Anulare act. Sentința nr. 366/2013. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 366/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 1645/218/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 366/2013
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – BARA A.
GREFIER – KOȘARKA C.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii civile formulată de reclamanții ȘEBOK Ș. domiciliat în Carei . jud. Satu M. și L. F. prin curator D. M. domiciliați în Carei . jud. Satu M., împotriva pârâților M. G. domiciliat în Debrecen .. 19 –Ungaria, B. T. și B. E. domiciliați în Carei . nr. 23/A jud. Satu M., H. I. și H. S. domiciliați în Carei . jud. Satu M., S. E. și S. V. domiciliate în Carei . jud. Satu M., având ca obiect anulare act .
Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 29 ianuarie 2013, când s-a amânat pronunțarea pentru 05.02.2013, când din nou s-a amânat pronunțarea pentru azi, concluziile părților fiind consemnate în încheierea ședinței din 29.01.2013, încheieri care fac parte integrantă din partea introductivă a prezentei sentințe .
În urma deliberării ce a avut loc în cauză s-a pronunțat sentința civilă de față ;
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față ;
P. acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr._ reclamanții ȘEBOK Ș. și L. F. prin curator D. M. au chemat în judecată pe pârâții M. G., B. T. și B. E. și au solicitat ca instanța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3247 la 15.08.2006 încheiat între pârâți pentru lipsa obiectului vânzării deoarece terenul și supraedificatele înscrise în CF 2056/N Carei nr.top. 868/4, 866/5, 870/1, 869 și 870/3 au constituit obiectul unei vânzări anterioare în anul 1998 între pârâtul de ord.1 și antecesorul reclamanților – S. F. – decedat în 2004 ; ca instanța să dispună repunerea situației anterioare în CF, cu cheltuieli de judecată .
În motivare reclamanții arată că în 1998 prin antecontract de vânzare-cumpărare încheiat la Cabinet av. Szekely S., defunctul S. F. – antecesorul reclamanților – a cumpărat de la proprietarul de pe titlul de proprietate nr. 31-_ din 1996 adică de la pârâtul de ord.1 cota de ½ parte din terenul înscris pe acest titlu respectiv suprafața de 37.850 mp precum și saivanul de oi cu anexe . De la acea dată defunctul a avut în posesie imobilul cumpărat, a achitat taxele și impozitele, iar după decesul acestuia imobilul a fost folosit de către reclamantul de ord.1 . În cursul anului 2011 reclamantul a fost înștiințat că acest imobil ar fi fost cumpărat de către pârâții de ord. 2 și 3 de la pârâtul de ord. 1 prin mandatarul H. I. . Reclamanții mai arată că întrucât actul lor este anterior contractului încheiat între pârâți și că imobilul era în posesia lor fiind achitate și taxele și impozitele, cauza contractului încheiat între pârâți este ilicită și imorală, ba mai mult lipsește obiectul vânzării, motiv pentru care solicită anularea acestui contract .
În drept se invocă prev.art. 948, 954, 966, 968, 973 C.civ.
În dovedire s-au depus la dosar copii după acte de stare civilă, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3247 din 15.08.2006, copia colii CF și a titlului de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 17.06.1998 și dispoziția de numire de curator .
Pârâții B. au depus la dosar întâmpinare (f.15 din dosar) prin care invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru lipsa calității de moștenitori și excepția lipsei calității de părți în contractul de vânzare-cumpărare autentificat încheiat la 15.08.2006, iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca nefondată .
În motivare se arată că imobilul în cauză a fost moștenit conform testamentului autentificat sub nr. 2730/2003 de către S. E., aceasta fiind singura moștenitoare ar avea și calitatea de a solicita anularea vreunui act încheiat cu privire la acest imobil . Totodată se arată că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile legale pentru a invoca nulitatea absolută a contractului autentic, ba mai mult reclamantul S. Ș. a fost escontentat din moștenirea tatălui său, fapt recunoscut printr-un act sub semnătură privată .
În drept se invocă prev.art. 115 C.pr.civ.
În dovedire s-au depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat, testamentul autentificat sub nr. 2730 din 01.08.2003 și actul întitulat „adeverință” .
Reclamanții au formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane și completare de acțiune împotriva pârâților S. E. și S. V. respectiv H. I. și H. S. (f.33 din dosar) solicitând ca instanța să constate nulitatea absolută a testamentului autentificat deoarece semnătura de pe testament nu aparține testatorului precum și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 13.05.2011 între pârâții B. .
