Plângere contravenţională. Sentința nr. 119/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 119/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 3090/208/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.119/2014
Ședința publică din 16 Ianuarie 2014
Președinte: M. A.
Grefier: G. N.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale privind pe petiționara . în contradictoriu cu intimatul P. M. Caransebeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimată c.j. B. C., lipsă reprezentanții societății petente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, se constată că societatea petentă a depus la dosar un exemplar complet al actului de sancționare. Reprezentanta intimatei depune de asemenea un exemplar al actului de sancționare arată că nu mai are probe.
Instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta intimatei arată că își menține concluziile din ședința publică din data de 28.11.2+13, respectiv solicită respingerea plângerii contravenționale ca netemeinică și menținerea ca temeinic și legal a procesului verbal contestat. Aceasta arată că petenta nu a putut prezenta la control registrul unic de control, nu a putut prezenta autorizația de funcționare emisă de Primăria Caransebeș și orarul de funcționare al societății nu era afișat la loc vizibil din exterior, iar împrejurarea că petenta a achitat amenda aplicată ( jumătate din minim) arată că aceasta și-a recunoscut vinovăția.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș sub nr._ la data de la data de 25.07.2013, petiționara . a solicitat anularea procesului verbal de contravenție 53 încheiat la data de 05.07.2013 de către intimată, cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale aplicate în sumă de 2000 lei, în principal, iar în subsidiar să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petiționara a arătat că în fapt la data de 03.07.2013 reprezentanta Primăriei Caransebeș s-a prezentat la punctul de lucru al societății situat în localitatea Jupa, . în nota de constatare a reținut că la control nu s-a prezentat registrul unic de control, la punctul de lucru nu există autorizație de funcționare emisă de Primăria municipiului Caransebeș și că nu era afișat la loc vizibil orarul de funcționare.
A arătat ptiționara că Registrul unic de control al societății se afla la sediul magazinului alimentar al societății aflat la aceeași adresă, și chiar a fost prezentat în timpul controlului, cu privire la nedeținerea autorizației de funcționare, a apreciat că sancțiunea s-a aplicat pentru o faptă neconstatată și nesancționabilă întrucât potrivit HCL nr. 24/2010 numai în cazul în care activitatea comercială se desfășoară la sediul social se obține autorizația de funcționare pentru acesta, în fapt controlul s-a efectuat la punctul de lucru al societății, nu la sediul social. Și în ceea ce privește neafișarea programului de funcționare, petiționara a precizat că acesta era afișat pe geamul intrării secundare, situat în partea laterală a clădirii, vizibil din exterior.
A concluzionat petiționara arătând că, actul de sancționare a fost întocmit tendențios, cu grave erori de interpretare a legislației și instanța să dispună anularea acestuia.
A solicitat, să dispună instanța restituirea sumei de 1000 lei, reprezentând contravaloarea amenzii achitat.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea plângerii s-a depus la dosar: procesul verbal de contravenție nr. 53/05.07.2013, încheiat de intimată (f.6), copie registru unic de control (f.7), notă constatare (f.9) certificat constatator (f.10), dovada achitării a jumătate din minimul amenzii (f.11)
Intimata legal citată a trimis reprezentant în instanță și a depus întâmpinare (f. 19-), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca netemeinică și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal întocmit, neexistând vicii de formă și înscrisuri; s-a depus copia HCL 294/31.10.2012, (f.24) copia HCL 24/04.02.2010(f.23).
A arătat intimata că așa cum s-a notat și în nota de constatare societatea petentă nu a prezentat la controlul efectuat registrul unic de control, autorizația de funcționare emisă de Primăria municipiului Caransebeș, iar orarul de funcționare nu a fost afișat în loc vizibil.
Intimata a menționat că, în conformitate cu prevederile Legii 252/2003, privind registrul unic de control s-a stabilit obligația prezentării registrului în momentul efectuării controlului, iar în urma neprezentării acestui registru, în mod corect agentul constatator a procedat la constatarea si mai apoi la sancționarea societății. A mai arătat că, în conformitate cu HCL 24/2010, agenții economici își desfășoară activitatea pe raza municipiului Caransebeș în baza autorizației de funcționare emisă și eliberată de Primăria Caransebeș pentru fiecare punct de lucru. Și în ceea ce privește neafișarea programului de funcționare, intimata a arătat că și această constatare este veridică și conformă cu realitatea constatată.
În ce privește actul prin care a fost sancționată societatea, intimata a susținut că acesta a fost încheiat cu respectarea condițiilor legale de fond si formă prevăzute de OG 2/2001.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal nr. 53, încheiat la data de 05.07.2013 de către agentul constatator al intimatei (f.40), petiționara a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 100 lei, pentru contravenția prev. art. 8 alin.1 din Legea 252/2003; cu amendă contravențională în sumă de 1500 lei pentru contravenția prev. art.5 din HCL nr. 24/04.02.2010 și cu amendă contravențională în sumă de 400 lei pentru contravenția prev. art. 73 pct.4 din OG 99/2000.
S-a reținut în sarcina petiționarei că, la controlul efectuat în data 5.07.2013, conform notei de constatare (f.39) societatea petentă nu a prezentat la controlul efectuat registrul unic de control, autorizația de funcționare emisă de Primăria municipiului Caransebeș, iar orarul de funcționare nu a fost afișat în loc vizibil.
Conform art. 34 din OG 2/2001, instanța analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.
Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 19 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța constată că acesta este legal și temeinic, petiționara nu a administrat nicio dovadă din care să rezulte o altă stare de fapt decât cea reținută în cuprinsul actului de sancționare, iar faptele comisă constituie contravențiile prev. art. 8 alin.1 din Legea 252/2003, prev. art.5 din HCL nr. 24/04.02.2010 și prev. art. 73 pct.4 din OG 99/2000, motiv pentru care plângerea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea petiționarei ., împotria procesului verbal nr. 53 încheiat în data de 5 iulie 2013 de P. M. Caransebeș.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce va fi depus la Judecătoria Caransebeș.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 ianuarie 2014.
Președinte,Grefier,
M. A. G. N.
Red. MA
Tehnored.GN
5ex/3 pag/15.04.2014
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Pretenţii. Sentința nr. 715/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ → |
|---|








