Suspendare provizorie. Încheierea nr. 540/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ

Încheierea nr. 540/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 438/208/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR. 540 /2014

Ședința camerei de consiliu din 07.03.2014

PREȘEDINTE: D. G.

GREFIER: I. H.

S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanții: STROITA I. și STROITA A., în contradictoriu cu pârât M. P., pentru suspendare provizorie a executării silite.

La apelul nominal făcut în cameră de consiliu,lipsă părțile.

Judecarea cauzei s-a dispus fără citarea părților.

Procedura completă.

După analiza actelor și lucrărilor de la dosar,cauza este lăsată în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând constată.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Caransebeș cu nr._ /07.02.2014, reclamanții S. I. și A. au chemat în judecată pârâtul M. P.,pentru suspendarea provizorie a executării silite în dosarul execuțional nr. 173/EX/2013 al B. B. T G., până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației la executare adresată Judecătoriei Caransebeș, ce face obiectul dosarului nr._ .

Cererea a fost timbrată cu 50 lei taxă timbru .

În motivarea cererii, reclamanții arată că toate actele de executare întreprinse în dosarul de executare nr. 173/EX/201-sunt nelegale,existând riscul vânzării bunului în cauză, înainte ca instanța de fond să se pronunțe asupra legalității actelor de executare.

Se arată de către reclamanții că, au înțeles să conteste actrele de executare întreprinse în cadrul dosarului execuțional anterior amintit, susținând faptul că executarea silită nu poate avea loc, existând contradicții vădite între titlul executoriu care se pune în aplicare în dosar execuțional nr.173/EX/2013-respectiv sentința civilă nr. 1794/20.05.2012-pe de o parte și sentința civilă nr.2435/2007 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ -pusă în executare silită în cadrul dosarului execuțional nr. 488/2013 al B. Ț. M.-pe de altă parte.

Reclamanții învederează că pe rolul Judecătoriei Caransebeș se află dosarul cu nr._ cu termen de judecată la data de 26.02.2014, dosar în care s-au conexat cererile de contestație la executare formulate de reclamanți cât și de către M. P..

În opinia reclamanților ,pentru soluționarea cauzei nr._ al Judecătoriei Caransebeș-este necesară efectuare unei lucrări de expertiză care să lămurească aspectele controversate legate de situarea în spațiu a celor două terenuri și, tocmai din acest motiv reclamanții cred că soluționarea pricinii_ se va prelungi, aspect care este de natură să-i prejudicieze pe reclamanți, având în vedere că,în cadrul dosarului execuțional nr. 173/EX/2013 al B. B. T.G. s-a trecut deja la vânzarea silită a unui imobil aflat în patrimoniul reclamanților. Data stabilită pentru vânzarea silită este la 18.02.2014.

Mai mult, reclamanții învederează că,actele de executare silită anterior menționate le-au contestat în termen legal în cadrul dosarului nr._ ,însă reclamanții arată că-în cadrul acestei cereri au fost încălcate dispozițiile art 819 Cod proc.civilă-care dispun necesitatea solicitării încuviințării executării silite imobiliare la instanța în a cărei rază teritorială se află imobilul urmărit silit-Judecătoria Caransebeș.

Cererea de încuviințare a executării silite a fost adresată Judecătoriei Caransebeș în data de 14.08.2013 și a fost respinsă prin Încheierea din data de 21.08.2013 pronunțată în dosar nr._ -neatacată în termen legal.

În opinia lor,reclamanții arată că aceste forme de executare silită imobiliară sunt lovite de nulitate absolută. Se invocă și faptul că au fost încălcate disp.art 812 alin.5 din Codul de Procedură civilă,care menționează că pentru titlurile executorii ce cuprind o creanță mai mică de 10.000 lei, nu se poate proceda la vânzarea silită imobiliară decât în condiții speciale,iar tocmai aceste condiții speciale ,apreciază reclamanții-nu au fost îndeplinite în cadrul dosarului execuțional nr.173/EX/2013 al B. B. T G..

Mai mult, reclamanții menționează și valoarea foarte mică dată terenului ,cota de 1/2 parte din imobilul evidențiat în CF nr._ Teregova nr.cad.218,top 902/6-prin raportul de evaluare care, chiar dacă și în acest condiții nu justifică scoaterea la licitație pentru recuperarea unei sume de două ori mai mică. Valoarea imobilului a fost stabilită la 8.500 lei-iar valoarea creanței recuperate este de 4.518 lei.

Se menționează și faptul că, în cadrul contestației la executare în cauza cu nr._ a Judecătoriei Caransebeș, reclamanții au menționat aspectul de nelegalitate care vizează cheltuielile de executare silită mult prea mari în condițiile în care este vorba despre o creanță stabilită prin titlul executoriu- 759,50 lei-cheltuieli de judecată și o stabilire linie de hotar pentru care domnul executor judecătoresc B. T G. nu a avut în vedere principiul împărțirii cheltuielilor la grănițuire- art 584 Cod civil.

În drept sunt invocate disp. art. 718 alin. 2 lit.a Noul Cod de Procedură Civilă.

În susținerea cererii reclamanta a depus la dosar: copie cererea de suspendare executare silită formulată în cadrul dosarului cu nr._ al Judecătoriei Caransebeș, copie certificată a Publicației de vânzare imobiliară, copie certificată a Încheierii de stabilire a termenului de vânzare la licitație a imobilului urmărit silit,ambele din 22.01.2014, copie certificată a Încheierii de stabilire a prețului imobilului urmărit,recipisa cauțiune în cuantum de 451 lei.,achitată la CEC Bank-Agenția Caransebeș-recipisă de consemnare nr._/1 din data de 10.02.2014.

Din oficiu instanța a dispus acvirarea dosarului nr._ al Judecătoriei Caransebeș – având ca obiect contestație la executare .

Din analiza înscrisurilor de la dosar instanța reține în fapt următoarele:

Reclamanții-debitori au formulat contestație la executare și suspendare executare silită în cadrul dosarului nr._ până la soluționarea căruia au solicitat suspendarea provizorie a executării silite prin prezenta cerere.

Chiar dacă au achitat cauțiunea în sumă de 451 lei –fila 16 dosar, întrucât la data de 28.02.2014-înscris fila 159-în dosar nr._ contestatorii au renunțat la petitul suspendare executare silită, instanța va respinge prezenta cerere în condițiile în care suspendarea provizorie poate fi dispusă doar până la soluționarea petitului suspendare executare silită din cadrul contestației la executare raportat la dispozițiile art 403 Cod proc.civilă,condiții care se regăsesc și în disp.art.718 Noul Cod de Procedură Civilă.

Pentru considerentele expuse,instanța va respinge cererea reclamanților Stroița I. și A.,pentru suspendare provizorie executare silită în dosarul execuțional nr. 173/EX/2013 al B. B. T.G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge cererea formulată de reclamanții: Stroița I. și Stroița A.,pentru suspendarea provizorie a executării silite în dosarul execuțional nr. 173/EX/2013 al B. B. T.G..

Cauțiunea depusă este deductibilă din cauțiunea finală.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică,azi, 07.03.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER

D. G. I. H.

Red Al.M- 19.01.2015.

Tehnored HI.-19.01.2015.

Ex.4.

Data:19.01.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Încheierea nr. 540/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