În motivare se arată că în iunie 2006 s-a întabulat titlul de proprietate pe numele vânzătorului, apoi în august 2006 pârâtul M. prin mandatarul H. înstrăinează imobilul pârâților B. prin contract autentic . În aceeași zi imobilul este partajat conform actului de partaj voluntar, aceste acte au fost întabulate în noiembrie 2006 . După decesul antecesorului reclamanților imobilul a fost folosit doar de către reclamanți care nu au avut cunoștință de existența testamentului autentificat în 2003 .
În probațiune s-a depus la dosar copia colii CF, titlul de proprietate și declarația autentificată sub nr. 1648 din 11.05.2011 .
Pârâții introduși în cauză, S. V. și S. V., au formulat întâmpinare la completarea de acțiune (f.38 din dosar) solicitând respingerea completării de acțiune, ca nefondată .
În dovedire s-au atașat copii după acte de stare civilă .
În probațiune s-a luat interogatoriul pârâtului M. (f.70 ) și a reclamantul S. Ș. (f.72), iar la cererea reclamanților instanța a admis efectuarea unei expertize grafologice, expertiză la care reclamanții au renunțat întrucât această expertiză a fost efectuată în dosar nr._ având aceleași părți .
Reclamanții au mai depus la dosar adeverința eliberată de A.P.I.A. și adeverința eliberată de Primăria Carei, contractul de arendare, copia raportului de expertiză criminalistică efectuată în dosarul nr._ , procura specială autentificată și extrasul CF .
La cererea reclamanților instanța a audiat pe martorii P. M., LANG I. și TALYAI F. .
Pârâții B. și H. nu s-au prezentat în fața instanței de judecată.
Din probele administrate în cauză instanța constată că imobilele înscrise în CF nr. 2056/N Carei nr.top. 868/4 – arabil în suprafață de 1 ha 9.400 mp ; 866/5 – arabil în suprafață de 5.000 mp, 870/3 – curți, construcții în suprafață de 100 mp ; 870/1 – arabil în suprafață de 1 ha și 2.200 mp și 869 – curți, construcții cu saivan de oi și teren în suprafață de 1.200 mp, erau proprietatea pârâtului M. .
P. contract de vânzare-cumpărare provizoriu încheiat la 17.06.1998 pârâtul vinde imobilele mai sus arătate numitului S. F. – antecesorul reclamanților – motiv pentru care instanța consideră că reclamanții au calitate procesuală activă de a solicita nulitatea absolută a contractului încheiat ulterior cu privire la aceste imobile și în baza art. 137 C.pr.civ. va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru lipsa calității de moștenitori și lipsa calității de părți în contractul de vânzare-cumpărare autentificat încheiat la 15.08.2006, invocate prin întâmpinare, ca nefondate .
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată în temeiul titlului de proprietate nu a fost valorificată după înscrierea terenurilor în CF – iunie 2006 .
La 11.08.2006 pârâtul M., potrivit procurii speciale autentificate, îl împuternicește pe pârâtul H. ca acesta să vândă în numele și pentru pârâtul M. cui va crede de cuviință și la prețul negociat cu cumpărătorii imobilele mai sus arătate .
Mandatarul încheie la 15.08.2006 cu pârâții B. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3247 (f.18 și urm.) prin care înstrăinează imobilele de sub nr.top. 868/4 – arabil în suprafață de 1 ha 9.400 mp ; 866/5 – arabil în suprafață de 5.000 mp, 870/3 – curți, construcții în suprafață de 100 mp ; 870/1 – arabil în suprafață de 1 ha și 2.200 mp și 869 – curți, construcții cu saivan de oi și teren în suprafață de 1.200 mp din CF 2056 Carei nedefinitiv, cu suma de 32.000 lei .
P. interogatoriul luat în fața instanței (f.70) pârâtul M. neagă semnarea procurii speciale afirmând că nu a fost niciodată în biroul notarului și nu l-a împuternicit pe pârâtul H. să înstrăineze în numele lui și pentru el imobilele mai sus arătate .
La cererea reclamanților instanța a admis efectuarea unei expertize grafologice, însă reclamanții au renunțat la această expertiză .
În prezent aceste imobile sunt în proprietatea pârâților H. conform extrasului CF depus la dosar .
