Pretenţii. Sentința nr. 2957/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2957/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 2539/208/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2957/2013
Ședința publică din 19 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: M. R.
S-a luat în examinare judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. Tiriac Asigurări SA contra pârâților B. I., D. P., D. S., C. G., B. G., B. I. pentru pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantă cons. Jur. N. M. și pârâții D. P., D. S., C. G., B. G., B. I., lipsă pârâtul B. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, s-a verificat actele și lucrările dosarului, după care, părțiel arată că nu mai au cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
În baza art. 392 Cod de pr.civilă, Instanța deschide dezbaterile pe fond și acordă cuvântul părților.
Cons. Jur N. solicită admiterea cererii și obligarea pârâților B. I., D. P., D. S., C. G., B. G., B. I. la plata, în solidar a sumei de_,40 lei – cu titlu despăgubiri – actualizată cu indicele de inflație la data plații, cu cheltuieli de judecată.
Pârâții arată că sunt de acord cu solicitarea reclamantei cu condiția să plătească suma în solidar.
În baza art. 394 Noul Cod de pr.civilă, Instanța închide dezbaterile și lasă cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș cu nr._ reclamanta A. Tiriac Asigurări SA București a chemta în judecată pârâții D. P., D. I., D. S., C. G., B. G., B. I. și a solicitat instanței obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de_,40 lei actualizată cu indicele de inflație la data plații reprezentând despăgubiri, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantă arată că în data de 27.03.2001 pe DN 68, la km 5+437, între localitățile Caransebeș și I. a avut loc un accident rutier din culpa pârâților urmare a nerespectării regulilor de circulație privind traversarea părții carosabile de către o turmă de oi pe timp de noapte, accident soldat cu avarierea autoturismului marca Skoda O. cu nr. de înmatriculare_ condusă de C. R. L., aspecte constatate de Poliția Municipiului Caransebeș, Biroul Rutier și comunicate prin adresele_/2011 și 1965/2013.
Se mai arată că avariile autoturismului au fost precizate în autorizația de reparații din 27.03.2011, în concordanță cu notele de constatare a daunelor întocmite cu ocazia constatării avariilor în instrumentarea dosarului de daună CF360027.
Reclamanta precizează că întrucât autoturismul în cauză era asigurat de către ea pentru avarii și furt cu polița de asigurare nr._, societatea reclamantă a plătit pentru reparații despăgubirea de 18.628,40 lei în dosarul de daună CF360027, reprezentând contravaloare facturi fiscale . nr._/2011 în valoare de 18.025,01 lei și_/2011 în valoare de 603,39 lei.
A. Tiriac Asigurări SA București arată ca în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea 136/1995, preluat de art. 2210 cod civil asiguratorul după plata despăgubirilor se subrogă în drepturi asiguratului, urmând a recupera suma achitată de la persoanele răspunzătoare de producerea prejudiciului.
În drept se invocă prevederile art. 22 din Legea 136/1995 preluat de art. 2210 Cod civil, art. 1375 Cod civil, art 1001 Cod civil și art. 223 al. 2 Cod pr. civilă.
Cererea s-a timbrat cu 1228,70 lei taxă de timbru.
Prin încheierea din 08.10.2013 instanța a luat act că pârâtul D. I. nu există în realitate, datele de identificare consemnate de organul de poliție ca fiind ale numitului D. I. sunt datele de identificare ale lui B. I..
Pârâții D. P., C. G., B. G., B. I. declară că alături de ei la producerea accidentului a fost cu oile numitul B. I. care a dat date de identificare false poliției.
La cererea pârâților instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului B. I..
Pârâții nu au formulat întâmpinare dar, prezenți în fața instanței au declarat că sunt de acord cu plata în solidar a despăgubirilor civile.
Din analiza înscrisurilor de la dosar instanța reține în fapt următoarele:
În data de 27.03.2011 a avut loc un accident de circulație pe DN 68, la km 5+437, între localitățile Caransebeș și I.. O turmă formată din 180 de oi, înainte de ., a pătruns pe partea carosabilă, oile au fost lovite de autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_ condus de C. R. L.. În urma accidentului 8 oi au murit și autoturismul a fost avariat. Turma de oi a fost condusă de pârâții B. I., D. P., D. S., C. G., B. G., B. I..
