Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 875/2013. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 875/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 586/218/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 875/2013
Ședința publică de la 20 martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. S. M.
Grefier: T. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile intentată de reclamanta .. S. M., cu sediul în S. M., ..2/21, jud. S. M. împotriva pârâților F. V.-F. domiciliat în Tășnad, ., jud. S.-M. și C. M. domiciliată în ., jud. S. M., având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av. P. T. A. în reprezentarea reclamantei, lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, la poziția 19 în ordine pe lista de ședință, procedura fiind legal îndeplinită, după care:
Instanța își verifica competenta în baza art. 1591 alin. 4 cod procedură civilă și stabilește că în baza art.126 din Constituție, art. 1 pct. 1 C.p.civ., art. 4, 5 și 7 din C.p.civ. este competenta general, material si teritorial sa soluționeze aceasta cauza .
Reprezentanta reclamantului a depus taxă judiciară de timbru în sumă de 299 lei cu chitanța nr._/11.03.2013 și 12 lei timbru judiciar și arată că nu mai are alte cereri și probe de propus.
Alte probe nemaifiind cerute iar instanța considerând cauza în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii fără cheltuieli de judecată.
Președintele instanței de judecată declară închise dezbaterile în baza art. 150 C.p.civ. în vederea deliberării și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele;
Prin cererea înregistrată sub dosar cu nr._ din data de 11.02.2013, reclamanta ., a chemat în judecată pe pârâții F. V.-F. și C. M. solicitând instanței să constate că C. M. (1934) din cartea de identitate este una și aceeași persoană cu Kerezsi M. (1934) din extrasul de cf, că au existat niște vânzări succesive ce au avut ca obiect imobilul ce face obiectul cauzei, respectiv suprafața de teren de 4600 mp cuprinsă în CF nr._ Săuca, de sub nr. cad._ ce constituie în natură arabil extravilan, că reclamanta a cumpărat terenul situat in extravilanul comunei SAUCA, jud.S.-M., suprafața de teren 4600 mp. cuprinsa in CF nr._ Săuca, de sub nr. cad._ ce constituie în natură arabil extravilan înregistrat cu titlu juridic reconstituire în baza Legii nr. 18/1991. potrivit antecontractului de vânzare cumpărare sub semnătura privata nr.1438/26.02.2009,solicită ca hotărârea sa tina loc de contract de vânzare cumpărare, respectiv sa tina loc de act autentic pentru a putea fi notata în cartea funciara întrucât s-a achitat integral prețul imobilului, sa se dispună înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei privind suprafața de teren 4600 mp. cuprinsa în CF nr. nr._ Săuca, de sub nr. cad._ ce constituie în natură arabil extravilan.
În fapt se arată că, în data de 26.02.2009 a fost încheiat un antecontract de vânzare cumpărare sub semnătura privata, in care calitatea de vânzătoare au avut-o paratul de ord. 1 si calitatea de cumpărător, reclamanta. Obiectul antecontractului de vânzare cumpărare a fost suprafața de teren 4600 mp. cuprinsa in CF nr._ Săuca, de sub nr. cad._ ce constituie în natură arabil extravilan.
Anterior perfectării antecontractului încheiat între pârâtul F. V. F. și reclamanta a existat o vânzare în temeiul unui contract sub semnătură privată, având ca obiect aceeași suprafață de 4600 mp. proprietara tabulară i-a vândut pârâtului de ordin 1 terenul ce face obiectul prezentei cauze, conform antecontractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată din data de 12.03.2008.
Prețul antecontractului a fost de 1610 RON preț care a fost achitat integral. Parata s-a obligat sa efectueze toate demersurile legale necesare, după notarea titlului de proprietate in cartea funciara, sa obtina extrasul de carte funciara in calitate de proprietare si sa se prezinte in fata notarului cu actele necesare pentru perfectarea contractului de vânzare cumpărare autentic, insa fara rezultat. De la data perfectării înscrisului sub semnătura privata folosesc terenul si plătește impozit după el.
Dorește să intre in legalitate cu privire la suprafața de teren cumpărata si, cum contractul este legea părților: "Convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante"( art.1270 C.civil), parații s-au obligat la perfectarea contractului de vânzare cumpărare autentic, insa nu au dat curs solicitării, in vederea realizării acesteia pe cale amiabila( a solicitat sa se prezinte, dar fara rezultat).
Potrivit art.896 NCC " In cazurile in care cel obligat sa transmită, sa constituie ori sa modifice in folosul altuia un drept real asupra unui imobil nu isi executa obligațiile necesare pentru înscrierea in cartea funciara, se va putea cere instanței de judecata sa dispună înscrierea”.Instanța de judecata va pronunța o hotărâre care sa tina loc de act autentic de înstrăinare.