P. completarea de acțiune (f.33) reclamanții solicită ca instanța să constate nulitatea absolută a testamentului autentificat din 01.08.2003 pentru lipsa semnăturii testatorului, însă acest testament a fost revocat prin declarația autentică notarială la 31.05.2004 .
De asemenea, reclamanții solicită ca instanța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 13.05.2011 încheiat între pârâții B. pentru reaua credință a cumpărătorilor, fără însă a indica concret acest act, iar din probele administrate nu rezultă că s-ar fi încheiat o asemenea vânzare .
Promisiunea sinalagmatică nu este un contract translativ de proprietate .
Până la perfectarea vânzării promitentul vânzător are obligația personală de a nu înstrăina bunul promis .
Acesta poate fi tentat însă ca înaintea perfectării vânzării să înstrăineze unui terț bunul vândut .
O asemenea conduită constituie o violare a promisiunii care poate atrage răspunderea promitentului vânzător, acesta urmând a fi obligat la daune interese.
Dacă terțul cumpărător este de bună credință actul încheiat este inatacabil, promitentul cumpărător neavând nici o acțiune contra acestuia.
În cazul în care terțul dobânditor este de rea credință știind sau trebuind să știe despre existența promisiunii, el este în culpă și poate fi tras la răspundere de promitentul cumpărător pe temei delictual, putând fi obligat la daune interese .
Soluția nulității absolute în această situație nu se justifică întrucât simpla cunoaștere de către terț a existenței promisiunii nu echivalează cu frauda invocată drept temei al nulității .
De altfel, conform doctrinei recente, frauda contra unei alte persoane este sancționată cu nulitate relativă și nu cu nulitatea absolută, interesul ocrotit fiind unul particular și nu general .
Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că pârâtul B. chiar însoțit de pârâtul H. au fost văzuți discutând la fața locului cu antecesorul reclamanților, respectiv cu S. F. .
Astfel instanța consideră că pârâții știau că aceste imobile – terenurile cu saivanul de oi – au fost cumpărate de către numitul S. F. în prezent decedat .
Terțul cumpărător în prezenta cauză fiind de rea credință, poate fi obligat la daune interese însă instanța nefiind investită în acest sens și având în vedere cele arătate mai sus, a respins acțiunea reclamanților împotriva pârâților, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3247 la 15.08.2006 încheiat între pârâtul M. prin mandatar H. I. și pârâții B. pentru lipsa obiectului vânzării ; nulitatea absolută a testamentului autentificat la 01.08.2003 pentru lipsa semnăturii de pe testament și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 13.05.2011 încheiat între pârâții B. pentru reaua credință a cumpărătorilor, ca neîntemeiată .
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 137 C.pr.civ. respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pentru lipsa calității de moștenitori și lipsa calității de părți în contractul de vânzare-cumpărare autentificat încheiat la 15.08.2006, invocate prin întâmpinare, ca nefondate .
Respinge acțiunea reclamanților ȘEBOK Ș. domiciliat în Carei . jud. Satu M. și L. F. prin curator D. M. domiciliați în Carei . jud. Satu M., împotriva pârâților M. G. domiciliat în Debrecen .. 19 –Ungaria, B. T. și B. E. domiciliați în Carei . nr. 23/A jud. Satu M., H. I. și H. S. domiciliați în Carei . jud. Satu M., S. E. și S. V. domiciliate în Carei . jud. Satu M., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3247 la 15.08.2006 încheiat între pârâtul M. prin mandatar H. I. și pârâții B. pentru lipsa obiectului vânzării ; nulitatea absolută a testamentului autentificat la 01.08.2003 pentru lipsa semnăturii de pe testament și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 13.05.2011 încheiat între pârâții B. pentru reaua credință a cumpărătorilor, ca neîntemeiată .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.
PREȘEDINTEGREFIER
BARA ANAKOȘARKA C.
C.K. 14 Februarie 2013
Red.BA/Tehnored.KC
11 ex/ 14.02.2013
Emis 9 .>- 1 ex. ȘEBOK Ș.
- 1 ex. L. F. prin curator D. M.
- 1 ex. M. G.
- 1 ex. B. T.
- 1 ex. B. E.
- 1 ex. H. I.
- 1 ex. H. S.
- 1 ex. S. E.
- 1 ex. S. V.
Azi 14.02.2013
← Somaţie de plată. Hotărâre din 28-03-2013, Judecătoria CAREI | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2561/2013. Judecătoria CAREI → |
---|