În baza poliței de asigurare nr._ (fila 39-43), societatea reclamantă A. Tiriac Asigurări SA a platit pentru reparația autoturismului Skoda numitei C. R. L. suma de 18.628,40 lei (fact. filele 19-24) – în baza devizului de reparații de la filele 26-30 și a acordului de plată de la fila 32 dosar.
Reclamanta a solicitat restituirea sumei plătite cu titlu de despăgubiri în baza poliței de asigurare, de către pârâții vinovați de producerea accidentului, care nu au asigurat paza turmei de oi.
Conform adresei Poliție Municipiului Caransebeș, Biroul Rutier de la fila 12 dosar nr. 1965/2013accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării regulilor de circulație privind traversarea părții carosabile de către o turmă de oi pe timp de noapte. Vinovați în acest sens sunt pârâții.
Cu adresa 292 E/15.03.2013 reclamanta a convocat pârâții la conciliere, dar conform procesului verbal de la fila nr. 11 dosar aceștia nu au dat curs invitației.
Prezenți în fața instanței pârâții au declarat că sunt de acord cu plata despăgubirilor. În ceea ce privește pârâtul B. I., acesta a fost citat cu mențiunea de a se prezenta la interogator, dar nu s-a prezentat în fața instanței.
Conform art. 358 Cod pr civilă neprezentarea la interogator poate fi socotită de instanță o mărturisire deplină. Având în vedere atitudinea pârâtului care a prezentat date de identificare false organelor de poliție și nu s-a prezentat la interogator, instanța apreciază aceste împrejurări ca fiind o mărturisire deplină în sensul disp. art. 358 Cod pr. civilă.
Potrivit art. 22 din legea nr. 136/1995 în limitele indemnizației plătite, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule si împotriva asiguratorului de răspundere civila, în limitele obligației acestuia, conform art. 54 alin. 2 si 3.
Având în vedere actele depuse la dosar, precum și faptul ca pârâții nu au achitat contravaloarea despăgubirilor plătite de asigurator, dar sunt de acord cu plata acestor despăgubiri, instanța constata ca în cauza sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale, respectiv existența faptei ilicite și a prejudiciului cauzat prin comiterea faptei, precum și vinovăția directă a pârâților.
Astfel, fapta ilicită constă în încălcarea regulilor de circulație la traversarea părții carosabile pe timp de noapte de o turmă de oi, de către pârâți în calitate de paznici ai turmei, ceea ce a determinat producerea prejudiciului, respectiv avarierea autoturismului marca Skoda, iar pentru aceasta fapta pârâții sunt răspunzători potrivit art. 1001 cod civil.
Conform art 1001 Cod Civil, proprietarul unui animal, sau acela care se servește de dânsul, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se afla sub paza sa,sau că animalul a scăpat.
Față de aceste considerente, instanța va admite cererea de chemare în judecata și va dispune obligarea în solidar a pârâților la plata către reclamanta a sumei de_,40 cu titlu de despăgubiri actualizat cu indicele de inflație la data plații.
Reținând culpa procesuala a pârâților, în temeiul art. 447 Noul Cod procedura civila, instanța va obliga, în solidar, pârâții la plata sumei de 1228,75 lei cheltuieli de judecata către reclamanta, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea reclamantei A. Tiriac Asigurări SA București – Sucursala Reșita, cu sediul în Reșita .. 9, jud C.-S., CUI_ împotriva pârâților B. I., domiciliat în com. Cornereva, . nr 431, nr. 461, jud. C.-S. D. P., CNP_, domiciliat în ., jud. C.-S., D. S., CNP_, domiciliată în com. Cornereva, ., jud. C.-S., C. G., CNP_, domiciliat în com. Cornereva, ., jud. C.-S. B. G., CNP_, domiciliat în com. Cornereva, ., nr. 416, jud. C.-S. și B. I., CNP_ domiciliat în com. Cornereva, .. 38, jud. C.-S. pentru pretenții.
Obligă pârâții în solidar să achite reclamantei să achite suma de_,40 lei – cu titlu despăgubiri – actualizat cu indicele de inflație la data plații.
Obligă pârâții în solidar la 1228,75 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Caransebeș.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. A. M. R.
Red. A.A./12.12.2013
Tehnored. M.R./12.12.2013
4 ex/4 pag
← Pretenţii. Sentința nr. 2948/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2402/2013. Judecătoria... → |
---|