Plângere contravenţională. Sentința nr. 1289/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 1289/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 4751/208/2012

ROMANIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1289/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15 APRILIE 2013

PREȘEDINTE: A. M.

GREFIER: A. K.

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă C.-S..

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru petentă avocat R. I., prezentă martora M. A. S., lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor și efectuarea referatului cauzei, reprezentantul petentei depune la dosar înscrisuri.

Se audiază martora M. A. S. sub prestare de jurământ, declarația acesteia fiind atașată la dosar.

Reprezentantul petentei arată că nu are alte probe.

Nemaifiind probe de administrat se acordă cuvântul pe fondul dezbaterilor.

Avocat R. I. solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar aplicarea sancțiunii avertismentului. Arată că nu există prejudiciu și nici vinovăție, iar datoriile către stat au fost achitate.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ din 12.12.2012 petenta . a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 27.11.2012, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu aceea a avertismentului.

În motivarea plângerii se arată că petenta a fost sancționată contravențional cu amendă întrucât la data efectuării controlului de către inspectorii I. C.-S. la 20.11.2012 la punctul de lucru al societății a fost depistată o persoană care nu avea întocmit contract individual de muncă. Se mai arată că a întocmit contract individual de muncă pentru numita M. A. la data de 27.11.2012, cu începerea activității de la data de 01.11.2012, întrucât aceasta nu îi adusese adeverința medicală din care să rezulte că este aptă pentru muncă. Consideră că neîncheierea contractului s-a datorat numitei M. A. și nu s-a putut realiza din culpa acesteia. Consideră că agentul constatator a aplicat greșit legea, întrucât trebuia sancționată și persoana în cauză .

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. OG 2/2001 și ale Codului Muncii.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, întrucât persoana găsită la muncă a declarat că este în probă, perioadă care nu poate exista în afara contractului de muncă, iar prin plângere petenta recunoaște cele constatate de inspectorii I.:

La dosar s-a administrat proba cu înscrisuri și cea testimonială, probe din analiza cărora instanța constată că la data de 20.11.2012 petiționarei i-a fost aplicată amendă contravențională, reținându-se în sarcina sa că la punctul de lucru din Oțelu R. din Cartierul Cireșa a fost depistată o persoană care nu avea întocmit contract individual de muncă. Numita M. A. a fost audiată în calitate de martor în fața instanței și a confirmat că a început să lucreze la magazinul societății comerciale de la 1 noiembrie 2012 și numai problemele personale pe care le-a avut au împiedicat-o să prezinte administratorului societății petiționare toate actele necesare încheierii contractului individual de muncă. În cele din urmă acest contract s-a încheiat la 27.11, deci după data efectuării controlului.

Aceasta fiind starea de fapt, instanța apreciază că procesul verbal este atât temeinic cât și legal. Totuși, sub aspect sancționator considerăm că sancțiunea avertismentului este cea adecvată în situația de față, întrucât deși a existat o culpă comună a angajatorului și a angajatului în neîncheierea contractului individual de muncă, culpa angajatei M. A. este considerabil mai mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea petiționarei ., cu sediul în Oțelu R. . B . jud. C.-S. împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la 27 noiembrie 2012 de către I.T.M. C.-S., cu sediul în Reșița .. 22 jud. C.-S..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu aceea a avertismentului.

Menține în rest procesul verbal.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

A. M. A. K.

Red.col. A.M/31.07.2013

Tehnored. AK/31.07.2013

Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1289/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