Solicită să se dispună notarea dreptului de proprietate asupra parcelelor identificate mai sus in favoarea sa, hotărârea ținând loc de act autentic.
În drept se invocă disp.art. 896 Cod civil, art.1270 si următoarele Cod civil, art.111 C.proc.civ.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar în xerocopie, antecontractul de vânzare cumpărare, extras CF, Dovada achitării impozitului, cartea de identitate a paraților.
Pârâta deși legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus întâmpinare.
Din probele administrate în cauză instanța constată că proprietar tabular asupra imobilului în suprafață de teren 4600 mp. cuprinsa in CF nr._ Săuca, de sub nr. cad._ ce constituie în natură arabil extravilan este pârâta de ord. 2 cu titlu de drept de proprietate, cu titlu de constituire în baza Lg. 18/1991,Lg. 169/1997, 1/2000 dobândit prin Lege, cota actuală 1/1, potrivit încheierii nr._/03.12.2012.
Potrivit antecontractului de vânzare cumpărare, fila 4 de la dosar, încheiat la data de 26.02.2009 proprietari tabular, pârâții au vândut reclamantei imobilul descris mai sus, cu prețul de 1610 lei, preț care a fost achitat integral la data încheierii antecontractului, dată la care reclamantul a intrat în posesia terenurilor.
Potrivit certificatul fiscal de la fila 13, 14 reiese că pârâții nu figurează cu debite restante la bugetul local al Primăriei Săuca.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța constată că acțiunea reclamantei împotriva pârâților este întemeiată, prin urmare în baza disp. art. 969, 948, 1073 și 1079 Cod civil, va admite acțiunea reclamantei și va constata că C. M. (1934) din cartea de identitate este una și aceeași persoană cu Kerezsi M. (1934) din extrasul de cf.
Va constata că au existat vânzări succesive ce au avut ca obiect imobilul ce face obiectul cauzei, respectiv suprafața de teren de 4600 mp cuprinsă în CF nr._ Săuca, de sub nr. cad._ ce constituie în natură arabil extravilan.
Va constata că reclamanta a cumpărat terenul situat in extravilanul comunei SAUCA, jud.S.-M., suprafața de teren 4600 mp. cuprinsa in CF nr._ Săuca, de sub nr. cad._ ce constituie în natură arabil extravilan înregistrat cu titlu juridic reconstituire în baza Legii nr. 18/1991. potrivit antecontractului de vânzare cumpărare sub semnătura privata nr.1438/26.02.2009.
În baza disp. art. 5 alin. 2 titlu X din L.247/2005 va dispune înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei privind suprafața de teren 4600 mp. cuprinsa în CF nr. nr._ Săuca, de sub nr. cad._ ce constituie în natură arabil extravilan.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă intentată de reclamanta .. S. M., cu sediul în S. M., ..2/21, jud. S. M. împotriva pârâților F. V.-F. domiciliat în Tășnad, ., jud. S.-M. și C. M. domiciliată în com. Săuca, ., jud. S. M., având ca obiect prestație tabulară, prin urmare:
- constată că C. M. (1934) din cartea de identitate este una și aceeași persoană cu Kerezsi M. (1934) din extrasul de cf.
- constată că au existat vânzări succesive ce au avut ca obiect imobilul ce face obiectul cauzei, respectiv suprafața de teren de 4600 mp cuprinsă în CF nr._ Săuca, de sub nr. cad._ ce constituie în natură arabil extravilan.
- constată că reclamanta a cumpărat terenul situat in extravilanul comunei SAUCA, jud.S.-M., suprafața de teren 4600 mp. cuprinsa in CF nr._ Săuca, de sub nr. cad._ ce constituie în natură arabil extravilan înregistrat cu titlu juridic reconstituire în baza Legii nr. 18/1991. potrivit antecontractului de vânzare cumpărare sub semnătura privata nr.1438/26.02.2009.
- dispune înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei privind suprafața de teren 4600 mp. cuprinsa în CF nr. nr._ Săuca, de sub nr. cad._ ce constituie în natură arabil extravilan.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 20.03.2013
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. S. MINODORATOUT C.
Red.C.S.M
Tehnored.T.C.
5 ex./22.03.2013
Emis 3 .
1 ex. reclamanta .. S. M., cu sediul în S. M., ..2/21, jud. S. M.
2 ex.pârâții- F. V.-F. domiciliat în Tășnad, ., jud. S.-M. și C. M. domiciliată în com. Săuca, ., jud. S. M.
C.T. 20 martie 2013
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2711/2013. Judecătoria... | Somaţie de plată. Hotărâre din 21-02-2013, Judecătoria CAREI → |
---|