendy – 1.280 lei; bibliotecă Senator – 1.750 lei.

În drept a invocat art. 132 alin. 2 pct. 2 C.p.c.

Pârâta a depus la dosar „note de ședință” (fila 47) prin care a arătat că, din suma de 11.000 lei reprezentând credit la BCR s-au achiziționat calculatorul, aragazul și frigiderul, obiecte care, reclamantul a fost de acord să fie atribuite pârâtei. Susține că la achitarea acestui credit a contribuit și pârâta împreună cu tatăl său cu suma de 300 lei lunar. În ce privește mobilierul achiziționat prin creditul de la CEC, este de acord ca mobilierul Ho Kendy să fie atribuit reclamantului, iar biroul clasic și biblioteca Senator, să-i fie atribuite ei (pârâtei).

La dosar s-au depus: Sentința civilă nr. 2744/2012 a Judecătoriei Caransebeș (filele 8-15); facturi fiscale, certificate de garanție (filele 20-24); dovadă venituri reclamant (filele 26-27); contract de credit bancar, grafice de rambursare, contract de vânzare-cumpărare nr. 25/02.02.2004, contract de credit nr. 2132/09.02.2004 (filele 32-45) .

Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2744/2012, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Caransebeș s-a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul soților, reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de „V.”, exercitarea autorității părintești în comun cu privire la copilul I. F. M. născută la 24 februarie 1995, stabilirea locuinței copilului la mamă, tatăl fiind obligat la pensie de întreținere de 1/4 din venitul net lunar, începând cu data de 21 iunie 2012 și până la majoratul beneficiarului.

Susmenționata sentință a rămas definitivă și irevocabilă la data de 7 noiembrie 2012.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar (filele 20-24, 38-41) și susținerilor părților, sub durata căsătoriei aceștia au achiziționat următoarele bunuri mobile: frigider în valoare de 800 lei, congelator în valoare de 1000 lei, TV color în valoare de 500 lei, calculator Desktop în valoare de 1500 lei, aragaz în valoare de 500 lei, birou clasic în valoare de 165 lei, hol Kendy în valoare de 1280 lei, bibliotecă Senator în valoare de 1750 lei, bunuri în valoare totală de 7495 lei, instanța reținând valoarea bunurilor indicate și necontestate de părți.

Tot sub durata căsătoriei, s-a încheiat contractul de credit bancar nr. 188/15.02.2006 între BCR SA și reclamant, pentru suma de_ lei, pe o durată de 60 luni, precum și contractul de credit cont 2061.0802 nr. 2132 din 9.02.2004 între CEC SA și cei doi soți, pentru suma de 4000 RON, pe o durată de 2 ani.

Ambele credite au fost integral achitate sub durata căsătoriei.

Prin înscrisurile depuse la dosar, reclamantul a făcut dovada că a avut în mod constant venituri mai mari decât pârâta, care nu a depus la dosar înscrisuri cu privire la veniturile realizate. Instanța va reține că sumele de bani ce au făcut obiectul susmenționatelor contracte de credit, au fost folosite în timpul căsătoriei pentru achiziționarea unora dintre bunurile mobile prezentate mai sus, iar în condițiile în care aceste contracte nu mai produceau efecte la momentul desfacerii căsătoriei, nu mai reprezintă datorii comune actuale ale părților. În raport de probele administrate și de faptul că potrivit practicii și literaturii juridice de specialitate, la partajarea bunurilor comune instanța de judecată sesizată se pronunță asupra bunurilor existente în patrimoniul soților, astfel cum acestea se regăseau la momentul desfacerii căsătoriei, iar pe durata căsătoriei, soții sunt obligați să contribuie în raport cu mijloacele fiecăruia la cheltuielile căsătoriei, fiind datori a-și acorda unul altuia sprijin moral și material, instanța va respinge solicitarea reclamantului privind introducerea acestor credite la masa partajabilă.

Susținerea acestuia conform căreia susmenționatele credite au fost achitate integral din salariul său, contestată parțial de pârâta, va fi avută în vedere tocmai la stabilirea distinctă a contribuției părților la dobândirea bunurilor.

Față de considerentele prezentate mai sus, în baza art. 325 și urm, art. 355 și urm. din Noul Cod Civil, art. art. 6731 și următoarele Cod procedură civilă, instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamant, și va constata că sub durata căsătoriei, părțile (reclamantul cu o contribuție de 70%, pârâta cu o contribuție de 30%) au dobândit următoarele bunuri mobile: frigider în valoare de 800 lei, congelator în valoare de 1000 lei, TV color în valoare de 500 lei, calculator Desktop în valoare de 1500 lei, aragaz în valoare de 500 lei, birou clasic în valoare de 165 lei, hol Kendy în valoare de 1280 lei, bibliotecă Senator în valoare de 1750 lei, bunuri în valoare totală de 7495 lei.

Totodată, văzând că de la separarea în fapt a părților, bunurile au rămas în posesia și folosința pârâtei și a fiicei părților, instanța va dispune sistarea comunității de bunuri și va atribui în cotă de 1/1 parte pârâtei bunurile susmenționate și o va obliga pe aceasta să plătească reclamantului cu titlu de sultă suma de 5246,5 lei.

Față de aceleași considerente prezentate mai sus, urmează ca instanța să respingă celelalte pretenții ale reclamantului.

În baza art. art. 274, 276 Cod procedură civilă, proporțional cu admiterea în parte a acțiunii, cu cotele de contribuție reținute și modalitatea de avansare a cheltuielilor ocazionate cu soluționarea prezentului litigiu, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de reclamantului suma de 1704 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu apărător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul I. M. cu domiciliul în Caransebeș, .. 7, jud. C.-S. în contradictoriu cu pârâta V. G. N. (fostă I.) cu domiciliul în Caransebeș, .. 7, jud. C.-S..

Constată că sub durata căsătoriei, părțile (reclamantul cu o contribuție de 70%, pârâta cu o contribuție de 30%) au dobândit următoarele bunuri mobile: frigider în valoare de 800 lei, congelator în valoare de 1000 lei, TV color în valoare de 500 lei, calculator Desktop în valoare de 1500 lei, aragaz în valoare de 500 lei, birou clasic în valoare de 165 lei, hol Kendy în valoare de 1280 lei, bibliotecă Senator în valoare de 1750 lei, bunuri în valoare totală de 7495 lei.

Dispune sistarea comunității de bunuri în natură și atribuie în cotă de 1/1 parte bunurile mobile susmenționate pârâtei.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 5246,5 lei cu titlu de sultă.

Respinge celelalte pretenții ale reclamantului.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1704 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 februarie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. N. D. M.

Red. NL – 28.03.2013

Tehnored. MD – 29.03.2013

Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 602/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