Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2561/2013. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 2561/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 719/218/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

-

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2561/2013

Ședința publică de la 12 noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – C. S. M.

GREFIER – T. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile intentată de reclamanta S. I. cu domiciliul în Z., .. 20/8 G50, ., jud. S. împotriva pârâtului F. B. domiciliat în Acâș, nr. 495/A, județul Satu M. având ca obiect rezoluțiune contract.

Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 06 noiembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din partea introductivă a prezentei sentințe, când pentru motivele invocate în aceea încheiere s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de azi.

În urma deliberării ce a avut loc în cauză s-a pronunțat sentința civilă de față.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub dosar cu nr._ din data de 14.02.2013, reclamanta S. I., a chemat în judecată pe pârâtul F. B. solicită instanței să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată (antecontract) pentru neplata integrală a prețului imobilului, să se oblige pârâtul să-ă predea în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în cf. nr._ Acâș (nr. cf. vechi 696) nr. cad. 67-9 casa cu teren aferent în suprafață de 4618 mp, să se dispună evacuarea pârâtului din imobil, cu cheltuieli de judecată.

În fapt se arată că, reclamanta a vândut imobilul arătat mai sus, și în condițiile stabilite, dar pârâtul nu i-a achitat prețul integral al imobilului, cu toate că a stabilit de comun acord că va achita prețul până la 23.08.2008. De atunci promite că va achita prețul dar nu s-a ținut de cuvânt și solicită admiterea acțiunii.

In drept, invocă: art. 563 Noul Cod Civil, art. 566 Noul Cod Civil.

În dovedirea cererii s-au depus la dosar în xerocopie, înscrisuri.

Pârâtul deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus întâmpinare.

Deși reclamantei i s-a pus în vedere să depună taxa judiciară de timbru în sumă de 2211 lei aceasta nu a depus-o până la termenul fixat în cauză.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța, în baza art.20 pct.3 din L.146/1997 va anula ca netimbrată acțiunea civilă intentată de reclamanta S. I. împotriva pârâtului F. B. având ca obiect rezoluțiune contract.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

ANULEAZĂ CA NETIMBRATĂ acțiunea civilă intentată de reclamanta S. I. cu domiciliul în Z., .. 20/8 G50, ., jud. S. împotriva pârâtului F. B. domiciliat în Acâș, nr. 495/A, județul Satu M. având ca obiect rezoluțiune contract.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 12.11.2013

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. S. MINODORATOUT C.

Red.C.S.M

Tehnored.T.C.

4 ex./ 15.11.2013

Emis 2com. /15.11.2013

1 ex. reclamantul – S. I. cu domiciliul în Z., .. 20/8 G50, ., jud. S.

1 ex.pârâtul- F. B. domiciliat în Acâș, nr. 495/A, județul Satu M.

C.T. 12 noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2561/2013. Judecătoria CAREI